Cod Civil, art.966
Ceea ce invoca recurenta este faptul ca un viitor partaj va avantaja cumparatorul cotelor din proprietate vândute de coinidivizari în defavoarea sa, cota de 3/4 fiind în masura sa îl avantajeze pe acesta la obtinerea atribuirii bunului în natura.
Dincolo de incertitudinea unei astfel de avantaj (cât timp criteriile de partajare sunt orientative si nu au o ierarhie stabilita în mod obligatoriu de legiuitor), problema de drept care se ridica este aceea daca aceste operatiuni juridice pot implica intentia partilor la aceste operatiuni de a o frauda pe reclamanta.
Dincolo de incertitudinea unei astfel de avantaj (cât timp criteriile de partajare sunt orientative si nu au o ierarhie stabilita în mod obligatoriu de legiuitor), problema de drept care se ridica este aceea daca aceste operatiuni juridice pot implica intentia partilor la aceste operatiuni de a o frauda pe reclamanta.
Or, o astfel de intentie ar presupune existenta certitudinii crearii avantajului mentionat mai sus prin încheierea celor doua acte de vânzare-cumparare, precum si dovedirea existentei acestei intentii chiar în persoana tertului cumparator. (Decizia civila nr. 407R din data de 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea înregistrata la Judecatoria Cornetu la data de 11.04.2008 reclamanta B.C. i-a chemat în judecata pe pârâtii G.E., A.V., G.M., G.G.-S., G.E.M., G.M., G.F., G.M. si P.E., solicitând ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor contracte de vânzare-cumparare pentru cauze ilicite: contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2324/22.11.2004 la BNP T.O., contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2325/12.11.2004 la BNP T.O., cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat ca, împreuna cu pârâtii G.E., A.V. si G.M., au mostenit terenurile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumparare de la autorul comun G.C. Reclamanta le-a propus comostenitorilor sa împarte între ei aceste terenuri, motiv pentru care a introdus cererea de chemare în judecata, iar la efectuarea expertizei a aflat ca cei trei pârâti mai sus mentionati au vândut terenurile din cele doua contracte de vânzare-cumparare, prin aceasta urmarindu-se îndepartarea reclamantei de la succesiune. Reclamanta apreciaza ca cele doua contracte au o cauza ilicita, tinând cont si de faptul ca dobânditorii sunt fiii pârâtului G.E.
În drept, reclamanta si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art.111 Cod de procedura civila si art. 966 Cod civil.
Pârâtii au formulat întâmpinare prin care au solicitat sa fie respinsa cererea formulata de catre reclamanta, ca nefiind întemeiata, aratând ca au înstrainat cota de 3/4 ce le revine din terenurile asupra carora exista starea de indiviziune, astfel ca nu i-au înstrainat cota reclamantei.
Reclamanta a formulat cerere completatoare, în contradictoriu cu pârâtii G.M. si P.E., prin care a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor contracte de vânzare-cumparare, tot pentru cauza ilicita, respectiv contractul de vânzare-cumparare nr. 191/08.02.2002 si contractul de vânzare-cumparare nr.192/06.02.2002, ambele autentificate la BNP T.O.
În motivarea cererii completatoare, reclamanta sustine ca si-a dat acordul si a semnat aceste contracte, dar a facut aceasta în urma întelegerii cu ceilalti comostenitori pentru a împarti astfel terenurile ramase în mostenire, reclamanta nu a primit bani în urma acestor vânzari, întelegându-se cu pârâtii sa primeasca terenurile ce au tacut obiectul primelor doua contracte, astfel ca a fost indusa în eroare.
Prin sentinta civila nr.1215/08.04.2009, Judecatoria Cornetu a respins cererea formulata de reclamanta B.C. în contradictoriu cu pârâtii G.E., A.V., G.M., G.G. S., G.E.M., G.M., G.F., G.M. si P.E., asa cum a fost completata, ca neîntemeiata.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut referitor la contractele de vânzare-cumparare autentificate sub nr.2324/22.11.2004 si nr.2325/12.11.2004, ambele autentificate la BNP T.O., ca pârâtii G.M., G.E. si A.V. si-au înstrainat cota parte indiviza de 3/4 din terenurile cuprinse în aceste doua contracte, fara sa afecteze în materialitatea sa cota parte de 1/4 ce apartine reclamantei.
