Anulare act. Fondul funciar


Dosar nr. 12404/318/2010*

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 6895

Sedinta publica de la 12 Septembrie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE GABRIELA STEGAROIU

Grefier LUDOVICA MARIA BURCEA

J U D E C A T A

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu sub nr. 2478/318/2010, petentul Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, în contradictoriu cu intimatii CV si VG, sa se dispuna desfiintarea totala sau partiala a înscrisurilor, respectiv, proces verbal de punere în posesie nr. 3123/20.08.2002, document în care s-au consemnat date nereale în sensul ca s-a trecut la rubrica “mostenitor” pe numita VE.

În motivarea cererii, petentul a precizat ca, prin ordonanta nr.5878/P/2004 a Parchetului de pe lânga Judecatoria din data de 16.02.2010, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de învinuita CV si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 289 C penal, cu motivarea ca fapta nu prezinta gradul pe pericol social al unei infractiuni, solicitând introducerea în cauza în calitate de pârâti a celor doi, respectiv CV..

Prin încheierea de sedinta din data de 11.03.2010, instanta a pus în discutie necesitatea emiterii unei adrese catre Parchetul Local de pe lânga Judecatoria pentru a comunica în copie conforma cu originalul dosarul nr. 5874/P/2004, iar cu adresa din 23.03.2010 (fila 36) a fost comunicat dosarul solicitat cu mentiunea ca la acest dosar sunt atasate dosarele nr. 11284/318 (13 file) al Tribunalului si nr. 11284/318 (47 file) al Judecatoriei.

Pârâta CV a formulat întâmpinare prin care arata ca situatia descrisa de reclamant nu corespunde realitatii întrucât s-a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 1484650/29.04.2004 eliberat pe numele numitilor BG, BD si GA pentru suprafata de 3,3249 ha teren situat în comuna si a procesului verbal de punere în posesie eliberat la data de 20.08.2002 de Comisia Locala, pronuntându-se sentinta civila nr. 5816/05.10.2006 în dosarul nr. 10642/F/2006.

A mai aratat pârâta ca, asa cum se precizeaza si în ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, mentinuta prin s.p.nr.1624/2006 si s.p. 1757/2009, a fost cercetata cu privire la întocmirea unui proces verbal de punere în posesie nr.3123/20.08.2002 pe numele defunctilor VE si VG, având ca mostenitori pe BD, GA.

Prin aceeasi întâmpinare, pârâta CV a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat raportat la s.c. nr.6674/2007 (irevocabila prin d.c. nr. 326/2008) pronuntata în dosarul nr.4637.3/318/2006, mentionând ca s.c. nr.5816/2006 a fost casata, iar la rejudecare cauza a fost înregistrata sub nr. 4637.3/318/2006.

Totodata, pârâta CV a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale a sa, precum si a Parchetului de pe lânga Judecatoria.

Actiunea civila de fata, înregistrata sub nr. 2478/318/2010, a fost solutionata prin sentinta civila nr. 2459/01.04.2010 în sensul ca a fost respinsa cererea formulata de Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Judecatoria ca fiind promovata de catre o persoana juridica fara legitimitate procesuala activa.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs recurentul reclamant Parchetul de pe lânga Judecatoria, iar prin decizia nr. 1551/28.06.2010 pronuntata de Tribunalul, recurs ce a fost admis, casata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare, cu motivarea ca, în mod gresit a fost solutionata exceptia lipsei calitatii procesuale active, instanta de fond retinând doar dispozitiile art. 45 alin. 1 C.pr.civila referitoare la apararea drepturilor si interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, constatând ca sesizarea parchetului nu se încadreaza în aceste cazuri si nu a avut în vedere si teza finala a textului retinut, motivând ca actiunea ar apartine doar titularului dreptului subiectiv.

Dupa rejudecare cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei sub nr. 12404/318/2010.

Cu ocazia rejudecarii, instanta a luat o declaratie pârâtului VG prin care acesta arata ca îsi însuseste actiunea formulata de Parchetul de pe lânga Judecatoria privind anularea procesului verbal de punere în posesie nr.3123/20.08.2002.

