Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii în rezervă Pensii


Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii se arătau următoarele:

Reclamantul a fost pensionat din cadrul SRI – UM B – Direcţia Judeţeană de Informaţii, în baza dispoziţiilor art.13 alin.1 lit.b din lg.nr.164/2001 conform Deciziei de pensionare nr. 89353/22.04.2009 iar la data trecerii în rezervă a beneficiat de ajutorul acordat conform art.31 alin.1 din Lg.138/99.

De asemenea a beneficiat de ajutorul prevăzut de disp. art.31 alin.2 din Lg.138/00 în cuantum de 18 solde lunare, corespunzătoare unui număr de doar 9 ani până la împlinirea vârstei de 50 ani.

Astfel art.31 alin.2 din Lg.138/99 nu face referire la limita de vârstă de grad, în funcţie de care i s-au calculat drepturile băneşti, ci la limita de vârstă de pensionare, care, necontestat este cea de 55 ani.

Deşi a purtat o corespondenţă cu unitatea în cadrul căreia a activat, aceasta i-a răspuns că apreciază că ajutorul acordat la trecerea reclamantului în rezervă ar fi fost corect calculat.

Întrucât pârâtele au eludat aceste dispoziţii legale se impune obligarea lor la plata drepturilor băneşti cuvenite în raport cu limita de vârstă prevăzută de disp. art. 12 din Lg. nr. 164/2001.

În drept: disp. Lg.164/2001, Lg.138/1999, Lg.136/2000 şi art. 274 C.pr.civ.

Pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia competenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele motive:

Conform fişei de pensie, reclamantul C. V. a fost trecut în rezervă la data de 15.03.2009, având vârsta de 41 ani. La data de 31.07.2007 numitului i s-a acordat gradul de maior.

Disp. art.31 alin.2 din Lg.138/99 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională – în vigoare la momentul trecerii în rezervă a reclamantului, prevăd:

„Cadrele militare în activitate trecute în rezervă, cu drept de şi serviciu, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază, pentru fiecare an până la limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile”.

Coroborat cu a acest text de lege, art.92 lit.b din Lg.80/95 privind statutul cadrelor militare, stipulează: „limitele de vârstă în grad, în ani, până la care ofiţerii pot fi menţinuţi în activitate, precum şi în cele 3 clase de evidenţă, în rezervă, sunt: (…) d) – pentru maior şi locotenent-comandor: în activitate – 50 ani”.

Or, prin „limita de vârstă” se înţelege „limita de vârstă în grad” până la care cadrele militare pot fi menţinute în activitate, conform prevederilor art.92 şi art.93 din Lg.nr.180/95 privind statutul cadrelor militare. Ajutorul se acordă pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, fracţiunile de an se neglijează.

Prin urmare, limita de vârstă până la care se acordau ajutoarele la trecerea în rezervă, în cazul pensiei de serviciu anticipată era de 50 de ani, drept pentru care se solicită ca instanţa să constate faptul că s-a procedat în mod corect la calculul sumelor acordate la momentul trecerii în rezervă în cazul reclamantului. Legiuitorul a ţinut să înlocuiască sintagma „limita de vârstă” cu expresia „limita de vârstă de pensionare prevăzută de lege”, dorind să diferenţieze modul de calcul al ajutoarelor pentru perioade diferite.

Astfel, prin Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice publicată în Monitorul Oficial nr. 762/9.11.2009 au fost abrogate unele din prevederile Legii nr.138/991 (între care art.31 şi art.32), cu excepţia prevederilor art.1, 23, 42, 43, 62, art.65, 66, 67, 68, 69, 70, 72 precum şi pct.1, 7 şi 11-16 din nota la anexa nr.1, anexa nr.5, pct.4 din anexa nr.7 precum şi pct.2, 4 şi 6 din anexa nr.9.

După data apariţiei Lg.330/2009, numai începând cu data de 1.01.2010, cuantumul ajutoarelor acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă se stabileşte în funcţie de limita de vârstă de pensionare prevăzută de lege.

În drept: art.115-118 C.pr.civ., Lg.nr.164/2001, Lg.nr.80/95.

Potrivit prevederilor art.137 alin.1 C.pr.civ. tribunalul va analiza mai întâi excepţia necompetenţei a Tribunalului Sibiu invocată de către pârâţi. În acest sens se constată că în speţă nu sunt aplicabile disp. art.156 teze a doua din Lg.nr.19/2000 şi ale art.5 C.pr.civ. întrucât nu s-a formulat o contestaţiei la decizia de pensionare ci o acţiune pentru plata unor drepturi băneşti astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art.284 alin.(2) din C.muncii, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului, Sibiu în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul.

Aşa fiind excepţia urmează a fi respinsă.

Din actele dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamantul C. V. a fost trecut în rezervă la data de 15.03.2009, la acea dată având vârsta de 41 de ani şi gradul de maior.

Prin decizia nr. 89353/22.04.2009 i-a fost acordată o de serviciu anticipată în cuantum de 1.663 lei şi a beneficiat de un ajutor în cuantum de 18 solde lunar. Art.13 din Lg.nr. 164/2001 prevede că au dreptul la pensie de serviciu anticipată cadrele militare în activitate care îndeplinesc condiţiile de vechime şi se află în una din următoarele situaţii:

– au împlinit vârsta de 50 ani şi sunt trecute în rezervă ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad prevăzut de Legea nr.80/1995 (…);

– sunt trecute în rezervă sau direct în retragere ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar (…).

Potrivit art.31 alin.2 din Lg.nr.138/1999, cadrele militare în activitate trecute în rezervă, cu drept de pensie de serviciu înainte de împlinirea vârstei prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile.

Pe de altă parte, art.92 lit.b din lg.nr.80/95 stipulează că limita de vârstă în grad, în ani, până la care ofiţerii pot fi menţinuţi în activitate, precum şi în cele 3 clase de evidenţă, în rezervă este pentru maior de 50 de ani.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederile legale rezultă că, la momentul trecerii în rezervă şi pensionarii reclamantului, prin limita de vârstă se înţelegea limita de vârstă în grad care, în cazul reclamantului era de 50 de ani. În aceste condiţii în mod corect i-au fost acordate acestuia ajutorul reprezentând un număr de 18 solde lunare corespunzătoare unui număr de 9 ani până la împlinirea vârstei de 50 de ani.

Că aceasta este interpretarea corectă a dispoziţiilor susmenţionate o dovedeşte şi faptul că prin Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice a fost abrogat printre altele şi art.31 din lg.nr.138/99, drepturile specifice activităţii desfăşurate în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională fiind enumerate în anexa IV/2 din noua lege.

Astfel, la art.2 pct.2 din această anexă se prevede că beneficiază cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare nete.

Aşadar abia după apariţia Legii nr. 330/2009 ajutorul acordat cadrelor militare la trecerea în rezervă se calculează în funcţie de limita de vârstă de pensionare prevăzută de lege.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate acţiunea urmează a fost respinsă.