Actiunea având ca obiect obligarea la plata lipsei de folosinta. Obligatia achitarii taxei de timbru. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 15 lit. r) din Legea 146/1997
C.p.cv., art.304 pct.9, art.312, art. 15 lit. r) din Legea 146/1997
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A IV A CIVILA
decizia civila nr. 96/20.01.2012
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 4 Bucuresti sub nr. de dosar 8509/412010, reclamantii ……. au chemat în judecata pe pârâtii ……. solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna obligarea pârâtilor la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de despagubiri plus dobânda legala cu începere de la data de ……. reprezentând echivalentul lipsei de folosinta a imobilului proprietatea reclamantilor situat în Bucuresti, ……., sub rezerva majorarii cuantumului pretentiilor în urma efectuarii unei expertize.
În motivare, recIamantii au aratat ca pârâtii în calitate de chiriasi au cumparat imobilul de la stat prin contractul de vânzare-cumparare încheiat cu S.C AVL BERCENI S.A. cu nr. ……., în baza Legii nr. 112/1995.
Reclamantii au aratat ca între ei si sotii ……. a urmat un proces în care Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila a pronuntat decizia civila nr. 945A126;05.2005, retinându-se ca Decretul nr. 223/1974 în temeiul caruia fostul stat comunist a preluat imobilul în discutie, nu putea constitui temeiul legal valabil de preluare a imobilului. Aceasta hotarâre a fost pusa în executare, pârâtii formulând contestatie la ce a fost respinsa ca neîntemeiata. Reclamantii au mentionat ca pârâtii au folosit fara drept imobilul si nu au platit nimic pentru aceasta. De asemenea, se arata ca, desi li s-a restituit pretul platit pentru imobil, acestia au continuat sa-I foloseasca pâna în prezent, respectiv pâna la data evacuarii lor, nemaiplatind nici un singur leu pentru folosinta imobilului din 16.10.1996 când au încheiat cu S.C. AVL BERCENI S.A contractul de vânzare-cumparare declarat nul de catre instanta.
În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 998 Cod civil.
Prin sentinta civila nr. 6839/13.10.2010 Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis exceptia netimbrarii cererii invocata de instanta din oficiu si a anulat cererea de chemare în judecata, ca netimbrata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru judiciar pâna la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Reclamantilor li s-a pus în vedere sa timbreze cererea corespunzator.
Conform dispozitiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat.
Exceptia netimbrarii sau a insuficientei timbrari este o exceptie de procedura, deoarece ea vizeaza modul legal de îndeplinire a actelor de procedura, absoluta, putând fi invocata de orice parte din proces, chiar si de instanta din oficiu si peremptorie, deoarece are ca efect stingerea procesului.
Exceptia netimbrarii sau a insuficientei timbrari este o exceptie de procedura, deoarece ea vizeaza modul legal de îndeplinire a actelor de procedura, absoluta, putând fi invocata de orice parte din proces, chiar si de instanta din oficiu si peremptorie, deoarece are ca efect stingerea procesului.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii ……. .
În motivarea apelului s-a aratat ca obiectul actiunii este obligarea pârâtilor-intimati la plata echivalentului folosintei imobilului compus din teren si constructie situat în Municipiul Bucuresti ……., preluat de Stat în baza D.223/1974 si apoi vândut în baza Legii 112/1995 chiriasilor ……. si sotului acesteia, decedat între timp, mostenit de fiul sau …….
Ulterior, prin hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, s-a constatat nulitatea deciziei administrative emisa în baza D.223/1974 si s-a dispus obligarea chiriasilor cumparatori la restituirea imobilului respectiv catre apelantii-reclamanti.
Apelantii-reclamanti au sustinut ca actiunea lor este scutita de plata taxei de timbru conform art.15 alin.1 lit.r din legea taxei de timbru, deoarece actiunea ce face obiectul cauzei are caracter accesoriu, respectiv incident, fata de procesul prin care s-a dispus anularea deciziei administrative emisa în baza D.223/1974 si obligarea pârâtilor ……. la restituirea imobilului catre reclamanti, hotarâre definitiva si irevocabila, prin care, de asemenea, a fost anulat si contractul prin care Statul expropriator a vândut respectivul imobil intimatilor pârâti.
