Deschidere procedură adopţie internă


Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 24 mai 2013, sub nr. 2952/104/2013, reclamanta D. G. de A. S. şi P. C. ., în contradictoriu pârâtul N. I. a solicitat instanţei să dispună deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copilul S. J.-C.-V. născut la data de 26.09.1999, din părinţii N. şi S.C.

Motivând cererea, reclamanta a arătat, în esenţă, că minorul S. J.-C.-V. (CNP 1990926284593), s-a născut la data de  26.09.1999, din părinţii N. şi S. C.

A menţionat că minorul se află în sistemul de protecţie din anul 2003, deoarece locuia împreună cu presupusa bunică paternă, Z.G., în adăposturi improvizate în G. S., în condiţii improprii.

S-a precizat că ultima măsură de protecţie specială a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 146/25.07.2012, pronunţată de Tribunalul Olt, când s-a înlocuit plasamentul în regim de urgenţă cu plasamentul la CTF „Sf. M.” B. şi încetarea plasamentului la amp P. F.

S-a arătat că mama a decedat, conform extrasului din registrul de deces nr. 45/21.01.2008, iar bunicii materni nu figurează în baza de date a D. J. de E. a P. O.

De asemenea, că s-a întocmit planul individualizat de protecţie a copilului cu finalitatea adopţiei interne.

În drept, au fost invocate dip. art. 1-4, art. 8, art. 9, art. 13 alin.1, art. 26, art. 28 alin. 3, art. 74-78, 981 din Legea nr. 273/2004, art. 451, art. 452, art. 464- 467 din NCC.

În probaţiune, reclamanta depus la dosar înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în temeiul disp. art. 68 din Legea nr. 273/2004.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.

În camera de consiliu din data de 03.07.2013, tribunalul a ascultat minorul, conform art. 24 din Legea nr. 272/2004, ocazie cu care acesta a arătat că este de acord să fie adoptat.

Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că acesta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din certificatul de naştere seria NL nr. 216712, la data de 26.09.1999, în mun. S, jud. Olt, s-a născut minorul S. J.C.V. (CNP 1990926284593), din părinţii N. şi S. C.

Minorul a beneficiat de măsuri de protecţie din anul 2003, ultima măsură de protecţie specială fiind dispusă prin sentinţa civilă nr. 146/25.07.2012, pronunţată de Tribunalul Olt, definitivă, conform menţiunilor făcute pe aceasta de grefa tribunalului, când s-a înlocuit plasamentul în regim de urgenţă cu plasamentul la CTF „Sf. M.” B. şi încetarea plasamentului la amp P. F.

În drept, instanţa reţine că potrivit disp. art. 29 din legea nr. 273/2004 „Încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne se face numai dacă:

a) planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă;

b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 26 sau, după caz, cele prevăzute la art. 27;

c) părinţii copilului sau, după caz, tutorele, îşi exprimă consimţământul la adopţie, în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 8, precum şi prevederile legale care reglementează situaţiile speciale privind consimţământul părinţilor se aplică în mod corespunzător.”.

Din economia dispoziţiei legale anterior menţionată rezultă că pentru încuviinţarea de către instanţa de judecată a deschiderii unei proceduri de adopţie internă se cer a fi întrunite cumulativ două condiţii:- stabilirea de către planul individualizat de protecţie  necesitatea adopţiei copilului, respectiv- exprimarea consimţământului părinţilor fireşti ori a tutorelui copilului în vederea adopţiei acestuia.

Relativ la prima condiţie -stabilirea de către planul individualizat de protecţie  necesitatea adopţiei copilului- instanţa constată că este îndeplinită. Astfel, din cuprinsul planului individualizat de protecţie nr. 34835/24.04.2013 rezultă că are ca finalitate adopţia internă a minorului S. J.C.V.

În privinţa celei de-a doua condiţii – art. 26 lit. b) după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii şi rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului şi în termen de 60 de zile nu şi-au retras această declaraţie. Direcţia are obligaţia înregistrării acestor declaraţii, precum şi a celor prin care părinţii şi rudele până la gradul al patrulea revin asupra declaraţiilor iniţiale, – şi aceasta se constată a fi îndeplinită în speţă, instanţa având în vedere pentru a concluziona în acest sens demersurile efectuate de reclamantă pentru identificarea bunicilor materni, atestate de adeverinţa nr. 4158/03.04.2013.

Referitor la cea de-a treia condiţie – exprimarea consimţământului părinţilor fireşti ori a tutorelui copilului în vederea adopţiei- , instanţa reţine că această normă trebuie coroborată cu dispoziţia conţinută de art. 464 alin.1 C.civ., „ Dacă unul dintre părinţii fireşti este necunoscut, mort, declarat mort, precum şi dacă se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinţi se află în una dintre aceste situaţii, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor.”

Ori, extrasului din Registrul de deces nr. 22040/30.03.2010, la data de 16.01.2008, S. C., mama minorului, a decedat, astfel că se constată incidenţa în speţă a tezei finale a art. 464 alin. 1 C.civ., menţionat supra.

În speţă, instanţa constată că interesul superior al minorului este acela de a fi deschisă procedura adopţiei interne, ca la finalul acesteia să i se găsească părinţi care cu adevărat să fie preocupaţi de creşterea şi educarea acestuia, care să-i ofere atât afecţiune cât şi un climat familial adecvat unei dezvoltări fizice şi psihice normale.

Având în vedere situaţia prezentată, planul individualizat de protecţie care a stabilit ca necesitate adopţia internă, precum şi interesul superior al minorului de a beneficia în viitor de suportul moral şi material al unei familii, dar şi de stabilitate, tribunalul va admite cererea şi se va dispune deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copilul S. J.C.V.

În raport de disp. art. 29 alin. 5 din Legea nr. 273/2004, va suspenda exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti ale şefului CTF „Sf. M.” şi va dispune delegarea exercitării acestora de către  P. C. J. O.

Data publicarii pe portal:31.01.2014