În cazul indiviziunii, fiecare coindivizar are dreptul de a dispune de cota sa indiviza din bun, fara sa fie necesar acordul celorlalti coindivizari, astfel ca sustinerile reclamantei în sensul ca la baza încheierii celor doua contracte s-ar afla o cauza ilicita, nu au nici un suport probator, motiv pentru care va fi respinsa cererea sub acest aspect.
În ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractelor de vânzare-cumparare nr. 191/08.02.2002 si nr. 192/06.02.2002, autentificate la BNP T.O., a retinut ca reclamanta a fost parte în aceste contracte pe care le-a semnat în calitate de vânzator si în care s-a facut mentiunea ca pretul vânzarii a fost încasat de vânzatori la încheierea acestor contracte, astfel ca sustinerile reclamantei din cererea completatoare nu sunt întemeiate.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta-reclamanta B.C., criticând solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, cauza fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a IV- a Civila, la data de 06.08.2009.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca instanta de fond nu a înteles cauza dedusa judecatii, aceasta vazându-se din modul lapidar în care este motivata hotarârea prin care i-a respins actiunea, aratând ca fratii recurentei puteau sa vânda cotele pe care le aveau, neatingându-se de cota acesteia. Pe de alta parte, nu a observat ca acele contracte de vânzare cumparare privesc cote din fiecare teren în parte, înstrainarea fiind imposibila înainte de a se pronunta iesirea din indiviziune; ar fi putut înstraina cel mult o cota parte din toata mostenirea.
Instanta nici macar nu aminteste de apararile pe care le-a formulat recurenta, de probele care au fost administrate si din care reiese clar intentia pârâtilor de a o frauda.
Astfel, potrivit art. 966 C.civ., “obligatia nelicita nu poate avea nici un efect” iar art. 968 C.civ. prevede” cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.”
În doctrina s-a aratat ca scopul imediat, concret si subiectiv sa fie ilicit sau imoral pentru a se putea anula actul si ca nu se poate face o distinctie clara între ilicita si imorala si, desi nu se încalca o dispozitie legala determinata, este totusi ilicita si imorala.
În actiunea de fata, din probele administrate, raportul de expertiza depus în cauza de iesire din indiviziune, în care se arata imposibilitatea formarii loturilor deoarece au mai intervenit si alti al terenurilor prin vânzarea cotelor ideale si din raspunsurile la interogatorii, de asemenea si prin aplicarea art. 225 Cod Proc.Civ. pentru partile care au lipsit nemotivat de la interogatoriu, rezulta clar ca partile în contractele de vânzare cumparare si-au exercitat drepturile cu totala rea credinta, în detrimentul reclamantei, pentru a zadarnici pronuntarea unei împarteli a mostenirii echitabile.
Partile sunt toate rude, vânzarile s-au facut toate catre fii pârâtului G.E., se poate observa cu usurinta ca nu s-a urmarit un scop economic prin încheierea acestor contracte. De asemenea este foarte clar ca în situatia creata, la iesirea din indiviziune, prin cotele dominante create în favoarea pârâtilor, reclamanta nu ar mai putea sa ia nici o suprafata de teren, scopul iesirii din indiviziune care trebuie sa se faca cât mai echitabil, nu mai poate fi îndeplinit.
La interogatoriu au lipsit partile care nu au participat direct la încheierea actelor, sotiile fiilor pârâtului G.E., dar care cu siguranta stiau de modul cum s-au încheiat aceste acte si care ar fi putut fi sincere în raspunsurile pe care le-ar fi dat, însa au fost oprite sa se prezinte personal la interogatoriu.
Rolul de apreciere a moralitatii cauzei revine judecatorului care trebuie sa nu tolereze anumite practici care s-ar exercita între oameni, facând prin actul de justitie pe care-l îndeplineste sa prevaleze conceptii personale înalte, sanatoase ale populatiei, pastratoare a unor traditii vechi, verificate în decursul timpului.
Cererea a fost calificata ca fiind apel prin încheierea de sedinta din 25.11.2009, pentru considerentele cuprinse în continutul acestei încheieri.