Folosinta, culegerea fructelor unui bun si dreptul de a dispune de acesta, constituie atributele dreptului de proprietate, conform art. 480, 481 si 482 C.civ., deci parti componente ale dreptului de proprietate, protejate prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.l7.
Prin decizia civila nr.560A/27.05.2011 Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila a admis apelul formulat de apelantii-reclamanti ……. a desfiintat sentinta civila apelata si a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut ca actiunea având ca obiect obligarea pârâtilor, fosti chiriasi cumparatori ai imobilului în baza Legii 112/1995, al caror contract de vânzare-cumparare a fost constatat nul prin hotarâre judecatoreasca irevocabila, la plata despagubirilor constând în lipsa de folosinta a imobilului ce a fost restituit acestora este scutita de la plata taxei de timbru, în temeiul dispozitiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Potrivit acestui text legal, sunt scutite de taxe judiciare de timbru actiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, referitoare la cererile introduse de sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cererile accesorii sau incidente.
Întrucât imobilul pentru a carui lipsire de folosinta reclamantii solicita obligarea pârâtilor la plata de despagubiri se încadreaza în categoria celor preluate în mod abuziv de stat, urmând asadar regimul juridic al reglementarii mentionate, si cum cererea reclamantilor tinde la valorificarea unuia dintre prerogativele dreptului de proprietate asupra acestui imobil, are asadar un caracter incidental în raport cu actiunea de restituire, ce a fost irevocabil solutionata.
Ca atare, sunt aplicabile dispozitiile art. 15 lit. r) din Legea 146/1997, fiind scutita de la plata taxei de timbru, astfel încât în mod eronat prima instanta a stabilit în sarcina reclamantilor obligatia de plata a taxei judiciare de timbru.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtii ……. În motivarea recursului pârâtii au aratat ca hotarârea pronuntata de instanta de apel a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii (art.304 pct.9 Cod procedura civila), care rezida din mai multe aspecte si anume:
Potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, scutirea de la plata taxei de timbru opereaza în cazul cererilor introduse de proprietari sau succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice, precum si în cazul cererilor accesorii si incidente acestora.
Din interpretarea literala a termenului de “restituire” se poate concluziona ca acesta difera de “revendicare”.
Astfel, termenul de “restituire” este sinonim cu cel de “înapoiere”, deci semnifica remiterea bunului de catre persoana care l-a preluat de reclamant, în vreme ce termenul de “revendicare” are un sens mai Iarg, întrucât desemneaza actiunea de a pretinde un bun de la cel care stapâneste fara drept, acesta din urma putând fi cel care l-a preluat au un tert fata de actul de preluare.
În sprijinul interpretarii de mai sus vine si faptul ca atunci când a dorit sa se refere la revendicare legiuitorul a folosit acest termen în Legea nr. 146/1997 [a se vedea art. 3 lit. i) 1], dupa cum, atunci când a avut în vedere sensul de restituire, a folosit chiar acest termen [a se vedea art. 15 lit. f),2 art. 23 alin. 3 si 43]
În speta de fata, pârâtii nu au preluat imobilul de la reclamanti, ci l-au cumparat de la stat, acesta fiind cel care l-a preluat de la reclamanti. De altfel, reclamantii au introdus si au câstigat împotriva lor o actiune in revendicare si nu una in restituire.
Astfel fiind, deoarece în discutie este o norma juridica cu caracter de exceptie, aceasta trebuie interpretata restrictiv (exceptio est strictissimae interpretationis), deci ar urma sa se aplice numai actiunilor indreptate impotriva statului sau altor persoane juridice care au preluat imobilele, nu si actiunilor indreptate impotriva tertilor, care, asa cum am aratat mai sus, nu sunt actiuni în restituire.
Instanta de apel a încalcat principiul egalitatii armelor care semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii în fata unui tribunal, fara ca una din ele sa fie avantajata în raport cu cealalta parte din proces. Acest principiu – unul din elementele notiunii mai largi de proces echitabil – impune fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza sa în conditii care sa nu o plaseze într-o situatie de net dezavantaj în raport cu “adversarul” ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotarârea din 18 februarie 1997; cauza Niderost – Huler contra Suediei, hotarârea 1997-1/24 noiembrie 1997).
