Adoptia copilului de catre sotul parintelui, este un caz special de adoptie, iar exprimarea consimtamantului la adoptie de catre celalalt parinte, este o conditie de fond.
Potrivit legii, in mod exceptional, instanta judecatoreasca poate trece peste refuzul parintelui firesc sau, dupa caz, al tutorelui de a consimti la adoptia copilului, daca se dovedeste, prin orice mijloc de proba, ca acestia refuza în mod abuziv sa-si dea consimtamântul la adoptie si instanta apreciaza ca adoptia este în interesul superior al copilului, cu motivarea expresa a hotarârii în aceasta privinta.
In considerarea aceluiasi principiu, instanta judecatoreasca trebuie sa manifeste un rol activ adecvat scopului urmarit, in sensul disp. art. 129 Cpc, potrivit carora judecatorii au îndatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale. Daca probele propuse nu sunt îndestulatoare pentru lamurirea în întregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna în discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se împotrivesc.
Inclusiv respectarea interesului superior al copilului impune administrarea probelor necesare si utile în cauza pentru lamurirea caracterului abuziv sau neabuziv al refuzului mamei biologice a copilului, de a-si exprima consimtamantul la adoptie.
Deci, procedura judiciara a adoptiei în acest caz, reclama un probatoriu complex si o analiza aprofundata a acestuia, pentru aflarea adevarului si pentru ca decizia finala care se ia, sa fie consecinta fireasca a identificarii problemelor reale pe care le are copilul, a întelegerii situatiei temporare în care se afla, a imprejurarilor de fapt si de drept invocate de parti, dar si solutia adecvata pentru rezolvarea acestora – reper pentru deciziile care se vor lua în viitor fata de copil.
Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, instanta are in vedere si faptul ca exercitarea drepturilor de catre o persoana, inclusiv a celor parintesti, trebuie sa se realizeze cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, iar nu abuziv, astfel ca in caz contrar, acestea se exercita in detrimentul interesului superior al copilului.
1. Prin sentinta civila nr. 167 din data de 19 aprilie 2012, pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins ca neîntemeiata cererea pentru încuviintarea adoptiei formulata de reclamanta VIV, în contradictoriu cu intimatii POA, VG si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dolj.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a avut în vedere urmatoarele considerente:
În fapt, minora VAG s-a nascut în anul 2009, parintii firesti fiind intimatii POA si VG, acesta din urma fiind sotul reclamantei. În mod cert, înca de la nastere minora a ramas în îngrijirea tatalui VG, locuind împreuna cu acesta si cu sotia sa, reclamanta VIV. Mama biologica a plecat, dupa nastere, în strainatate, unde a gasit un loc de munca.
În mod constant, mama biologica a minorei a refuzat sa-si exprime consimtamântul la adoptie. Fiind prezenta în fata instantei, a aratat expres ca nu doreste ca fiica sa sa fie adoptata de reclamanta, deoarece VG nu este tatal natural al minorei, ca nu doreste sa piarda relatia de rudenie cu fiica sa si ca dupa nastere, a dat minora în îngrijirea lui VG, deoarece nu avea posibilitati materiale pentru a o creste, plecând în alta tara unde avea un loc de munca.
Între intimati a avut loc un proces civil având ca obiect tagaduirea paternitatii acestuia cu privire la minora, iar prin hotarâre judecatoreasca a fost respinsa cererea, hotarârea ramânând irevocabila prin neexercitarea cailor de atac.
Conform art.12 al.1 din Legea nr.273/2004, în forma anterioara, consimtamântul la adoptie trebuie sa fie dat de catre parintii firesti ai copilului.
Potrivit art.13 din aceeasi lege, în mod exceptional, instanta judecatoreasca poate trece peste refuzul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui de a consimti la adoptia copilului, daca se dovedeste, prin orice mijloc de proba, ca acestia refuza în mod abuziv sa-si dea consimtamântul la adoptie si instanta apreciaza ca adoptia este în interesul superior al copilului, tinând seama si de opinia acestuia data în conditiile art. 11 alin. (1) lit. b), cu motivarea expresa a hotarârii în aceasta privinta.
Prin urmare, una dintre conditiile absolut necesare pentru încuviintarea cererii de adoptie este existenta consimtamântului parintilor firesti. În cauza, pentru adoptia minorei exista consimtamântul tatalui firesc, VG, însa mama biologica, POA, se opune adoptiei.
