Cod Civil, art.480, art.644, art.650, art.651, art.800, art.802, art.858, art.860
Reprosând instantei de apel încalcarea sau aplicarea gresita în cauza a prevederilor art.800 Cod Civil, recurenta porneste de la o ipoteza care nu are corespondent în cuprinsul acestei norme, si anume aceea ca transmisiunea succesorala testamentara este valabila numai daca a fost realizata cu intentia de a gratifica persoana în favoarea careia s-a testat.
Or, astfel cum reiese din prevederile art. 800 si art. 802 Cod Civil, legiuitorul a conditionat valabilitatea testamentului de respectarea conditiilor de forma prescrise de lege, stabilind totodata ca efectele acestui act juridic se produc odata cu producerea evenimentului încetarii din viata a testatorului.
Testamentul a carui nulitate o invoca recurenta pârâta reclamanta este în mod evident un act juridic mortis causa, si este întocmit în forma autentica prescrisa prin art. 858 teza a II-a coroborat cu art. 860 Cod Civil, astfel ca acesta corespunde întrutotul cerintelor care rezida din prevederile art. 800 si art.802 Cod Civil.
Mai mult, transmisiunea care se realizeaza în puterea acestuia este una cu titlu gratuit, nefiind ceruta vreo contraprestatie din partea succesibililor instituiti beneficiari ai dispozitiei testamentare care sa conditioneze efectul translativ de proprietate recunoscut prin art. 644 teza I-a Cod Civil.
Împrejurarea ca, anterior decesului, testatorul a încheiat cu aceleasi persoane în favoarea carora a testat si acte juridice cu titlu oneros (antecontract de vânzare cumparare) cu privire la bunuri care ulterior s-au regasit în masa succesorala nu poate afecta mentionatele caracteristici ale testamentului, efectele acestui din urma act (transmiterea dreptului de proprietate) producându-se de sine statator, în puterea prevederilor art. 650-651 raportat la art. 644 teza I-a din C.civ., fara vreo relationare cu actele juridice între vii (ale caror efecte similare ar fi fost apte sa se produca în puterea dispozitiilor art. 1073-1074 C.civ).
Împrejurarea ca, anterior decesului, testatorul a încheiat cu aceleasi persoane în favoarea carora a testat si acte juridice cu titlu oneros (antecontract de vânzare cumparare) cu privire la bunuri care ulterior s-au regasit în masa succesorala nu poate afecta mentionatele caracteristici ale testamentului, efectele acestui din urma act (transmiterea dreptului de proprietate) producându-se de sine statator, în puterea prevederilor art. 650-651 raportat la art. 644 teza I-a din C.civ., fara vreo relationare cu actele juridice între vii (ale caror efecte similare ar fi fost apte sa se produca în puterea dispozitiilor art. 1073-1074 C.civ).
Altfel spus, dispozitiile art.800 C.civ nu pot fi interpretate în sensul ca o persoana ar putea testa în favoarea alteia numai pentru ratiuni care tin exclusiv de sfera afectiva, de recunostinta, iar nu si pentru ratiuni care ar tine de intentia testatorului de a se descarca de obligatii pecuniare contractate/asumate de acesta în timpul vietii.
Altfel spus, dispozitiile art.800 C.civ nu pot fi interpretate în sensul ca o persoana ar putea testa în favoarea alteia numai pentru ratiuni care tin exclusiv de sfera afectiva, de recunostinta, iar nu si pentru ratiuni care ar tine de intentia testatorului de a se descarca de obligatii pecuniare contractate/asumate de acesta în timpul vietii.
