Actiune in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare bun imobil, intemeiata pe Legea nr. 10/2001
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.08.2002, sub nr. 9364/2002 (nr. nou 170/301/2002), reclamanţii G.A., G.R., M.V. si M.M. au chemat in judecata pe pârâţii B.M, S.C. C.I. S.A. si M.B, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 138/26.11.1996, incheiat de SC C.I. SA, in calitate de reprezentant al vanzatorului, si B.M., in calitate de cumparatoare, asupra apartamentului nr. …, situat in…, solicitand si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamantii arata ca prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1803/1889 de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat, P.G. a dobandit in proprietate terenul situat in …, imobilul fiind cumparat de la mostenitorii lui S.C. Prin sentinta civila nr. 1107/29.11.21939 a Tribunalului Ilfov, se atribuie mostenitorilor lui P.G. cate 1/5 din imobilul situat in … mostenitori fiind V.C., S.V., M.A., C.L. si A.P., in calitate de fiice, imobilul fiind intabulat in anul 1942. Arata ca prin Decretul nr. 92/1950 au fost trecute in prorpietatea statului apartamentele situate in imobilul din …, la pozitia … din anexa decretului figurand p.g. cu 8 apartamente. Urmare a cererii reclamantilor, S.C. C.I. SA, administratorul imobilului nationalizat, a precizat prin adresa nr. 1559/09.06.1998 ca acest imobil este compus din subsol, demisol, parter si etaj, iar in imobil locuiesc 12 titulari de contracte, din care 7 au cumparat in baza Legii nr. 112/1995. Reclamantii sustin ca sunt mostenitorii lui P.G.
Cat priveste contractul de vanzare-cumparare a carui nulitate se solicita, reclamantii arata ca acesta este lovit de nulitate absoluta, intrucat a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, in frauda legii, de un neproprietar si avand cauza nelicita. Invedereaza ca intreg imobilul a fost trecut fara titlu in proprietatea statului, intrucat Decretul nr. 92/1950 contravenea Constitutiei din 1948, cat si dispozitiilor Codului Civil. Mai mult chiar, dupa cum rezulta din certificatul de deces al lui P.G., acesta a decedat inca din anul 1907, astfel incat, la data nationalizarii, autorul reclamantilor era decedat de mai bine de 40 de ani, de drept ai imobilului fiind mostenitorii acestuia, ale caror nume nu figureaza in anexa la decretul de nationalizare. Reclamantii sustin ca rezulta ca imobilul a trecut in proprietatea statului fara titlu, intrucat nu s-a respectat identitatea intre persoana care figureaza in anexa Decretului nr. 92/1950 si adevaratii titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului la data nationalizarii. Mai mult chiar, proprietari ai intregului imobil erau toate cele cinci mostenitoare, in cote egale, ceea ce inseamna ca fiecareia dintre ele ii reveneau cate trei camere in proprietate, neputandu-se retine ca acestea ar fi intrat in categoria exploatatorilor de imobile sau in cea a marii burghezii.
Invedereaza reclamantiii ca au adresat Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 112/1995 – Sector 3 o cerere de restituire in natura a imobilului, invocand preluarea sa de catre stat fara titlu, depunand numeroase cereri si memorii in acest sens, astfel: cererea inregistrata sub nr. 667/27.11.1996 adresata Presedintelui Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, prin care au aratat ca solicita restituirea in natura a imobilului si ca se opun la orice acte de vanzare catre chiriasi, acte care vor fi lovite de nulitate absoluta; notificari adresate la sfarsitul lunii iulie 1996 tuturor chiriasilor de la acea vreme, remise acestora prin scrisori recomandate sub luare de dovada pe confirmarile de primire; notificarile remise tuturor chiriasilor, comunicate la inceputul lunii august 1996 prin judecatoresc. Arata ca, desi a informat atat pe chiriasi, cat si PMB, de faptul ca imobilul a fost preluat fara titlu valabil si ca statul nu poate vinde valabil un bun al altuia, 7 apartamente din imobil au fost vandute chiriasilor, printre care si paratei din prezenta actiune. Invedereaza ca incheierea contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate o invoca s-a facut fara ca cererea reclamantilor sa fie solutionata, dosarul depus la Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995 nefiind definitivat, rezultand asadar ca vanzarea s-a facut cu rea-credinta, deoarece atat chiriasii cumparatori, cat si PMB-vanzator au cunoscut faptul ca imobilul a fost preluat fara titlu si ca inteleg sa-l revendice.
