SENTINŢA CIVILĂ NR. 364/25.01.2012
Drept civil
Domenii asociate – pretenţii
Acţiune în regres respinsă
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 27.07.2010 şi înregistrată sub numărul de dosar. 25310/301/2010 reclamanta X., cu sediul în Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta Y, domiciliată in Călăraşi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3766 lei reprezentând despăgubire precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data plăţii către asiguratul Casco, respectiv 26.02.2009 şi până la 30.06.2010, în cuantum de 460,49 lei, urmând ca aceasta să curgă până la achitarea integrală a debitului şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată faptul că la data de 23.01.2009 pârâta nu a respectat dispoziţiile O.U.G nr. 195/2002 şi a avariat autoturismul cu nr. B-……proprietatea lui Z.
X a achitat păgubitului o despăgubire în valoarea de 3766 lei prin OP/26.02.2009, aceasta fiind achitată din asigurarea Casco a păgubitului.
În ceea ce priveşte culpa pârâtei în producerea accidentului arată că aceasta a fost stabilită de organele de poliţie, iar valoarea pagubei a fost stabilită prin constatările organelor tehnice de specialitate X precum şi devizul de reparaţie şi chitanţe.
Precizează că au urmat procedura instituită de art.720 ind.1 C. pr. civilă., demers rămas fără nici un rezultat întrucât pârâta nu s-a prezentat la conciliere.
In drept, se invocă prevederile art.22 din Legea nr.136/1995, art.998 şi următoarele din Codul Civil.
În dovedirea acţiuni au fost depuse următoarele înscrisuri; rezoluţia nr.1525/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti, adresa nr.689800/11.06.2010 şi nr.430587/24.05.2009 emisă de DGPMB Brigada Rutieră, confirmare de primire, convocare conciliere-fila 8 din dosarul 25310/301/2010, proces verbal de constatare a pagubelor la autovehicule-fila9 , factura fiscală nr.FAMG5628/19.02.2009-fila 13, deviz estimativ nr. 119183/27.01.2009, copie contract de facultativă pentru auto cu numărul de înmatriculare B-, copie autorizaţie de reparaţii seria CR nr.0732620/23.01.2009-fila15, cererea despăgubire –fila 16.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, filele 24- 30 din dosarul nr. 25310/301/2010 solicită respingerea acţiunii.
În motivare se arată că la data de 23.01.2009, orele 7,50 se deplasa pe trotuarul de pe şoseaua Fundeni, dintre str. Ciocârliei şi str. Delfinului, mergând spre intersecţia şoseaua Fundeni cu şoseaua Pantelimon( Morarilor) .
Când să traverseze str. Delfinului ce se intersecta la dreapta cu şoseaua Fundeni, a fost lovită de o maşină din partea stângă care se deplasa pe şoseaua Fundeni şi care ajungând la intersecţia cu str. Delfinului a virat brusc la dreapta fără a acorda prioritate de trecere. Din cauza impactului şi-a pierdut cunoştinţa pe care şi-a recăpătat-o abia când a fost transportată la Spitalul Sf. Pantelimon.
În urma accidentului a fost diagnosticată cu fractură de platou stâng şi fractură de col chirurgical humerus fiind supusă la numeroase intervenţii medicale.
Învederează că soluţiile dispuse de organele de urmărire penală nu au autoritate de lucru judecat în cauzele civile, practica instanţelor judecătoreşti stabilind că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele penale au putere de lucru judecat în cauzele civile.
Acţiunea reclamantei se întemeiază pe o soluţie dispusă de organele de urmărire penală, constând într-o rezoluţie a procurorului …….. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, or actele procesuale şi procedurale emise de către organele de urmărire penală nu sunt asimilate hotărârilor judecătoreşti şi prun urmare nu îşi pot produce efectele în cauzele civile.
Pe de altă parte rezoluţia nr. 1525/P/2009 din 07.07.2010 priveşte cercetările efectuate faţă de făptuitorul Z, iar nu faţa de pârâta Y.
Împrejurarea că prin această rezoluţia s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Z, conduce la concluzia că fapta acestuia nu constituie infracţiune şi deci, nu poate fi tras la răspundere penală, însă nu poate fi interpretată per a contrario, în sensul că vinovată de producerea accidentului ar fi pârâta.
Prin urmare sarcina probei cu privire la vinovăţia pârâtei revine reclamantei
Învederează că întrucât în materie penală procesul penal începe odată cu începerea urmăririi penale, activitatea anterior desfăşurată reprezentând acte premergătoare începerii urmăririi penale, concluziile expertizei tehnice auto efectuate în cadrul dosarului penal nu produc efecte în cauza civilă, iar expertul nu poate stabili vinovăţia cuiva, acest lucru fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Învederează că în producerea accidentului culpa i-a aparţinut şoferului D.N. întrucât aşa cum a precizat a fost accidentată în timp ce se pregătea dă traverseze str. Delfinului spre Şoseaua Fundeni.
Conform expertizei tehnice s-a stabilit că vinovăţia aparţine pârâtei care a încălcat prevederile O.U.G. nr. 195/2002 respectiv art.167 litera d, text de lege ce interzice pietonilor să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise”, însă potrivit art.72 alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002 în lipsa locurilor special amenajate şi semnalizate pentru traversarea drumului public, în localităţi, traversarea se face pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Solicită a se constat că intersecţia nu era semnalizată, iar ea a traversat pe la colţul străzii, respectând prevederile art.72 alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002 , în vreme ce conducătorul auto a virat dreapta, schimbând direcţia de mers, sens în care era obligat să-i acorde prioritate de trecere.
Raportat la cele învederate solicită a se constata că nu este îndeplinită condiţia cu privire la existenţa faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, fapt pentru care solicită respingerea acţiunii ca nefondată.
