Reclamantul F.S. a chemat în judecată Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 de pe lângă Primăria municipiului Slatina, solicitând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile de 1.000.000 lei şi stabilirea unei servituţi de trecere în favoarea sa.
S-a arătat că suprafaţa de 1162 mp, teren intravilan, a fost ocupată de pârâtă prin extinderea cimitirului Strehareţ, fiindu-i demolate unele construcţii existente pe acest teren şi îngrădită trecerea la gospodăria sa prin construirea unui gard de beton.
Prin sentinţa civilă nr.3921/12 iulie 2000, Judecătoria Slatina a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata despăgubirilor civile în valoare de 6.332.652 lei, contravaloarea construcţiilor demolate, s-a admis acţiunea pentru despăgubirile cerute pentru suprafaţa de 1162 m2 în valoare de 110.645.641 lei şi pentru servitute de trecere.
Pârâta a declarat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece din probele dosarului nu rezultă că reclamantul este proprietarul terenurilor solicitate.
Prin decizia civilă nr.4379 din 14 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis apelul, schimbându-se sentinţa civilă în sensul respingerii capătului de cerere în servitute de trecere, restul dispoziţiilor sentinţei civile fiind menţinute.
Recursul declarat de pârâtă a fost respins de Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr.1906 din 28 martie 2001, fiind menţinută decizia Tribunalului Olt.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art.330 pct.2 Cod procedură civilă, recurs în anulare, susţinând că au fost grav încălcate dispoziţiile legale aplicabile, privind calitatea procesuală pasivă, nesocotindu-se art.5 (1) şi 42 (2) din Legea 69/1991 republicată, ceea ce a determinat greşita soluţionare a cauzei în fond.
Prin decizia nr.622/19 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia civilă a admis recursul în anulare, a casat decizia civilă nr.1906 din 28 martie 2001 a Curţii de Apel Craiova, trimiţându-se cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că, în raport de obiectul pricinii şi de dispoziţiile art.2, 4, 5 şi 20 lit.g din Legea 69/1991 republicată, Municipiul Slatina, reprezentat legal de Primar, avea calitatea procesuală pasivă, în patrimoniul acestuia fiind inclus terenul reclamantului.
Recursul este fondat.
Terenul în litigiu în suprafaţă de 1162 mp, ca teren aferent construcţiei ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr.1026 din 7 martie 1988, încheiat între vânzătorul M.I. şi reclamant în calitate de cumpărător, a trecut în proprietatea statului, conform Legii 58/1974, intrând în patrimoniul Municipiului Slatina.
La data formulării acţiunii civile privind plata despăgubirilor pentru terenul în litigiu, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului şi nici dovada formulării unei cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, conform Legii 18/1991.
Împrejurarea că Primăria i-ar fi ocupat acest teren prin extinderea cimitirului anterior datei formulării acţiunii nu este de natură a justifica pretenţiile reclamantului privind acordarea de despăgubiri în condiţiile în care, Primăria, devenind proprietar al terenului, avea drept de dispoziţie asupra acestuia.
Prin formularea ulterioară a unor cereri în temeiul Legii 169/1997 şi Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, reclamantul a înţeles să-şi valorifice în mod corect dreptul asupra terenului ce a fost trecut în proprietatea statului în anul 1988, la data încheierii în formă autentică a actului de vânzare – cumpărare.
În condiţiile în care comisia locală şi comisia judeţeană de aplicarea a Legii 18/1991, a Legii 169/1997, a Legii 1/2000 nu au soluţionat cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate în natură sau prin acordarea de despăgubiri, acţiunea în despăgubiri pentru terenul preluat de primărie este neîntemeiată, nefiind finalizată procedura instituită de legi.
În raport de aceste considerente, constatându-se aplicarea greşită a legii conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă, urmează ca aplicând art.312 al.1 Cod procedură civilă să se admită recursul, să se modifice ambele hotârări şi pe fond să se respingă acţiunea.
