Citeste şi


Adopţia majorului. Desfacere. Legea aplicabilă.


Adopţia majorului. Desfacere. Lege aplicabilă.

C. civ. – art. 1

C. fam. – art. 66 – 85

Potrivit principiului înscris în art. 1 din Codul civil , conform cu care actele juridice sunt cârmuite de legea în vigoare la data încheierii lor, în cauză instanţa trebuia să analizeze cererea în raport cu dispoziţiile art. 66 – 85 din Codul familiei, în vigoare la  data încheierii adopţiei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, Secţia civilă – completul specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia nr. 453 F din 8 mai 2007

Prin cererea adresată Judecătoriei Caransebeş reclamantul A. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. P. desfacerea adopţiei încuviinţată prin decizia nr. 24 din 8.06.1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Sacu, judeţul Caraş-Severin, motivând că după ce a crescut-o împreună cu soţia sa timp de 32 ani pe pârâtă, care este în prezent medic, aceasta nu îi acordă nici un sprijin, deşi i-a solicitat ajutor, el fiind bătrân şi bolnav, iar din anul 2002 îl poartă în procese pentru a-i lua averea după moartea soţiei sale.

Prin sentinţa civilă nr. 4032 din 14 decembrie 006 Judecătoria Caransebeş şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 22 februarie 2007 Tribunalul Caraş-Severin a respins cererea reclamantului.

Tribunalul a reţinut că pârâta a fost adoptată de către reclamant şi soţia sa, A. A., cu toate efectele unei filiaţii fireşti, potrivit art. 79 din Codul familiei, prin decizia nr. 24 din 8 iunie 1967 a Comitetului executiv al Sfatului popular al comunei Sacu.

A reţinut că potrivit art. 54 şi 55 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic la adopţiei, adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii ei, iar desfacerea este permisă numai în cazul prevăzut de art. 7 alin. 3 lit. a din lege, situaţie în care nu se încadrează starea de fapt în cauză.

Ca urmare, tribunalul a apreciat că se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei reclamantul a declarat recurs în termen, arătând că pârâta l-a părăsit din anul 1988, când s-a căsătorit şi nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin ca urmare a încheierii adopţiei.

A mai arătat că soţia sa a fost bolnavă din 1986 până în 1995, când a încetat din viaţă, însă pârâta, deşi este cadru medical, nu i-a acordat nici un sprijin.

De asemenea, a arătat că este suferind din anul 1990, că este în vârstă de 74 ani, iar după moartea soţiei pârâta i-a comunicat în scris că nu-i datorează sprijin şi întreţinere până la sfârşitul vieţii, motiv pentru care a căutat sprijin şi s-a căsătorit pentru a putea fi îngrijit.

Analizând recursul declarat de reclamant în raport de susţinerile acestuia şi de dispoziţiile art. 299 – 312 C. pr. civ., Curtea a apreciat că este întemeiat, după cum urmează:

raportul juridic de adopţie în cauză s-a încheiat conform deciziei din 24 iunie 1967, astfel că potrivit principiului înscris în art. 1 din Codul civil, conform cu care actele juridice sunt cârmuite de legea în vigoare la data încheierii lor, în cauză instanţa trebuia să analizeze cererea în raport cu dispoziţiile art. 66 – 85 din Codul familiei, în vigoare la acea dată.

Curtea a avut în vedere faptul că dispoziţiile Legii nr. 273/2004 nu pot guverna raportul juridic dedus judecăţii, având în vedere că reglementarea desfacerii adopţiei este restrictivă şi limitată datorită faptului că legiuitorul a urmărit să protejeze interesele copilului adoptat. Această concluzie are în vedere evoluţia legislaţiei în ce priveşte desfacerea adopţiei, pornind de la reglementările cuprinse în Codul familiei şi apoi pe cele ale art. 22 din O.U.G. nr. 25/1997. În acest sens, Curtea constată că desfacerea adopţiei majorului, cum este cazul în speţă, nu este reglementată de lege, astfel încât instanţa trebuie să analizeze în ce măsură o astfel de cerere este justificată de un interes, şi dacă există acordul părţilor, întrucât nu mai primează interesul superior al copilului.

În aceste condiţii, Curtea constată că cererea reclamantului nu a fost analizată pe fond în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză.

Se impune, de asemenea, a fi avut în vedere faptul că, deşi de principiu adopţia este considerată o măsură de protecţie a copilului şi are astfel ca scop asigurarea unui mediu familial pentru copil, şi adoptatorii urmăresc prin încheierea actului juridic al adopţiei un scop, cum de principiu orice act juridic se încheie în vederea unui scop, şi anume, acela de a avea la bătrâneţe un sprijin, sprijin şi întreţinere pe care le datorează copiii părinţilor lor.

Astfel, Curtea a apreciat că tribunalul trebuia să reţină mai întâi care sunt dispoziţiile legale pe care se întemeiază cererea reclamantului şi în raport de care trebuia analizată cauza şi apoi să reţină că reclamantul are calitate procesuală activă pentru a cere desfacerea adopţiei din moment ce aceasta nu mai satisface scopul pentru care s-a încheiat în ceea ce-l priveşte.

Reiterând dispoziţiile art. 54 şi 55 din Legea nr. 273 /2004, potrivit cărora adopţia poate fi desfăcută în prezent într-un singur caz, ce nu se regăseşte în cauză, apare cu evidenţă că tribunalul a considerat inadmisibilă cererea, chiar dacă aceasta  fost respinsă ca neîntemeiată.

Apreciind astfel că tribunalul şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile legale care nu erau incidente în cauză, este evident că nu a cercetat cauza în fond, motiv pentru care, în temeiul art. 105 alin .2 , art. 129 alin. ultim, art. 304 alin. 5 şi art. 312 alin. 5 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamant şi a casat sentinţa primei instanţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 315 alin. 1 C. pr. civ.