O atare interpretare ar fi de natura a aduce atingere caracterului exclusiv si absolut al dreptului de proprietate, astfel cum acesta este consfintit prin art. 480 C.civ., pentru ca ar restrânge posibilitatea oricarei persoane de a dispune în mod liber, potrivit intereselor proprii, de bunurile sale prin acte între vii si/sau acte mortis causa. (Decizia civila nr. 406R din data de 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea înregistrata la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, reclamantii P.I. si P.D. au chemat în judecata pe pârâta I.N. solicitând ca prin hotarârea care se va pronunta: sa se constate deschisa succesiunea defunctului B.C. (decedat la 03.01.2008); sa se constate ca mostenitori ai defunctului sunt reclamantii, în calitate de legatari universali; sa se constate ca masa succesorala este formata din apartamentul nr. 1 situat în Bucuresti, sector …., str. O. nr. …, corp …, parter; sa se constate ca testamentul autentificat sub numarul 3306/10.12.2007 a fost revocat indirect prin testamentul autentificat sub numarul 2129/12.12.2007; sa se anuleze certificatul de legatar nr. 3/24.01.2008 eliberat de BNP Expert; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii s-a aratat în esenta ca defunctul a întocmit un pe numele reclamantilor, la data de 12.12.2007, testament prin care i-a instituit legatari universali. Aceste testament a revocat testamentul anterior întocmit în favoarea pârâtei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 802, 920, 921 Cod Civil, art. 88 alin. 1 din Legea nr.36/1995.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând pe aceasta cale respingerea actiunii. A aratat ca reclamantii l-au determinat pe defunct sa întocmeasca testamentul din data de 12.12.2007 prin manopere dolosive, fiind un caz clasic de viciu de consimtamânt prevazut de art. 960 Cod Civil, testatorul fiind indus în eroare cu privire la continutul actului pe care l-a semnat. Defunctul a mers la notariat – în sustinerea pârâtei – având convingerea ca va perfecta antecontractul de vânzare cumparare autentificat sub numarul 3755/01.08.2005, act completat de actele aditionale cu nr.3551/19.08.2004, 3755/2005, 1064/2007, acest lucru fiind spus pârâtei de defunct în prezenta unor vecini.
A mai sustinut pârâta ca starea de degradare fizica si psihica a testatorului era atât de avansata la data respectiva, încât are convingerea ca nu a mai fost în stare sa citeasca ceea ce i s-a dat sa semneze, având ferma convingere ca semneaza un act privitor la vânzarea pentru care anterior încheiase de vânzare cumparare cu reclamantii. La întoarcerea de la notariat a declarat ca, în sfârsit, a scapat si de reclamant facându-i vânzarea.
De asemenea s-a aratat ca niciodata reclamantii nu l-au ajutat pe defunct.
La data de 09.06.2008, pârâta a depus cerere reconventionala prin care a solicitat anularea testamentului autentificat sub numarul 2128/12.12.2007.
În motivarea acestei cereri s-a aratat ca testamentul este un act unilateral, esentialmente gratuit, însa din toate actele încheiate de defunct cu reclamantii rezulta ca raporturile dintre acestia erau esentialmente pecuniare; defunctul nu a avut intentia de a întocmi un testament, ci intentia acestuia a fost de a perfecta actele de vânzare cumparare asupra subsolului si bucatariei de vara din imobilul situat în Bucuresti, str.O. nr. ….., corp B.
De asemenea s-a aratat ca testamentul este nul pentru ca, în aceeasi zi, defunctul – aflat sub influenta morfinei – a încheiat o conventie mutus disensus, un antecontract de vânzare cumparare si un testament asupra aceluiasi imobil, iar expresia “am citit” si semnatura nu par a fi ale defunctului; suma de 31.000 euro nu a fost niciodata platita defunctului.
În drept s-au invocat prevederile art. 960-961 Cod Civil.
Prin cererea precizatoare depusa la data de 02.109.2008 pârâta a aratat ca solicita anularea testamentului nr. 2120/12.12.2007 pentru vicierea consimtamântului testatorului prin sugestie si captatie, acesta fiind indus în eroare asupra actului pe care îl încheie. Prin acest testament nu se revoca expres testamentul anterior întocmit în favoarea pârâtei, asa cum defunctul a procedat atunci când a revocat testamentul întocmit în favoarea nepoatei lui.