Prin decizia civila nr. 402A /24.03.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, a fost respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, s-a retinut ca în mod judicios prima instanta a constatat împrejurarea ca, referitor la contractele de vânzare-cumparare autentificate sub nr. 2324/22.11.2004 si nr. 2325/12.11.2004, ambele autentificate la BNP T.O., pârâtii G.M., G.E. si A.V. si-au înstrainat cota parte indiviza de 3/4 din terenurile cuprinse în aceste doua contracte, fara sa afecteze în materialitatea sa cota parte de 1/4 ce apartine apelantei-reclamante.
În cazul indiviziunii, fiecare coindivizar are dreptul de a dispune de cota sa indiviza din bun, fara sa fie necesar acordul celorlalti coindivizari, astfel ca sustinerile reclamantei în sensul ca la baza încheierii celor doua contracte s-ar afla o cauza ilicita, nu au nici un suport probator.
În ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractelor de vânzare-cumparare nr.191/08.02.2002 si nr.192/06.02.2002, autentificate la BNP T.O., apelanta-reclamanta a fost parte în aceste contracte pe care le-a semnat în calitate de vânzator si în care s-a facut mentiunea ca pretul vânzarii a fost încasat de vânzatori la încheierea acestor contracte, astfel ca sustinerile acesteia din cererea completatoare nu sunt întemeiate.
Apelanta-reclamanta nu a dovedit vatamarea acesteia în urma contractelor de vânzare-cumparare, având posibilitatea sa solicite în masura în care nu a participat la vânzarea acestor imobile partajarea, urmând ca de rezultatul partajului si atribuirea efectiva a loturilor rezultate în urma iesirii din indiviziune sa depinda soarta contractelor de vânzare-cumparare privind cotele-parti ideale.
Împrejurarea ca parti la contractele de vânzare-cumparare sunt rude între ele nu conduce în sine la constatarea existentei unei fraude la încheierea acestor contracte.
Tribunalul a constatat ca lipsa unor parti de la interogatoriu ar fi condus la constatarea fraudei numai în masura în care putea fi apreciata drept o recunoastere a pârâtilor prin coroborare cu probele administrate în cauza, împrejurare care însa în cauza nu s-a produs.
Aprecierile privind moralitatea nu pot fi luate în considerare, având în vedere ca nu a fost dovedita contrarietatea cauzei cu bunele moravuri conform art. 966 Cod Civil.
De asemenea împrejurarea imposibilitatii efectuarii partajului nu a fost dovedita de catre apelanta-reclamanta, având în vedere continutul raportului de expertiza efectuat în alta cauza (fila 121 dosar prima instanta), nerezultând o imposibilitate derivând din încheierea acestor contracte de vânzare-cumparare a partajarii în natura a terenurilor în cauza, astfel încât, în temeiul art. 296-297 Cod Proc.Civ. a fost respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 06.08.2010 reclamanta B.C., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotarârii atacate, iar pe fond admiterea apelului, modificarea în tot a deciziei atacate, cu admiterea pe fond a actiunii, astfel cum a fost formulata si completata.
În motivarea recursului, se arata ca, în primul rând, trebuie clarificat aspectul privind calea de atac în urma careia s-a pronuntat aceasta decizie, deoarece în redactarea acesteia sunt folositi termini ambigui, când se vorbeste de apel, când de recurs, ca în final sa fie respins apelul, cu mentiunea de hotarâre irevocabila.
Prin încheierea din 25.11.2010, tribunalul, în mod corect a calificat calea de atac exercitata ca fiind apel, fiind vorba de o decizie definitiva împotriva careia exercita aceasta cale a recursului.
Se arata ca hotarârea este nelegala, temeiurile acestei nelegalitati sunt prevazute în art. 304 pct.8 (când instanta interpretând gresit actul dedus judecatii, a schimbat natura si întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia) si art. 304 pct.9 (când hotarârea a fost data cu aplicarea gresita a legii).
În fapt, a chemat în judecata pe fratii si pe nepotii sai, care, aflându-se în întelegere, au încheiat mai multe acte de vânzare cumparare privind unele cote din mai multe terenuri, parti ale mostenirii, recurenta solicitând constatarea nulitatii absolute a acestor acte, pentru cauza ilicita.
Atât instanta de fond, cât si instanta de apel nu au înteles cauza dedusa judecatii, aceasta vazându-se din modul lapidar în care au fost motivate hotarârile prin care a fost respinsa actiunea, respectiv apelul, aratând ca fratii sai puteau sa vânda cotele pe care le aveau, neatingându-se de cota sa. Pe de alta parte, nu se observa ca acele contracte de vânzare cumparare privesc cote din fiecare teren în parte, înstrainarea fiind imposibila înainte de a se pronunta iesirea din indiviziune; ar fi putut înstraina cel mult o cota parte din toata mostenirea.
