Actul juridic a cărui ineficacitate s-a solicitat a se constata, certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, are valoarea unui act administrativ de autoritate, fiind emis în mod unilateral de către un organ al administraţiei publice centrale, în temeiul şi în executarea unei hotărâri de guvern.
Instanţele trebuiau să sesizeze că au fost învestite cu anularea unui act administrativ şi că, în această materie, legea reglementează o competenţă specială în favoarea instanţei de administrativ.
(Decizia nr. 2480 din 25 septembrie 2001 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe M.I.C. şi S.C. “P.” S.A., solicitând să se constate nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 3840 din 18.12.1997, emis de primul pârât în favoarea celui de-al doilea, şi să se dispună repunerea în situaţia anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în temeiul certificatului anterior menţionat.
Prin Sentinţa civilă nr. 8306 din 3.05.2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta S.C. “P.”, a admis acţiunea formulată şi a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, astfel cum s-a cerut.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că societăţii pârâte i-a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 8492 mp, certificat care se acordă însă numai societăţilor comerciale cu capital de stat.
Or, potrivit adresei Camerei de Comerţ şi Industrie a României, S.C. “P.” S.A. a devenit societate cu capital privat din mai 1996.
Conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, prevederile acestui act normativ privesc terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale la data înfiinţării lor.
întrucât s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţii imperative ale legii, instanţa a admis acţiunea şi a constatat nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
în ce priveşte excepţia de necompetenţă materială, s-a apreciat că este nefondată, întrucât un act administrativ, care nu a fost desfiinţat pe calea Legii nr. 29/1990, poate fi anulat oricând de instanţele judecătoreşti, cu condiţia invocării unui motiv de nulitate absolută.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâta S.C. “P.” S.A., conform Deciziei civile nr. 261/A din 1.02.2001 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a IV-a civilă.
S-a reţinut în considerentele deciziei, răspunzându-se criticilor formulate de apelantă, că prima instanţă a apreciat corect asupra competenţei sale materiale în soluţionarea cauzei, având în vedere că reclamantul nu este parte în actul administrativ în litigiu şi, ca atare, nu ar.e deschisă procedura specială pentru anularea actului.
S-a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate dă naştere unui raport juridic de drept civil, că, în speţă, reclamantul şi-a dovedit interesul în promovarea acţiunii, având în vedere că în respectivul certificat a fost inclusă şi o suprafaţă de teren dobândită de acesta conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3971 din 13.07.1995.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, se poate emite certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, or, în speţă, apelanta este societate pe acţiuni cu capital privat.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de apelanta-pârâtă S.C. “P.” S.A., care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 din Codul de procedură civilă, în dezvoltarea cărora a arătat cele de mai jos.
Instanţele au judecat cu încălcarea normelor de competenţă materială, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ, emis de o autoritate administrativă centrală.
Faptul că reclamantul nu este parte în actul administrativ nu înlătură posibilitatea de a ataca actul respectiv, întrucât, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, o astfel de aptitudine este recunoscută oricărei persoane fizice sau juridice, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege.
Ambele instanţe şi-au bazat hotărârea pe interpretarea greşită a prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, arătând că, în momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societatea “P.” a avut capital privat, or, prevederile menţionate se referă la patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor arăta.
Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 834/1991.
Actul juridic a cărui ineficacitate s-a solicitat a se constata pe această cale are valoarea unui act administrativ de autoritate, fiind un act emis în mod unilateral de un organ al administraţiei publice centrale, în temeiul şi în executarea unei hotărâri de guvern.
Aşadar, instanţele trebuiau să sesizeze că au fost învestite cu anularea unui act administrativ şi că, în această materie, legea reglementează o competenţă specială.
împrejurarea că reclamantul nu a fost parte în respectivul act administrativ nu este de natură să înlăture competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât posibilitatea de a ataca este recunoscută tuturor celor lezaţi în drepturile lor prin emiterea unui astfel de act.
în consecinţă, reţinând că soluţionarea pricinii a avut loc cu încălcarea unei norme de competenţă materială absolută, Curtea constată incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă, în temeiul căruia recursul va fi admis şi casate ambele hotărâri.
Conform art. 312 alin. 6 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 3 pct. 1 teza a li-a din Codul de procedură civilă, fiind vorba de un act al unei autorităţi publice centrale, dosarul va fi înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Faţă de motivul de recurs, reţinut ca fiind incident la speţă, analiza celei de-a doua critici invocate şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din nu mai este posibilă. (Judecator Adina Nicolae)