De asemenea, instanta de apel a încalcat obligatia de motivare a deciziei sale din moment ce nu a amintit nimic în considerente despre ratiunile pentru care a înlaturat apararile pârâtilor desi acestea au fost formulate atât oral, cât si în scris.
Intimatii-reclamanti nu au formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs, în majoritate, Curtea constata ca recursul este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr. 3799/09.04.2004 pronuntata de Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare nr. ……. încheiat între pârâtii ……. si SC AVL Berceni si au fost obligati pârâtii sa le lase reclamantilor ……. în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în Bucuresti, str……., cu compunerea aratata în hotarâre.
Prin actiunea de fata reclamantii solicita obligarea pârâtilor la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului ce le-a fost restituit în deplina proprietate si linistita posesie prin hotarârea judecatoreasca mentionata mai sus, cererea de chemare în judecata fiind întemeiata în drept pe prevederile art. 998 care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Prin rezolutie, judecatorul fondului a dispus citarea reclamantilor cu mentiunea de a achita taxa de timbru în suma de 4611 lei si timbrul judiciar de 5 lei, citatiile prin care reclamantii au fost încunostintati despre obligatia de plata a taxei de timbru si despre cuantumul acesteia fiind comunicate reclamantilor la data de ……..
De asemenea, prin încheierea din data de ……. instanta de fond le-a pus în vedere reclamantilor obligatia de a timbra si a acordat un termen în cauza pentru a le da acestora posibilitatea de a formula cerere de reexaminare a taxei de timbru.
Potrivit art. 18 alin. 2, 3 si 4 din Legea nr. 146/1997 “(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicarii sumei datorate.
(3) Cererea se solutioneaza în camera de consiliu de un alt complet, fara citarea partilor, prin încheiere irevocabila.
(4) În cazul admiterii integrale sau partiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, dupa caz, proportional cu reducerea sumei contestate”.
Or, din examinarea actelor si lucrarilor efectuate în dosarul de fond Curtea constata ca reclamantii nu au înteles sa se foloseasca de aceste dispozitii legale pentru a invoca pretinsa nelegala stabilire a taxei de timbru în sarcina lor si nu au formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilita de prima instanta de fond. Cererea de reexaminare este singura cale de atac prevazuta de lege prin care reclamantii puteau invoca nelegalitatea modului de stabilire a taxei de timbru deoarece actiunea era scutita de plata taxei de timbru în baza art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care Curtea constata ca obligatia de plata a taxei judiciare de timbru a ramas stabilita în sarcina reclamantilor în mod irevocabil.
Curtea va analiza totusi pe fond recursul declarat de recurentii-pârâti, având în vedere faptul ca acestia nu au invocat aceasta critica prin motivele de recurs, ci printr-un memoriu separat ce a fost depus la dosar cu depasirea termenului prevazut de art. 303 rap. la art. 301 C.pr.civ.
Astfel, potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, precum si cererile accesorii si incidente.
Este corecta sustinerea recurentilor conform careia, fiind o norma juridica cu caracter de exceptie (iar scutirea de la plata taxei de timbru reprezinta o exceptie de la regula prevazuta de art. 1 si 2 din lege conform careia actiunile evaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru), ea trebuie interpretata în mod restrictiv, în conformitate cu principiul general de drept exceptio este strictissimae interpretationis.
Din examinarea textului de lege reiese ca se încadreaza în ipoteza legii doar actiunile introduse pe cale principala de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, precum si cererile accesorii si incidente.
Reclamantii au pretins ca actiunea de fata are caracter accesoriu, respectiv incident, fata de procesul prin care s-a dispus obligarea pârâtilor la restituirea imobilului, sustinere care a fost îmbratisata de instanta de apel, care a considerat ca actiunea de fata are caracter incidental în raport cu actiunea în restituire, deoarece tinde la valorificarea unuia dintre prerogativele dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Curtea constata ca este gresita calificarea pe care a dat-o instanta de apel cererii de chemare în judecata dedusa judecatii, ca având caracter incidental.
