Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Adopţii. Desfacere adopţie. Legea aplicabilă. Condiţii.


Prin cererea înregistrata la Judecatoria Craiova, precizata la 9 septembrie 2010, reclamantul V.N. a chemat în judecata pe pârâtul V.D., solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea înfierii încheiata la 18 iulie 1971, iar pârâtul sa-si reia numele de B.

La data de 20 mai 2010, reclamantul a solicitat introducerea în cauza în calitate de reclamanta a sorei sale, V.M.

Prin sentinta civila nr. 11507/2010, Judecatoria Craiova si-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, avându-se în vedere precizarea obiectului cererii.

Cauza a fost înregistrata la Tribunal sub nr. 9001/63/2010.

Prin sentinta civila nr.42 din 27 ianuarie 2011 pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea formulata de reclamantul V.N., în contradictoriu cu pârâtul V.D.

S-a retinut ca actiunea reclamantului nu este întemeiata în raport de dispozitiile legale care reglementeaza institutia adoptiei.

Astfel, conditiile prevazute de dispozitiile Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, pentru desfacerea sau declararea nulitatii adoptiei nu sunt îndeplinite, adoptia putând fi desfacuta numai în cazul încuviintarii unei noi adoptii prin hotarâre judecatoreasca  irevocabila, iar nulitatea intervenind daca adoptia a fost încheiata în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului, ori cu încalcarea conditiilor de fond sau de forma prevazute de lege.

Nu sunt incidente nici prevederile art.65-68 Codul familiei, invocate de reclamant prin actiune, întrucât art.65 se refera la filiatia copilului din afara casatoriei, iar art.66 si urmatoarele au fost abrogate prin OUG nr.25/1997.

Împotriva sentintei reclamantul a declarat recurs, sustinând în esenta ca  de peste 30 ani pârâtul nu a acordat sprijin material parintilor adoptivi, a refuzat sa participe la înmormântarea sotiei reclamantului – V.E., decedata în februarie 2008 – si de circa 1 an nu a mai venit în casa parinteasca.

A aratat ca Tribunalul Dolj a examinat cauza în raport de dispozitiile Legii nr.273/2004 si ale prevederilor codului familiei în vigoare la data solutionarii cauzei, desi regimul adoptiei încuviintata în anul 1971 este  guvernat de dispozitiile legale în vigoare la data  respectiva.

S-a invocat jurisprudenta altor instante, respectiv decizia nr.453/F/2007 a Curtii de Apel Timisoara, prin care, într-o speta similara, s-a dispus casarea sentintei, cu trimitere spre rejudecare la prima instanta, pentru a se analiza litigiul în raport de prevederile Codului familiei în vigoare la data încheierii adoptiei.

Examinând criticile invocate, se constata nefondat recursul, pentru urmatoarele considerente:

Pârâtul V.D. a fost înfiat cu toate efectele filiatiei firesti, la data de 18 iulie 1971, de V.N. si V.E.

La momentul înfierii erau în vigoare dispozitiile Codului familiei  adoptat prin Legea nr.4/1953, si publicat în Buletinul Oficial nr.13 din 18 aprilie 1956, care reglementa institutia înfierii prin normele cuprinse în capitolul III, art.66-85.

Art.65 invocat de reclamant se refera la situatia copilului din afara casatoriei, respectiv încredintarea si contributia parintilor la cheltuielile de crestere si educare, nefiind asadar aplicabil în speta.

Prevederile art.66-68 din acelasi cod, instituiau conditiile impuse pentru încuviintarea înfierii, si interdictiile legale în aceasta privinta, pentru anumite categorii de persoane, textele referitoare la desfacerea adoptiei fiind cele din art.80-85.

Conform acestor prevederi, înfierea putea fi desfacuta daca a fost încheiata fara consimtamântul parintilor firesti (art.80) sau daca masura desfacerii înfierii se dispunea în interesul înfiatului (art.81).

Din  întreaga reglementare a institutiei înfierii prin dispozitiile Codului familiei adoptat prin Legea nr.4/1953, rezulta ca la baza acesteia, atât la încheiere cât si la desfacerea ei , era avut în vedere numai interesul înfiatului, nu si al înfietorilor, principiu pe care se întemeiaza  si  reglementarile ulterioare privind adoptia, atât din codul familiei, cât si din Legea nr.273/2004.

De altfel, înfietorul nu este indicat de lege între persoanele care pot cere  desfacerea înfierii, tocmai potrivit principiului anterior enuntat – desfacerea se dispune numai în interesul înfiatului – fiind greu a se considera ca o asemenea actiune introdusa de înfietor ar putea reprezenta interesele înfiatului.

Raportat la aceleasi norme invocate de recurent, se constata ca nu sunt îndeplinite nici conditiile pentru aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a înfierii, a carei valabilitate, ca a  oricarui act juridic, se examineaza fata de conditiile legale pe care trebuia sa le îndeplineasca la momentul încheierii, ori împrejurarile relevate de reclamant prin actiune se refera exclusiv la comportamentul pârâtului în raporturile actuale cu înfietorul, si în mod deosebit la refuzul de a-i acorda întretinere, aspecte ulterioare încheierii înfierii si care, asa cum s-a retinut si în considerentele sentintei recurate, pot face obiectul  unor alte demersuri procesuale ale reclamantului.

În consecinta, examinarea cererii în raport de normele legale în vigoare la data încheierii înfierii, nu este de natura a conduce la alta solutie decât cea  adoptata prin sentinta recurata, întrucât reglementarile  succesive ale acestei institutii, fie prin dispozitiile cuprinse  în codul familiei, fie prin prevederile  legii speciale, urmaresc cu consecventa ca atât înfierea cât si desfacerea înfierii sa fie guvernata de un principiu unic – respectarea interesului înfiatului.

Fata de considerentele expuse recursul reclamantului se priveste ca nefiind fondat si urmeaza  sa fie respins, conform art.312 alin.1 Cod pr.civila.

2