Pentru existenţa consimţământului definit ca fiind exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, acesta fiind o condiţie esenţială, de fond, la încheierea unui act juridic civil se cere ca acesta să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Prin sentinţa civilă nr. 6619/2010 a Judecătoriei Bistriţa, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi, ca neîntemeiată.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii VIl şi VM, împotriva pârâţilor S MT, SVA şi SEŞ, având ca obiect constatarea nulităţii antecontractului în cauză, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat, a reţinut următoarele:
Cadrul procesual al unui anumit litigiu este fixat, în virtutea principiului disponibilităţii, de către reclamant, prin cererea sa de chemare în judecată, el fiind cel care determină obiectul judecăţii şi părţile faţă de care înţelege să îşi stabilească drepturile. Pe acest tărâm, rolul activ al instanţei, consacrat de prevederile art.129 din a fost în speţă doar cel de a le releva drepturile şi obligaţiile pe care le au, având în vedere calitatea lor procesuală, raportat la obiectul cauzei, mai ales că reclamanţii au avut pe tot timpul procesului avocat, motiv pentru care acesta încă de la început a cunoscut cauza şi obiectul pricinii şi a solicitat încă de atunci a se constata de către instanţă nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi.
De asemenea motivele de nulitate absolută invocate de către reclamanţi se referă în primul rând la eroarea obstacol, care ar fi determinat şi cauza ilicită şi lipsa discernământului unuia dintre promitenţii vânzători, dar din motivarea acestuia reiese de fapt că eroarea obstacol a condus la lipsa consimţământului acesteia. Un ultim motiv invocat ca fiind determinant pentru constatarea nulităţii absolute a antecontractului în speţă este considerat de către reclamanţi a fi încălcarea prevederilor art. 65 lit. a, art. 61 alin. 3, art. 62, art. 59 şi art. 49 lit. h din Legea 36/1995.
Potrivit art. 948 Cod civil, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită. Art. 953 prevede că nu este valabil consimţământul, când este dat în eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol. Art. 954 Cod civil prevede că eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei. Eroarea este o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic. Eroarea obstacol, luând în considerare definiţia dată de literatura de specialitate, este acea eroare care, datorită gravităţii sale deosebite, împiedică formarea actului juridic. Eroarea obstacol antrenează nulitatea absolută a actului juridic, întrucât consimţământul celor două părţi la încheierea actului juridic a lipsit. Eroarea obstacol (numită şi distructivă de voinţă) este rezultatul falsei reprezentări asupra naturii actului ce se încheie, în sensul că o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credinţa greşită că încheie un alt act juridic decât cel declarat, ceea ce permite caracterizarea acestuia din urmă ca fiind lipsit de consimţământ şi deci nul absolut.
Fiind vorba despre o cauză de nulitate absolută, acţiunea întemeiată pe eroarea obstacol poate fi înaintată oricând, indiferent de timpul scurs de la încheierea actului. Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra obiectului convenţiei – art. 954 alin. 1 Cod civil, astfel că în speţă invocându-se eroarea obstacol, motiv de nulitate absolută, în mod evident determină şi lipsa consimţământului.
Cu toate că în prezenta acţiune este invocată lipsa discernământului promitentei-vânzătoare, motivarea în fapt a acesteia este de fapt axată pe lipsa consimţământului ei la încheierea actului, motiv de nulitate absolută şi nu relativă, cum în mod greşit se susţine de către pârâţi .
Potrivit art. 948 alin. 4 din Codul civil, condiţia esenţială pentru validitatea unei convenţii este o cauză licită. Cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice (art. 968 din Codul civil).Nulitatea absolută este sancţiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale. Sancţiunea este fundamentată şi în condiţiile în care actului juridic îi lipseşte cauza sau aceasta este ilicită, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 din Codul civil statuează asupra lipsei efectelor unei obligaţii fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, iar art. 968 defineşte cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
În ceea ce priveşte încălcarea art. 65 lit. a coroborat cu art. 61 al. 3, art. 62, art. 59 şi 49 lit. h din legea nr. 36/1995, sancţiunea prin care actului autentic îi lipsesc menţiunile conţinute în textele de lege citate este tot nulitatea absolută.