In drept, cererea se intemeiaza pe dispozitiile art. 1 si 9 din Legea nr. 112/1995, art. 1 alin. 3 din HG nr. 20/1996 nemodificata, art. 1 alin. 3, 4 si 5 si art. 6 din Normele Metodologice privind Aplicarea Legii nr. 112/1995, art. 948, 480, 481 Cod Civil, art. 8 din Constitutia din anul 1948, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 112 si 274 Cpc.
In probatiune, reclamantii au solicitat proba cu acte si interogatoriul paratilor.
Parata B.M. a depus la dosar inatmpinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivare, parata a aratat ca este proprietara imobilului in litigiu, conform contractului de vanzare-cumparare nr. 138/26.11.1996, anterior cumpararii detinand imobilul in calitate de chirias. Arata ca, in baza Legii nr. 112/1995, dupa expirarea termenului legal de 6 luni, cu respectarea dispozitiilor art. 9 din aceasta lege, a solicitat cumpararea acestui apartament, depunand anterior toate diligentele necesare la PMB si la SC C.I. SA pentru a cunoaste daca exista vreo cauza ce ar impiedica incheierea contractului de vanzare-cumparare, insa din datele obtinute a rezultat faptul ca asupra acestui apartament nu s-a instituit nicio interdictie de vanzare si nu a fost introdusa vreo cerere de retrocedare, neexistand la momentul incheierii contractului niciun indiciu in sensul ca statul nu ar fi adevaratul proprietar al imobilului.
Arata parata ca in actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1803/27.03.1889 de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat figureaza G.P, iar nu P.G., iar obiectul vanzarii l-a constituit un loc viran situat in …, fara numar postal, iar din actul de rascumparare dat de Ministrul Secretar de Stat la Departamentul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor din 28.08.1897, rezulta ca G.P. a primit un alt loc in …, in intindere de 690 mp, nefacandu-se vorbire despre dreptul de proprietate asupra constructiei, nefiind prezentata nici autorizatia de construire. Cat priveste sentinta civila nr. 1107/29.11.1939 a Tribunalului Ilfov, arata ca aceasta nu este definitiva, iar daca s-a urmat dispozitivul acestei sentinte si imobilul a fost scos la licitatie, partile din proces au dobandit echivalentul banesc al dreptului lor de proprietate, solutionandu-se prin aceasta sentinta iesirea din indiviziune de pe urma defunctului G.P., iar nu P.G.
Sustine parata ca trecerea in proprietatea statului a imobilului a fost cu titlu, in baza Decretului nr. 92/1950, intrucat nu se cunostea de catre stat ca P.G. decedase, taxele si impozitele fiind platite pe numele acestuia, iar mostenitorii sai, care se considerau adevaratii proprietari la data nationalizarii nu au contestat aceasta masura, astfel incat nu pot invoca propria lor culpa. In plus, P.G. nu era exceptat de la nationalizare, fiind comerciant si proprietar a zeci de apartamente. Totodata, prin decizia civila nr. 1897/A/25.06.1998 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a Civila, data in dosarul nr. 1106/1998, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 37/12.01.1999 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a III-a Civila, s-a stabilit definitiv ca nationalizarea imobilului s-a facut cu respectarea dispozitiilor art. I pct. 2 din Decretul nr. 92/1950, impunandu-se in acest sens autoritatea de lucru judecat cu privire la legalitatea trecerii imobilului in proprietatea statului.
Parata mai sustine ca nu exista identitate in ceea ce priveste autorul reclamantilor si proprietarul imobilului in litigiu, timp de peste 30 de ani nemaiexistand nicio mentiune cu privire la aceasta proprietate si nici la proprietar, iar de pe urma defunctului P.G. nu exista nicio dezbatere succesorala.