Prin exceptie, instanta poate trece peste refuzul parintelui firesc de a consimti la adoptie cu conditia de a se dovedi ca acest refuz este abuziv. Legea nu indica nici un criteriu de apreciere a faptului ca refuzul parintelui firesc de a consimti la adoptie este abuziv, rezultând ca instanta de judecata apreciaza de la caz la caz.
În speta, reclamanta a aratat ca refuzul pârâtei POA de a consimti la adoptie este abuziv deoarece aceasta a lasat minora în îngrijirea sa si a sotului sau înca de la nastere, plecând în strainatate, nu a vizitat minora niciodata, nu s-a aratat preocupata de aceasta, dovedind chiar dezinteres, a introdus în mod sicanator o cerere de contestare a paternitatii, dupa care nu s-a mai ocupat de acest proces, mai mult, nici macar nu a atacat hotarârea de respingere a cererii.
Instanta a constatat, mai întâi, ca procesul vizând tagaduirea paternitatii, nu are nicio relevanta cu privire la aprecierea caracterului abuziv al refuzului pârâtei de a consimti la adoptie. Astfel, pârâta si-a exercitat dreptul de acces la justitie, tagaduind paternitatea lui VG, cererea fiindu-i respinsa. Rezultatul acestui proces a fost doar de a se stabili irevocabil ca tatal firesc al minorei este VG. În acelasi sens, nici atitudinea procesuala a pârâtei în cursul litigiului respectiv nu este relevanta, aceasta exercitându-si drepturile procesuale în modalitatea în care a gasit de cuviinta.
Aspectele relevante cu privire la aprecierea refuzului pârâtei de a-si exprima consimtamântul la adoptie sunt cele referitoare la împrejurarile ca aceasta, dupa nastere, a lasat minora în îngrijirea tatalui firesc si a sotiei acestuia, plecând în alta tara, ca nu a vizitat minora si a dovedit dezinteres fata de aceasta.
Instanta a constatat, având în vedere atât cele aratate de reclamanta cât si afirmatiile pârâtei POA, ca dupa nasterea minorei, pârâta a plecat în strainatate.. Astfel cum a aratat pârâta, aceasta a lasat minora în îngrijirea tatalui firesc si a sotiei acestuia întrucât nu avea posibilitati materiale pentru a creste copilul, plecând tocmai pentru ca îsi gasise un loc de munca de unde putea obtine venituri. Sub acest aspect, instanta apreciaza ca pârâta a motivat convingator refuzul de a-si exprima consimtamântul la adoptie.
Cu privire la celelalte aspecte, respectiv ca pârâta nu ar fi vizita niciodata minora si a dovedit dezinteres fata de îngrijirea acesteia, instanta a constatat ca reclamanta nu a propus mijloace de proba în dovedirea acestor afirmatii, în acest sens aparând ca nedovedite. Totusi, instanta a constatat ca de la nasterea minorei pârâta a fost plecata lungi perioade de timp din tara, pentru a munci în strainatate si a câstiga sume de bani, fiind lipsita de resurse materiale, aspecte de natura sa îngreuneze posibilitatile acesteia de a vizita ori de a se ocupa de cresterea minorei.
Instanta a apreciat ca fiind pertinente observatiile reclamantei referitoare la faptul ca între aceasta si minora VAG s-a statornicit relatii de afectiune, precum si ca reclamanta s-a ocupat constant de cresterea si educarea fiicei sotului sau, oferindu-i conditiile pentru dezvoltarea sa armonioasa.
Totusi, astfel cum s-a aratat mai sus, numai în mod cu totul exceptional instanta poate trece peste consimtamântul unuia dintre parintii firesti ai copilului pentru a încuviinta adoptia.
Cum în cauza instanta a apreciat ca refuzul pârâtei POA de a-si exprima consimtamântul la adoptie nu poate fi considerat abuziv, aceasta nefiind în masura sa se ocupe de cresterea si educarea minorei din motive obiective, lipsa posibilitatilor materiale, aratând ca nu doreste întreruperea legaturilor de filiatie cu minora, rezulta ca nu poate încuviinta cererea de adoptie formulata de reclamanta.
Fata de toate aceste considerente, instanta a respins ca neîntemeiata cererea pentru încuviintarea adoptiei.
2. Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat recurs reclamanta VIV, criticând-o pentru nelegalitate si neteminicie.