În cauza, Judecatoria a pronuntat sentinta civila nr. 6688/14.10.2010 prin care s-a admis actiunea formulata de Parchetul de pe lânga Judecatoria împotriva pârâtilor CV si VG si a fost anulat actul ce cuprinde date necorespunzatoare adevarului, respectiv procesul verbal de punere în posesie nr.3123/20.08.2002 emis de Comisia Locala pentru aplicarea Legii 18/1991 .

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs CV, recurs care a fost admis, prin decizia nr.284/04.02.2011 a Tribunalului Gorj, casata sentinta, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.

Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma criticilor formulate, instanta de recurs a retinut ca, prin actiunea dedusa judecatii, Parchetul de pe lânga Judecatoria a solicitat desfiintarea totala sau partiala a procesului verbal de punere în posesie nr.3123/2002, motivând ca documentul atesta date necorespunzatoare realitatii cu privire la mostenitorul VE, procedându-se la citarea în cauza a numitului VG în calitate de titular al dreptului subiectiv dedus judecatii a lui si ca pârât a lui CA, însa procesul verbal de punere în posesie a carei anulare se solicita priveste pe BD, BG, GA, VG si VE, instanta de fond procedând la anularea procesului verbal de punere în posesie fara ca litigiul sa se solutioneze în contradictoriu cu persoanele pe care înscrisul respectiv le priveste, desi, în conditiile art.129 C.pr.civila, instanta avea obligatia sa stabileasca în mod corect cadrul procesual dedus judecatii prin stabilirea obiectului actiunii si a partilor procesului civil, cu respectarea principiului disponibilitatii.

Instanta de control judiciar a mai retinut ca, în prezenta cauza calitate de reclamant are Parchetul de pe lânga Judecatoria, iar titularul dreptului este VG, reclamantul în conditiile art.112 C.pr.civila având obligatia sa indice partile cu care întelege sa se judece si motivele de nulitate absoluta sau relativa pe care întelege sa le invoce, instanta fiind tinuta sa se pronunte în limita acestor cereri, iar, în masura în care actiunea nu îndeplinea conditiile prevazute de art. 112 C.proc.civila, instanta avea posibilitatea de a suspenda cauza în conditiile art. 1551 Cproc.civila, pâna la complinirea de catre reclamant a lipsurilor actiunii, astfel ca, pentru o corecta solutionare a cauzei, instanta de fond trebuia sa stabileasca acest cadru procesual si prin anularea procesului verbal de punere în posesie nr.3123/20.08.2002 fara ca sa se stabileasca în mod corect cadrul procesual dedus judecatii, instanta a pronuntat o sentinta lipsita de temei legal.

Sustinerile recurentei CV potrivit careia aceasta nu are calitate procesuala pasiva în cauza au fost apreciate ca fiind corecte, pârâta CV fiind functionara în cadrul Comisiei Locale , calitate în care a întocmit procesul verbal de punere în posesie, astfel ca nu se poate retine ca aceasta are legitimitate procesuala pasiva într-o actiune în anularea procesului verbal de punere în posesie, calitate procesuala având persoanele pentru care s-a emis acest proces verbal de punere în posesie si comisiile de fond funciar în conditiile legilor fondului funciar .

De asemenea, retine instanta de recurs ca în mod gresit instanta de fond s-a raportat doar la ordonanta pronuntata de Parchetul de pe lânga Judecatoria la 16.02.2010 în dosar 5878/P/2004, fara a se administra un probatoriu complet menit sa stabileasca daca procesul verbal de punere în posesie nr.3123/20.08.2002 prezinta date care nu corespund realitatii în sensul ca ar fi fost mentionata o persoana care nu are calitatea de persoana îndreptatita la reconstituire, iar, potrivit art. 22 alin 1 C.proc.penala, în fata instantei civile are autoritate de lucru judecat cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei acesteia doar hotarârea definitiva a instantei penale, ordonanta pronuntata de procuror netinând instanta civila în nici un mod, aceasta din urma fiind chemata sa administreze probe pentru a stabili daca înscrisul are sau nu un continut real .