Cat priveste contractul de vanzare-cumparare nr. 138/26.11.1996, parata arata ca acesta a fost in mod legal incheiat, intrucat imobilul a fost trecut in proprietatea statului cu titlu, iar parata a cumparat imobilul cu respectarea termenului de 6 luni prevazut de Legea nr. 112/1995. Invedereaza ca nu se poate retine reaua credinta ori frauda la lege a paratei, intrucat a facut toate demersurile necesare pentru a afla situatia juridica a imobilului anterior cumpararii, iar reclamantii nu au formulat nicio interdictie de vanzare asupra imobilului anterior cumpararii de catre parata, aceasta din urma invederand ca nu a primit nicio notificare de la reclamanti. Fiind dobanditor cu titlu oneros si de buna credinta, parata arata ca actul incheiat este exceptat de la principiul „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”. Totodata, parata arata ca proprietatea sa este mai bine caracterizata, fiind avantajata si de posesia asupra imobilului.
In drept, intampinarea se intemeiaza pe dispozitiile art. 115 si urm. Cpc si Legea nr. 112/1995.
In probatiune, parata a solicitat proba cu inscrisuri si interogatoriul reclamantilor si al paratei S.C. C.I. SA.
Paratii M.B. si SC C.I. SA nu au depus la dosar intampinari.
La termenul de judecata din data de 24.01.2003, cauza a fost suspendata in temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cpc, si ulterior repusa pe rol prin incheierea de sedinta din data de 02.02.2010.
In cauza a fost incuviintata si administrata pentru parti proba cu inscrisuri, constand in actele existente in copie la dosarul cauzei. La termenul de judecata din data de 16.03.2010, instanta a respins ca neconcludenta proba cu interogatoriul paratilor, solicitata de reclamanti, apreciind suficient probatoriul deja administrat in cauza. La acelasi termen de judecata, instanta a procedat la verificarea de scripte cat priveste confirmarea de primire existenta la fila 47 verso din dosar, aceasta fiind depusa in original la dosar de catre reclamanti, iar parata B.M. depunand inscrisuri originale drept scripte de comparatie, care au fost date in pastrarea grefei.
S-a dispus atasarea dosarului nr. 241/1997, iar la termenul de judecata din data de 02.02.2010, instanta a constatat conformitatea hotararilor judecatoresti existente la filele 71-77 din dosar cu cele pronuntate in dosarul nr. 241/1997.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 17.07.1996, reclamantul G.R. a inregistrat sub nr. 555 la Registratura generala a Consiliului Local Sector 3 Bucuresti o cerere adresata Comisiei Locale pentru Aplicarea Legii 112/1995 Sector 3 Bucuresti, aflata in copie la dosar (f. 45), prin care a adus la cunostinta acestei institutii faptul ca este mostenitorul imobilului din …, care a fost trecut in proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 pe numele P.G., invederand ca titlul de nationalizare a acestui imobil este eronat, intrucat P.G. era decedat de peste 40 de ani, iar la data nationalizarii, imobilul avea 5 proprietari legali, ale caror nume nu figureaza in Decretul nr. 92/1950. Prin aceasta cerere, reclamantul a solicitat restituirea in natura a acestui imobil, compus din teren in suprafata de 1100 mp si constructii, invederand ca se opune la orice acte de instrainare, vanzare-cumparare catre terte persoane, chiriasi, intrucat statul nu a fost si nu este adevaratul proprietar al imobilului, nationalizarea realizandu-se fara un titlu valabil.
La data de 26.11.1996, intre SC C.I. SA si B.M. a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 138, aflat in copie la dosar (f. 44), avand ca obiect locuinta situata in …, compusa din 2 camere, hol, bucatarie, baie, boxa, balcon, casa scarii interioare, in suprafata utila de 116,33 mp. Acest contract s-a incheiat in urma cererii formulate de parata B.M., in calitate de chirias al respectivului apartament, cerere inregistrata sub nr. 2971/15.06.1996 la SC C.I. SA (f. 175).