În doctrina juridica calificarea unei actiuni se face pornind de la criteriul caii procedurale alese de parte pentru apararea dreptului ei. Astfel, se arata ca pentru a vorbi despre clasificarea actiunilor în principale, accesorii si incidentale, la care face referire în mod expres art. 17 Cod procedura civila “este necesar sa existe o actiune civila pusa în miscare. În raport de aceasta actiune, principala, se pot formula cereri accesorii, a caror rezolvare depinde de solutia data cererii principale”. “Actiunile accesorii sunt acelea prin care se urmaresc accesoriile obiectului actiunii principale, cum ar fi de exemplu actiunea de restituire a fructelor unui imobil, a carui revendicare se urmareste prin actiunea principala”. (V.M. Ciobanu – Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Teoria generala, Editura National, Bucuresti, 1996, p. 302).
Prin urmare, pentru a califica o cerere drept accesorie este necesar, pe de o parte, sa depinda de solutia data cererii principale, iar pe de alta parte, sa se raporteze la cererea principala din acelasi proces, iar nu din procese diferite. Or, Curtea constata ca actiunea despre care reclamantii afirma ca are caracter principal în raport de actiunea de fata (ce a facut obiectul dosarului nr. ……. al Judecatoriei sector 4 Bucuresti) a fost solutionata irevocabil din anul 2006. De asemenea, Curtea constata ca nu are relevanta din punct de vedere juridic faptul ca solutia din cauza de fata ar fi influentata de solutia pronuntata în procesul privind revendicarea si constatarea nulitatii titlului de proprietate al pârâtilor, deoarece nu se poate concepe sesizarea unei instante direct printr-o cerere accesorie.
De asemenea, cererile incidentale au fost definite în doctrina juridica ca fiind “acelea care pot avea o existenta de sine-statatoare, deci pot fi formulate ca actiuni principale, însa sunt formulate în cadrul unui proces deja pornit”, de ex. cererea reconventionala, cererea de interventie voluntara, cererea de interventie fortata (M. Tabârca, Drept procesual civil, vol. 1, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2005, p. 139). Prin urmare, actiunea de fata nu poate fi calificata nici ca o cerere incidentala, deoarece nu este formulata în cadrul unui proces deja pe rolul instantelor (proces care la rândul sau fie scutit de plata taxei de timbru).
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca sunt întemeiate criticile sustinute de recurenti, în sensul ca actiunea promovata pe rolul instantei la data de 29.04.2010 nu se încadra în dispozitiile cu caracter de exceptie si de stricta interpretare prevazute la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 si 2 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. va admite recursul, va modifica în tot decizia civila recurata si va respinge apelul declarat de reclamanti împotriva sentintei de fond, ca nedondat.
Analizând recursul de fata si prin prisma dispozitiilor art. 20 alin. 2 din Constitutie, potrivit carora “Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”, Curtea va analiza compatibilitatea prevederilor cuprinse în legea taxelor de timbru în baza carora actiunea în pretentii formulata de reclamanti a fost anulata ca netimbrata, cu dispozitiile conventionale care consacra dreptul de acces la instanta.
Din examinarea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului se constata ca instanta europeana porneste de la ideea ca obligatia de a plati în fata instantelor civile o taxa judiciara corespunzatoare cererilor formulate nu este o limitare a dreptului de acces la o instanta care ar fi, în sine, incompatibila cu art. 6 alin. (1) din Conventie, daca ingerinta în discutie respecta conditiile stabilite în jurisprudenta Curtii:
1. sa fie prevazuta de legislatia referitoare la taxele de timbru;
2. sa urmareasca un scop legitim;
3. sa fie proportionala cu scopul urmarit.
1. Sub aspectul primei conditii, Curtea constata ca ingerinta în dreptul de acces la instanta al reclamantilor este legala, deoarece obligatia de a timbra este prevazuta de Legea nr. 146/1997 si a fost stabilita de catre o instanta judecatoreasca.