Prin sentinta civila nr.3227 pronuntata la 05.05.2009, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis cererea principala si a respins cererea reconventionala ca neîntemeiata; a constatat deschisa succesiunea defunctului B.C., decedat la data de 03.01.2008; a constatat ca mostenitorii acestuia sunt reclamantii P.I.C. si P.D., în calitate de legatari universali; a constatat ca masa succesorala este compusa din: apartamentul format din doua camere si dependinte situat în Bucuresti, sector …., str. O. nr. …, corp …, parter, ap. …; a obligat pârâta sa achite reclamantului suma de 3019, 3 lei reprezentând cheltuieli de judecata, taxa judiciara si onorariu avocat.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca la data de 03.01.2008 a decedat B.C., cu ultimul domiciliul în Bucuresti, sector …., str. O. nr. …, corp …, parter, ap. …, iar în urma dezbaterii succesiunii acestuia în cadrul procedurii notariale, a fost emis certificatul de mostenitor nr.3 din data de 24.01.2008 eliberat de BNP “E”, prin care s-a constatat ca singura mostenitoare este pârâta, în calitate de legatara universala, careia îi revine întreaga masa succesorala.
Din testamentul autentificat sub numarul 2129 din data de 12.12.2007 la BNP V.C. si Asociatii reiese ca testamentul pârâtei autentificat sub numarul 3306 din data de 10.12.2007 la BN E. era revocat la data când s-a solicitat emiterea certificatului de legatar, astfel ca pârâta nu avea calitatea de mostenitoare a defunctului.
Potrivit art. 920 din Cod Civil, un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecatoria competenta, care act va cuprinde mutarea vointei testatorului, sau prin un testament posterior, iar, potrivit art. 921 “testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinteaza din acesta, decât numai acele dispozitii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior”.
În cauza, defunctul nu a revocat în mod expres testamentul pârâtei, însa instituindu-i legatari universali pe reclamanti este clara intentia acestuia de a revoca testamentul autentificat sub numarul 3306 din data de 10.12.2007 la BNP E., între cele doua legate fiind o contrarietate, respectiv o imposibilitate de concomitenta, cumulativa datorata intentiei testatorului.
De asemenea, prima instanta a retinut ca, din actele semnate anterior de defunct, respectiv conventia mutuus dissensus autentificata sub numarul 2127 din 12.12.2007 la BNP V.C. si Asociatii, extras CF 38696, antecontractul de vânzare cumparare autentificat sub numarul 2128 din 12.12.2007 la BNP V.C. si Asociatii, reiese în mod clar intentia autorului de a lasa bunurile sale reclamantilor si nu se poate interpreta ca autorul, prin cele doua legate, ar fi instituit ca legatari universali atât pe reclamanti cât si pe pârâta.
În ceea ce priveste testamentul reclamantilor, s-a retinut ca acesta îndeplineste toate conditiile de validitate prevazute de lege si nu este afectat de vreun viciu de consimtamânt.
invocat de pârâta reclamanta, sub forma captatiei si sugestiei, nu a fost dovedit de catre aceasta, având în vedere ca din probele administrate în cauza nu a reiesit utilizarea de catre reclamanti a unor mijloace viclene, directe sau indirecte, prin care sa îl îndeparteze pe defunct de mostenitorii sai, martora N.N.A. aratând ca defunctul nu a fost îndepartat de alte persoane.
În ce priveste motivul de nulitate invocat de pârâta reclamanta, respectiv eroarea obstacol, în sensul ca defunctul a dorit sa definitiveze actele de vânzare cumparare asupra subsolului si bucatariei de vara ce face parte din imobilul situat în strada Bucuresti, sector …., str. O. nr. …, corp …, parter, ap. …si nu sa testeze în favoarea reclamantilor, instanta de fond l-a apreciat de asemenea neîntemeiat.
