Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Adopţie. Nulitate absolută act de adopţie


Dosar nr. 355/241/2014

SENTINŢA CIVILA Nr. 97/ 25 Septembrie 2015

Adopţie. Nulitate absolută act de adopţie

În Codul Familiei nu există o reglementare specială cu privire la nulitatea adopţiei însă, soluţia jurisprudenţială este aceea că, nulitatea absolută sau relativă se aplică şi adopţiei, iar Codul Familiei, nu derogă de la dreptul comun în materia nulităţilor.

În Codul Familiei nu există o reglementare specială cu privire la nulitatea adopţiei însă, soluţia jurisprudenţială este aceea că, nulitatea absolută sau relativă se aplică şi adopţiei, iar Codul Familiei, nu derogă de la dreptul comun în materia nulităţilor.

Potrivit disp. art.67 alin.1 Teza II Codul Familiei, esenţială pentru a opera nulitatea adopţiei este dovada că adoptatul nu a fost crescut în perioada minorităţii de către adoptator şi nu a locuit împreună cu acesta.

Potrivit disp. art.67 alin.1 Teza II Codul Familiei, esenţială pentru a opera nulitatea adopţiei este dovada că adoptatul nu a fost crescut în perioada minorităţii de către adoptator şi nu a locuit împreună cu acesta.

La data de 03.03.2014, s-a înregistrat pe rolul instanţei sub nr.355/241/2014, cererea formulată de reclamanţii P.N., P.G. şi P.I.T. în contradictoriu cu pârâta V. V., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului de înfiere nr.1 din 20 septembrie 1960, încheiat de  încheiat de Sfatul Popular Vaideeni, Raionul Horezu , Regiunea Piteşti, precum şi să se  constate nulitatea absoluta a certificatului de moştenitor nr.1147 din 29 septembrie 1981 eliberat de Notariatul de Stat Vâlcea .

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt nepoţii de fraţi ai defunctei V. A. E., decedata la data de 24.11.1979 cu ultim domiciliu in comuna Vaideeni , judeţul Vâlcea , a cărei succesiune a fost deschisa la data de 29 septembrie 1981 prin eliberarea certificatului de moştenitor nr.1147 . In certificatul de moştenitor arătat mai sus s-au menţionat ca moştenitori al defunctei V.I. M. in calitate de fiu, care de fapt la data deschiderii succesiunii defunctei era decedat si anume decedase la data de 29 august 1980 , cu ultim domiciliu in oraşul Calimanesti, judeţul Vâlcea .

S-a mai arătat în cerere că prin acest act fictiv de înfiere simplă, care nu a respectat dispoziţiile codului familiei de la aceea vreme in sensul de a se face in interesul exclusiv al minorului ( care de fapt nu era minor ) , care de fapt nu a fost crescut de cea care 1-a înfiat si care avea vârsta de 79 de ani la data înfierii , care fusese deposedata prin preluarea tuturor terenurilor de către Stat, in baza Decretului 308/1953 si care nu avea locuinţa pe raza localităţii Vaideeni , fiind de altfel o femeie săraca , pauperizata, împrejurări imposibile pentru aceasta de a se putea ocupa de creşterea si îngrijirea celui pe care 1-a înfiat.

De asemenea s-a mai arătat că avându-se in vedere ca prin eliberarea certificatului de moştenitor nr. 1147/1981 privind deschiderea succesiunii lui V.A. E. si menţionarea in calitate de unic moştenitor a celui înfiat prin actul de înfiere a cărei nulitate s-a solicitat, reclamanţii au fost vătămaţi in drepturile noastre in ceea ce priveşte vocaţia la succesiunea lui V.A.E., aceştia au înţeles sa solicite şi constatarea nulităţii absolute a celor doua înscrisuri menţionate adică actul de înfiere nr.l din 20 septembrie 1960 si certificatul de moştenitor 1147/1981 .

Prin sentinţa civilă nr. 746 din 04 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. 355/241/2014 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Horezu, invocată de pârâtă prin întâmpinare, cu privire la primul capăt de cerere, s-a dispus declinarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului de înfiere nr.1 din 20.09.1960, formulată de reclamanţii P. N., P.G., şi P.I.T., în contradictoriu cu pârâta V.V., în favoarea Tribunalului Vâlcea şi s-a disjuns capătul al doilea al cererii şi stabilit termen la data de 10.09.2014.

Din considerentele sentinţei s-au reţinut următoarele:

Prin cererea adresată instanţei, reclamanţi au solicitat în primul capăt al acesteia, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului de înfiere nr.1 din 20 septembrie 1960, încheiat de  încheiat de Sfatul Popular Vaideeni, Raionul Horezu , Regiunea Piteşti.

Potrivit art.94 din Cod pr. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă mai multe cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz neevaluabil în bani, legea arătând în aliniatele următoare de la litera a la litera j, obiectul acestora (cereri date de codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, cereri referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, cereri de evacuare, cereri posesorii, cereri de împărţeală etc.)