Raportat la textele de lege mai sus citate, la obiectul cauzei şi la considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune ca neîntemeiată, având în vedere că nulităţile absolute consemnate în petitele acţiunii de către reclamanţi sunt imprescriptibile, în sensul că pot fi invocate oricând pe cale de acţiune şi de excepţie în justiţie, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, coroborând înscrisurile dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 26.07.2002, reclamanţii au încheiat cu pârâţii antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4550 de către notarul public BDA, intitulat antecontract de vânzare-cumpărare, prin care aceştia s-au obligat să înstrăineze reclamanţilor imobilul cumpărat în baza Legii ll2/l995, atunci când legea va permite. Acest contract a fost notat în CF sub nr. 8l57/2002, dată de când a devenit opozabil terţilor. În CF a fost notată anterior şi interdicţia de înstrăinare pe timp de l0 ani de la cumpărare conform art. 9 din Legea ll2/l995.
Potrivit art. l0 din contract, promitenţii-vânzători s-au obligat să nu înstrăineze unei alte persoane imobilul şi să nu garanteze în nici un fel cu acesta, chiar şi garantarea unui creditor chirografar intrând sub incidenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii şi fals în declaraţii. Aşa cum prevăd disp.art. 9 din L. 112/1995 „ apartamentele dobândite în condiţiile al.1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării”, fapt ce li s-a pus în vedere de către prin antecontractul în cauză la art. 4.
Cu toate că atât legea cât şi actul dintre părţi se referă expres la această interdicţie pârâţii din prezenta cauză au formulat acţiunea ce a făcut obiectul Dos. nr. 1817/190/2008 prin care au solicitat validarea antecontractului de vânzare-cumpărare înainte de împlinirea termenului de 10 ani de la data cumpărării, în intenţia lor de a valorifica acest antecontract deşi cunoşteau că acest termen încă nu s-a împlinit, invocând Decizia Civilă nr. 79/2007 pronunţată de ICCJ , ca argument pentru posibilitatea de validare înainte de împlinirea termenului de 10 ani prev. de art. 9 al. final din L. 112/1995. Pârâţii ( reclamanţii din acel dosar) au interpretat greşit sensul dispoziţiilor deciziei, care se referă la situaţia în care imobilele dobândite în temeiul prevederilor L. 112/1995 pot constitui obiect al executării silite, efectuată prin intermediul executorilor judecătoreşti în scopul recuperării prejudiciilor cauzate de proprietarii imobilelor achiziţionate de la stat în temeiul L. 112/1995, dar nu pot fi extinse şi la executarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în antecontractele pe care ei le încheie, în calitate de promitenţi-vânzători cu alte persoane promitenţi-cumpărători, înainte de împlinirea termenului de 10 ani impus de disp. art. 9 al. final din L. 112/1995, ca interdicţie legală, de aceea s-a respins acţiunea lor ca prematură, conform sentinţei civile nr. 347/2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul citat.
Prin aceeaşi sentinţă s-a disjuns prezenta cauză având ca obiect constatarea nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare, cererea fiind promovată de promitenţii vânzători VI şi VM împotriva promitenţilor cumpărători SMT, SVA şi SEŞ.
Sentinţa civilă nr. 3474/2008 a Judecătoriei Bistriţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de către promitenţii cumpărători, conform Deciziei civile nr. 126/R/2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor de legalitate a antecontractului de vânzare-cumpărare în cauză, trebuie analizate pentru început condiţiile în care s-a făcut autentificarea acestui act, având în vedere nulitatea absolută invocată de către reclamanţi în temeiul disp. art. art. 65 lit. a, art. 61 alin. 3, art. 62, art. 59 şi art. 49 lit. h din Legea 36/1995. Şi pentru a se putea face aceste verificări trebuie precizat dacă promitenţii vânzători au fost apţi de a-l încheia din punct de vedere fizic şi psihic.
În privinţa stării de sănătate a reclamantului VI, prima instanţă a reţinut că potrivit certificatului de încadrare în grad de nr. 1481/13.07.2005 (fila 73 din dosar), reclamantul suferă de miopie fortissima degenerescentă retiniană şi vitreană, cataractă complicată, iar din Decizia asupra capacităţii de muncă nr.899/11.06.2001 (fila 74) se reţine că având în vedere acest diagnostic reclamantul a fost încadrat în gradul 1 de invaliditate, iar într-un prim raport de expertiză medico-legală efectuat de un medic specialist legist şi doi medici primari oftalmologi depus la dosar la filele 93-94 se concluzionează că reclamantul nu are capacitatea de a citi.
