Acţiune în constatare/anulare act donaţie Contracte


R O M A N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1219

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 24.11.2010

Complet format din:

PREŞEDINTE – judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA

Cu participare:

GREFIER – POPA ADRIANA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect ”acţiune în constatare” formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâtul M. I. şi intervenientul în interes C. M..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamantul C. D. asistat de avocat Aur Elena, pârâtul M. I., asistat de avocat Sîrbu Gabi şi intervenientul C.M. asistat de avocat Aur Elena.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, învederând instanţei următoarele :

– pricina ce are ca obiect „acţiune în constatare” se află la al cincilea termen de judecată ;

– procedura de citare pentru acest termen este legal îndeplinită, după care:

Instanţa acordă cuvântul părţilor pe excepţia dreptului de a cere anularea actului de încheiat la data de 12.04.1994 de reclamant în favoarea pârâtului, pentru eroare de consimţământ.

Apărătorul pârâtului, avocat Sârbu Gabi, având cuvântul pe excepţie, arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Decretul 167/10.04.1958 privitor la prescripţia extinctivă, „în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţie începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”, ori în speţă au trecut 16 ani, timp în care pârâtul s-a comportat ca un adevărat proprietar, a plătit impozitele pe imobil, a construit o bucătărie şi alte anexe gospodăreşti. Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepţiei invocate.

Apărătorul pârâtului şi al intervenientului, avocat Aur Elena, având cuvântul pe excepţie, solicită a se constata că este vorba de o nulitate absolută a actului de donaţie. S-a donat prin acel contract o proprietate ce nu-i aparţinea reclamantului. Din titlul de proprietate suprafaţa curţi construcţii pe care este amplasată casa apare în titlul de proprietate al intervenientului. Imobilul şi terenul aferent nu au aparţinut niciodată reclamantului. Nu s-a făcut în faţa notarului dovada proprietăţii. Prin acest contract de donaţie se donează cota de ? din casă şi ? din suprafaţa de 100 m.p. teren. Pentru aceste considerente, având în vedere că se vorbeşte de o nulitate absolută, solicită respingerea excepţiei invocate ca neîntemeiată.

Apărătorul pârâtului, avocat Sârbu Gabi, având cuvântul în replică, solicită a se constata că acţiunea formulată nu face obiectul unei nulităţi absolute, titlul de proprietate nu face obiectul cauzei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Podu Turcului sub nr.785 din 8.07.2010, reclamantul C. D. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate anularea pentru eroare de consimtamant a contractului de prin care a înstrăinat catre parat, nepotul sau, M. I. ? din imobilul situat în comuna Dealu Morii judetul Bacau precum si suprafata de teren aferenta de 1000 m.p.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că , in anul 1994, la insistenta nepotului sau, a incheiat un act prin care paratul se obliga sa il intretina, cu conditia se a fi lasat sa locuiasca in casa proprie. Arata reclamantul ca din momentul incheierii contractului si pana in prezent, paratul nu si-a indeplinit nici una din obligatiile asumate, acestea fiind indeplinite de proprii copii. Se mai precizeaza ca reclamantul a luat cunostinta de continutul actului incheiat cu paratul doar cu cateva saptamani inainte de introducerea actiunii, si la acel moment a fost informat ca respectivul act era un contract de donatie prin care se instrainau imobilele mai sus mentionate.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar copie de pe contractul de donatie autentificat sub nr.8890-/12.04.1994 la Notariatul de Stat Judetul Bacau.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art 953, 954 Cod Civil.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de 269 lei si timbru judiciar de 1,5 lei.

Paratul, legal citat, nu a formulat intampinare da s-a prezentat in fata instantei, .

La teremenul din 5.08.2010 instanta a pus in discutie si a incuviintat, in baza art 129 cod procedura civila emiterea unei adrese catre Camera Notarilor Publici, in vederea inaintarii documentatiei care a stat la baza intocmirii contractului a carui anulare se solicita, documentatie atasata in dosarul de fata ( filele 11-18. ).

La termenul din 15.09.2010 instanta a incuviintat pentru amnbele parti proba cu inscrisuri si martori, ulterior fiind audiati martorii Teletin Stefan si Anitei Gheorghe pentru reclamant ) filele 26,27_ si Puscasu Constanta pentru parat- fila 28.