Vânzarile astfel cum au fost facute au avut drept scop sa o prejudicieze pe recurenta, sa nu mai poata obtine fizic nici o parte din terenurile mostenite.
Instanta de fond nici macar nu aminteste de apararile pe care le-a formulat, de probele care au fost administrate si din care reiese clar intentia pârâtilor de a o frauda.
De asemenea, instanta de apel se mentine în aceeasi stare de eroare, consemnând faptul ca nu a aratat vatamarea pe care a suferit-o prin încheierea acestor acte, anume ca nu este posibila iesirea din indiviziune. Bineînteles ca iesirea din indiviziune este posibila în orice situatie, însa în aceasta cauza este vorba de o iesire din aceasta stare în mod echitabil, nu într-o situatie creata de fratii sai, în care este total dezavantajata.
Recurenta reia, în continuare, concluziile formulate la fond, rugând instanta de recurs sa le aiba în vedere.
Analizând cauza de fata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta, precum si a apararilor formulate de intimati, fata de situatia de fapt astfel cum a fost stabilita de instantele de fond, Curtea retine urmatoarele:
În ceea ce priveste prima sustinere din cererea de recurs, referitoare la necesitatea clarificarii aspectului privind calea de atac în urma careia s-a pronuntat aceasta decizia atacata, deoarece în redactarea acesteia sunt folositi termini ambigui, Curtea constata ca decizia atacata este o decizie de solutionare a apelului, conform calificarii date de tribunal prin încheierea de sedinta din data de 25.11.2009.
Curtea constata ca, într-adevar, instanta de apel a omis sa mentioneze, în considerentele deciziei atacate, faptul recalificarii caii de atac din recurs în apel, dar aceasta omisiune nu produce niciun efect asupra existentei acestei recalificari, motiv pentru care recurenta poate solicita îndreptarea erorii strecurate în cuprinsul deciziei prim omiterea mentiunii respective. În mod concret, aceasta omisiune nu produce niciun efect juridic, în mod corect tribunalul solutionând calea de atac a apelului, conform mentiunii din încheierea de sedinta din 25.11.2009.
Pe fondul recursului, recurenta a invocat dispozitiile în art. 304 pct.8 (când instanta interpretând gresit actul dedus judecatii, a schimbat natura si întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia) si ale art. 304 pct.9 (când hotarârea a fost data cu aplicarea gresita a legii). În esenta, pe fondul recursului, recurenta sustine ca actele atacate sunt lovite de nulitate absoluta, pentru cauza ilicita.
Curtea constata ca recurenta reitereaza sustinerile din cererea de apel. Pentru aceste motive, Curtea va raspunde numai acelor critici care se refera strict la decizia instantei de apel, cât timp recursul se declara împotriva acestei decizii, pentru a critica modul de solutionare a cererii de apel.
Se sustine ca instanta de apel nu a înteles cauza dedusa judecatii, din cauza modului lapidar în care a fost motivata hotarârea.
Curtea constata ca se invoca o insuficienta motivare a deciziei din apel, care ar fi dus la o nelegala solutionare a apelului, critica considerata nefondata pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Curtea retine ca, într-adevar, hotarârea judecatoreasca trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii acesteia, dar aceasta motivare nu trebuie sa fie exhaustiva sau stufoasa, fiind suficient ca din continutul acesteia sa se poata desprinde rationamentul juridic care a fost avut în vedere de judecatori. Hotarârea instantei de apel este suficient motivata, putându-se deduce din cuprinsul acesteia care au fost ratiunile emiterii hotarârii.
Se mai invoca de catre recurenta faptul ca instanta de apel nu a observat ca acele contracte de vânzare cumparare priveau cote din fiecare teren în parte, înstrainarea fiind imposibila înainte de a se pronunta iesirea din indiviziune; ar fi putut înstraina cel mult o cota parte din toata mostenirea.