În cauza Rusen c. României (cererea nr. 38151/05, hotarârea din 08.01.2009), în care cererea de scutire de la plata taxei de timbru a fost analizata de instanta de judecata, fiind admisa în parte, Curtea a constatat totusi încalcarea dreptului de acces la instanta datorita, în primul rând, cuantumului excesiv al taxei în raport de veniturile reclamantei reiesite din probele administrate de aceasta, de mai mult de 8 ori venitul sau lunar; si, în al doilea rând, datorita faptului ca încheierea pronuntata de instanta în temeiul art. 75-78 C.pr.civ. era definitiva si nu putea fi atacata de persoana interesata (mutatis mutandis Bakan c. Turciei, 50939/99, 12.06.2007, par. 76).
Or, în cauza de fata, împotriva hotarârii instantei de fond reclamantii aveau la dispozitie cerere de reexaminare prevazuta de legea cadru a taxelor de timbru; mai mult aceasta obligatie a fost analizata pe fond în caile de atac.
2. în privinta celei de-a doua conditii, Curtea europeana a constatat în toate cauzele ca reglementarea taxelor de timbru urmareste un scop legitim, vizând restrângerea actiunilor abuzive si strângerea de fonduri pentru justitie.
3. atunci când analizeaza proportionalitatea ingerintei, Curtea europeana ia în considerare în primul rând cuantumul taxei de timbru prin raportare la totalitatea veniturilor realizate de reclamant.
În cauza Larco si altii c. României (cererea nr. 30.200/03, hotarârea din 11.10.2007, publicata în M. Of. nr. 546/06.08.2009), reclamantii s-au plâns de încalcarea dreptului de acces la o instanta datorita legislatiei privind taxele de timbru.
Curtea a analizat deosebirea fata de cauza Weissman si altii c. României (cererea nr. 63.945/00, hotarârea din 24.05.2006), în sensul ca, în acea speta, Ministerul Finantelor nu era parte în procedura, si similitudinea cu cauza V. M. c. Bulgariei (cererea nr. 45.723/99, hotarârea din 08.06.2006), în care Curtea a constatat lipsa încalcarii dreptului de acces la instanta, în sensul ca si în cauza mentionata mai sus, reclamantii au solicitat scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, cerere care a fost respinsa si ca, asemeni dreptului bulgar, si legislatia româneasca prevede posibilitatea de a solicita scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru. Drept consecinta, Curtea a constatat deosebirea fata de cauza Weissman si altii, constatând ca sistemul national prevede pentru persoanele ce nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obtine o scutire de la plata taxei judiciare de timbru si ca, Ministerul Finantelor, cel care putea acorda o astfel de scutire (la acea data), nu era parte în procedura. Cu toate acestea, Curtea a observat ca instantele judecatoresti nu au analizat decizia Ministerului de respingere a cererii de scutire, element esential în a decide ca speta de fata nu este similara cu cauza V.M. c. Bulgariei (în care cererile de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru au fost introduse la instanta, care le-a analizat, tinând cont de situatia personala a reclamantului, acesta având si posibilitatea formularii unui recurs în fata instantei superioare). În consecinta, fata de contextul legislativ existent la vremea faptelor (adica anterior modificarii Legii nr. 146/1997 prin Legea nr. 195/2004, potrivit careia acordarea de scutiri, reduceri sau esalonari pentru plata taxei de timbru tine de competenta instantelor), Curtea a apreciat ca statul nu si-a respectat obligatia de a reglementa dreptul de acces la o instanta într-un mod care sa corespunda cerintelor art. 6 alin. (1) din Conventie.
Aplicând în mod direct jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta constata ca la momentul legislativ actual, Legea nr. 146/1997 si OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civila prevede posibilitatea pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obtine o scutire a taxei de timbru, cerere compatibila cu exigentele art. 6 alin. (1) din Conventie, deoarece este de competenta instantelor judecatoresti si poate face obiectul unui recurs efectiv în dreptul intern.
