Încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne se face numai dacă părinţii copilului îşi exprimă consimţământul la adopţie, în condiţiile legii, potrivit art. 23 alin. 1 lit. b din Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.
În mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti, dacă se dovedeşte prin orice mijloc de probă că aceşti refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, potrivit art. 13 din acelaşi act normativ.
Petenta DGASPC Gorj a solicitat încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne pentru minorul AAM, în vârstă de 6 ani, fiul numitei S(A)M, tatăl fiind necunoscut.
În motivarea cererii s-a arătat că minorul s-a născut în timp ce mama minorului era căsătorită cu numitul AND de care a divorţat, iar ulterior prin sentinţa 8020/2001a judecătoriei Tg. Jiu s-a stabilit că AND nu este tatăl minorului .
Prin hotărârea nr. 361/2001 Comisia pentru protecţia Copilului Gorj a instituit măsura de plasament pentru minor la Centrul de Plasament şi Recuperare Tg.Jiu , aceeaşi Comisie ulterior instituind măsura plasamentului la Centrul de Plasament Tg. Cărbuneşti, măsură reevaluată din nou, dispunându-se plasamentul minorului prin hotărârea nr. 720 din 08.08.2001 a CPC Gorj, la asistentul maternal profesionist JN, măsură menţinută prin sentinţa civilă nr. 402 /2005 a Tribunalului Gorj.
În şedinţa din Camera de Consiliu din 15.09.2006 s-a luat un interogatoriu mamei minorului, aceasta precizând că nu este de acord cu încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne pentru minor şi doreşte să se ocupe de creşterea şi educarea acestuia. A susţinut că este nevăzătoare, dar consideră că se poate ocupa de creşterea şi educarea minorului care a fost dat în plasament la insistenţele fostei soacre. A mai precizat că nu a fost stabilită paternitatea minorului, că nu l-a vizitat pe minor de cinci ani şi nu a făcut nici un demers pentru a-l lua în familia sa.
Din ancheta socială a rezultat că mama minorului locuieşte în satul V. în concubinaj cu LV, care deţine o locuinţa. De asemenea, în ancheta socială s-a consemnat că mama este de acord cu adopţia copilului, iar concubinul acesteia se opune aducerii minorului în gospodăria sa.
Tribunalul Gorj prin sentinţa nr. 95 din 13.10.2006 a respins cererea de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei internă, reţinând că nu se poate trece peste refuzul părintelui firesc, în condiţiile în care acest refuz nu este abuziv.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti petenta DGASPC Gorj a declarat recurs în termen şi motivat, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
DGASPC Gorj a comunicat instanţei faptul că mama copilului nu a formulat nici o cerere pentru reintegrare în familie, nu a făcut nici un alt demers, nu l-a vizitat pe minor şi nu a luat legătura cu acesta.
Analizând recursul de faţă prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea apreciază că este fondat, urmând a-l admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta, în continuare:
În speţă se ridică mai multe probleme, astfel:
– dacă refuzul mamei intimatei de a-şi exprima consimţământul la deschiderea procedurii de adopţie, este abuziv;
– dacă această procedură este în interesul superior al copilului.
Pentru a răspunde corect la aceste întrebări, se impun evidenţierea şi analizarea anumitor împrejurări de fapt şi de drept, specifice speţei, astfel:
Minorul AAM, născut în anul 2001, distrofic şi în greutate de 1800 grame, a fost instituţionalizat de la vârsta de 2 luni, începând cu data de 25 aprilie 2001, prin Hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului, fiind în sistem şi în prezent, în mod continuu, ultima măsură de protecţie specială fiind aceea de plasament la AMP – JN.
Mama firească, persoană cu handicap (nevăzătoare) a divorţat cu puţin timp înainte de naşterea copilului, iar la data de 17 iulie 2001, la vârsta de 5 luni a acestuia , s-a admis acţiunea în tăgada paternităţii formulată de soţul mamei, s-a radiat numele acestuia din actul de naştere al minorului şi nici până în prezent copilul nu are filiaţia stabilită faţă de tată, acesta fiind necunoscut.
Mama nu a indicat numele sau alte elemente de identificare a unor rude până la al IV-lea grad inclusiv, pentru a se putea dispune în condiţiile legii, un eventual plasament al copilului la familia extinsă.
Minorul se află la asistentul maternal profesionist JN, începând cu data de 8 august 2001 de la vârsta de 6 luni până în prezent (timp de 6 ani), măsura plasamentului fiind menţinută în urma reevaluărilor realizate, potrivit legii.
Potrivit declaraţiei acesteia şi constatărilor DGASPC, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de această autoritate, mama minorului nu l-a vizitat niciodată şi nu a luat legătura cu acesta.