Cu privire la modul de calcul al dobânzii legale, arată că este greşit, dobânda legală nu poate fi calculată decât de la data încunoştinţării pârâtei că reclamanta uzează de dreptul consacrat de art.22 din legea nr.136/1995, iar nu de la data plăţii.
În cauză instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele ataşate la cererea de chemare în judecată şi interogatoriul pârâtei, precum şi pentru pârâta proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a făcut adresă către Parchetul de pe lângă Judecători Sectorului 3 pentru a comunica copie de pe dosarul …./P/2009, acesta regăsindu-se la filele 15-65 şi proba testimonială cu un martor,apreciindu-le ca fiind legale pertinente şi utile cauzei.
Întrucât reclamanta nu depus interogatoriul încuviinţat a fi administrat pârâtei, această proba nu a mai fost administrată, iar faţa de lipsa martorului ce nu s-a prezentat deşi a fost citat şi cu mandat de aducere, nu a administrat nici proba testimonială.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:
În fapt în data de 23.01.2009 pârâta s-a angajat în traversarea carosabilului fiind surprinsă şi accidentată de auto marca Dacia Logan cu nr.B-……. condusă de Z.
În urma accidentului pârâta a suferit vătămări corporale, din raportul de expertiză medico legală nr.A1/1.595/2009 avizat de Comisia de Avizare şi Control nr.E2/8009/2009 rezultând că aceasta a necesitat pentru vindecarea leziunilor 100-120 zile de îngrijiri medicale.
În urma accidentului de circulaţie în care a fost implicat autoturismul cu numărul de înmatriculare B- s-a întocmit dosarul de urmărire penală nr.1525/P/2000 în cadrul căruia s-a emis Rezoluţia nr…../P/2009 de neîncepere a urmăririi penale faţă de învinuitul Z, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 C penal şi părăsirea locului accidentului prevăzută de art.89 alin.1 din O.U.G nr.195/2002
În fapt s-a reţinut că din expertiza tehnică auto efectuată a rezultat că vinovată de producerea accidentului se face pârâta Y care a încălcat prevederile art.167 litera d din H.G. nr.1391/2006 .
În drept, instanţa reţine că acţiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei este întemeiată pe acţiunea în răspundere civilă delictuală, respectiv răspunderea pentru fapta ilicită a unei persoane, reglementată de art.998 C civil potrivit căruia: ” Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara” ” şi pe dreptul de regres conferit de art.22 din Legea nr.136/1995 potrivit cărora „ în limitele indemnizaţiei plătite în asigurarea de bunuri şi de răspundere civilă, asiguratorul este surogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”.
Analizând îndeplinirea în persoana pârâtei a condiţiilor cerute de lege, respectiv art. 998 C civil pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, instanţa reţine următoarele:
Pentru a se angaja răspunderea în temeiul art.998 C civil trebuie dovedită îndeplinirea în cauză a următoarelor condiţii cumulative : existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu precum şi vinovăţia .
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii în persona pârâtei a condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderi civile delictuale a acestuia.
Astfel, deşi reclamanta a făcut dovada faptului că a suferit un prejudiciu constând în contravaloarea reparaţiilor efectuate la autoturismul faţă de care avea calitatea de asigurator CASCO, depunând în acest sens factura fiscală ce atestă valoare reparaţiilor efectuate precum şi ordinul de plată de atesta plata acestora, nu a făcut dovada faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate dintre acest prejudiciu şi fapta ilicită şi a vinovăţiei pârâtei.
Rezoluţia de neîncepere a urmării penale dată în cadrul dosarului nr.1525/P/2009faţă de Z, conducătorul autoturismului ce a accidentat-o pe pârâtă şi a cărui reparaţie se solicită a fi despăgubită, nu face aceasta dovada întrucât nu o priveşte pe pârâtă iar concluziile din cuprinsul acesteia potrivit cărora potrivit raportului de expertiză tehnică –judiciară efectuat „ accidentul rutier s-a produs din vina pârâtei care a încălcat prev. art.167 lit. d din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 R, nu pot fi reţinute de instanţa ca o dovada certă a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate dintre acest prejudiciu şi fapta ilicită şi a vinovăţiei pârâtului, în condiţiile în care aceasta nu este susţinută de mijloace de probă suplimentare.
Aceasta întrucât potrivit art. 22 C procedură penală numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, iar rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi asimilată unei hotărâri judecătoreşti.
Instanţa reţine că în prezenta cauză la baza susţinerii vinovăţiei pârâtei de către reclamantă stă doar acel raport de expertiză extrajudiciară, raport ce în prezenta cauză nu poate avea forţa probantă a raportului de expertiză judiciară ( ale cărui obiective şi concluzii sunt supuse analizei contradictorii a părţilor), putând avea cel mult valoarea unui început de dovadă în acest sens, ce ar trebui completat cu alte mijloace de probă administrate nemijlocit în faţa instanţei şi supuse dezbaterii contradictorii a părţilor ( cum ar fi fost declaraţiile conducătorului auto, ale martorilor prezenţi) cu atât mai mult pârâta contestă locul reţinut ca fiind cel al producerii accidentului şi situaţia de fapt reţinută în cadrul acestui raport extrajudiciar.
Cum reclamantei îi revenea sarcina probei, în ceea ce priveşte îndeplinirea în cauză a condiţiilor cerute de lege, conform art.1169 C civil şi principiului statornicit în art.129 alin.1 teza finală C procedură civilă potrivit căruia :” Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului…. să-şi probeze pretenţiile şi apărările”, iar din probele administrate de reclamantă nu rezultă îndeplinirea în persoana pârâtului a condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii sale juridice, instanţa va respinge pretenţiile reclamantei formulate împotriva pârâtei ca neîntemeiate.
1