De asemenea, Curtea mai constata ca, în jurisprudenta sa (decizia nr. 593/04.05.2010 publ. în M. Of. nr. 472/09.07.2010 si decizia nr. 50/14.01.2010 publicata în M. Of. nr. 219/08.04.2010), Curtea Constitutionala a aratat ca accesul la justitie nu înseamna gratuitate. Nicio dispozitie constitutionala nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justitie, fiind justificat ca persoanele care se adreseaza autoritatilor judecatoresti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie.
Regula este aceea a timbrarii actiunilor în justitie, exceptiile fiind posibile numai în masura în care sunt stabilite de legiuitor.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca prevederile legale cuprinse în Legea nr. 146/1997 în baza carora instanta de fond a anulat actiunea promovata de reclamanti ca netimbrata, nu sunt incompatibile cu dispozitiile relevante din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România (împreuna cu Protocoalele sale aditionale) prin Legea nr. 30/1994.
Cu opinia separata în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Prin sentinta civila nr. 6839 din 13.10.2010 pronuntata în dosarul nr. 85009/4/2010, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti s-a admis exceptia netimbrarii cererii invocata de instanta din oficiu si s-a anulat, ca netimbrata, cererea de chemare în judecata formulata de reclamantii ……., în contradictoriu cu pârâtii ……. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru judiciar pâna la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii. Reclamantii nu si-au îndeplinit obligatia stabilita prin actul normativ amintit, desi acestora li s-a pus în vedere sa timbreze cererea corespunzator.
Conform dispozitiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Art. 20 alin. 2 prevede ca daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita în cuantumul legal, în momentul înregistrarii actiunii sau cererii, instanta va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pâna la primul termen de judecata.
Dispozitiile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995 prevad ca cererile pentru care se datoreaza timbru judiciar nu vor fi primite si înregistrate, daca nu sunt timbrate corespunzator. Potrivit prevederilor art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 si Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii sanctiunea ce intervine o reprezinta anularea actiunii sau cererii.
Având în vedere ca legea prevede în mod expres sanctiunea nulitatii cererii sau actiunii în cazul în care reclamantul nu se conformeaza obligatei stabilite de instanta, de a achita pâna la primul termen de judecata taxa de timbru în cuantum legal, rezulta ca aceasta sanctiune a nulitatii opereaza neconditionat de producerea vreunei vatamari, având în vedere ca achitarea taxelor judiciare de timbru reprezinta una dintre conditiile învestirii instantei cu solutionarea acelei actiuni.
Anularea cererii de chemare în judecata ca netimbrata sau insuficient timbrata nu produce efectele autoritatii de lucru judecat, deoarece instanta nu a statuat asupra fondului dreptului subiectiv dedus judecatii, astfel ca reclamanta va putea sa introduca o noua cerere de chemare în judecata, achitând însa taxa judiciara de timbru în cuantum legal. Deci, anularea cererii de chemare în judecata ca urmare a neachitarii taxei judiciare de timbru nu produce efecte asupra dreptului subiectiv dedus judecatii, dar poate determina, ca urmare a intervenirii prescriptiei extinctive, pierderea acelei componente a dreptului la actiune care priveste dreptul creditorului de a solicita instantei obligarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecatii la executarea obligatiei care îi incumba.
În raport de cele retinute, având în vedere ca reclamantii nu au timbrat cererea de chemare în judecata, sustinând ca actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, instanta a admis exceptia netimbrarii cererii, invocata din oficiu la acest termen.
Prin decizia civila nr. 560 din 27.05.2011 pronuntata în dosarul 8509/4/2010 de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila s-a admis apelul formulat de apelantii-reclamanti ……. împotriva sentintei mentionata anterior care a fost desfiintata, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs la data de 12.09.2011 de catre ……. cu respectarea termenului prevazut de art. 301 Cod procedura civila, decizia fiind comunicata recurentilor la ……. conform dovezilor de comunicare aflate la filele 31-32 dosar apel.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu suma de 4 lei taxa judiciara de timbru si 0,15 lei timbru judiciar, conform chitantei aflata la fila 14 dosar.
În motivele de recurs se critica decizia aratându-se ca dispozitiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 opereaza doar în cazul cererilor formulate de proprietari sau succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice, precum si în cazul cererilor accesorii si incidente acestora.