În prezenta cauza, tribunalul a considerat ca instanta avea obligatia sa verifice daca sunt motive de anulare ale procesului verbal de punere în posesie, în sensul de a stabili daca VE are sau nu calitatea de persoana îndreptatita la reconstituire, din actele dosarului rezultând ca partile s-au mai judecat cu privire la anularea procesului verbal de punere în posesie, prin sentinta civila nr. 6674/5.10.2007 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, definitiva si irevocabila, respingându-se actiunea în constare nulitate absoluta titlu de proprietate 1484650/29.04.2004 si a actelor premergatoare, respectiv procesul verbal de punere în posesie din 20.08.2002, stabilindu-se ca actele emise sunt legale si atunci se impune a se verifica daca în cauza ne aflam în prezenta exceptiei autoritatii de lucru judecat.

Cu aceasta motivare a fost admis recursul, casata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare, cu ocazia rejudecarii urmând ca reclamantul Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu sa stabileasca cadrul procesual dedus judecatii sub aspectul partilor si al obiectului actiunii si în raport de limitele învestirii instantei sa se administreze probe atât pe fondul cauzei cât si pe exceptiile invocate de recurenta pârâta.

Cauza a fost reînregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.- Jiu sub nr.12404/318/2010*, iar reclamantul VG a precizat (file 11, 24, 48) cadrul procesual dedus judecatii sub aspectul partilor, al obiectului actiunii si al cauzei juridice, aratând ca intimata nu avea în fisa postului prevazut pentru a întocmi un proces verbal de punere în posesie, atât timp cât la Primaria Negomir exista persoana specializata (inginer agronom), pentru întocmirea unor astfel de înscrisuri, iar intimata a actionat în cadrul unei singure rezolutii, a acceptat si a prevazut producerea rezultatului, emitând un înscris oficial fals care a produs consecinte juridice, fapt ce îi confera intimatei calitate procesuala si nu unitatii emitente a actului, respectiv Primaria N.

Reclamantul VG a mai precizat ca decizia nr. 1546/2003 nu a fost irevocabila, ci a fost casata prin decizia 211/.2007 de catre Curtea de Apel Craiova si în mod direct a fost desfiintat actul subsecvent eliberarii titlului de proprietate, respectiv procesul verbal de punere în posesie din 20.08.2002 si pârâtii, în calitate de titulari ai dreptului, recunosc, prin cererea adresata Primariei înregistrata sub numarul 155/15.09.2005, ca nu sunt mostenitorii autorului sau Voinescu Gheorghe si ai matusii lor VE, asa cum se precizeaza si în ordonanta Parchetului Local din 28.06.2006, aceasta neavând calitate de autoare a lor, iar prin sentinta nr.175/.2007 s-a statuat definitiv puterea lucrului judecat, care prevede ca, potrivit art. 22 C.proc.penala, hotarârea definitiva a instantei penale constituie putere de lucru judecat în fata instantei civile, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei acesteia.

Reclamantul VG considera ca, în baza art. 166 C.proc.civila, a intervenit autoritate de lucru judecat întrucât prin sentinta civila 1966/5.04.2005, pronuntata de Judecatoria în dosarul 1059/2005, ramasa definitiva prin neapelare, a fost respinsa cererea intimatei CV, de anulare a procesului verbal de punere în posesie din 20.08.2002, instanta retinând ca aceasta nu are calitate procesuala activa pentru a contesta actul mentionat, fiind introdusa de catre o persoana fara calitate procesuala, însa prin decizia nr.284/2011, a fost admis recursul declarat de catre o persoana fara calitate procesuala înca de acum aproape 6 ani, pe nume CV.