Criticile sunt în esenta urmatoarele: solutia instantei de fond este nelegala în sensul ca nu se are în vedere interesul superior al copilului în stabilirea masurii adoptiei, primând situatia materiala a intimatei POA, fara sa explice contradictia dintre cele doua elemente. Instanta avea de rezolvat doua probleme: daca refuzul mamei biologice de a-si exprima consimtamântul la încuviintarea adoptiei este abuziv si daca adoptia este în interesul superior al copilui. Asa cum de altfel a retinut si instanta, la 5 zile de la data nasterii minorei mama biologica a parasit tara si a lasat copilul în grija tatalui natural, care împreuna cu sotia sa, reclamanta, au crescut-o si educat-o, fara ca intimata sa aiba macar o întrevedere cu acest copil. Sustine ca mama biologica nu a vizitat-o pe minora timp de 3 ani, nu a vazut-o decât la I.M.L. pentru proba dispusa în procesul anterior prin care aceasta a contestat paternitatea intimatului Mai sustine ca refuzul intimatei mama biologice, de a-si da consimtamântul la adoptia minorei de catre reclamanta, este abuziv, având în vedere modul în care acest parinte s-a separat de copilul sau, conduita din care rezulta fara echivoc, faptul ca nesocoteste drepturile fundamentale ale copilului consacrate prin lege.
Mai arata ca, în ceea ce o priveste pe intimata POA care sustine ca are un loc de munca în strainatate si unde nu va putea lua copilul, nu exista niciun fel de indiciu ca ar avea posibilitatea sa-l creasca si sa-i acorde efectiune, pe care pâna în prezent nu a manifestat-o, parasindu-l în spital. Este îndoielnic locul de munca din strainatate pe care pretinde ca-l ocupa, deoarece cetatenii români si bulgari veniti dupa 01.01.2007, trebuie sa prezinte un permis de lucru. Nu a prezentat un astfel de permis si munca la negru pe care probabil a prestat-o, nu îi asigura minorei certitudine ca va avea cele mai bune conditii de dezvoltare.
Recursul este fondat si se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arata în continuare:
Potrivit art. 31 si 32 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba în vedere interesul superior al copilului, prin asigurarea bunastarii materiale, spirituale a acestuia, prin îngrijirea lui si prin asigurarea cresterii, educarii si întretinerii sale. Copilul are dreptul sa fie crescut în conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala.
Dar, in anumite situatii, potrivit art. 39 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, copilul care nu poate fi lasat in grija parintilor/parintelui, are dreptul la protectie alternativa, adoptia find ultima dintre aceste masuri de protectie alternativa, alaturi de tutela si de masurile de protectie speciala prevazute de lege. In alegerea uneia dintre aceste solutii autoritatea competenta va tine seama in mod corespunzator si de necesitatea asigurarii unei anumite continuitati in educarea copilului, precum si de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica.
In orice caz, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004, principiul interesului superior al copilului, prevaleaza în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si în cauzele solutionate de instantele judecatoresti
De asemenea, conform art. 2 alin. 2 din acelasi act normativ, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal
Adoptia copilului de catre sotul parintelui, este un caz special de adoptie, iar exprimarea conimtamantului la adoptie de catre celalalt parinte, este o conditie de fond.
Potrivit legii, in mod exceptional, instanta judecatoreasca poate trece peste refuzul parintelui/ parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui de a consimti la adoptia copilului, daca se dovedeste, prin orice mijloc de proba, ca acestia refuza în mod abuziv sa-si dea consimtamântul la adoptie si instanta apreciaza ca adoptia este în interesul superior al copilului, cu motivarea expresa a hotarârii în aceasta privinta.
Deci, separat de obligatia legala privind respectarea interesului superior al copilului, ce vizeaza fondul cauzei si luarea masurii, atunci când instanta judecatoreasca pronunta o hotarâre privitoare la un copil, acesteia îi revine si obligatia de a-si motiva decizia complet si convingator pentru punerea adecvata în aplicare, pentru respectarea sa, dar si pentru întelegerea situatiei temporare în care se afla copilul, element de reper pentru deciziile care se vor lua în viitor fata de acesta.
Nu in ultimul rand, in considerarea aceluiasi principiu, instanta judecatoreasca trebuie sa manifeste un rol activ adecvat scopului urmarit, in sensul disp. art. 129 Cpc, potrivit carora judecatorii au îndatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale. Daca probele propuse nu sunt îndestulatoare pentru lamurirea în întregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna în discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se împotrivesc.
In cauza, in privinta verificarii cerintei privind conditiile morale si materiale pe care le ofera reclamanta, sotia tatalui copilului a carui adoptie se solicita, impreuna cu acesta, s-au administrat probe suficiente si adecvate.
Nu acelasi lucru se poate afirma referitor la probele necesare si utile in cauza, in privinta lamuririi caracterului abuziv sau neabuziv al refuzului mamei biologice a copilului, de a-si exprima consimtamantul la adoptie.
