Evidenţa contradictorialităţii între considerente şi între măsurile cuprinse în dispozitivul celor două sentinţe.
Sancţiunea este nulitatea absolută a celor două hotărâri judecătoreşti, cu consecinţa casării acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, prima instanţă să se pronunţe asupra tuturor excepţiilor invocate şi să soluţioneze toate capetele cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 30 oct,2009, pronunţată în dosarul nr. 728/102/2009 s-a admis acţiunea formulată de petentul M.T.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local I., dispunându-se anularea Hotărârii 31 din 9 martie 2009 a Consiliului Local I. cu obligarea pârâtului la recunoaşterea calităţii sale de consilier local în cadrul Consiliului Local I. şi repunerea sa în funcţia de membru în cadrul comisiei juridice şi administrative şi a comisiei pentru servicii publice şi a Comisiei sociale. Pârâtul a mai fost obligat la plata sumei de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 2 din 26 ianuarie 2009 se infirmă calitatea de membru în cadrul Comisiei juridice şi administrative a Comisiei pentru servicii publice şi a Comisiei locale, respectiv a mandatului de consilier local al petentului, avându-se în vedere adresa nr. 2 din 20 ianuarie 2009, a Filialei P.N.L. M., prin care s-a aprobat excluderea petentului din cadrul partidului, făcându-se aplicarea art. 9 alin. 2 lit. h ind.1 din Statutul aleşilor locali.
Petentul a contestat măsura excluderii din P.N.L. la data de 29 ianuarie 2009, contestaţie înregistrată la partid sub nr. 19 din 20 ianuarie 2009, care încă nu a fost soluţionată, astfel că Hotărârea nr. 2 este nelegală în absenţa unei excluderi definitive din partid.
Hotărârea nr. 2 din 20 iunie 2009, a fost adoptată fără a se face menţiune în conţinutul ei despre cale de atac, termenul de exercitare şi instanţa competentă să soluţioneze contestaţia, situaţie în care autoritatea pârâtă emite o a doua hotărâre, Hotărârea nr. 31 din 9 noiembrie 2009, prin care se indică calea de atac, aceea a contestaţiei, termenul de exercitare şi instanţa competentă să soluţioneze contestaţia.
În legătură cu această a doua hotărâre, prima instanţă a reţinut că nu poate avea o existenţă de sine-stătătoare, că prin anularea Hotărârii nr. 2 se impune şi anularea acestei a doua hotărâri care reprezintă de fapt o completare a hotărârii a cărei nelegalitate s-a constatat.
Prin aceeaşi hotărâre se respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârât, reţinându-se că în speţă nu este necesară parcurgerea recursului graţios.
După pronunţarea acestei hotărâri, avându-se în vedere că prima instanţă în dispozitiv nu face referire expresă la dispoziţia de anularea a Hotărârii nr. 2 din 20 ianuarie 2009, reclamantul M.T.V. solicită în condiţiile art. 2811 Cod procedură civilă completarea hotărârii, în sensul de a se dispune anularea Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009 dar şi îndreptarea hotărârii în sensul că în loc de „cu drept de recurs în 15 zile” să se treacă menţiunea „Definitivă şi irevocabilă”.
Cererea de completare şi îndreptare a hotărârii as fost soluţionată printr-o hotărâre separată, respectiv sentinţa civilă nr. 380 din 9 aprilie 2010, prin care s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a dispozitivului sentinţei nr. 628 din 30 octombrie 2009, admiterea excepţiei tardivităţii formulării cererii de anulare a Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009 a Consiliului local I., respingând ca tardivă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.T.V. în contradictoriu cu Consiliului local al oraşului I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut de către judecătorul primei instanţe, în ceea ce priveşte cererea de îndreptare a dispozitivului hotărârii, că în speţă nu este vorba despre o eroare materială care să poată fi îndreptată în baza dispoziţiilor art. 281 Cod procedură civilă, întrucât pentru exercitarea căii de atac şi a termenului de exercitare funcţionează principiul legalităţii, termenul şi calea de atac fiind stabilite prin lege, ele putând fi exercitate chiar dacă au fost greşit indicate de către judecător.