În contradictoriu cu pârâtii la care face referire decizia nr.284/04.02.2011 a Tribunalului reclamantul VG a precizat urmatoarele motive de nulitate absoluta a procesului verbal de punere în posesie nr. 3123/20.08.2002, încheiat cu ocazia punerii în posesie a numitilor BD, BG si GA, în calitate de mostenitori ai defunctilor VG si VE, conform anexei 2A, cu suprafata de 3 ha 3299 mp, prin reconstituire,teren situat în comuna dupa cum urmeaza BD, BG, GA, nu sunt mostenitori ai defunctului VIPG; procesul verbal de punere în posesie de a fost încheiat fara sa aiba la baza actele de reconstituire prevazute de Legea nr. 18/1991, respectiv o hotarâre de validare a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor puse în posesie cu privire la terenurile mostenite de la autorul VIPG sau o hotarâre judecatoreasca în acest sens, fiind incidente dispozitiile Legii nr. 169/1997 modificata prin legea nr. 247/2005.

Cu privire la verificarea exceptiei autoritatii de lucru judecat, în raport de cele dispuse prin sentinta civila nr. 6674/5.10.2007, pronuntata de Judecatoria în dosarul nr. 4637.3/318/2006, reclamantul arata ca prin aceasta sentinta a fost respinsa ca nefondata cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul VG în contradictoriu cu pârâtii BG, BD si GA având ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 1484650/29.04.2004 si a actelor premergatoare care au stat la baza emiterii acestui titlu, printre care si procesul verbal de punere în posesie nr. 3123/20.08.2002 ce face obiectul dosarului de fata, dar în cauza nu exista tripla identitate prevazuta de art. 1201 deoarece reclamant în dosarul de fata este Parchetul de pe lânga Judecatoria în timp în dosarul anterior avea aceasta calitate VG si cauza juridica din dosarul de fata o constituie existenta unui act constatat fals prin ordonanta nr. 5878/P/2004 a Parchetului de pe lânga Judecatoria, act ce cuprinde date necorespunzatoare adevarului, respectiv procesul verbal de punere în posesie nr. 3123/20.08.2002 emis de Comisia Locala

Pârâta GA a invocat în sedinta publica din 05.09.2011 exceptia inadmisibilitatii actiunii formulata de Parchetul de pe lânga Judecatoria, raportat la art. 45 C.p.penala si decizia XV/2005 a ÎCCJ, exceptia lipsei de interes a reclamantului VG si exceptia autoritatii de lucru judecat, raportat la hotarârea din dosarul nr.4637.3/318/2006.

În temeiul art. 129 alin.5 C.p.civila, instanta a dispus atasarea dosarului nr.4637.3/318/2006 (dosar atasat la cauza înregistrata sub nr.544/318/2009), precum si anexarea, în copii xerox a urmatoarelor file din dosarul nr. 5878/P/2004 al Parchetului de pe lânga Judecatoria (dosar ce urmeaza a fi restituit): 1-5, 9-12, 18-24,26,56, 85-87.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin ordonanta nr. 5878/P/2004 a Parchetului de pe lânga Judecatoria din data de 16.2.2010 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de învinuita CV si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 289 Cod penal, retinându-se în sarcina învinuitei ca la data de 20.08.2002, în calitate de secretar al Primariei comunie N în exercitarea atributiilor de serviciu, a întocmit si eliberat procesul verbal de punere în posesie nr.3123 în care a consemnat date nereale în sensul ca a trecut la rubrica “mostenitor” pe numita VE, desi aceasta nu avea aceasta calitate.

În cauzele în care actiunea penala s-a stins în faza de urmarire penala, prin încetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala, în temeiul art. 245 alin. 1 lit. c1 si al art. 249 alin. 2 din Codul de procedura penala, prin ordonanta de încetare a urmaririi penale sau prin cea de scoatere de sub urmarire penala, procurorul sesizeaza instanta civila competenta cu privire la desfiintarea totala sau partiala a unui înscris.

Conform art. 245 lit.c1 C.p.penala, Parchetul de pe lânga Judecatoria a sesizat instanta civila competenta cu privire la desfiintarea înscrisului falsificat, respectiv procesul verbal de punere in posesie nr.3123/20.08.2002, cu motivarea ca prin ordonanta nr. 5878/P/2004 a Parchetului de pe lânga Judecatoria din data de 16.02.2010 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de învinuita CV si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 289 Cod penal.

