Adopţia majorului. dovada faptului că persoana majoră a fost crescută în timpul minorităţii de adoptator.


Prin sentinţa civilă nr.570 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei Vatra Dornei s-a admis acţiunea de divorţ formulată de reclamanta L.C. împotriva pârâtului L.D., s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părţi din vina ambilor soţi, s-a dispus ca reclamanta să-şi păstreze numele dobândit prin căsătorie şi i s-a încredinţat acesteia minorul L.S., născut la data de 5 februarie 2005.

Apelul declarat de pârât a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr.86 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Suceava. S-a reţinut că prin declaraţia depusă la dosar pârâtul a renunţat la calea de atac împotriva sentinţei civile nr.570/2003 iar potrivit art.283 Cod procedură civilă, partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu mai are dreptul de a face apel.

Recursul declarat de pârât a fost admis prin decizia civilă nr.84 din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Suceava prin care s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Instanţa de recurs a reţinut că excepţia inadmisibilităţii apelului nu a fost pusă în discuţia părţilor prezente aşa cum rezultă din practicaua deciziei recurate încălcându-se astfel dispoziţiile art.298 rap.la art.136, 137 Cod procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art.267 Cod procedură civilă „După pronunţarea hotărârii, partea poate renunţa în instanţă la calea de atac, făcându-se arătare despre aceasta într-un proces verbal, semnat de preşedinte şi de grefier.

Renunţările se pot face şi în urmă, prin înfăţişarea părţii înaintea preşedintelui sau prin înscris autentic”.

Declaraţia existentă la dosar nu îndeplineşte cerinţele textului menţionat aşa încât în mod greşit cauza a fost soluţionată pe excepţie, nefiind îndeplinite condiţiile art.283 Cod procedură civilă.

(decizia civilă nr.84 din 26 aprilie 2006)