Defunctul a încheiat cu reclamantii antecontractul de vânzare cumparare autentificat sub numarul 1213 din data de 22.03.2004 la BNP A.S., contractul de comodat legalizat sub numarul 3101 din data de 22.03.2003 la BNP A.S., actele aditionale autentificate sub numerele 3551 din 19.08.2004, 3755 din data de 01.08.2005, 1064 din data de 01.03.2007, la BNP A.S., însa, prin conventia mutuus dissensus autentificata sub numarul 2127 din 12.12.2007 la BNP V.C. si Asociatii, au desfiintat antecontractul de vânzare cumparare numarul 1213 din data de 22.03.2004 si au încheiat un antecontract asupra întregului apartament; ulterior, acesta a testat întregul imobil în favoarea reclamantilor, aceasta fiind ultima sa vointa. Acest lucru reiese din succesiunea cererilor de autentificare si din succesiunea numerelor de autentificare a celor trei acte juridice, acte perfect valabile, având în vedere faptul ca prin încheierea antecontractului, bunul nu a iesit din patrimoniul defunctului, el dispunând liber de acesta prin testament, urmând ca neexecutarea obligatiei asumata prin antecontract sa fie sanctionata juridic.
Într-adevar, defunctul a încheiat în data de 12.12.2007 trei acte juridice, însa acestea sunt perfect valabile, chiar daca unul este patrimonial si altul este cu titlul gratuit.
Martorii audiati au declarat ca ar sti de la defunct ca acesta dorea ca imobilul sa îi revina pârâtei, iar cu reclamantii dorea sa definitiveze actele asupra bucatariei si subsolului, însa aceste declaratii nu pot înfrânge mentiunea defunctului cuprinsa în actele notariale “am citit”, urmata de semnatura, stiut fiind ca cele constatate personal de pot fi înfrânte prin procedura falsului, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de fata.
Totodata, sustinerile pârâtei reclamante în sensul ca defunctul nu a fost îngrijit de reclamanti, ca reclamantii i-ar fi împrumutat bani defunctului pe care acesta ar fi trebuit sa îi înapoieze, ca doar reclamanta a avut grija de defunct din anul 1998, nu au relevanta în cauza, din moment ce defunctul si-a exprimat ultimul act de vointa prin testamentul instituit în favoarea reclamantilor.
Sustinerea pârâtei-reclamante, în sensul ca defunctul nu a primit niciodata banii mentionati în antecontractul de vânzare cumparare autentificat sub numarul 2128 din 12.12.2007 la BNP V.C. si Asociatii, a fost de asemenea apreciata ca lipsita de relevanta, fiind fara consecinte juridice asupra testamentului, iar anularea antecontractului pentru inexistenta pretului nu s-a solicitat de catre defunct sau mostenitorii acestuia, în procesul de fata, discutându-se care sunt mostenitorii defunctului.
În ce priveste starea psihica a defunctului de la momentul întocmirii testamentului, instanta a retinut ca la dosar nu s-a depus nici un act medical din care sa reiasa ca defunctul ar fi suferit de vreo boala incurabila sau ar fi fost sub tratament cu morfina; mai mult, se poate observa ca cele doua testamente contrare au fost facute la doua zile diferenta, fiind greu de crezut ca starea sa s-a deteriorat atât de mult în doua zile, încât sa nu îsi dea seama, la al doilea act, de consecintele juridice ale acestuia.
Fata de cele retinute, instanta de fond a constatat ca în mod gresit pârâta a declarat ca este mostenitoarea defunctului, testamentul sau fiind revocat de cel întocmit ulterior în favoarea reclamantilor, chiar daca acesta nu a fost înregistrat la RNTA, înregistrarea nefiind o conditie de validitate.