Prin s.c. nr.6674/2007 pronuntata în dosarul nr.4637.3/318/2006, instanta a respins ca nefondata cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul VIG, împotriva pârâtilor BG, BD, GA, Comisia Locala pentru aplicarea Legii 18/1991 si Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor cerere având ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 1484650/29.04.2004 si a actelor premergatoare care au stat la baza emiterii acestui titlu.

În considerentele s.c. nr.6674/2007, instanta a retinut ca, dupa cum rezulta din copia testamentului olograf din 10 mai 1924, defunctul DS si-a împartit averea copiilor sai, fiului sau IDS lasându-i trei curele de pamânt lungi din culmea Jiului pâna în culmea D. (cu latimea de 4 m ; 4,5 m si 8 m), cu acest teren IDS figurând înscris în registrul agricol pe anii 1948 – 1955.

Dupa decesul lui IDS terenul a fost înscris în CAP de catre VG (ginerele lui IDS) si VE, fiica lui IDS, desi din nici un act aflat la dosarul cauzei nu reiese modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului de la IDS la fiica sa si ginerele sau, ceea ce are semnificatia ca înscrierea terenului în CAP s-a facut doar în baza simplei împrejurari de fapt ca VE era fiica lui IDS.

Instanta a mai retinut ca, la aparitia Legii 18/1991 au facut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului ce apartinuse lui ISD atât VIPG, la data de 18.03.1991, cât si pârâtii, la data de 21.03.1991 si, din cele 7,90 ha solicitate de catre VIPG în anul 1991, s-a validat prin HCJ 33/1991 doar 4,20 ha, pentru restul de teren nevalidat reclamantul VG împreuna cu numitii VM, FN, DG si PP au formulat o cerere prin care au solicitat obligarea Comisiei Locale de aplicare a Legii 18/1991 si a Comisiei Judetene la întocmirea documentatiei necesare eliberarii titlului de proprietate, respectiv la punerea în posesie si la eliberarea titlului de proprietate, cererea înregistrata sub nr. 6387/2003 pe rolul Judecatoriei Tg.- Jiu, dosar în care au formulat cerere de interventie si pârâtii prin care au solicitat sa se elibereze pe numele lor titlul de proprietate deoarece terenul pe care îl solicitau reclamantii provenea în realitate de la defunctul lor autor IS prin fiicele acestuia LBS) si EVS).

Retinând ca însusi reclamantul VG a recunoscut ca terenul provenea în realitate de la defunctul SI, Judecatoria Tg.- Jiu, prin sentinta civila nr. 3740/05.06.2003, a admis în parte cererea si a obligat Comisia Locala de aplicare a Legii 18/1991 sa întocmeasca documentatia în vederea eliberarii titlului de proprietate pe numele atât al reclamantilor, cât si pe numele intervenientilor.

Împotriva acestei sentinte au formulat apel atât reclamantii cât si intervenientii, iar prin decizia civila nr.1546/02.12.2003 a fost respins apelul reclamantilor si admis apelul intervenientilor, fiind obligata Comisia Locala sa înainteze Comisiei judetene documentatia în vederea eliberarii titlului de proprietate pe numele intervenientilor pentru suprafata de 3,3249 ha conform procesului verbal de punere în posesie din 20.08.2002. Pentru a pronunta aceasta hotarâre a retinut Tribunalul Gorj ca doar pe numele intervenientilor s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, acestia fiind pusi în posesie la data de 20.02.2002 , în timp ce reclamantilor nu li se eliberasera acte primare de reconstituire, respectiv adeverinte provizorii de proprietate sau procese verbale de punere în posesie .