Prin intampinarea formulata, parata B.M. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, iar la termenul de judecata din data de 16.03.2010, a invocat si exceptia lipsei de interes, ambele exceptii fiind unite de instanta cu fondul cauzei. Potrivit art. 137 alin. 1 Cpc, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii. Ca atare, instanta va analiza cu prioritate aceste exceptii.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, instanta retine urmatoarele:
Calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului afirmat. In cauza de fata, instanta retine ca, in considerentele deciziei civile nr. 37/12.01.1999 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a III-a Civila in dosarul nr. 4197/1998, aflata in copie la dosar (f. 75-77), s-a retinut ca numitii G.A., G.R., M.C. si S.L. au dovedit calitatea procesuala activa, respectiv calitatea de mostenitori ai lui P.G., retinand totodata existenta inca a unui mostenitor al acestei persoane, respectiv M.V.. Instanta constata ca aceasta decizie este pronuntata in recursul formulat impotriva deciziei civile nr. 1897/A/25.06.1998 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila in dosarul nr. 1106/1998, prin aceasta din urma decizie fiind solutionat apelul formulat impotriva sentintei civile nr. 10470/09.12.1997 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr. 241/1997 (toate aceste hotarari existand in copie la dosarul cauzei, instanta constatand la termenul de judecata din data de 02.02.2010 conformitatea lor cu originalele existente in dosarul nr. 241/1997 care a fost anexat prezentului dosar). In conditiile in care s-a retinut, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, calitatea reclamantilor G.A. si G.R. de mostenitori de pe urma defunctului P.G., instanta apreciaza ca aceasta decizie se impune cu putere de lucru judecat, nemaiputand sa se reanalizeze aceste aspecte intr-o cauza ulterioara. Instanta retine totodata ca intra in puterea de lucru judecat nu doar dispozitivul unei hotarari judecatoresti, ci si considerentele care explica acest dispozitiv, aceasta concluzie fiind in concordanta si cu jurisprudenta CEDO, in cauza Amariutei contra Romaniei Curtea retinand ca instanţele trebuie sa ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, iar repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive neputand fi justificată prin prisma art. 6 § 1din Convenţie, instantelor nefiindu-le permis sa repuna in discutie constatarile jurisdictiilor anterioare. Asadar, in privinta reclamantilor G.A. si G.R., calitatea lor de mostenitori ai defunctului P.G., cu privire la imobilul din prezentul litigiu, a fost recunoscuta in mod irevocabil prin decizia civila nr. 37/12.01.1999 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a III-a Civila in dosarul nr. 4197/1998, astfel incat instanta apreciaza dovedita calitatea lor procesuala activa in prezenta cauza.
Prin aceeasi decizie, Curtea de Apel Bucuresti Sectia a III-a Civila a retinut, in mod irevocabil, ca au calitatea de mostenitori si numitii M.V. si M.C.. Astfel cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 224/16.11.2000 emis de BNP …, existent in copie la dosarul cauzei (f. 40), mostenitor al defunctului M.V. este reclamanta M.V., in calitate de sotie supravietuitoare, astfel incat instanta constata dovedita calitatea procesuala activa si cu privire la aceasta reclamanta. Pe de alta parte, din certificatul de mostenitor nr. 86/05.07.2001 emis de BNP …, existent in copie la dosar (f. 41), rezulta ca au calitatea de mostenitori legali de pe urma defunctului M.C., numitii M.M. si G.R., ambii reclamanti in prezenta cauza, astfel incat instanta constata ca a fost realizata si dovada calitatii procesuale active a reclamantei M.M..
Pentru toate aceste considerente, instanta apreciaza ca reclamantii au realizat dovada calitatii lor procesuale active, motiv pentru care instanta va respinge aceasta exceptie ca neintemeiata, cu atat mai mult cu cat aceasta calitate a reclamantilor a fost recunoscuta inclusiv prin Dispozitia nr. 9268/12.12.2007 emisa de Primarul General al Municipiului Bucuresti (f. 180-181), prin care s-a restituit reclamantilor, in natura, apartamentele din imobilul situat in …, si care nu au fost vandute.