Drept urmare, prima instanta a constatat ca certificatul de mostenitor este lovit de nulitate întrucât a fost emis pe numele unei persoane care nu are calitatea de mostenitor si, în temeiul art. 88 din Legea 36/1995, a dispus anularea certificatului de mostenitor nr. 03 din 24.01.2008 eliberat de BNP ” E.”.
Împotriva acestei hotarâri a declarat apel pârâta I.V.N.
În motivarea apelului, s-a aratat în esenta ca instanta de fond a ignorat faptul ca lipsa mentiunii revocarii testamentului întocmit de defunct în favoarea sa evidentiaza tocmai faptul ca testatorul, aflat într-o avansata degradare fizica si psihica premergatoare mortii, era indus în eroare cu privire la actul semnat, cu atât mai mult cu cât, la momentul semnarii testamentului în favoarea reclamantilor, defunctul a semnat mai multe acte, respectiv cele privind înstrainarea.
Este evident – în sustinerea apelantei – ca semnarea si a altor înscrisuri concomitent cu semnarea testamentului constituie o manopera dolosiva menita sa abata atentia celui ce le semna de la cuprinsul înscrisurilor.
Mai mult, instanta a trecut cu vederea faptul ca reclamantii pârâti nu au facut nici o dovada certa cu privire la plata sumei de 31.000 euro, plata care nu a fost dovedita si care a fost adusa, în contextul înscrisurilor semnate de defunct, de asemenea, ca o manopera dolosiva.
Împrejurarea ca defunctul afirma încasarea acestei sume în actul suspensiv face dovada numai pâna la proba contrarie. Or, aceasta plata nu a fost dovedita prin nici o alta proba, imposibilitatea reclamantilor de a produce vreo proba în acest sens fiind de natura sa ridice problema bunei credinte a acestora.
Instanta a trecut cu superficialitate peste aceste împrejurari care dovedesc ca testamentul lasat de defunct în favoarea reclamantilor pârâti este lipsit de esenta naturii sale juridice de act gratuit.
Daca defunctul ar fi avut si alte bunuri în afara de imobilul ce constituie obiectul conventiei încheiata cu reclamantii pârâti testamentul ar fi avut o justificare, or în absenta altor bunuri si valori, testamentul este doar un înscris formal.
Instanta de fond a retinut ca actele au fost semnate de defunct si ca notarul i-a luat acestuia consimtamântul, fapt necontestat de pârâta reclamanta, care nici nu a înteles sa se înscrie în fals, cu privire la semnatura, pârâta reclamanta a sustinut însa ca vointa juridica a defunctului a putut fi usor înselata având în vedere starea sanatatii sale, de altfel decesul producându-se la doar doua zile de la deplasarea la notar.
S-a mai sustinut ca fraza privitoare la asa zisa recunostinta a defunctului fata de reclamantii pârâti este evident formala, fiind trecuta în actele de aceasta natura de catre notarii publici tocmai pentru a sublinia caracterul gratuit al testamentului.
Or, instanta în mod gresit a retinut ca testamentul demonstreaza “intentia autorului de a sanctiona juridic neexecutarea obligatiei asumata prin antecontract”.
O alta critica a fost în sensul ca instanta de fond a nesocotit total probele administrate de pârâta reclamanta din care rezulta clar împrejurarea ca numai testamentul lasat în favoarea sa îndeplineste conditiile de valabilitate prevazuta de lege, constituind un act firesc de recunostinta pentru faptul ca i-a stat alaturi defunctului.
Instanta a judecat în mod automatic, considerând ca actul prin care a dispus defunctul în favoarea reclamantului pârât, fiind în ordine cronologica ultimul, reprezinta vointa reala a defunctului.