Desi aceasta decizie civila a fost modificata prin decizia nr. 211/08.02.2007 a Curtii de Apel în sensul ca s-a respins si cererea de interventie formulata de intervenienti în dosarul 6387/2003, instanta a apreciat în dosarul nr. 4637.3/318/2006 ca hotarârea Tribunalului Gorj, pronuntata la data de 02.12.2003, prin care s-a admis doar cererea de interventie si a fost obligata Comisia Locala de aplicare a Legii 18/1991 sa înainteze catre Comisia judeteana documentatia necesara emiterii titlului de proprietate doar pe numele intervenientilor a fost corecta deoarece terenul în litigiu nu provine de la defunctii autori ai reclamantului si anume, VIPG sau de la parintii acestuia, ci de la SI, bunicul matern al pârâtilor.

De altfel, din chiar pozitionarea terenului se poate observa cu usurinta ca acesta nu a fost al familiei V., ci al lui SI. Astfel, în continuarea acestui teren agricol se afla teren cu vegetatie forestiera asupra caruia li s-a reconstituit dreptul de proprietate tot pârâtilor, iar la est de terenul în litigiu se afla un alt teren agricol proprietatea lui SA, fiica lui SV, fratele lui IS, care este bunicul pârâtilor, iar SV si SI au fost fiii lui SD si amândoi au fost înzestrati prin testamentul olograf din anul 1924, cele doua terenuri care le-au primit fiind terenuri învecinate, unul din ele fiind chiar cel asupra caruia li s-a eliberat pârâtilor titlul de proprietate contestat.

Pe de alta parte, instanta a mentionat ca toti martorii audiati în cauza au învederat ca terenul a fost al familiei S. si nu al familiei V., asa cum arata cu rea-credinta reclamantul în cererea de chemare în judecata, cerere în care precizeaza ca V. ar fi mostenit terenul în litigiu de la parintii sai, dar si ca la pronuntarea deciziei civile nr.211/08.02.2007 a Curtii de Apel Craiova a stat doar considerentul ca prin sentinta civila nr.5816/05.10.2006 a Judecatoriei Tg.- Jiu se admisese prezenta cerere de chemare în judecata si se constatase nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.1484650/29.04.2004, însa aceasta sentinta civila a fost casata prin decizia civila nr. 630/19.03.2007 a Tribunalului Gorj, cauza fiind trimisa la rejudecare (dosar nr. 4637.3/318/2006) ceea ce lipseste de substanta hotarârea Curtii de Apel Craiova prin care se modificase decizia civila nr. 1546/2003 a Tribunalului Gorj, hotarâre în baza careia li s-a eliberat titlul de proprietate pârâtilor.

Fata de considerentele mai sus expuse, având în vedere ca terenul în litigiu a apartinut defunctului autor al pârâtilor SI, ca acestia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si ca în baza unei hotarâri judecatoresti li s-a eliberat si titlul de proprietate, dupa ce fusesera pusi în posesie înca din anul 2002 cu terenul în litigiu, instanta a respins ca nefondata cererea de chemare în judecata, retinând ca reconstituirea dreptului de proprietate pe numele pârâtilor a respectat prevederilor art.8 si 13 din L.18/1991, iar familia V. nu are nici un drept asupra terenului din actele contestate, respectiv titlul de proprietate nr.1484650/29.04.2004 si actele premergatoare care au stat la baza emiterii acestui titlu de proprietate, inclusiv procesul verbal de punere în posesie din 20.08.2002.

În cauza de fata, Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu solicita sa se dispuna desfiintarea totala sau partiala a înscrisurilor, respectiv, procesul verbal de punere în posesie nr. 3123/20.08.2002, document în care s-au consemnat date nereale în sensul ca s-a trecut la rubrica “mostenitor” pe numita VE, iar reclamantul VG solicita anularea acestui proces verbal cu privire la mentiunile ce vizeaza beneficiarii reconstituirii aratând ca în mod gresit li s-a reconstituit pârâtilor dreptul de proprietate asupra a 3,3249 ha teren situat pe raza comunei —si provenit de la defunctii autori VG si VE, atâta timp cât pârâtii nu au calitatea de mostenitori ai defunctului autor VP.