Referitor la exceptia lipsei de interes, invocata de parata B.M. la termenul de judecata din data de 16.03.2010, instanta retine ca interesul reclamantilor in promovarea prezentei actiuni consta in obtinerea restituirii in natura a imobilului situat in …. Instanta apreciaza, deci, ca reclamantii au interes in a solicita anularea contractului de vanzare-cumparare prin care apartamentul nr. .. a fost vandut paratei B.M., intrucat, in cazul admiterii actiunii, bunul s-ar reintoarce, cu efect retroactiv, in proprietatea vanzatorului. Mai mult chiar, instanta constata ca, astfel cum rezulta din hotararile judecatoresti existente la dosar (f. 231-238), reclamantilor li s-a refuzat restituirea in natura a apartamentelor vandute in baza Legii nr. 112/1995 tocmai pe motiv ca, atat timp cat contractele de vanzare-cumparare nu au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, acestea de bucura de o prezumtie de valabilitate, reclamantii fiind indrituiti doar la obtinerea de reparatii prin echivalent. Pe cale de consecinta, nu se poate retine lipsa interesului reclamantilor in promovarea prezentei actiuni, motiv pentru care instanta va respinge ca neintemeiata aceasta exceptie.
Pe fondul cauzei, instanta are in vedere dispozitiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, care, la alineatul 1, stipuleaza ca actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii. Conform alin. 2 al aceluiasi text de lege, actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, considerate astfel anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta. Alineatul 4 al aceluiasi text de lege prevede ca actele juridice de instrainare, inclusiv cele intocmite in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate de stat cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.
Din aceste dispozitii legale rezulta ca valabilitatea contractelor de vanzare-cumparare a imobilelor care intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 se analizeaza diferit, dupa cum imobilul a fost preluat de catre stat cu sau fara titlu valabil. In cauza de fata, instanta constata ca in considerentele deciziei civile nr. 1897/A/25.06.1998 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila in dosarul nr. 1106/1998 (f. 73-74), s-a retinut ca prevederile Decretului nr. 92/1950 au fost aplicate corect, decretul constituind titlul legal al statului asupra imobilului revendicat, care a trecut cu titlu in proprietatea statului. Instanta constata ca aceste considerente ale tribunalului au intrat in puterea de lucru judecat, nefiind desfiintate de catre Curtea de Apel Bucuresti Sectia a III-a Civila prin decizia civila nr. 37/12.01.1999 pronuntata in dosarul nr. 4197/1998 (f. 75-77), care s-a pronuntat doar sub aspectul calitatii procesuale active a reclamantilor. Ca atare, instanta este tinuta de aceasta dezlegare data printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, retinand ca preluarea de catre stat a imobilului s-a realizat cu titlu valabil, caz in care devin incidente dispozitiile art. 45 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, mai sus enuntate, contractul de vanzare-cumparare incheiat cu parata B.M. putand fi lovit de nulitate absoluta numai daca a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii, acest aspect urmand a fi analizat de instanta in cele ce urmeaza.
Instanta retine, in primul rand, ca respectivul contract de vanzare-cumparare, a carui nulitate se cere in prezenta cauza, a fost incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995, care contine reglementari referitoare la imobilele preluate de stat cu titlu, iar conform art. 9 din aceasta lege, chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului. Pe de alta parte, art. 14 din acelasi act normativ prevede ca persoanele indreptatite la restituirea in natura a apartamentelor sau, dupa caz, la acordarea de despagubiri, vor depune cereri in acest sens, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii. Din toate aceste dispozitii legale rezulta ca, pentru a se incheia in mod valabil un contract de vanzare-cumparare cu privire la un imobil preluat de stat, este necesar ca preluarea sa se fi realizat cu titlu, respectivul imobil sa nu se incadreze printre cele care se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, respectiv sa expire termenul de 6 luni prevazut de art. 14.