Termenul de restituire nu are acelasi înteles cu termenul de revendicare, iar în speta, recurentii-reclamanti arata ca au cumparat imobilul de la stat. Statul a preluat imobilul în mod abuziv de la autorul reclamantilor. Norma juridica în cauza are caracter de exceptie si trebuie sa se aplice numai actiunilor îndreptate împotriva statului sau altor persoane juridice care au preluat imobilele, nu si actiunilor îndreptate împotriva tertilor. Decizia instantei de apel încalca principiul egalitatii armelor si nu este motivata deoarece nu face vorbire despre apararile formulate de familia …….
Analizând decizia civila recurata în raport de criticile formulate, opinez în sensul respingerii recursului ca nefondat, conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
În mod corect tribunalul a constatat ca actiunea introdusa de reclamanti la 29.04.2010 are ca obiect obligarea pârâtilor la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de despagubiri, reprezentând echivalentul lipsei de folosinta a imobilului proprietatea reclamantilor situat în Bucuresti, …….
Prezenta actiune este scutita de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, deoarece imobilul de a carui folosinta au fost lipsiti reclamantii de la 16.10.1996 a fost preluat de stat abuziv, astfel cum s-a retinut în sentinta civila nr. 1018 din 8.06.1999 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, prin care s-a admis actiunea formulata de reclamantii ……. fiind obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucuresti sa le lase acestora în deplina proprietate imobilul din str. ……., compus din 181 mp teren si casa de locuit, iar prin sentinta civila nr. 3799 din 9.07.2004 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, a fost admisa actiunea împotriva familiei ……., s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare nr. ……. si au fost obligati pârâtii sa lase reclamantilor în deplina proprietate si posesie imobilul.
Hotarârea judecatoreasca prin care familia ……. u a fost obligata sa predea proprietatea si posesia imobilului catre reclamanti – sentinta civila nr. 3799 din 9.07.2004, a ramas irevocabila la 21.02.2006, iar de la data respectiva, recurentii-pârâti, prin diferite tipuri de actiuni descrise anterior, au întârziat predarea folosintei catre proprietar. Pentru acest motiv reclamantii proprietari ……. au fost nevoiti sa formuleze prezenta actiune care reprezinta o continuare fireasca a demersurilor anterioare pentru intrarea în posesia imobilului ce le-a fost restituit deoarece acestia au fost lipsiti de folosinta din motive neimputabile lor.
Art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 se refera la cererile formulate de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, precum si cererile accesorii si incidente. Astfel cum s-a aratat anterior, imobilul în litigiu a fost preluat de stat, a fost restituit prin hotarâre judecatoreasca irevocabila, în deplina proprietate si posesie reclamantilor, dar intrarea în posesia efectiva a imobilul s-a facut cu întârziere din vina exclusiva a pârâtilor, care, desi au primit pretul platit pentru imobil, au continuat sa locuiasca în imobil fara titlu pâna la data introducerii actiunii. Nu exista nici o diferenta din punct de vedere juridic între notiunea de restituire si revendicare, ambii termeni fiind specifici actiunii prin care proprietarul neposesor tinde la redobândirea imobilului de la posesorul neproprietar, iar în cazul în care ambele parti au titluri, se procedeaza la o analiza comparata a acestora,acordându-se prioritate titlului mai bine caracterizat. Folosinta este un atribut esential al dreptului de proprietate, iar lipsa acestuia îl lipseste de continut. Actiunea reclamantilor vizeaza astfel, plata contravalorii lipsei de folosinta, cerere care se circumscrie situatiilor exprese ale art. 15 lit. r.
Instanta de apel nu a încalcat principiul egalitatii armelor deoarece astfel cum rezulta din actele si lucrarile dosarului si din cuprinsul încheierii de amânare, familiei ……. i s-a acordat un termen pentru a lua la cunostinta de motivele de apel, acestia au formulat concluzii scrise, iar la termenul din ……., pârâta au fost prezenti prin aparator si nu au mai avut cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat. Hotarârea recurata cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si, având în vedere ca aceasta a fost pronuntata cu aplicarea si interpretarea corecta a legii, urmeaza a fi mentinuta.