În temeiul art. 137 C.p.civila, instanta va solutiona mai întâi exceptiile invocate de pârâtele GA si CV, în sensul respingerii, retinând ca Parchetul are calitate procesuala activa, problema de drept dezlegata prin d.c. nr.1551/2010 a Tribunalului Gorj, astfel ca, potrivit art.315 alin.1 C.p.civila, hotarârea instantei de recurs asupra acestei probleme este obligatorie.

Referitor la exceptia lipsei de interes a reclamantului VG, instanta constata ca reclamantul justifica interes deoarece are calitatea de mostenitor al autorului mentionat în proces verbal de punere în posesie nr. 3123/20.08.2002, act a carui anulare se solicita.

Autoritatea de lucru judecat, principiu consacrat de dispozitiile art.1201 Cod civil, caracterizat prin exclusivitate, interzice judecarea unui nou litigiu între aceleasi parti, pentru acelasi obiect si aceeasi cauza, dând expresie rationamentului potrivit caruia hotarârea irevocabila poate fi atacata numai în situatiile exceptionale prevazute pentru exercitarea cailor extraordinare de atac.

Conditia triplei identitati, impusa de norma legala mentionata nu este îndeplinita în speta, litigiile în raport de care este analizata exceptia având o cauza juridica distincta în sensul ca în dosarul nr. 4637.3/318/2006 a fost analizata legalitatea actelor contestate prin prisma procedurii Legii nr. 18/1991, iar în cauza de fata se urmareste desfiintarea procesului verbal de punere în posesie nr. 3123/20.08.2002 cu privire la datele date nereale, în temeiul art. 245 alin. 1 lit. c1 si al art. 249 alin. 2 din Codul de procedura penala.

În ceea ce priveste fondul litigiului de fata, instanta, având în vedere considerentele expuse, disp. art. 184 C.p.civila, potrivit cu care, când nu este caz de judecata penala sau daca actiunea penala s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanta civila prin orice mijloc de dovada, precum si actele state în dosarul nr.5878/P/2004, apreciaza ca întemeiata în parte actiunea civila de fata si va dispune desfiintarea partiala a procesului verbal de punere în posesie nr.3123 din 20.08.2002 (fila 34 din dosarul nr.5878/P/II/2004 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg.- Jiu), respectiv cu privire la mentiunile referitoare la autorul deposedat, retinându-se ca acest aspect a fost lamurit prin sentinta civila nr.6674/2007 pronuntata de Judecatoria Tg.- Jiu prin aceea ca autorul deposedat a fost SI, urmând sa respinga cererea formulata de reclamantul VG, în sensul desfiintarii actului contestat (precizat mai sus) cu privire la mentiunile ce vizeaza beneficiarii reconstituirii, aspect ce a intrat în puterea lucrului judecat prin hotarârea din dosarul 4637.3/318/2006, hotarâre prin care s-a stabilit ca terenul în litigiu a apartinut defunctului autor al pârâtilor S.I, ca acestia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Solutia este argumentata de rezultatul cercetarilor penale care confirma existenta datelor nereale înscrise de pârâta CV în procesul verbal de punere în posesie nr.3123 din 20.08.2002 cu privire la mentiunile referitoare la autorul deposedat care a fost SI, deci autorul pârâtilor si nu cel al reclamantului VG, precum si de actele state în dosarul 4637.3/318/2006, aspect lamurit prin considerentele sentintei civile nr.6674/2007 pronuntata de Judecatoria Tg.-Jiu, însa nu si prin dispozitivul acestei sentinte deoarece cadrul procesual a fost stabilit de reclamant si nu avea ca obiect remedierea acestei erori, iar beneficiarii reconstituirii nu au formulat cerere reconventionala în acest sens.

Instanta apreciaza ca nefondata cererea pârâtei GA pentru acordarea cheltuielilor de judecata deoarece remedierea erorii cu privire la mentiunile referitoare la autorul deposedat se impunea în functie de rezultatul cercetarilor penale, dar si de considerentele s.c. nr.6674/2007 a Judecatoriei Tg.- Jiu (amintite si în cuprinsul prezentei hotarâri), sentinta invocata chiar de catre pârâta.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE: