Anulare act Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


Tribunalul a apreciat că nu este competentă în soluţionarea cauzei, astfel că, în temeiul art. 158 şi 159 C.proc.civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiaşi, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Craiova pentru soluţionarea conflictului.Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. 390/54/2011, la data de 17.02.2011.Prin sentinţa nr. 6/18.02.2011 a Curţii de Apel Craiova, Curtea de Apel Craiova , soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiaşi.Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că după materie ,competenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.Obiectul prezentei cauze îl reprezintă anularea unei facturi emisă de pârâtă – comerciant, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 6.270,01 lei şi anularea notei de constatare întocmită de pârâtă, iar valoarea obiectului cererii este situată sub nivelul de 100.000 lei.Actele încheiate de pârâtă şi contestate de reclamantă nu pot atrage competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.Nota de constatare întocmită de pârâtă nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ, aşa cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c din legea nr. 544/2004, pentru că acest act nu produce prin el însuşi efecte juridice, fiind doar un act constatator, ce cuprinde informaţii relevante obţinute ca urmare a controlului efectuat de pârâtă, un act preparator al eventualelor măsuri ce pot fi aplicate, sau nu, de către pârâtă.În speţă, este vizibil criteriul de distincţie între actele de drept public şi cele de drept privat: pentru a fi comercial, nu este suficient ca un anume act să producă efecte comerciale, ci este necesar ca autoritatea de la care emană să se comporte ca un comerciant, intrând într-un raport juridic comercial.Furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de furnizor cu consumatorul. Contractul de furnizare stabileşte raporturile dintre un furnizor şi un consumator cu privire la furnizarea energiei electrice, inclusiv facturarea şi plata energiei electrice.Natura litigiului dedus judecăţii este comercială întrucât reclamanta deduce judecăţii un raport juridic izvorât din contractul de furnizare energie electrică care este faptă de comerţ în sensul art. 3 pct. 5 din Codul Comercial. În speţă, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 5 Cod comercial ce reglementează întreprinderea de furnituri. Pe de altă parte, s-a reţinut că potrivit art. 7 din C.com., sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale.   S-a mai arătat că art. 3 din C.com. enumeră faptele obiective de comerţ, iar art. 4 precizează că se socotesc ca fapte de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din chiar cuprinsul actului respectiv.În raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit cărora „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în cât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”, s-a apreciat că oricare ar fi operaţiile din care derivă comercialitatea unui raport juridic, fie participarea la îndeplinirea unei fapte de comerţ obiective (art. 3 C.com.), fie o operaţie în care ambele părţi sunt comercianţi, fie în sfârşit, o operaţie în care numai una dintre părţi este comerciant iar cealaltă necomerciant, faţă de prevederile legale enunţate, raportul juridic va fi supus dreptului comercial, în afara excepţiilor enunţate expres de lege, cum ar fi art. 42 alin. 3 din C.com.S-a mai reţinut că prin decizia nr. 32/09.06.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a şi b şi art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare. În pricina de faţă, s-a menţionat că reclamanta a fructificat dreptul conferit de dispoziţiile art. 12 raportat la art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă şi a înregistrat acţiunea la Judecătoria Filiaşi iar în raport de natura comercială a litigiului, valoarea obiectului cauzei care este inferioară sumei de 100.000 lei prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. a C.proc.civ., competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii aparţine Judecătoriei Filiaşi, în raport şi de dispoziţiile art. 1 pct. 1 C.proc.civ.Fiind investită cu soluţionarea fondului cauzei, Judecătoria Filiaşi a înregistrat-o sub nr.423/230/2011 şi a dispus citarea părţilor.Reclamanta, prin apărător , a solicitat încuviinţarea probei testimoniale însă cum la termenul din data de 10 Mai 2011, aceasta nu a prezentat martorul propus pentru audiere, instanţa a dispus decăderea sa din proba solicitată.