În completarea la raportul în cauză , solicitată de reclamanţi şi depusă la dosar la fila 104, semnată doar de către medicul specialist legist, fără cei doi medici primari oftalmologi, se concluzionează că şi la data de 26.07.2002 când s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare în cauză reclamantul nu avea capacitatea de a citi, însă când s-a solicitat de către instanţă contrasemnarea primei completări la raport şi de către ceilalţi medici ce au făcut parte din comisie la întocmirea raportului iniţial, prin completarea de la fila 118 din dosar, aceştia (cei trei medici – un legist şi doi medici primari oftalmologi) nu s-au mai putut pronunţa asupra gradului de handicap vizual şi asupra capacităţii de a citi ale reclamantului la data de 26.07.2002. Astfel, chiar dacă există această incertitudine din punctul de vedere al specialiştilor în medicină mai sus menţionaţi, instanţa a dedus că reclamantul vede destul de rău, dar cu toate acestea s-a prezentat la interogatoriul ce i-a fost luat în prezenta cauză (fila 9) şi l-a semnat exact în dreptul rubricii „Reclamant interogat”, semnătură care este foarte asemănătoare cu cea de pe antecontractul în cauză de la rubrica „Promitenţi-vânzători” şi cu cea de pe contractul de împrumut autentificat de la fila 54 din dosar, semnat de către el la rubrica „Împrumutaţi”, ea fiind lizibilă şi în parte descifrabilă, constând într-un V şi alte litere ce nu se pot descifra.
Reclamanţii au arătat că acest contract a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 65 lit. a coroborat cu art. 61 alin. 3, art. 62, art. 59 şi art. 49 lit. h din Legea 36/1995, conform cărora, notarul public avea obligaţia de consemna în încheierea de autentificare că s-a luat consimţământul părţilor respective.
Potrivit art. 49 lit. h din Legea nr. 36/1995 „Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor şi de consultaţiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către părţi”. Articolul 59 din aceeaşi lege prevede că atunci când „ notarul public are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului”.
Pe de altă parte, conform art. 61 al. 3 din legea nr. 36/1995 „Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa, consemnând acestea în încheierea de autentificare”, iar art. 62 din aceeaşi lege prevede că „ În cazul acelora care din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură”.
Potrivit art. 65 din legea mai sus citată„ Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, pe lângă datele prevăzute la art. 49, şi constatarea că s-a luat consimţământul părţilor.
Instanţa , din lecturarea antecontractului de vânzare-cumpărare constată că în cuprinsul încheierii de autentificare nr. 4550/26.07.2002 întocmită de BNP BDA se menţionează că în faţa notarului public s-au prezentat părţile „care după citirea actului au consimţit la autentificarea prezentului înscris şi au semnat toate exemplarele”. Ca atare, chiar dacă reclamantul are miopie fortissima, prin semnarea interogatoriului luat de instanţă cât şi din întreg probatoriul testimonial administrat în cauză, care au declarat că acesta a putut şi poate să citească şi să scrie şi fără ochelari, dar mai greu, apropiind foarte mult hârtia de ochi, instanţa consideră că notarul public a întocmit actul în mod legal , îndeplinindu-şi obligaţia prevăzută de dispoziţiile legale mai sus arătate, deoarece reclamantul a putut să citească actul .
În privinţa stării de sănătate a reclamantei, nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi bolnavă psihic, nefiind depuse la dosar acte medicale, iar din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu reiese decât că este o persoană recalcitrantă, care se enervează destul de repede, dar a semnat şi ea antecontractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei cauze. Este adevărat că nu i s-a luat acesteia interogatoriu, dar reclamantul a declarat că nu este nebună şi a fost internată doar o dată în Bistriţa la Spitalul de pe Str. Someşului, din cauza unei depresii, aşa încât chiar el a infirmat susţinerile din acţiunea civilă de faţă . Ca atare, nefiind dovedită starea de boală a reclamantei şi neavând îndoieli asupra deplinătăţii facultăţilor ei mintale, notarul a îndeplinit întocmai prevederile art. 65 din L. 36/1995, reclamanta citind antecontractul de vânzare-cumpărare şi semnându-l şi ea alături de soţul ei , la rubrica „Promitenţi vânzători”.