Chiar respectarea interesului superior al copilului reclama un probatoriu complex si o analiza aprofundata a acestuia, pentru aflarea adevarului si pentru ca decizia finala care se ia in procedura, sa fie urmarea fireasca a identificarii problemelor reale pe care le are copilul, a imprejurarilor de fapt si de drept invocate de parti, dar si solutia potrivita pentru rezolvarea acestora.
Mai mult, instanta de recurs constata ca in aceasta privinta tribunalul nu a manifestat un minim rol activ, a facut o analiza insuficienta si neadecvata, chiar daca premisa de lucru de la care a pornit, nu este neaparat gresita, dar nu este pe deplin lamuritoare si nu raspunde la toate intrebarile care pot fi si trebuie ridicate in cauza.
Astfel, Curtea apreciaza ca s-ar fi impus sa se faca cercetari suplimentare, prin administrarea oricarui mijloc de proba, pentru lamurirea urmatoarelor aspecte: daca si in ce moment in raport cu nasterea copilului si cu stabilirea in fapt a acestuia in familia tatalui, intimata a plecat din tara; cand a cunoscut-o pe reclamanta; daca locuieste si munceste in strainatate, cu dovezi in acest sens, atat cu privire la locuinta, cat si cu privire la felul muncii, la existenta si stabilitatea veniturilor, cat si in privinta duratei raporturilor de munca; daca mama copilului a incercat sau a pastrat o legatura cu copilul, respectiv daca existenta acestuia este cunoscuta de membrii familiei extinse; masura in care acesti membri sunt cunoscuti de copil sau au avut, dupa caz, contacte cu acesta; momentul si elementele care au determinat ca mama copilului sa aiba dubii cu privire la paternitate, dar si motivele care au impiedicat-o în acelasi timp sa se prezinte la expertiza in sistem HLA care stabileste un grad de probabilitate mai mare decat expertiza serologica; daca a stiut de la început ca sotul reclamantei nu ar fi tatal copilului, potrivit propriilor sale sustineri, care au fost motivele care au determinat-o sa încredinteze copilul unor persoane straine de acesta în raport cu aceasta împrejurare; daca a contribuit in vreun mod la cresterea si intretinerea copilului, sau in ce fel si-a exercitat autoritatea parinteasca, avand in vedere ca aceasta nu a fost scindata; daca a facut vreun demers pentru incredintarea copilului, inainte de 1 oct. 2011, respectiv pentru stabilirea domiciliului copilului dupa aceasta data; daca s-a interesat de starea de sanatate a copilului, precum si orice alte imprejurari apte sa pune in evidenta elemente ce pot fi luate in calcul in evaluarea motivelor si a contextului in care mama copilului refuza sa-si exprime consimtamantul la adoptie.
Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, instanta de recurs are in vedere faptul ca exercitarea drepturilor de catre o persoana, inclusiv a celor parintesti, trebuie sa se realizeze cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, iar nu abuziv, astfel ca in caz contrar, acestea se exercita in detrimentul interesului superior al copilului.
Pornind de la aceasta premisa, se poate sustine cu temei ca, evaluarea refuzului de a-si exprima consimtamantul la adoptie si stabilirea caracterului abuziv al acestuia, trebuie facute nu in raport cu un anumit moment, ci avand in vedere intrega atitudine a acelui parinte, extrajudiciara si judiciara, de la momentul nasterii, pana la proces, dar si in timpul procesului. Numai in situatia in care instanta are viziunea completa si exacta a acestei conduite, a cauzelor obiective sau subiective care au generat-o, a masurilor luate pentru rezolvarea unei situatii aparute, a proiectelor concrete de viitor, dar si a mijloacelor concepute pentru punerea in practica a acestora – poate aprecia daca refuzul este abuziv sau nu si poate concluziona daca se afla sau nu, in ipoteza acelei situatii exceptionale prevazute de lege, cand este in masura sa incuviinteze adoptia in lipsa consimtamantului expres al parintelui firesc.
Se impune a se reaminti ca gradul mare de generalizare a problemelor economice si financiare cu care se confrunta o majoritate semnificativa a persoanelor si a familiilor in societate, conduce la concluzia potrivit careia , acestea nu pot fi privite unilateral sau ca fiind motive suficiente prin ele insele pentru a justifica permanent sau pe o durata de timp nerezonabila, o anumita abordare a adoptiei propriului copil sau o separare totala si voluntara de acesta, fara asumare de responsabilitati, cu toate consecintele ce pot decurge de aici.