Prin incheierea din 6.10.2010 instanta a admis in principiu o cerere de interventie in interesul reclamantului, formulata de Ciobotaru Marin, fiul reclamantului, prin care acesta invoca existenta unui drept de proprietate asupra terenului donat de tatal sau. Au fost atasate cererii un titlu de proprietate pe numele intervenientului precum si chitante de plata a impozitelor locale (filele33-38). Paratul a formulat un memoriu si a depus in dovedirea sustinerilor sale , in fotocopie, certificat de urbanism (fila40), certificat de mostenitor nr.1055/8.09.1983(fila 41), autorizatie de construire si schite (fila 43-46), chitanta de plata a impozitelor locale- fila 48.

La termenul din 10.11.2010, pârâtul Moroca Ionel a invocat excepţia prescripţiei dreptului reclamatei de a cere anularea contractului de donatie incheiat in 1994, termenul maxim fiind de 3 ani, al carui inceput este de la data cand cel indreptatit a cunoscut cauza anularii, insa cel mai tarziu de la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului, iar acţiunea fiind introdusă la 8.07.2010..

La termenul din 24.11.2010 instanţa a pus în discuţie în baza art. 137 C.pr.civ. excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind actiunea introductiva.

Analizând actele şi lucrările dosarului faţă de excepţia invocata, instanţa constată următoarele:

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la cererea principala, având ca obiect anularea pentru eroqre viciu de consimtamant a contractului de donatie incheiat intre reclamant si parat si autentificat sub nr. 8890-/12.04.1994 la Notariatul de Stata Judetul Bacau, constată că termenul de 3 ani stabilit de Decretul nr.167/1958 ca termen de prescripţie a dreptului la acţiune a inceput sa curga , potrivit art 9 din acelasi decret

de la data cand cel indreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i incuviinteze actele a cunoscut cauza anularii, insa cel mai tarziu la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului.

In cauza, reclamantul nu a dovedit ca a luat cunostinta de continutul contractului de donatie ,astfel cum sustine, cu cateva saptamani inainte. Contrariul sustinerilor sale rezulta din documentatia (necontestata) care a stat la baza intocmirii contractului de donatie, din inscrisurile depuse de parat si din declaratiile martorilor audiati in cauza. Nu a fost invocata nici o cauza de intrerupere sau suspendare a prescriptiei. Cum acţiunea de faţ, a fost introdusă la data de 8.07.2010 instanţa va admite excepţia invocată de către pârâta persoană fizică şi va respinge cererea formulata de reclamant ca prescrisa.

Faptul ca la termenul din 24.11.2010, cu prilejul dezbaterii exceptiei prescriptiei reclamantul intelege sa solicite de fapt constatarea nulitatii absolute a contractului de donatie, fara a preciza motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza nu poate fi retinut ca o modificare a actiunii in contextul in care anterior, pe tot parcursul procesului, si-a mentinut pozitia procesuala initiala.

Pe cale de consecinta, ca urmare a respingerii ca tardiva a actiunii principale, instanta urmeaza sa respinga si cererea de interventie in interes accesoriu.

Constatand culpa procesuala a reclamantului, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare catre parat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite excepţia prescripţiei acţiunii in constatare nulitate relativa contract de donatie.

Respinge actiunea introdusa de reclamantul C. D., domiciliat in sat C., comuna D.M., judetul Bacau in contradictoriu cu paratul M. I., domiciliat in sat Cauia, comuna Dealu, Morii, judeţul Bacău având ca obiect „nulitatea relativa a contractului de donaţie” autentificat sub nr. ___/12.04.2004 pentru eroare de consimţământ, ca fiind tardiv introdus.

Pe cale de consecinţă, respinge cererea de intervenţie in interesul reclamantului.

Obliga reclamantul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 650 lei reprezentând onorariu de avocat.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 24.11.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Judecător PASCARU VALENTINA ŞTEFANA POPA ADRIANA

Red/Tehnored. 5 ex. P.V.Ş./P.A. 14.12.2010

Sentinţa a rămas definitivă la data de 24.11.2010 şi a devenit irevocabilă la data de 11.01.2011.

??

??

??

??

1