La fel s-a procedat de către notar şi atunci când s-a semnat de către reclamanţi contractul de împrumut, prin care au împrumutat suma de 50.000 Euro, obligându-se că o vor restitui până la data de 1 decembrie 2007, declarând că în ipoteza în care nu o vor restitui sunt de acord ca „împrumutătorul să ne urmărească silit asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea noastră”, iar urmare neplăţii datoriei a început executarea silită asupra imobilului pentru care cu cinci ani în urmă au încheiat cu pârâţii S antecontractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul cauzei. Trebuie spus că în acest antecontract promitenţii vânzători au consimţit că imobilele ce fac obiectul său „ se vor preda în folosinţă promitenţilor cumpărători azi data autentificării prezentului contract, libere de orice sarcini”, obligându-se totodată să le asigure acestora folosinţa paşnică şi netulburată, având dreptul de a aduce imobilelor toate modificările şi îmbunătăţirile pe care le consideră necesare pentru ridicarea gradului de confort, de la data semnării prezentei convenţii, au consimţit la intabularea în CF, s-au obligat să nu înstrăineze unei alte persoane fizice sau juridice prezentul imobil, fie prin act sub semnătură privată ori autentic, să nu ipotecheze ori să garanteze cu prezentul imobil obligaţii în favoarea terţelor persoane fizice sau juridice, să închirieze acest imobil, ori să aducă modificări constructive, în caz contrar făcându-se vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii şi fals în declaraţii prevăzute şi pedepsite de Codul Penal român cu închisoarea.
Contractul de împrumut în care reclamanţii au fost de acord să fie urmăriţi silit atât asupra bunurilor mobile cât şi imobile a fost încheiat ulterior şi executarea silită a început asupra imobilelor aşa cum reiese din actele de depuse la dosar ,iar contestaţia la executare ce a făcut obiectul cauzei la Judecătoriei Bistriţa, în care pârâţii din prezenta cauză au fost contestatori s-a respins ca neîntemeiată.Pe de altă parte, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de 18.07.2002 între CL al MB, şi reclamanţi, prin care aceştia au cumpărat imobilul în discuţie în temeiul L. 112/1995, se precizează în mod expres că „După citirea actului încheiat în faţa notarului au consimţit la autentificarea prezentului înscris”, semnând toate exemplarele, acesta fiind încheiat doar cu 8 zile înainte de prezentul antecontract de vânzare-cumpărare. Ca atare şi atunci reclamanţii au avut aceeaşi stare de sănătate, fiind la fel de apţi de a încheia acte juridice, ca şi ulterior, având discernământul păstrat în acelaşi grad.
Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că notarul public a întocmit antecontractul de vânzare-cumpărare cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale mai sus amintite din Legea nr. 36/1995, nefiind motive de nulitate absolută sub acest aspect.
În privinţa erorii obstacol invocată de către reclamanţi, susţinând că nu ştiau că au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare ci unul de comodat nu s-a dovedit în cauză, în motivarea acţiunii introductive de instanţă se arată că totuşi este important că în antecontract s-a trecut ca preţ o sumă mult mai mică decât valoarea imobilului la acea dată, deşi contractul de comodat în esenţa lui este un contract gratuit, astfel că reclamanţii se contrazic în afirmaţii. Important este că acest motiv de nulitate nu este dovedit în speţă din nici o probă, nici cu înscrisuri, nici cu martori sau din interogatoriile luate părţilor. De asemenea, nu s-a dovedit nici încălcarea disp. art. 968 din Cod civil, nu s-au depus acte în sensul confirmării existenţei unei cauze ilicite, iar prin susţinerea reclamanţilor că preţul imobilului este disproporţionat în raport de valoarea acestuia, ar fi trebuit să se invoce o cauză falsă şi nu ilicită. Potrivit articolului de lege citat, cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă, precum şi cererea formulată de către pârâţi de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a lipsei de dovezi în sensul suportării unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, reclamanţii VI şi VM solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei ,în sensul de a se admite acţiunea civilă.
Intimaţii pârâţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefundat a apelului declarat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate f.23-26.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea hotărârii atacate, motiv pentru care recursul declarat a fost respins ca nefondat.