De asemenea, pe fondul unui dezinteres continuu manifestat fata de copil, este de analizat daca afirmatia potrivit careia parintele doreste sa pastreze relatia de rudenie cu copilul sau, poate fi primita sau nu, ori apreciata in context, de vreme ce rudenia nu este un scop in sine, rudenia este reciproca, iar din raporturile acestea se nasc si responsabilitati parintesti corelative drepturilor copilului nu numai in a-si cunoaste si pastra identitatea, ci si acelora de a creste, de a fi ingrijit, de a-si forma personalitatea in familia pe ai caror membri trebuie sa-i cunoasca si sa aiba legatura cu acestia.
Daca rudenia, respectiv filiatia fata de mama, nu este privita si din perspectiva intereselor copilului, atunci afirmatia privind pastrarea rudeniei fata de propriul copil, neacompaniata si de alte fapte sau actiuni proactive, este pur declarativa si teoretica, iar sansa copilului de a-si vedea satisfacute nevoile la momentul cand apar si respectate drepturile sale elementare in raport cu mama sa biologica, este iluzorie.
Nu in ultimul rand, ca probelema de drept ce se ridica in dosar, instanta de recurs constata aplicarea in cauza a unor dispozitii legale abrogate din Legea speciala nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei. Este adevarat ca solutia legislativa preluata de noile dipozitii legale este in esenta identica cu cea abrogata, dar pentru acuratetea motivarii in drept a solutiei, se impune aplicarea si interpretarea adecvata a normelor incidente in raport cu regulile privind aplicarea legii civile in timp.
Astfel, tribunalul face trimitere la disp. art. 12 alin. 1 si art. 13 din lege, in forma anterioara modificarilor (prin legea 233/2011 – nota curtii), dar aceste dispozitii legale au fost abrogate prin L. nr. 71/2011 – art. 230 lit. y, de la data intrarii în vigoare a Noului Cod Civil, deci de la data de 1 oct. 2011, iar in temeiul art. 220 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, Codul civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Pe de alta parte, noile dipozitii legale din Codul civil, privind conditiile de fond ale adoptiei, sunt aplicabile in procesele aflate in curs, asa cum rezulta din interpretarea per a contrario a disp. art. art. 49 din Legea nr. 71/2011), potrivit carora adoptiile încuviintate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil ramân supuse, în ceea ce priveste validitatea lor, legii în vigoare la data când au fost încuviintate, dar si din interpretarea disp. art. 6 alin. 6 Codul civil. Asadar, in privinta conditiilor de fond ale adoptiei se va face aplicarea legii noi, iar textul aplicabil in privinta refuzului abuziv este cel cuprins in art. 467 Cod civil. (fost. 13 din lege inainte de abrogare, actual 8 din legea speciala, dupa modificare).
In privinta dispozitiilor modificatoare ale legii speciale a adoptiei care reglementeaza printre altele si procedura adoptiei, completand si coexistand in acest sens cu normele codului civil, dispozitii cuprinse in legea 233/2011, acestea nu sunt intr-adevar aplicabile, avand in vedere art. II alin. 1 potrivit caruia, cererile prevazute de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data intrarii în vigoare a prezentei legi, se solutioneaza conform dispozitiilor legale în vigoare la data introducerii acestor cereri.
In aceeasi ordine de idei, pentru a raspunde unei probleme de drept ridicate in recurs, in cauza nu sunt aplicabile nici dispozitiile legale privind expertiza prin amprentare genetica ADN, intrucat stabilirea filiatiei copilului fata de tata a intervenit inainte de intrarea în vigoare a legii modificatoare, asa cum rezulta din interpretarea disp. art. II alin. 4 din legea 233/2011 – la 4 luni de la publicare, respectiv 7 aprilie 2012.
Acestea sunt considerentele pentru care Curtea retine ca prima instanta a pronuntat o hotarare fara cercetarea fondului cauzei, impunandu-se reluarea judecatii in prima intanta.
Ca urmare, fiind incident cazul de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila si în conditiile art. 312 alin. 5 teza I cod procedura civila, in baza art. 312 alin. 1 teza I Cod procedura civila, se va admite recursul, se va casa sentinta si se va trimite cauza spre rejudecare aceluiasi tribunal, pentru ca partile sa nu fie lipsite de un grad de jurisdictie pe fond.
Avand in vedere prioritatea in examinare a motivului de recurs analizat in precedent si solutia de casare cu trimitere care s-a impus, apare de prisos analizarea celorlalte critici care vizeaza fondul cauzei, acestea urmand a fi avute in vedere in rejudecare pentru pronuntarea unei hotarari legale si temeinice.
1