Instanta constata ca, potrivit art. 29 din Legea nr. 112/1995, aceasta lege a intrat in vigoare la 60 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, iar legea a fost publicata in data de 29.11.1995, astfel incat a intrat in vigoare in data de 29.01.1996. De la aceasta din urma data incepe sa curga termenul de 6 luni, prevazut de art. 14, in care fostii proprietari puteau sa formuleze cerere de restituire in natura a imobilelor, acest termen implinindu-se la data de 29.07.1996. Or, dupa cum rezulta din inscrisul existent la dosar (f. 45), reclamantul G.R. a introdus la Consiliul Local Sector 3 Bucuresti cerere adresata Comisiei de Aplicare a Legii 112/1995, prin care a solicitat restituirea in natura a imobilului situat pe …, aceasta cerere fiind inregistrata la data de 17.07.1996, sub nr. 555, dupa cum rezulta din stampila institutiei, existenta la fila 45 verso. Prin urmare, instanta constata ca reclamantul a formulat cererea de restituire in natura a imobilului in termenul de 6 luni prevazut de lege, respectiv de art. 14 mai sus enuntat. Cu toate acestea, cererea reclamantului, desi a fost in mod corect introdusa, conform art. 15 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 (care prevede ca cererile prevazute la art. 14 vor fi adresate comisiei consiliului local, constituita potrivit art. 16, pe raza careia se afla situat apartamentul in cauza), nu a fost solutionata, dimpotriva, la data de 26.11.1996, SC C.I. SA a vandut apartamentul nr. …paratei. Instanta constata ca autoritatile administratiei publice locale, insarcinate cu aplicarea Legii nr. 112/1995, au dat dovada de o vadita rea-credinta. Astfel, desi reclamantul a inregistrat cererea sa de restituire in natura a imobilului la data de 17.07.1996, formuland ulterior si alte cereri, prin adresa nr. 16416/26.05.2008 emisa de PMB (f. 183), i s-a adus la cunostinta reclamantului ca cererea sa, inregistrata la data de 17.07.1996, nu a fost solutionata deoarece, in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, Comisia municipala pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 si-a incetat activitatea, iar dosarele au intrat in conservare. Astfel, desi reclamantul a inregistrat cererea cu aproximativ 5 ani inainte de intrarea in vigoare a Legii 10/2001, aceasta nu a fost solutionata pana la intrarea in vigoare a acestei legi, si nici ulterior, nici pana in prezent, instanta constatand ca reclamantul nu a primit niciun raspuns la cererea sa din partea autoritatilor administratiei publice locale cu atributii in acest sens, timp de 14 ani, invocandu-se cu nonsalanta intrarea in conservare a dosarelor pe motiv ca, dupa 5 ani de la formularea cererii, a intrat in vigoare o noua lege. Mai mult chiar, desi reclamantul formulase cerere de restituire in natura a imobilului, nu numai ca aceasta cerere nu i-a fost solutionata, dar o parte din apartamentele respectivului imobil au fost si vandute ulterior, inclusiv apartamentul nr. …, care face obiectul prezentei judecati.
Instanta apreciaza ca, in lipsa solutionarii cererii reclamantului de restituire in natura a imobilului, nu se putea proceda la vanzarea apartamentului nr. …, chiar daca la momentul respectiv nu exista nicio interdictie expresa in acest sens, care a fost ulterior introdusa prin HG 20/1996 cu modificarile realizate prin HG 11/1997. Instanta apreciaza ca interdictia de instrainare rezulta din intreaga reglementare a Legii nr. 112/1997, fiind o solutie logica si echitabila, art. 9 din aceasta lege prevazand ca se pot vinde chiriasilor doar apartamentele ce nu se restituie in natura fostilor proprietari. Or, pentru a se stabili daca un apartament poate sau nu sa fie restituit in natura fostilor proprietari era necesara solutionarea cererii reclamantului de restituire, de catre organul abilitat in mod expres de catre lege in acest sens, respectiv de Comisia de Aplicarea a Legii nr. 112/1995, si abia dupa pronuntarea unei solutii, care urma sa edifice situatia juridica a imobilului, se putea lua decizia daca imobilul poate sau nu sa faca obiectul vanzarii catre chiriasi. Aceasta solutie a fost retinuta si de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala, care, prin decizia nr. 940/08.02.2005, pronuntata in dosarul nr. 11363/2004, a statuat ca un apartament a fost vandut chiriasilor cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, si anume ale art. 9, care exclud, in mod expres, din sfera apartamentelor care se pot instraina/cumpara, pe cele care se restituie in natura fostilor proprietari, instanta suprema retinand ca, aprecieri cu privire la regimul juridic al apartamentului restituibil sau nu in natura nu puteau fi facute decat de organele abilitate prin lege, respectiv de comisiile speciale, si nu de institutiile care se ocupau de solutionarea cererii chiriasilor de cumparare a apartamentelor. Astfel, intrucat vanzarea s-a perfectat inainte de aparitia unei solutii definitive a comisiei investita cu cererea de restituire formulata de reclamant, aceasta este realizata cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, fiind lovita de nulitate absoluta, chiar daca ulterior, printr-o hotarare judecatoreasca, s-a constatat ca preluarea imobilului s-a realizat de catre stat cu titlu.
