1. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de restituire a imobilelor preluate abuziv şi aflate în proprietatea statului trebuie formulate în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ, fiind inadmisibilă o acţiune în revendicare de drept comun, deoarece Legea nr. 10/2001 cuprinde o procedură specială în materie care are caracter prioritar şi derogator de la normele dreptului comun.
Aceasta nu înseamnă însă o îngrădire a liberului acces la justiţie, câtă vreme decizia (dispoziţia) unităţii deţinătoare poate fi supusă cenzurii instantei judecătoreşti de către persoana nemultumită (art. 24 din Legea nr. 10/2001).
2. Incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa modificării deciziei recurate, poate fi atrasă de situaţia în care instanţa omite să se pronunţe asupra unui mijloc sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Nu este deci avută în vedere ipoteza, regăsită în speţă, când instanţa a respins probele solicitate, pe care le-a apreciat ca fiind inutile faţă de obiectul pricinii.
(Decizia nr. 1970 din 30 septembrie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamanţii T.S., T.I.A., I.Z., D.T. şi P.l. l-au chemat în judecată pe primarul general al municipiului Bucureşti, solicitând recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului neconstruit de 234,40 mp situat în Bucureşti, cu obligarea la predarea imobilului în deplină proprietate şi liniştită posesie.
S-a arătat în motivarea cererii că imobilul a fost revendicat anterior de către reclamanţi, acţiunea fiindu-le admisă, cu referire însă numai la imobilul-construcţie. în aceste condiţii, dispoziţia primarului şi procesul-verbal de punere în posesie eliberate pe numele reclamanţilor au privit numai imobilul-construcţie, refuzându-li-se acestora recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului, înstrăinarea unor apartamente către chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a putut transmite şi vreun drept real asupra terenului.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 din Codul civil.
Prin Sentinţa civilă nr. 676 din 11.10.2002, Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea formulată ca inadmisibilă, reţinând că, deşi reclamanţii au indicat în susţinerea cererii dispoziţiile dreptului comun privind acţiunea în revendicare, la soluţionarea cauzei trebuie avut în vedere faptul că imobilului în litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Cum această lege prevede o procedură specială de urmat pentru restituirea bunurilor preluate abuziv, rezultă că nu mai poate fi primită acţiunea în justiţie.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, susţinând că prevederile dreptului comun referitoare la acţiunea în revendicare nu au fost abrogate nici expres şi nici implicit de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa încât soluţia primei instanţe este greşită.
Apelul a fost respins ca nefondat, conform Deciziei civile nr. 293 din 6.02.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate abuziv se face în condiţiile acestui act normativ, ceea ce înseamnă că introducerea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil nu mai este posibilă, întrucât legea specială primează în raport de normele dreptului comun, ce rămân aplicabile numai în cazurile nereglementate de legea specială.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către apelanţii-reclamanţi, care au formulat critici sub următoarele aspecte:
Pentru a înţelege “obiectivul” acţiunii, era util ca instanţa să admită un probatoriu specific pentru materia apelului, în condiţiile art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă, şi apoi să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii (art. 304 pct. 7 şi 10 din Codul de procedură civilă).
Au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie atunci când instanţa a apreciat că nu este permisă acţiunea în justiţie (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
Fără a se contesta faptul că Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, care în principiu derogă de la legea generală, această derogare nu poate merge până la a se interzice demersul în justiţie al părţii interesate.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
La dosar s-au depus înscrisuri în legătură cu situaţia juridică a imobilului.
Examinând criticile formulate, Curtea a constatat recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere prin care au pretins recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra unui teren neconstruit în suprafaţă de 234,40 mp şi obligarea pârâtului la predarea acestui imobil “în deplină proprietate şi liniştită posesie”.
Prin formularea unei astfel de pretenţii, reclamanţii au solicitat sancţionarea, valorificarea dreptului lor de proprietate, pe care au susţinut că îl au în patrimoniu, lipsindu-le numai posesia (de vreme ce au cerut predarea bunului de către pârât).
Or, calea prin care proprietarul unui bun redobândeşte posesia acestuia este tocmai aceea a acţiunii în revendicare. Reclamanţii înşişi au indicat drept temei juridic al cererii lor dispoziţiile art. 480 din Codul civil, iar instanţele de fond au făcut o calificare corectă a pretenţiilor deduse judecăţii.
în ceea ce priveşte respingerea de către instanţa de apel a probei cu înscrisuri şi interogatoriu (şi invocarea pe acest aspect a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 10 din Codul de procedură civilă), criticile sunt, de asemenea, nefondate.
Incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa modificării deciziei recurate, poate fi atrasă de situaţia în care instanţa omite să se pronunţe asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Nu este deci avută în vedere ipoteza, regăsită în speţă, când instanţa a respins probele solicitate, pe care le-a apreciat ca nefiind utile faţă de obiectul pricinii.
Totodată, întemeierea recursului pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din s-a făcut numai formal, de vreme ce recurenţii n-au indicat nici un argument încadrabil în textul menţionat şi care să fie supus analizei instanţei de recurs.
Critica de nelegalitate formulată în condiţiile art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă, cu referire la încălcarea unor dispoziţii constituţionale, care garantează liberul acces la justiţie, este, de asemenea, nefondată.
Instanţele de fond au reţinut în mod corect că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cererile de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv trebuie formulate în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ, ceea ce presupune o procedură prealabilă, declanşată şi urmată în faţa unităţii deţinătoare a bunului.
Fiind o lege specială în materie, dispoziţiile sale au caracter prioritar şi derogator de la normele dreptului comun.
Aceasta nu înseamnă însă o îngrădire a liberului acces la justiţie, câtă vreme decizia (dispoziţia) unităţii deţinătoare poate fi supusă cenzurii instanţei judecătoreşti de către persoana nemulţumită (art. 24 din Legea nr. 10/2001).
Cum situaţia terenului în litigiu nu a fost tranşată cu ocazia judecăţii anterioare, prin Sentinţa civilă nr. 2142 din 3.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti dispunându-se, urmare a admiterii acţiunii, numai asupra restituirii imobilului-construcţie, rezultă că reclamanţii aveau posibilitatea să ceară restituirea în natură şi a terenului, dar cu respectarea cadrului legal (dat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de prevederile acestui act normativ).
Pentru considerentele expuse, toate criticile formulate au fost găsite neîntemeiate şi, în consecinţă, recursul a fost respins.