În legătură cu cererea de completare a hotărârii, în sensul de a se menţiona în dispozitivul hotărârii dispoziţia de anulare a Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009, instanţa a reţinut că această hotărâre i-a fost comunicată reclamantului la data de 3 februarie 2009, prin recomandată cu confirmare de primire, aşa cum rezultă din înscrisul depus la fila 27 din dosarul nr. 348/102/2009, iar precizarea de acţiune s-a făcut la data de 26 iunie 2009, termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut de art. 9 alin. 4 din Legea nr.393/2004 este un termen imperativ, peremptoriu, legal, fix şi absolut. Reclamantul nu a probat că ar fi fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa lui să atace hotărârea în termen legal.
De asemenea, instanţa mai reţine că adoptarea Hotărârii nr. 31 din 9 martie 2009 de către Consiliului local al oraşului I. prin care s-a completat Hotărârea nr. 2/2009, prin introducerea unui nou articol, în sensul că hotărârea în speţă poate fi atacată de reclamant la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare, nu instituie un nou termen de atac şi nici nu-l repune pe reclamant în termenul de contestaţie.
Văzând că cererea reclamantului nu a fost formulată în termenul legal de 10 zile şi nici nu s-a probat existenţa unor motive mai presus de voinţa lui, care să-l fi împiedicat să promoveze acţiunea în termen legal, instanţa a respins cererea ca tardiv formulată.
Împotriva sentinţei civile nr. 628 din 30 octombrie 2009, a declarat recurs Consiliul local I. şi Oraşul I., prin Primar N.I., solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea este netemeinică şi nelegală, prin hotărârea pronunţată judecătorul a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă. Se arată că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 31 din 9 martie 2009 a Consiliului local I. şi obligarea pârâţilor la recunoaşterea mandatului său de consilier local în cadrul Consiliului local I. şi repunerea sa în calitatea de membru al Comisiei juridice şi administrative, a Comisiei pentru servicii publice şi a Comisiei sociale.
La termenul de judecată din 26 iunie 2009, după trecerea primei zile de înfăţişare, reclamantul a formulat o precizare de acţiune, solicitând şi anularea Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009, însă această precizare nu mai putea fi suspusă analizei instanţei de judecată, în condiţiile în care s-a depus după prima zi de înfăţişare şi ţinând seama de opoziţia expresă manifestată de reprezentanta pârâţilor.
Se mai reţine în cuprinsul cererii de recurs că întregul fundament ce stă la baza sentinţei atacate gravitează în jurul hotărârii de excludere din P.N.L. al reclamantului, instanţa pronunţându-se asupra unui act politic, deşi un astfel de act nu este supus cenzurii instanţei de judecată, potrivit prevederilor art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, depăşindu-şi astfel limitele investirii şi anularea unui act politic, deşi prin acţiune nu s-a solicitat acest lucru.
Se mai arată că împotriva Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009, a Consiliului local I. reclamantul a mai formulat o acţiune în contencios administrativ, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 393 din 3 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş, hotărâre prin care s-a respins ca tardivă acţiunea reclamantului. Această ultimă hotărâre a fost depusă la dosar, a fost acvirat de către judecătorul primei instanţe dosarul în care s-a pronunţat hotărârea şi cu toate că s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a procedat la o nouă judecată a cererii de anulare a Hotărârii nr. 2 a Consiliului local I., fără să indice motivele pentru care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.
În continuare, se mai arată că în faţa primei instanţe s-a ridicat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe motiv că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, însă nici asupra acestei excepţii judecătorul primei instanţe nu s-a pronunţat.
Reclamantul M.T.V. formulează la rândul său recurs împotriva sentinţei civile nr. 380 din 9 aprilie 2010, prin care s-a respins cererea de îndreptare a dispozitivul sentinţei civile nr.628 din 30 octombrie 2009, şi s-a respins ca tardivă acţiunea în anularea Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009 a Consiliului local I., solicitând modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii cererii de îndreptare şi completare a hotărârii.
În motivarea cererii de recurs se arată că au fost încălcate în mod grav regulile de procedură privind soluţionarea cererilor de îndreptare, completare a unei hotărâri judecătoreşti, fiind practic modificată soluţia fondului cauzei, soluţie inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 281 Cod procedură civilă.
Prin soluţia pronunţată asupra cererii de completare a hotărârii, practic s-a dat o hotărâre contradictorie atât cu dispozitivul sentinţa nr. 628 din 30 octombrie 2009 cât şi cu considerentele acestei hotărâri.