În art.95 Cod pr. civ., se arată că tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Astfel, instanţa a constatat că legiuitorul în enumerarea obiectelor cererilor ce pot fi judecate de judecătorie, nu a inclus şi cererile privind constatarea nulităţii absolute a unui act  de înfiere, motiv pentru care excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Horezu, a fost admisă şi declinată cauza cu privire la acest prim capăt de cerere în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Examinând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în raport de susţinerile părţilor, actele depuse la dosar şi proba testimonială, probe administrate în cauză, tribunalul a considerat  acţiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Mai întâi, asupra calităţii procesuale active a reclamantei P.I.T., tribunalul consideră că şi această reclamantă are calitate procesuală activă pentru a solicita constatarea nulităţii înfierii în cauză.

Fiind vorba de o nulitate absolută a înfierii, poate fi invocată de către orice persoană interesată, iar, prin aceasta, se înţelege nu orice persoană ci, aceea care invocă un interes ocrotit de lege, în legătură cu nulitatea înfierii a cărei constatare se solicită.

Într-o speţă a Tribunalului Suprem (decizia nr. 1533/1985) s-a decis că rudele adoptatoarei decedate – adopţia (înfierea) fiind cu toate efectele unei filiaţiuni fireşti – au legitimare procesuală activă de a cerere constatarea nulităţii absolute a înfierii, chiar dacă nu ar moşteni-o pe adoptatoare.

Pe de altă parte, în raport de interesul legitim al reclamantei P.I., în cauză se va reţine că, aceasta a formulat cerere de  reconstituire a dreptului de proprietate ca reprezentant al tatălui său D.A., predecedat şi bunica paternă D.G. decedată în anul 2008 faţă de D.F. Prin urmare, reclamanta P.I.T. are legitimare procesuală, deci justifică un interes în formularea prezentei cereri, având calitatea de reclamantă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei se va reţine că prin decizia nr. 49/1960  a Consiliului Popular al comunei Vaideeni, judeţul Vâlcea, a fost încuviinţată înfierea simplă a tânărului Vinereanu I Mihail de către văduva Vinerea Elena, menţionându-se că, înfiatul va purta numele de V.E.M. A fost emis în baza acestei decizii şi actul de înfiere (fila 15 dosar) în care cel înfiat a fost numit V.E.M.

Se constată că respectiva înfiere s-a încheiat în conformitate cu art.79 din Codul Familiei, cu toate efectele unei filiaţiuni fireşti.

În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile legii în  vigoare la încheierea actului înfierii respectiv cele ale Codului familiei din 1954.

Literatura juridică şi practica de specialitate sunt unanime în aprecierea faptului că în cauzele  în care se solicită anularea adopţiei, instanţele sunt ţinute să verifice  susţinerile părţilor  prin prisma dispoziţiilor legale  în vigoare la data încheierii înfierii (adopţiei) atât cu privire la soluţiile de formă, cât şi la cele de fond. Altfel,  s-ar încălca principiul „tempus regit actum”, respectiv al neretroactivităţii legii civile  instituit de art.1 Cod civil şi art.15 alin.2 din Constituţie.

Reclamanta a  invocat că motivul de nulitate absolută este fraudarea legii în sensul că, înfiatul V.M. nu a fost crescut până la majorat  sau data adoptării  de către înfietoarea V.E., că nu au locuit împreună nici înainte şi nici după adopţie cu aceasta, interesul fiind în realitate al adoptatoarei.

Mai susţin reclamanţii că, la data încheierii actului de înfiere, adoptatoarea era înaintată în vârstă şi neputincioasă, ceea ce se menţionează chiar în cererea de înfiere formulată de aceasta. Prin această înfiere, consideră reclamanţii că a fost tendenţios lezat dreptul lor de coproprietate în contextul succesiunii autorului comun.

Aşa cum reiese din înscrisurile de la dosar, înfiatul era major la încheierea înfierii iar, consimţământul pentru acel act a fost exprimat de V.M., tânărul înfiat. În cuprinsul Referatului Consiliului Popular Vaideeni dar, mai întâi în cererea de înfiere formulată de V.E. se reţine că  V.M., cel pentru care s-a solicitat înfierea este nepotul E. V. şi a fost de mic crescut de aceasta.

Susţinerile reclamanţilor, argumentele acestora vizând  nulitatea înfierii în cauză, apar ca fiind contradictorii  în contextul celor rezultate din înscrisurile şi depoziţiile martorilor  audiaţi în cauză.

Din ansamblul declaraţiilor de martori şi din actele depuse la dosar se reţine că, înfietoarea V.E. beneficia în afara uzufructului viager pentru o mare parte din averea soţului său prin testamentul întocmit de acesta, testatorul obligând prin actul de gratificare pe soţia sa V.E. să-i îngrijească şi să-i educe pe nepoţii de frate ai testatorului, unul dintre aceştia fiind tatăl înfiatului M.V.

Tot depoziţiile de martor dar şi actele de la dosar atestă împrejurarea că înfietoarea V. E. deţinea în proprietate personală o casă şi două terenuri  în localitatea Horezu, în afara beneficiului dreptului de uzufruct viager asupra averii soţului său în comuna Vaideeni, V.E. locuind de altfel în mod obişnuit în imobilul casă ce aparţinea defunctului său soţ din acea localitate.