Prin decizia civila nr. 166/16.02.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti sectia a V-a civila a fost respins apelul astfel formulat, ca nefondat si s-a dispus obligarea apelantei la plata catre intimati a sumei de 1.500 lei ci titlu de cheltuieli de judecata
Pentru a dispune astfel, instanta de apel a retinut în esenta ca lipsa mentiunii revocarii exprese a testamentului întocmit de testator în favoarea pârâtei reclamante este lipsita de relevanta în conditiile în care, conform art. 921 Cod civil, “testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinteaza din acesta, decât numai acele dispozitii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior”.
Sustinerea pârâtei în sensul ca tocmai lipsa mentiunii revocarii exprese a testamentului, întocmit în favoarea sa, constituie dovada erorii în care s-a aflat defunctul testator, nu poate fi primita.
Nu numai faptul ca testatorul a semnat testamentul facând mentiune despre faptul ca a citit actul semnat dar, mai mult, la fila 186 din dosarul de fond, s-a depus cererea nr. 5444/12.12.2007 adresata de defunct BNP, prin care acesta a solicitat redactarea si autentificarea “testamentului cu privire la imobilul situat în Bucuresti, str. O. nr. …. sector ….”. Pârâta reclamanta nu a contestat nici scrisul si nici semnatura ca apartinând defunctului.
Cerând, asadar, redactarea si autentificarea testamentului, defunctul avea reprezentarea exacta a actului pe care urma sa îl semneze.
Este adevarat ca testatorul a decedat la scurta vreme (respectiv la 3.01.2008, iar nu la doar doua zile cum afirma apelanta) de la întocmirea testamentului în favoarea reclamantilor (12.12.2007), dar tot atât de adevarat este si faptul ca, pe de o parte, nici testamentul în favoarea pârâtei reclamante nu a fost întocmit cu mult timp înainte de intervenirea decesului testatorului, ci cu doar 2 zile înainte de cel întocmit în favoarea reclamantilor pârâti (respectiv la 10.12.2007), iar pe de alta parte, pârâta reclamanta nu a facut nici o dovada în sensul ca boala de care testatorul ar fi suferit îl facea incapabil pe acesta sa citeasca un act ori sa aiba reprezentarea asupra actului semnat, dar mai ales nu a dovedit pârâta reclamanta ca o asemenea incapacitate ar fi intervenit în cele 2 zile scurse de la semnarea unui act identic în favoarea sa.
Acceptând, în raport de data survenirii decesului, ca starea sanatatii testatorului era precara la momentul semnarii testamentului, nu se poate retine ca aceasta determinase o neputinta fizica si mai ales psihica a acestuia, având în vedere ca totusi la interval de doar de 2 zile defunctul s-a deplasat la biroul notarial pentru semnarea celor doua testamente.
Ca testatorul avea cunostinta de natura actelor ce avea sa încheie rezulta, asa cum s-a aratat mai sus, din chiar faptul ca a formulat o cerere în sensul autentificarii testamentului, completând, cu aceeasi ocazie, o cerere separata pentru întocmirea unui antecontract de vânzare – cumparare, în ambele cereri fiind mentionat obiectul actelor juridice, adresa si chiar descrierea prin indicarea suprafetei construite si a terenului.
Plata sau nu a pretului convenit de defunct si reclamantii-pârâti este corect retinuta de prima instanta ca irelevanta, în raport de faptul ca aceasta nu constituie o cerinta de valabilitate a testamentului.
În orice caz însa, tocmai întocmirea antecontractului de vânzare cumparare pentru întreg imobilul demonstreaza, pe de o parte, ca defunctul , contrar sustinerilor pârâtei reclamante, nu s-a deplasat la notariat exclusiv cu intentia de a perfecta contractul de vânzare cumparare asupra subsolului si bucatariei, conform învoielii partilor intervenita în anul 2004, iar pe de alta parte, demonstreaza, asa cum corect a retinut prima instanta, dorinta defunctului de a înstraina imobilul si implicit primirea pretului, iar întocmirea testamentului ca o garantie în favoarea reclamantilor-pârâti pentru situatia survenirii decesului mai înainte de perfectarea contractului de vânzare cumparare.
