-art.14 si 20 din Legea nr.33/1994
-art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004
Sustinerea ca litigiul ar fi de administrativ pentru ca una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, nu poate fi retinuta întrucât autoritatile publice nu sunt angrenate numai în raporturi de drept administrativ, ci si în raporturi juridice apartinând altor ramuri de drept, în speta de drept civil.
Instanta de contencios administrativ este competenta sa analizeze legalitatea hotarârii de si conform art.20 din Legea nr.33/1994, legalitatea hotarârii Comisiei care solutioneaza întâmpinarile formulate potrivit art.14 din aceeasi lege.
Prezenta actiune nu are ca obiect contestarea unuia dintre aceste acte administrative, ci reprezinta o actiune în pretentii, temeiul acestor pretentii invocat de reclamanta fiind lipsa de folosinta a terenului, cea ce determina natura civila a litigiului.
Prezenta actiune nu are ca obiect contestarea unuia dintre aceste acte administrative, ci reprezinta o actiune în pretentii, temeiul acestor pretentii invocat de reclamanta fiind lipsa de folosinta a terenului, cea ce determina natura civila a litigiului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.102/14.01.2010)
Prin sentinta civila nr.2616/06.10.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal a fost admisa exceptia necompetentei materiale si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, privind pe reclamantul N. C. si pe pârâtii Primarul General al Municipiului Bucuresti, Municipiul Bucuresti – prin Primarul General si Municipiul Bucuresti – Prin Directia Transporturi, Drumuri si Poduri si Sistematizare a Circulatiei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca reclamantul prin petitul actiunii solicita contravaloarea lipsei de folosinta a suprafetei de teren de 257 mp. în suma totala de 186.732 lei, echivalentul a 44.460 euro, pâna la data de 12.06.2009. Cum obiectul actiunii este diferit de expropriere si fara nicio legatura cu aceasta, instanta considera ca nu ne aflam în prezenta unui capat accesoriu la contestarea unui act administrativ, fiind o pretentie rezultata din nefolosirea unui bun imobil proprietatea reclamantului. De asemenea, obiectul pretentiei fiind sub suma de 500.000 lei atrage competenta de solutionare a cauzei la judecatorie, conform art.1 din Cod procedura civila.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, invocând disp. art.44 din Constitutia României si art.7 din Legea nr.213/1998, sustinând ca HCGMB nr.267/02.11.2006 prin care s-a dispus exproprierea nu a avut doar efectul de a stabili utilitatea publica a terenului expropriat, ci si efecte constitutive în sensul în care, potrivit legii, exproprierea nu poate fi anulata.
Desi în drept nu s-a efectuat transferul de proprietate, în fapt, asupra terenului expropriat se exercita folosinta în interes public.
Întrucât prin hotarârea mentionata i s-a cenzurat cu desavârsire exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra terenului , acest act administrativ a avut efecte civile vatamatoare la adresa sa, astfel încât s-a adresat instantei de contencios administrativ.
Recurentul a facut referire la opinia doctrinei cu privire la actul administrativ prevazut de art.7 in Legea nr.33/1994, apreciind ca daca actul administrativ care are efecte civile este controlat de instanta de contencios administrativ si prejudiciul cauzat de aceste efecte civile trebuie sa fie reparat tot pe calea contenciosului administrativ.
S-a apreciat ca în speta sunt întrunite toate conditiile specificate de legiuitor în art.2 din Legea nr.554/2004, litigiul fiind de natura contencios administrativa, întrucât una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, în speta notificarea prin care a solicitat contravaloarea lipsei de folosinta asupra terenului expropriat.
În opinia recurentului, în speta intervine concursul dintre legea speciala (Legea nr.554/2004) si legea generala (dreptul comun) ce se rezolva în favoarea legii speciale.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
În mod corect a apreciat instanta de fond ca litigiul este de natura civila, având în vedere obiectul acestuia care consta în obligarea pârâtilor la plata contravalorii lipsei de folosinta pentru suprafata de teren expropriata.
Sustinerea ca litigiul ar fi de contencios administrativ pentru ca una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, nu poate fi retinuta întrucât autoritatile publice nu sunt angrenate numai în raporturi de drept administrativ, ci si în raporturi juridice apartinând altor ramuri de drept, în speta de drept civil.
Instanta de contencios administrativ este competenta sa analizeze legalitatea hotarârii de expropriere si conform art.20 din Legea nr.33/1994, legalitatea hotarârii Comisiei care solutioneaza întâmpinarile formulate potrivit art.14 din aceeasi lege.
Mai sustine recurentul ca prejudiciul cauzat de efectele civile ale actului administrativ trebuie sa fie reparat tot pe calea contenciosului administrativ.
Sub acest aspect, Curtea retine ca potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004, instanta poate hotarî asupra despagubirilor pentru daunele materiale cauzate de actul administrativ atacat numai în masura în care acesta este anulat în tot sau în parte.
Cum, în speta, nu se contesta actul administrativ cauzator de prejudicii în opinia reclamantului, respectiv HCGMB nr.267/2006, instanta de contencios administrativ nu este competenta sa solutioneze actiunea în pretentii prin care se solicita repararea prejudiciului, aceasta fiind o actiune de drept comun pentru care competenta de solutionare se stabileste în conformitate cu norma generala si nu cu norma speciala reprezentata de Legea nr.554/2004, cum în mod eronat se sustine în cererea de recurs.
Cât priveste invocarea dispozitiilor art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004, se constata ca acestea nu au incidenta în cauza, întrucât reglementeaza actiunea în anulare a unui act administrativ unilateral formulata de autoritatea publica emitenta în situatia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice.
În raport de aceste considerente, în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