Împrejurarea că V.M. a fost cu predilecţie crescut, îngrijit, educat pe timpul minorităţii de E.V. rezultă din înscrisurile (filele 14, 15, 16 dosar) şi din depoziţiile de martori (filele 45,46) nefiind contrazisă în mod concludent de dovezile produse de reclamanţi în acest sens (depoziţiile martorilor reclamanţilor filele 57, 67 dosar).

Unul dintre martorii audiaţi în cauză, sora înfiatului V.M.,  (fila 46 dosar) declară că, înfietoarea  V.E. a crescut din anul 1926 de când rămăsese văduvă pe părinţii înfiatului Mihail ajutându-i pe aceştia în gospodărie şi la creşterea şi educarea copiilor lor, cu precădere a nepotului ei V. Mihail.

Între înfietoare şi înfiat s-a structurat încă din copilăria acestuia o puternică relaţionare afectivă, asemenea uneia dintre părinte şi copil. Între V.E şi nepoţii săi, cei trei fraţi V. inclusiv M. a existat o constantă apropiere, aceştia locuind laolaltă şi fiind crescuţi, îngrijiţi şi educaţi aidoma părinţilor lor de E.V.

E.V. îi ajuta cu banii necesari pe părinţii înfiatului sub formă  de împrumut şi în mod sistematic îi suplinea pe aceştia în ceea ce însemna creşterea, îngrijirea şi educarea celor trei copii anual, în perioadele în care părinţii lor erau plecaţi de la domiciliu pentru activităţile de care se ocupau.

Aşa cum declară sora înfiatului, N.E. (fila 46 dosar) V.E. se ocupa de menajul casei şi al nepoţilor, implicit al lui Mihail care de multe ori dormea în locuinţa mătuşii sale E.V., fiind apreciat de aceasta ca un copil deosebit faţă de care nutrea o afecţiune specială, M. la rându-i,  fiind foarte apropiat de V.E.

Reiese din probatoriu că , V.E.  convieţuia cu familia nepoţilor ei şi  cu aceştia deci, şi cu V. M., că între aceste persoane exista o strânsă legătură  de rudenie manifestă, ceea ce, nu se regăsea sub nicio formă în privinţa rudelor reclamanţilor şi faţă de reclamanţi.

Din ansamblul probatoriului aflat la dosar se reţine că V.E. şi V. M. au locuit împreună până la plecarea acestuia la facultate şi anterior, până la încheierea actului înfierii. Legătura dintre aceştia a continuat pe parcursul studiilor celui înfiat, mama adoptivă a acestuia îngrijindu-se de nevoile materiale ale fiului adoptat. Acesta, la rândul său, după ce a devenit medic, i-a purtat de grijă înfietoarei asigurându-i, şi la bătrâneţe toate îngrijirile medicale de care aceasta avea nevoie.

Pentru a sancţiona înfierea (adopţia) cu nulitatea absolută ar fi trebuit demonstrat că a fost vorba de o înfiere  fictivă sau similară.

Fraude la lege există atunci când o dispoziţie legală este folosită, nu în scopul pentru care a fost dată, ci, cu scopul de a înfrânge o altă prevedere legală imperativă, fraudă la lege, ce nu se probează în această cauză.

Aşa cum s-a statuat în practică şi literatura juridică, prin interesul adoptatului, în sensul art.66 din Codul Familiei, trebuie să se înţeleagă nu numai interesul său moral de a primi o creştere corespunzătoare, ci, şi interesul patrimonial, dat fiind că alături de alte fapte şi împrejurări, starea materială în care se poate realiza adoptatul constituie deopotrivă o condiţie importantă pentru încheierea adopţiei.

De asemenea, interesul adoptatorului se poate interpreta şi ca posibilitate a înfiatului de a –l moşteni pe înfietorul decedat.

Nu s-a dovedit în cauză că scopul înfierii a fost exclusiv crearea vocaţiei succesorale a înfiatului asupra adoptatoarei şi eludarea calităţii de moştenitori a reclamanţilor privind succesiunea autorului comun.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 Codul Familiei  adopţia poate fi încuviinţată numai dacă  se constată că cel care adoptă poate asigura adoptatului o dezvoltate normală fizică şi morală, fără intenţia de a-l exploata ori în alte scopuri potrivnice legii şi regulilor de convieţuire socială. Rezultă în mod clar scopul social şi personal nepatrimonial al adopţiei, de a asigura celui ce urmează a fi adoptat ocrotirea, relaţionarea personală afectivă de care se bucură adoptatul în cadrul unei familii fireşti.

Adoptatoarea în speţă şi-a manifestat disponibilitatea părintească faţă de înfiat  atât înainte cât şi după încheierea actului de înfiere .

În cauză fiind dovedit scopul real al adopţiei, acela de a folosi personal adoptatului,  susţinerile  reclamanţilor apar ca nefondate.

Pentru cele ce preced, acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost ulterior precizată, a fost  respinsă ca neîntemeiată.