Instanţa sesizată cu o acţiune în revendicare compară titlurile de proprietate, acordând preferabilitate unuia dintre acestea, în condiţiile prevăzute de lege.
Necontestarea titlului pârâtului, prin nesolicitarea constatării nulităţii contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nu exclude acţiunea în revendicare formulată de fostul proprietar, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 10/2001 îndreptăţesc pe subdobânditorul de bună-credinţă să păstreze imobilul dobândit.
(Decizia nr. 344 din 1 aprilie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la 15.02.2001, reclamantele P.E. şi B.G. au chemat în judecată pe pârâta B.P., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul situat în Bucureşti, sector 1, compus din 4 camere şi dependinţe, precum şi cota indiviză din părţile comune ale imobilului şi terenul aferent.
S-a solicitat totodată evacuarea pârâtei pentru lipsa titlului locativ.
în motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că imobilul format din teren şi construcţii a fost dobândit de autorul lor, F.C., şi preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele T.C., la poziţia nr. 7918 din lista-anexă la decret.
S-a arătat că statul a înstrăinat către pârâtă apartamentul revendicat, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 16/112/1996.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 11251 din 19.12.2002, a respins acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată, reţinând că, la data naţionalizării, autorul reclamantelor, F.C., nu mai figura ca proprietar, actul de naţionalizare făcând referire la o altă persoană.
împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita apreciere a probatoriului administrat, respectiv pentru nepronunţare asupra înscrisurilor depuse la dosar, din care rezulta că proprietarul imobilului revendicat era F.C., înscris în evidenţele fiscale la matricola clădiri, poziţia 53, în perioada 1942 – 1948.
Apelantele au susţinut că din extrasul de carte funciară depus la dosar rezultă că din anul 1945 proprietarul deţinea la adresa menţionată 3 imobile, pe o suprafaţă de 1923 mp, grevate de o ipotecă, însă nu s-a dovedit faptul Că a pierdut această proprietate prin executarea garanţiei potrivit dispoziţiilor legale.
Totodată, apelantele au învederat că ipotecarea imobilului în anul 1945 nu afectează existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul lui F.C., ci dovedeşte că acesta a dispus de bunul său conform propriei voinţe.
Tribunalul Bucureşti- Secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1159 din 21.05.2003, a respins ca nefondat apelul reclamantelor, reţinând că imobilul în litigiu, ce a aparţinut autorului reclamantelor, F.C., fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3567 din 15.03.1929, a fost ipotecat de acesta în anul 1945 prin actul de ipotecare nr. 6419.
La 11.01.1946, F.C. a înstrăinat apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, corpul de la stradă, în partea stângă, la acel moment apartamentul nefiind grevat de sarcini.
Totodată, s-a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 2113 din 9.10.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a restituit reclamantelor apartamentul nr. 1, corp A, parter, din Bucureşti, în timp ce prin Decizia civilă nr. 446 din 24.02.2003 a Tribunalului Bucureşti s-a restituit apartamentul nr. 4, et. 1.
S-a apreciat că în cauză nu are relevanţă dacă ipoteca înscrisă asupra imobilului a fost ridicată sau nu, întrucât această garanţie nu afectează existenţa dreptului de proprietate.
Totodată, tribunalul a reţinut prin considerentele deciziei că în cauză se impune aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care a recunoscut prevalenţa interesului subdobânditorului de bună-credinţă şi a validităţii aparenţei de drept care îl îndreptăţesc pe cumpărător să rămână în posesia bunului, cu atât mai mult cu cât nu s-a contestat titlul pârâtului, nesolicitându-se să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia pârâta deţine apartamentul nr. 9.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantele P.E. şi B.G. la 28.08.2003, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Prin motivele de recurs s-a susţinut că în mod eronat tribunalul a apreciat că titlul pârâtei este preferabil, deşi aceasta a dobândit imobilul în litigiu după depunerea cererii lor de restituire în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, cerere înregistrată sub nr. 3264 din 24.07.1996.
Totodată, recurentele au criticat decizia, susţinând că în mod eronat instanţa de apel nu a comparat titlurile de proprietate ale părţilor asupra imobilului, conform art. 480 – 481 din Codul civil, şi nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în condiţiile în care din probele administrate a rezultat caracterul abuziv al naţionalizării, întrucât autorul lor, F.C., făcea parte dintr-o categorie exceptată de la aplicarea acestei măsuri, fiind inginer.
Pârâta-intimată B.P. a formulat la 24.11.2003 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât titlul său este nu doar valabil, ci preferabil faţă de titlul autorilor reclamantelor, întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
în faza recursului, recurentele au depus la dosar diploma de inginer a autorului lor, F.C., fişa imobilului bombardat, din care rezultă că ipoteca a fost folosită pentru consolidare, precum şi actul de vânzare-cumpărare, prin care F.C. a înstrăinat către I.S. apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, precum şi copia cărţii de imobil.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la criticile invocate, Curtea a apreciat că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
în mod eronat instanţa de apel, reţinând că apelantele-reclamante nu au solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia pârâta-intimată deţine apartamentul nr. 9 situat în Bucureşti, a apreciat că nu se impune compararea titlurilor părţilor.
în speţă, instanţa de apel, aplicând dispoziţiile Legii nr. 10/2001, a reţinut că nu s-a contestat titlul pârâtei şi astfel nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, respectiv asupra temeiniciei acţiunii în revendicare, formulată de reclamantă la 15.02.2001 şi întemeiată pe dispoziţiile art. 480 -481 din Codul civil.
într-adevăr, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 îndreptăţesc pe subdobânditorul de bună-credinţă să păstreze imobilul dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pronunţându-se asupra apelului reclamantelor, tribunalul nu a analizat probele administrate, respectiv atitudinea subiectivă a părţilor la momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 16/112/1996 asupra apartamentului nr. 9, înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel invocate, care impuneau analiza titlurilor părţilor, hotărârea fiind sub acest aspect nemotivată.
în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, a fost casată decizia tribunalului şi s-a reţinut cauza pentru judecarea apelului ca instanţă de apel.