Planul individualizat de protecţie întocmit în cauză are stabilită ca finalitate adopţia copilului, iar mama a fost consiliată în acest sens, cu privire la consecinţele adopţiei, fiind întocmit Raport.
În faţa autorităţilor administrative, mama copilului a avut o poziţie oscilantă cu privire la deschiderea procedurii de adopţie, iar concubinul său în a cărui casă locuieşte intimata, a avut în această privinţă o poziţie tranşantă, potrivit căreia nu este de acord cu aducerea copilului în gospodăria sa.
În faţa autorităţii judiciare, mama intimată nu şi-a exprimat consimţământul în vederea deschiderii procedurii de adopţie, refuzând şi susţinând totuşi, că doreşte reintegrarea acestuia în familie.
În ciuda acestei susţineri, mama minorului nu a adresat autorităţii competente o cerere pentru încetarea măsurii plasamentului şi reintegrarea copilului în familie, deşi s-a acordat suficient timp în acest sens, dispunându-se chiar suspendarea cauzei de faţă.
Constatând că există un refuz din partea mamei, se ridică problema de a ştii dacă acesta este abuziv, în sensul disp. art. 13 din Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, dispoziţii legale aplicabile, potrivit art. 23 alin. 1 lit. b din acelaşi act normativ, pentru ca instanţa să constate că este incident cazul excepţional când se poate trece peste acest refuz, dovedit prin orice mijloc de probă.
Curtea apreciază că acest refuz poate fi considerat abuziv, deci nejustificat, doar dacă este raportat la modul în care acest părinte care s-a separat voluntar de copilul său de la o vârstă foarte fragedă, îşi asumă o anumită conduită, din care rezultă fără echivoc faptul că nesocoteşte anumite drepturi fundamentale ale copilului, consacrate prin lege, respectiv: dreptul de a-şi cunoaşte mama, dreptul la stabilirea identităţii sale, sub aspectul filiaţiei faţă de tată; dreptul de a cunoaşte pe ceilalţi membrii ai familiei, respectiv rudele, precum şi de a menţine legături personale şi contacte directe cu aceştia; dreptul de a creşte alături de părinţii săi sau într-un mediu familial stabil – prevăzute de art. 8, 14, 16, 30, 32 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Nu mai trebuie demonstrat faptul că încălcarea acestor drepturi care dau conţinut interesului superior al copilului, principiu care stă la baza oricărui demers al părinţilor şi autorităţilor, potrivit art. 2 alin. 2 şi 3 din acelaşi act normativ, prejudiciază creşterea şi dezvoltarea fizică, spirituală, morală şi socială a acestuia.
Or, în speţă câtă vreme instituţionalizarea copilului durează de la naşterea acestuia până în prezent, iar mama nu justifică de o manieră acceptabilă refuzul său de a-şi exprima consimţământul, dar nici nu face demersuri efective pentru reintegrarea copilului în familie, susţinerea sa în această privinţă apare doar declarativă, ca o simplă dorinţă, insuficientă prin ea însăşi pentru schimbarea situaţiei de fapt şi juridice a minorului.
În aceste condiţii şi având în vedere că această situaţie durează de peste 6 ani, este previzibil că singurul efect al unei asemenea conduite din partea mamei este acela al unei perpetuări a măsurilor speciale de protecţie privitoare la minor, deşi asemenea măsuri sunt prin natura lor temporare, fapt ce nu ar crea în continuare condiţiile necesare unei dezvoltări armonioase a copilului şi a personalităţii sale, din toate punctele de vedere.
Curtea apreciază că o asemenea consecinţă este inacceptabilă, astfel că este în interesul superior al minorului aflat într-o asemenea situaţie, să fie încuviinţată în ceea ce-l priveşte, deschiderea procedurii adopţiei interne, trecându-se peste refuzul părintelui firesc socotit abuziv, aşa cum s-a demonstrat în precedent.
Constatând şi faptul că în cauză petenta DGASPC a respectat dispoziţiile legale care guvernează instituţia deschiderii procedurii adopţiei interne prev. de 22 şi urm. din Legea 273/2004, făcându-se dovada că demersurile pentru integrarea copilului în familie sau în familia extinsă au eşuat, că planul individualizat de protecţie a stabilit necesitatea adopţiei interne, iar părintele firesc a fost consiliat în această privinţă, Curtea va admite cererea aşa cum a fost formulată.
Aşadar, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 cod procedură civilă raportat la art. 3041 cod procedură civilă, va admite recursul DGASPC Gorj, va modifica în tot sentinţa recurată şi în baza art. 23 din Legea 273/2004 va admite cererea aşa cum a fost formulată, urmând ca drepturile şi obligaţiile părinteşti să se suspende şi să fie exercitate de Consiliul Judeţean Gorj.
