Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003, reprezentarea statului în faţa instanţei de judecată în litigiile prevăzute de art. 341 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 este asigurată de .
Prin urmare, faţă de faptul că legiuitorul a reglementat legitimarea procesuală pasivă, ca reprezentant al statului nu are calitate procesuală pasivă în astfel de cauze.
(Decizia nr. 975 din 5 noiembrie 2004 – Secţia a III-a civilă)
Prin cererea înregistrată la 27.05.2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, reclamanta Z.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice retrocedarea în natură sau contravaloarea pentru 10 monede jubiliare “Ardealul nostru”, un ducat austro-ungar găurit şi două monede de douăzeci franci francezi.
Prin Sentinţa civilă nr. 2859 din 21.04.2003, Judecătoria Sectorului 2 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Prima instanţă a avut în vedere că, prin ordonanţa dată de Procuratura Locală Craiova la 19.01.1973, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de autorul reclamantei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni interzise cu metale preţioase, faptă prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 210/1960, republicat. S-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece, în faza urmăririi penale, şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de dispoziţiile legale, astfel că autorul reclamantei a fost apărat de răspundere penală.
în opinia primei instanţe, măsura confiscării este legală şi temeinică, întrucât a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale de la acea vreme, respectiv Decretul nr. 210/1960, republicat.
Prin Decizia civilă nr. 1889 din 1.10.2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.
în considerentele deciziei, tribunalul a reţinut că din Adresa nr. 1224/11/16/1992 a Procuraturii Judeţene Dolj rezultă că, urmare plângerii formulate de numita P.A. şi adresată Procuraturii Generale, au fost efectuate verificări în urma cărora s-a apreciat că măsura confiscării este temeinică şi legală.
Astfel, nu s-a făcut dovada preluării abuzive, cu încălcarea reglementărilor în vigoare la data confiscării, a obiectelor din metale preţioase din litigiu.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că nici una din monedele confiscate nu era obiect de patrimoniu, iar, conform dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, nici una nu era interzisă la deţinere, legea prevăzând expres că monezile prinse în salbe sau găurite în vederea folosirii ca podoabe pot fi permise la deţinere.
Recurenta susţine că Decretul nr. 210/1960 a fost un act normativ abuziv, cu scopul de a se scoate din ţară întreaga cantitate de aur deţinută de cetăţeni pentru a se acoperi astfel despăgubirile de război. Aşa s-a ajuns la situaţia absurdă de a considera că simpla deţinere de metale preţioase, sub diferite forme, constituie infracţiune.
Instanţele de fond şi apel susţin că Decretul nr. 210/1960 nu a fost niciodată abrogat explicit sau tacit, dar cadrul legislativ actual infirmă această susţinere.
Se mai arată că tatăl recurentei nu a cumpărat monezile şi nu avea intenţia de a le comercializa sau prelucra, astfel că monezile deţinute de tatăl său au fost preluate abuziv, în baza unei legi abuzive.
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice raportat la art. 40 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în raport cu motivele de recurs invocate şi actele dosarului, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, analizată ca excepţie de ordine publică în cadrul recursului declarat în cauză, Curtea a constatat că este întemeiată faţă de dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003.
Potrivit acestor dispoziţii legale, reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 341 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 este asigurată de Banca Naţională a României.
Prin urmare, faţă de faptul că legiuitorul a reglementat legitimarea procesuală pasivă, Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al statului, nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Pe fondul recursului, Curtea a constatat că tribunalul a pronunţat decizia atacată cu aplicarea greşită a legii, apreciind ca legală măsura confiscării monedelor pretinse de reclamantă.
Pentru aprecierea modului de preluare a acestor monede de către stat, Curtea a avut în vedere art. 6 din Legea nr. 213/1998, care dă în căderea instanţelor judecătoreşti competenţa de a stabili valabilitatea titlului statului.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 fac parte din domeniul public sau privat al statului, numai în măsura în care au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Textul de lege, în lipsa unei distincţii, este aplicabil deopotrivă bunurilor mobile şi imobile.
De asemenea, dispoziţia legală enunţată face referire la necesitatea existenţei unui titlu valabil din partea statului, fără a distinge după natura titlului statului (hotărâre judecătorească, act de dispoziţie al organelor locale sau al administraţiei de stat etc.).
Totodată, Curtea a avut în vedere şi dispoziţiile art. 341 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, modificată şi completată, care subsumează preluarea abuzivă încălcării reglementărilor (în sens larg, adică a tuturor reglementărilor) în vigoare de după 1946 şi până în 1990.
Pornind de la aceste consideraţii, Curtea a avut în vedere că în cauză Ordonanţa Procuraturii Locale Craiova nr. 6990/B/1972, prin care au fost confiscate monedele în litigiu de la autorul recurentei, nu poate constitui titlu valabil în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, preluarea fiind abuzivă în raport de dispoziţiile art. 12 din din 1952, art. 480 din Codul civil şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Prin urmare, tribunalul a făcut o apreciere greşită a legii când a stabilit legalitatea preluării de către stat a monedelor, astfel că, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a admis recursul şi a modificat în tot decizia recurată în sensul admiterii apelului.
Pe cale de consecinţă, Curtea a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală, a admis cererea formulată de reclamanta Z.E. şi a obligat pârâta Banca Naţională a României la plata contravalorii metalului preţios aur conţinut în 10 monezi jubiliare cu efigia “Ardealul nostru”, negăurite, 2 monede a câte 20 franci francezi şi un ducat mare austro-ungar, identificate conform inventarului nr. 449/1972 al Inspectoratului Miliţiei Dolj.
Contravaloarea monedelor se va calcula la preţul Băncii Naţionale a României la data plăţii, conform dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003, avându-se în vedere că monedele nu se mai regăsesc fizic în tezaurul Băncii Naţionale a României.
în baza art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta Banca Naţională a României a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.956.836 lei, reprezentând taxa de timbru, onorariu expert şi avocat, achitate de reclamantă în fond şi apel.
NOTĂ:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2002. Ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 a fost suspendată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000, aprobată prin Legea nr. 109/2001, şi modificată prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 67/2002, aprobată prin Legea nr. 590/2002.
La 29 ianuarie 2004, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 a fost republicată în temeiul art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2003.
