SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI
ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
DREPT CIVIL
1. Respingerea acţiunii în revendicare ca inadmisibilă, după intrarea în
vigoare a Legii nr.10/2001, contravine dispoziţiilor C.E.D.O., care se aplică
cu prioritate şi care sunt favorabile, faţă de dreptul intern
Art.22 alin.(1) şi (5) din Legea nr.10/2001
Art. 6 alin. (1) şi (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Art. 1 din Primul Protocol adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului
Din compararea reglementării interne cu reglementarea
internaţională rezultă în mod evident faptul că dispoziţiile Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului sunt mai favorabile decât dispoziţiile Legii
nr.10/2001. Aceleaşi susţineri sunt valabile şi prin raportarea normelor
Convenţiei la disp. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Legea nr.10/2001-art.22 alin.(1) şi (5) conţine însă o limitare în
timp a dreptului de a cere restituirea/respectarea dreptului de proprietate
pentru proprietăţile abuziv confiscate, reglementare evident inferioară
principiilor prevăzute de Convenţie şi în totală contradicţie cu legea
generală (art.480 Cod civil) din care rezulta caracterul absolut, exclusiv şi
perpetuu al dreptului de proprietate, cu consecinţa caracterului
imprescriptibil al acţiunii în revendicarea lui, caracter recunoscut prin
dreptul intern şi practica CEDO.
Calitatea de titular actual al bunului revendicat poate sa rezulte şi
dintr-un act normativ care prevede masuri de restituire sau recunoaşterea
preluării abuzive de către stat. In acest sens in legislaţia romana s-au făcut
mai multe astfel de recunoaşteri din partea statului a caracterului abuziv
al preluării imobilelor in perioada 1945-1989 şi implicit a caracterului de bun
actual al acestor bunuri în patrimoniul celor care reclama încălcarea
dreptului.
Reclamantului-recurent i s-a recunoscut calitatea de titular al unui
bun în sensul Convenţiei, prin decizia nr.775/2006, prin care i s-au acordat
despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv, în temeiul Legii 10/2001,
existând astfel o speranţă legitimă de redobândire a bunurilor.
A declara acţiunea în revendicare ca inadmisibilă, ar echivala
deopotrivă cu anihilarea nejustificată a caracterului absolut, exclusiv şi
perpetuu al dreptului de proprietate, cu consecinţa pierderii beneficiului
imprescriptibilităţii, atribut esenţial al revendicării imobiliare.
Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în revendicare ar însemna şi
afectarea substanţei dreptului de proprietate, nefiind respectat un raport de
proporţionalitate între scopul urmărit (respectarea dreptului de proprietate
încălcat) şi mijlocul procedural ales (trimiterea exclusiv la procedura legii
10/2001 care limitează în timp şi formal dreptul de a cere restituirea).
(Decizia civilă nr.1798/R din 26 noiembrie 2009)