În conditiile în care testamentul, ca si dispozitiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esentialmente revocabile, iar întocmirea unui testament nou, posterior, care fara a revoca expres pe cel anterior contine dispozitii contrare cu dispozitiile testamentului anterior (art. 921) constituie un caz de revocare voluntara tacita a celui anterior, si cum testamentul nou a fost întocmit cu respectarea formelor solemne prevazute de lege, iar testatorul a avut capacitatea de a testa si consimtamântul neviciat, nu se poate retine ca instanta de fond a dat în mod “automatic” eficienta testamentului posterior în raport de cel anterior..
În baza art.274 alin.1 C.pr.civ., retinând culpa procesuala a apelantei, a retinut instanta obligatia acesteia de a plati suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimati, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanta nr.44/30.12.2009.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta.
În motivarea recursului se arata în esenta ca decizia atacata s-a pronuntat cu încalcarea art. 800 Cod civil sau cu aplicarea gresita a acestui text de lege, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C.cpr.civ.
Potrivit art. 800 Cod civil, testamentul este un act de dispozitie cu titlu gratuit. Or, instanta de apel motiveaza validitatea ultimului testament lasat de defunct în favoarea intimatilor-reclamanti-pârâti ca fiind “o garantie în favoarea reclamantilor-pârâti pentru situatia survenirii decesului mai înainte de perfectarea contractului de vânzare cumparare”.
Mai mult decât atât, instanta motiveaza validitatea testamentului si pe faptul ca întocmirea antecontractului de vânzare-cumparare pentru întregul imobil (care de altfel constituia întreaga avere a defunctului) pe faptul ca defunctul nu s-a deplasat la notariat exclusiv cu intentia perfectarii contractului de vânzare-cumparare asupra subsolului si bucatariei, conform învoielii intervenita în anul 2004 si demonstreaza dorinta defunctului de a înstraina imobilul si implicit de a demonstra primirea pretului prin întocmirea testamentului.
Este evident, prin urmare, ca testamentul lasat de defunct în favoarea reclamantilor-pârâti este doar un act menit sa perfecteze tranzactia partilor privind înstrainarea imobilului si nicidecum un act gratuit.
Aceasta fiind situatia, solicita recurenta ca instanta de recurs sa constate ca prin întocmirea acestui testament s-a urmarit nu încheierea unui act de liberalitate cum prevede expres art. 800 din Codul civil, ci un act oneros de înstrainare a imobilului ce formeaza obiectul material al litigiului.
Subliniaza recurenta faptul ca notarul instrumentator C.E.D. din cadrul B.N.P. V.C. si Asociatii din Bucuresti, a încalcat dispozitiile legale privind comunicarea testamentului, la data autentificarii lui, catre Camera Notarilor Publici, fapt ce l-a determinat pe notarul care a emis Certificatul de Mostenitor sa întocmeasca formalitatile de dezbatere a succesiunii dupa ce i s-a comunicat de catre Camera Notarilor ca testamentul autentificat sub nr. 3306 din 10.12.2007 de N.P. C.E. nu a fost revocat. Abia dupa emiterea Certificatului de Mostenitor, cu întârziere s-a primit comunicarea existentei celui de-al doilea testament în acest sens instanta poate vedea înscrisurile anexate.
Din toate cele de mai sus rezulta – în sustinerea recurentei – ca testamentul autentificat sub nr. 2129 din 12.12.2007, ascunde în forma autentica un act cu titlu oneros, privind vânzarea imobilului, fiind orice altceva în afara de testament cum este intitulat.
De altfel chiar instanta în motivarea sa retine ca intentia întocmirii actului respectiv nu era de a gratifica pe reclamantii-pârâti cu imobilul respectiv, ci de a-l înstraina catre acestia.