In conditiile in care, astfel cum s-a retinut mai sus, preluarea imobilului de catre stat s-a realizat cu titlu, instanta apreciaza ca in cauza nu este relevanta buna sau reaua credinta a cumparatoarei, respectiv a paratei B.M., acest aspect analizandu-se doar in cazul imobilelor care au fost preluate de catre stat fara titlu valabil. In cauza de fata, instanta este tinuta a analiza doar daca s-au respectat sau nu dispozitiile legale in vigoare la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Acesta este si motivul pentru care instanta a apreciat neconcludenta proba cu interogatoriu, solicitata de reclamanti, aceasta proba vizand chiar buna sau reaua credinta a cumparatoarei. Cu toate acestea, instanta constata ca parata B.M. invoca in favoarea sa eroarea comuna si invincibila. Instanta apreciaza neintemeiate aceste sustineri ale paratei. Astfel, instanta constata ca parata a fost notificata de catre reclamanti pe doua cai, prin judecatoresc (modalitate realizata prin afisare), la data de 16.08.1996 (f. 47), precum si prin confirmare de primire, la data de 26.07.1996 (fila 47 verso). In opinia instantei, este greu de crezut ca parata nu a avut deloc cunostinta de demersurile reclamantilor, chiar si in ipoteza in care nu ar fi primit notificarea cu privire la care contesta semnatura. Astfel, desi in notificarea efectuata prin intermediul executorului judecatoresc este scris gresit numele paratei, nefiind indicat numarul apartamentului, instanta constata ca parata nu a facut dovada ca in respectivul imobil mai locuia o persoana cu nume asemanator cu al sau, astfel incat notificarea sa ajunga la alta persoana decat cea careia ii era destinata. Pe de alta parte, chiar daca s-ar retine ca ambele modalitati de notificare sunt viciate, instanta constata ca, desi parata a sustinut ca a intreprins demersuri pentru a afla regimul juridic al imobilului pe care intentiona sa il cumpere, nu a depus nicio dovada in acest sens. Parata avea posibilitatea si chiar obligatia de a adresa Comisiei de Aplicare a Legii 112/1995 o cerere, putand astfel sa afle despre solicitarea de restituire in natura a imobilului, inregistrata de reclamant la data de 17.07.1996. In aceste conditii, instanta apreciaza ca in niciun caz nu se poate retine ca parata s-a aflat intr-o eroare comuna si invincibila la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, aceasta putand afla, cu minime diligente, despre cererea de restituire formulata de reclamanti, fiind indoielnica si pretinsa buna-credinta a paratei.
Pentru toate aceste considerente, retinand ca incheierea contractului de vanzare-cumparare nr. 138/26.11.1996 s-a realizat anterior solutionarii cererii de restituire in natura a imobilului, formulata de reclamanti, instanta apreciaza ca acest contract a fost perfectat cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, care, la art. 9, prevede ca pot face obiectul vanzarii doar imobilele ce nu se restituie in natura fostilor proprietari. Ca atare, instanta apreciaza intemeiata cererea formulata de reclamanti, urmand a o admite si a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 138/26.11.1996, incheiat intre SC C.I. SA si B.M.
Desi prin cererea de chemare in judecata reclamantii au solicitat si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata, cu ocazia cuvantului asupra fondului cauzei, aparatorul reclamantilor a invederat ca nu solicita astfel de cheltuieli. Pe cale de consecinta, instanta va lua act ca reclamantii nu solicita cheltuieli de judecata.