Curtea constata ca prin contractele de vânzare-cumparare autentificate sub nr. 2324 /22.11.2004 si nr. 2325 /12.11.2004, ambele autentificate la BNP T.O., pârâtii G.M., G.E. si A.V. au înstrainat în total cota parte indiviza de 3/4 din terenurile cuprinse în aceste doua contracte, terenuri cu privire la care dobândisera fiecare cota indiviza de 1/4 prin certificatul de mostenitor nr. 696/ 12.07.1994 eliberat de Notariatul de Stat SAI.
Curtea retine ca regulile privind coproprietatea (proprietatea comuna) pe cote parti au fost consacrate de doctrina si jurisprudenta în mod clar si unanim acceptat (ceea ce confera si previzibilitate), în sensul ca fiecare coproprietar poate dispune de cota sa parte, deoarece dreptul de proprietate este fractionat intelectual.
Astfel, fiecare coindivizar are un drept individual, absolut si exclusiv asupra cotei-parti ideale ce i se cuvine, având ca obiect bunurile în indiviziune. Ca si consecinta, fiecare coindivizar poate dispune liber si fara consimtamântul celorlalti de cota-parte ideala ce îi revine din indiviziune, dreptul fiind transmisibil.
Ca efect al actului de înstrainare a cotei parti, cumparatorul se substituie vânzatorului, astfel încât situatia juridica a bunului nu se schimba. Aceasta regula se aplica si situatiei în care se înstraineaza o cota parte din dreptul de proprietate asupra unui bun determinat inclus într-o masa succesorala, deoarece cumparatorul cotei-parti se va substitui transmitatorului, exercitând drepturile si obligatiile acestuia, fara a se ajunge la vatamarea celorlalti coproprietari.
Daca coindivizarul a dispus de cota sa parte ideala de drept – iar nu de bunul aflat în indiviziune privit în materialitatea sa sau de o portiune determinata material din acel bun – actul de dispozitie este perfect valabil si efectele sale nu depind de rezultatul partajului, atribuirea lui unui alt coindivizar având drept consecinta plata catre dobânditorul cotei indivize a echivalentului cotei sale. Prin urmare, coindivizarul poate dispune liber nu numai de cota sa indiviza asupra universalitatii, dar si de cota sa asupra unui anumit bun din universalitate, diferenta fiind cantitativa, iar nu calitativa, pentru a antrena consecinte juridice diferite.
În plus, nu se poate retine ca instanta de apel nu ar fi observat ca este vorba despre înstrainarea unei cote-parti dintr-un bun determinat ce face parte din masa succesorala si nu despre înstrainarea cotei-parti din masa succesorala, cât timp instanta de apel a retinut ca “în cazul indiviziunii, fiecare coindivizar are dreptul de a dispune de cota sa indiviza din bun, fara sa fie necesar acordul celorlalti coindivizari, astfel ca sustinerile reclamantei în sensul ca la baza încheierii celor doua contracte s-ar afla o cauza ilicita, nu au nici un suport probator.”
Recurenta a sustinut ca vânzarile astfel cum au fost facute au avut drept scop sa o prejudicieze pe recurenta, sa nu mai poata obtine fizic nici o parte din terenurile mostenite, deci cu fraudarea intereselor sale.
Un motiv pentru care recurenta se considera fraudata este acela ca iesirea din indiviziune, care este posibila în orice situatie, în aceasta cauza nu mai este vorba de o iesire din aceasta stare în mod echitabil, ci într-o situatie creata de fratii sai, în care este total dezavantajata. La iesirea din indiviziune, prin cotele dominante create în favoarea pârâtilor, reclamanta nu ar mai putea sa ia nicio suprafata de teren, scopul iesirii din indiviziune, care trebuie sa se faca cât mai echitabil, nu mai poate fi îndeplinit.
Curtea constata ca prin cele doua acte de înstrainare a cotelor indivize, cumparatorul dobândeste cota de 3/4 din cele doua terenuri, urmând a participa la partaj cu aceasta cota. Ceea ce invoca recurenta este faptul ca un viitor partaj va avantaja cumparatorul acestor cote în defavoarea sa, cota de 3/4 fiind în masura sa îl avantajeze pe acesta la obtinerea atribuirii bunului în natura.
Or, o astfel de intentie ar presupune existenta certitudinii crearii avantajului mentionat mai sus prin încheierea celor doua acte de vânzare-cumparare, precum si dovedirea existentei acestei intentii chiar în persoana tertului cumparator.