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 30 octombrie 2009, instanţa de fond analizează legalitatea celor două hotărâri contestate (Hotărârea nr. 2 din 26 ianuarie 2009 şi Hotărârea nr. 31 9 martie 2009), ajunge la concluzia că cele două hotărâri sunt nelegale, însă în dispozitivul hotărârii omite să precizeze în mod expres că se anulează şi Hotărârea nr. 2/26 ianuarie 2009, dispunând însă restabilirea situaţiei anterioare emiterii acestei hotărâri şi repunerea în funcţia de membru a Comisiei juridice şi administrative, a Comisiei pentru servicii publice şi a Comisiei sociale.
Prin soluţia pronunţată în hotărârea de soluţionare a cererii de completare a hotărârii, aceste dispoziţii de repunerea în situaţia anterioară, sunt practic anulate prin respingerea ca tardivă a acţiunii în contencios administrativ, instanţa depăşind în acest sens limitele judecăţii prevăzute de art. 281 Cod procedură civilă.
Se mai arată că instanţa de îndreptare a încălcat şi principiul disponibilităţii părţilor, instanţa acordând mai mult decât s-a cerut, întrucât a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de anulare, a anulării Hotărârii nr. 2/26.o1.2009 şi a respins ca tardivă acţiunea în contencios administrativ, fapt ce nu s-a solicitat prin cererea de completare.
Examinând sentinţele atacate în raport de motivele de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile ca fiind fondate, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 2 a Consiliului local din 26 ianuarie 2009, s-a stabilit încetarea calităţii reclamantului M.T.V. de membru în cadrul Comisiei juridice şi administrative, a Comisiei pentru servicii publice şi Comisiei sociale, declarând vacant locul de Consilier Local al reclamantului. Întrucât în cuprinsul acestei hotărâri nu se face nicio menţiune referitor la calea de atac, termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa competentă să soluţioneze calea de atac, la data de 9 martie 2009, aceeaşi autoritate emite Hotărârea nr. 31 în completarea Hotărârii nr. 2, prin care se arată că hotărârea poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul solicită iniţial anularea Hotărârii 31 din 9 martie 2009, recunoaşterea mandatului său de consilier local în cadrul Consiliului local şi repunerea în calitatea de membru în Comisia juridice şi administrative, Comisia pentru servicii publice şi Comisia socială. Pe parcursul judecăţii reclamantul face o precizare de acţiune prin care solicită şi anularea Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009.
Instanţa de fond a admis această precizare pe considerentul că cele două hotărâri formează un tot unitar, întrucât Hotărârea nr.31 din 9 martie 2009 reprezintă o completare a Hotărârii nr. 2/26 ianuarie 2009, aceasta din urmă fiind hotărârea prin care s-a dispus excluderea reclamantului din comisiile de specialitate ale Consiliului local I., hotărârea dată în completare vizând doar calea de atac ce poate fi exercitată împotriva primei hotărâri termenul de exercitare şi instanţa competentă să soluţioneze calea de atac.
În considerentele sentinţei nr. 628 din 30 octombrie 2009, este analizată legalitatea celor două hotărâri, instanţa de fond concluzionând că hotărârile sunt nelegale, iar în privinţa excepţiei inadmisibilităţii, reţine că în speţă nu era necesară parcurgerea recursului graţios.
Nu se analizează excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anularea Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009, raportat la data comunicării hotărârii şi data formulării precizării invocată de pârâtul Consiliul local I. şi nici excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de acelaşi pârât, pe motiv că prin sentinţa civilă nr. 393 din 3 iunie 2009 Tribunalul Mureş respinge ca tardivă acţiunea reclamantului formulată împotriva aceleiaşi hotărâri a Consiliului local, respectiv nr. 2 din 26 ianuarie 2009.
Prin dispozitivul acestei hotărâri, judecătorul primei instanţe admite acţiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local, I., dispune anularea Hotărârii nr. 31 din 9 martie 2009 şi obligă pârâtul la recunoaşterea calităţii sale de consilier local în cadrul Consiliului local I. şi repunerea sa ca membru în cadrul Comisiei juridice şi administrative, a Comisiei pentru servicii publice şi Comisiei sociale, fără însă să dispună asupra legalităţii Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009, deşi în considerentele hotărârii se motivează admisibilitatea precizării făcută de reclamant pe parcursul judecăţii în sensul anulării Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009, arătându-se că cele două hotărâri formează un tot unitar şi că prin această ultimă hotărâre reclamantului i-a fost anulată calitatea de consilier local şi membru în comisiile de specialitate.