SC CEZ DISTRIBUŢIE SA a încheiat nota de constatare nr.004260/23.08.2010 , consemnând că a fost găsit contorul electric cu sigiliile desfăcute , capacul de borne al contorului era violat, prezentând urma de lipire cu o substanţă adezivă, iar două excitaţii ale contorului de la fazele „R” şi „S” aveau şuruburile desfăcute, fapt ce făcea ca energia electrică consumată de receptor să nu fir înregistrată. În aceeaşi notă de constatare, s-a menţionat că întrucât nu s-a putut pătrunde în spaţiul în care se aflau anumiţi receptori electrici şi aceştia nu s-au putut inventaria, s-a luat în calcul secţiunea branşamentului existent.În baza acestei note de constatare a fost emisă ulterior factura nr. 1061153402/02.09.2010. prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 6270,01 lei reprezentând recuperare energie electrică .Potrivit definiţiilor date de Legea nr.13/2007 a energiei electrice, prin grup de măsurare se înţelege ansamblul format din contor şi transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum şi toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare, iar prin operator de distribuţie orice persoană care deţine, sub orice titlu, o reţea electrică de distribuţie şi este titulară a unei licenţe de distribuţie prin care răspunde de operarea, asigurarea întreţinerii şi, dacă este necesar, dezvoltarea reţelei de distribuţie într-o anumită zonă şi, acolo unde este aplicabil, interconectarea acestuia cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a răspunde cererilor rezonabile privind distribuţia energiei electrice.Serviciul de distribuţie este serviciul asigurat de operatorul de distribuţie care constă în asigurarea transmiterii, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, a energiei electrice între două sau mai multe puncte ale reţelei de distribuţie, cu respectarea standardelor de performanţă în vigoare. Conform prevederilor art.46 Cod comercial şi ale art.6 din Legea nr.82/1991, factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operaţiunea facturată, neavând calitatea de act juridic, care să trebuiască să îndeplinească cerinţele art.948 Cod civil, nici chiar atunci când probează existenţa unui contract comercial consensual, pentru care părţile nu au confecţionat un instrumentum. Faţă de natura facturii, aşa cum este aceasta precizată în Legea nr.82/1991 şi în legislaţia fiscală, în general, precum şi în art.46 Cod comercial, nu se poate cere pe cale de acţiune în justiţie constatarea nulităţii absolute a acesteia pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic, eventualele deficienţe privind conţinutul facturii putând fi invocate ca apărări vizând forţa probantă a acesteia pentru pretenţiile înscrise în document de emitentul său.

Instanţa constată că nota de constatare nu este un act juridic pentru ca, la rândul său să fie supus condiţiilor de valabilitate şi verificat de către instanţă, sun imperiul dispoziţiilor art. 948 şi urm. şi reprezintă doar un mijloc de probă prin care pârâta , în mod unilateral reţine o anumită stare de fapt, stare care poate fi sau nu conformă realităţii.Temeinicia notei de constatare , care din punct de vedere al dreptului procesual civil reprezintă un înscris, ca mijloc de probă, poate fi combătută doar în cadrul unui proces privind executarea contractului, prin alte mijloace de probă, inclusiv martori, deoarece înscrisul reţine o stare de fapt şi nu un act juridic.

Tocmai pentru că această notă de constatare nu cuprinde un act juridic reprezentat de manifestarea de voinţă a uneia dintre părţi ( act juridic unilateral ) sau ambelor părţi ( act juridic bilateral), nu poate fi anulată într-o acţiune având ca obiect ” anulare act”, cum reclamantul cere prin acţiunea formulată şi precizată, întrucât o asemenea acţiune vizează doar acte juridice nu şi stări de fapt. Tot la fel şi factura nu reprezintă un act juridic, în sensul definit anterior ci doar un mod de calcul a unor sume de bani, pe care reclamata le-ar datora în baza contractului de furnizare a energiei electrice şi a legii energiei electrice.De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 1092 şi următoarele Cod civil, doar plata este un act juridic, nu şi facturile emise în acest sens. Bineînţeles că reclamantul are dreptul să refuze plata unei sume pe care nu o datorează, iar în cazul în care va fi chemat în judecată pentru plata acestei facturi, se poate apăra prin toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare, pentru a dovedi că atât nota de constatare , cât şi factura au fost emise în mod netemeinic.Pentru aceste considerente, instanţa urmează să respingă capătul de cerere având ca obiect „anulare act” ca neîntemeiată.Respinge acţiunea, aşa cum a fost formulată şi precizată ulterior de către reclamanta SC T. A. SRL, împotriva pârâtei SC CEZ DISTRIBUŢIE SA prin CEZ ROMANIA SRLCu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.