Considera recurenta ca acest motiv este suficient pentru ca instanta de recurs sa observe încalcarea dispozitiilor legale privitoare la testament care, în speta, în loc sa fie un act gratuit este un act cu titlu oneros.
În drept, s-au invocat prevederile art. 299 si urmatoarele Cod proc. civ., art. 304 pct. 9 teza a II-a si teza a III-a, art. 306 pct. 3, art. 312 alin.1 teza I si art. 312 pct. 3 Cod proc. civ. si a celor din petitul cererii.
Analizând recursul în raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile formulate si de limitele stabilite prin art. 304 Cod Proc.Civ., Curtea constata caracterul nefondat al recursului.
Considerentele avute în vedere sunt urmatoarele:
Potrivit art. 800 C.civ. “Nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donatiuni între vii sau prin testament”.
Prin art. 802 C.civ. este definit testamentul ca fiind “un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau”.
Reprosând instantei de apel încalcarea sau aplicarea gresita în cauza a prevederilor art.800 C.civ., recurenta porneste de la o ipoteza care nu are corespondent în cuprinsul acestei norme, si anume aceea ca transmisiunea succesorala testamentara este valabila numai daca a fost realizata cu intentia de a gratifica persoana în favoarea careia s-a testat.
Or, astfel cum reiese din normele juridice enuntate, legiuitorul a conditionat valabilitatea testamentului de respectarea conditiilor de forma prescrise de lege, stabilind totodata ca efectele acestui act juridic se produc odata cu producerea evenimentului încetarii din viata a testatorului.
Testamentul a carui nulitate o invoca recurenta pârâta reclamanta este în mod evident un act juridic mortis causa, si este întocmit în forma autentica prescrisa prin art. 858 teza a II-a coroborat cu art. 860 C.civ., astfel ca acesta corespunde întrutotul cerintelor care rezida din prevederile art. 800 si art.802 C.civ.
Mai mult, transmisiunea care se realizeaza în puterea acestuia este una cu titlu gratuit, nefiind ceruta vreo contraprestatie din partea succesibililor instituiti beneficiari ai dispozitiei testamentare care sa conditioneze efectul translativ de proprietate recunoscut prin art. 644 teza I-a C.civ.
O atare interpretare ar fi de natura a aduce atingere caracterului exclusiv si absolut al dreptului de proprietate, astfel cum acesta este consfintit prin art. 480 C.civ., pentru ca ar restrânge posibilitatea oricarei persoane de a dispune în mod liber, potrivit intereselor proprii, de bunurile sale prin acte între vii si/sau acte mortis causa.
Sustinerea potrivit careia notarul instrumentator care a autentificat testamentul nr. 2129/2007 nu a procedat la comunicarea acestui act juridic catre Camera Notarilor Publici constituie o critica formulata omisso medio, nefiind supusa aceasta chestiune controlului judiciar facut în etapa apelului.
Cum recursul este o cale de atac în cadrul careia se analizeaza – potrivit cu exigentele art.304 partea introductiva coroborat cu art.299 din C.pr.civ. – exclusiv aspectele care intereseaza legalitatea deciziei instantei de apel, Curtea constata ca mentionata critica a recurentei nu are corespondent în hotarârea recurata, astfel ca nu poate constitui suportul unei analize circumscrise exigentelor art. 304 C.pr.civ.
Având în vedere considerentele expuse si dispozitiile legale mentionate, Curtea constata caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenta deciziei atacate cu recurs, urmând a dispune, în baza art. 312 C.cpr.civ., respingerea recursului astfel sustinut.
Constatând ca, fata de solutia retinuta, recurenta este parte cazuta în pretentii în sensul art. 274 C.civ., Curtea va dispune obligarea acesteia la plata catre intimati a cheltuielilor de judecata ocazionate de recursul pendinte, cuantumul acestora fiind de 1000 lei (onorariu asistenta juridica).