Faţă de dispozitivul acestei hotărâri, reclamantul formulează o cerere de completare a dispozitivului hotărârii, în sensul de a se cuprinde şi dispoziţia privind anularea Hotărârii nr. 2 din 26 ianuarie 2009, având în vedere că în considerentele sentinţei au fost analizate motivele de nelegalitate a acestei hotărâri, instanţa de fond concluzionând că hotărârea este nelegală. Lipsa acestei dispoziţii din cuprinsul dispozitivului fiind o omisiune a judecătorului.
Soluţionând cererea de completare a hotărârii, judecătorul primei instanţe analizează admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, raportat la termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, data comunicării Hotărârii nr. 2/26.01.2009 şi data formulării acţiunii, şi ajunge la concluzia că acţiunea este tardiv formulată, admite excepţia tardivităţii şi respingerea acţiunea în contencios administrativ ca fiind tardiv formulată.
Soluţia pronunţată în această hotărâre de soluţionare a cererii de completare a primei hotărâri, infirmă practic constatările făcute în hotărârea a cărei completare se solicită, existând o contradictorialitate evidentă între considerentele primei hotărâri şi cea de soluţionare a cererii de completare dar şi între dispoziţiile celor două hotărâri, dispoziţii cuprinse în dispozitiv, întrucât în prima hotărâre se dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii hotărârii prin recunoaşterea calităţii de sale de consilier local în cadrul Consiliului local I. şi de membru în comisiile de specialitate, dispoziţii care sunt anulate prin cea de-a doua hotărâre, care constată tardivitatea formulării acţiunii, respingând-o ca atare.
În această situaţie, instanţa de control este în imposibilitate de a controla judecata primei instanţe, iar părţile din proces nu sunt în măsură să aducă la îndeplinire dispoziţiile cuprinse în cele două hotărâri judecătoreşti, întrucât dispoziţiile cuprinse în Hotărârea nr. 628 din 30 octombrie 2009 de recunoaşterea calităţii reclamantului de consilier local în cadrul Consiliului local I. şi de membru în comisiile de specialitate, sunt anulate prin cea de-a doua hotărâre, Hotărârea nr. 380 din 9 aprilie 2010, prin care se respinge acţiunea ca fiind tardiv formulată.
Se apreciază, aşadar, de către instanţa de control, că prin măsurile cuprinse în cele două hotărâri judecătoreşti, au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. 5 şi 6 Cod procedură civilă, dispoziţii care reglementează principiul rolului activ al judecătorului şi cel al aflării adevărului dar cel potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, art. 261 Cod procedură civilă, dispoziţii care obligă judecătorul să motiveze hotărârea judecătorească, iar considerentele hotărârii să fie în concordanţă cu dispozitivul acesteia, dar şi dispoziţiile art. 2812 Cod procedură civilă care reglementează limitele soluţionării unei cereri în completarea hotărârii, întrucât prin hotărârea pronunţată (628 din 30 oct.2009) prima instanţă nu a analizat în principal excepţiile tardivităţii acţiunii şi cea a autorităţii de lucru judecat , nu s-a pronunţata supra acestor excepţii, excepţii cu caracter peremptoriu care în situaţia admiterii lor ar fi făcut inutilă cercetarea pe fond a soluţionării cauzei, apoi soluţionând pe fond acţiunea, nu s-a pronunţat asupra cererii de anulare a Hotărârii nr. 2/26 ianuarie 2009, deşi în considerentele sentinţei este analizată legalitatea hotărârii a cărei anulare se solicită, iar prin hotărârea de completare a primei sentinţe (380 din 9 aprilie 2010) se anulează dispoziţiile din hotărârea a cărei completare se solicită, existând o contradictorialitate între considerentele primei hotărâri, a celei de-a doua hotărâri dar şi între măsurile cuprinse în dispozitivul celor două sentinţe.
Prin încălcarea acestor dispoziţii legale, cele două hotărâri judecătoreşti sunt lovite de nulitate absolută, astfel că instanţa de recurs în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.5 Cod procedură civilă va casa cele două hotărâri şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Mureş. Cu ocazia rejudecării instanţa va analiza şi se va pronunţa în principal asupra celor două excepţii cu caracter peremptoriu invocate de către pârâtul Consiliul local I., cea a tardivităţii formulării acţiunii, a autorităţii de lucru judecat şi în raport de soluţiile pronunţate asupra excepţiilor, instanţa va aprecia dacă se impune soluţionarea pe fond a acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată şi în această din urmă situaţie, se va pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere formulate prin acţiunea dedusă judecăţii, aşa cum a fost formulată iniţial şi precizată în cursul judecăţii.