Curtea se va pronunta si cu privire la un alt motiv invocat de recurenta, si anume acela ca instanta de fond nici macar nu aminteste de apararile pe care le-a formulat, de probele care au fost administrate si din care reiese clar intentia pârâtilor de a o frauda.
Se sustine ca, din probele administrate, raportul de expertiza depus în cauza de iesire din indiviziune, în care se arata imposibilitatea formarii loturilor, deoarece au mai intervenit si alti proprietari al terenurilor prin vânzarea cotelor ideale, si din raspunsurile la interogatorii, de asemenea si prin aplicarea art. 225 Cod Proc.Civ. pentru partile care au lipsit nemotivat de la interogatoriu, rezulta clar ca partile în contractele de vânzare cumparare si-au exercitat drepturile cu totala rea credinta, în detrimentul reclamantei, pentru a zadarnici pronuntarea unei împarteli a mostenirii echitabile.
Cu privire la modul de evaluare a probelor si de retinere a situatiei de fapt, fata de caracterul limitat al recursului (care poate privi numai chestiuni de drept, iar nu si chestiuni de fapt), Curtea este legata de situatia de fapt astfel cum a fost stabilita de instanta de apel.
Or, instanta de apel a retinut ca lipsa unor parti de la interogatoriu ar fi condus la constatarea fraudei numai în masura în care putea fi apreciata drept o recunoastere a pârâtilor prin coroborare cu probele administrate în cauza, împrejurare care însa în cauza nu s-a produs.
De asemenea, din continutul raportului de expertiza efectuat în alta cauza si depus la dosar (fila 121 dosar prima instanta), instanta de apel nu a retinut ca rezulta o imposibilitate – derivând din încheierea acestor contracte de vânzare-cumparare – a partajarii în natura a terenurilor în cauza. Cu atât mai mult cu cât concluziile raportului de expertiza tehnica nu sunt obligatorii pentru judecator, acesta urmând sa dispuna partajul conform criteriilor legale; în plus, raportul depus la dosar, fiind extrajudiciar, nu poate avea valoare probatorie, decât ca indiciu care sa se coroboreze cu alte probe. Astfel, din probele administrate nu rezulta intentia de fraudare a intereselor reclamantei, iar instanta de apel a analizat toate sustinerile si apararile formulate de reclamanta pe acest aspect.
Se arata ca partile din acest dosar sunt rude, ca vânzarile s-au facut toate catre fiii pârâtului G.E., ca se poate observa cu usurinta ca nu s-a urmarit un scop economic prin încheierea acestor contracte.
Cum în mod corect a retinut tribunalul, împrejurarea ca partile contractelor de vânzare-cumparare sunt rude între ele nu conduce în sine la constatarea existentei unei fraude la încheierea acestor contracte. Cu alte cuvinte, nu exista o prezumtie legala si nici nu poate fi dedusa concluzia existentei unei prezumtii simple de frauda în dauna intereselor reclamantei din împrejurarea ca pârâtii sunt rude.
Cât priveste lipsa unui scop economic al acestor acte – respectiv actele mentionate în cererea completatoare – nu s-a dovedit ca pretul din contracte nu a fost platit (fata de mentiunea expresa din contracte ca pretul vânzarii a fost încasat de vânzatori la încheierea acestor contracte).
Aprecierile facute de recurenta, reiterate în recurs, privind moralitatea, nu pot fi luate în considerare, având în vedere ca nu a fost dovedita contrarietatea cauzei cu bunele moravuri, conform art. 966 C.civ. Astfel, potrivit art. 966 C.civ.,” obligatia nelicita nu poate avea nici un efect” iar art. 968 C.civ. prevede ” cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.”
Curtea retine ca, într-adevar, în materia cauzei (scopului) actului juridic, conditia liceitatii si a moralitatii se confunda, dar în speta nu a fost dovedita nici încalcarea bunelor moravuri, nici încalcarea unei norme de ordine publica. Limita între interferenta justitiei în raporturile juridice dintre parti pentru a sanctiona un comportament nelegal, care fraudeaza interesele unui tert si principiul libertatii continutului actelor juridice, trebuie sa fie trecuta numai în situatia dovedirii existentei unei fraude certe, dincolo de dubiu sau speculatii, de natura sa creeze un prejudiciu cert în dauna tertului, respectiv reclamanta-recurenta. Or, aceste împrejurari nu au fost dovedite, iar prevederile art. 966 din Codul civil nu pot fi aplicate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefonda
