Anulare act Reziliere


R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

Sentinta civila Nr. 7775

Sedinta publica de la 22 Noiembrie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în sedinta de judecata din 15.11.2010 referitor la judecarea cauzei civile formulata de reclamanta-pârâta ….. în contradictoriu cu pârâta-reclamanta ……, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, se constata depusa prin serviciul registratura concluzii scrise din partea pârâtei si întâmpinare calificata de instanta drept concluzii scrise, dupa care deliberând instanta pronunta urmatoarea sentinta.

INSTANTA

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 10768/318/2010, reclamanta-pârâta . ……. a chemat în judecata pe pârâta-reclamanta ……., solicitând anularea contractului de vânzare-cumparare cu clauze de întretinere nr. 1168/21.05.2010, nr. 854/12.04.2010, de vânzare-cumparare 899/15.04.2010, procura speciala 853/12.04.2010.

În motivare arata ca a fost înselata de pârâta aranjând cu notarul sa nu i se citeasca actele, ca actele sunt fictive întrucât nu este întretinuta în mod corespunzator având accident cardio-vascular gradul I, ca nu a cumparat alimente fiind o femeie care o îngrijeste pe reclamanta, platita din pensia sa, ca toate cheltuielile casei le-a suportat reclamanta.

Mai precizeaza ca pârâta a interzis ca reclamanta sa fie vizitata de rude si cunostinte ca sa nu vada în ce conditii traieste, ca nu a primit niciodata suma de 400 milioane lei vechi, ca singura si-a cumparat mâncare si medicamente prin împrumuturi la diferite persoane si ca în cazul în care i se va întâmpla ceva împuterniceste pe sora sa SI sa continue judecata cu pârâta.

În dovedire depune în copie actele amintite mai sus si taxa de timbru aferenta cererii si împuternicire avocatiala.

Pârâta depune întâmpinare prin care solicita respingerea actiunii întrucât reclamanta a citit actul si în mod constient deliberat a dorit sa încheie actul cu pârâta fiind în relatii de concubinaj sapte ani de zile cu fiul reclamantei pâna când acesta a decedat, ca si-a îndeplinit obligatiile din contractul de întretinere platind femei sa se ocupe de îngrijirea reclamantei i-a cumparat cele necesare traiului, platind medicamente, a dus-o la medici, i-a platit datoriile, ca aceasta actiune este rezultatul influentei negative a numitei CJ care doreste sa încheie un contract similar neavând nicio culpa în derularea raporturilor contractuale.

Pârâta formuleaza cerere reconventionala în care arata ca în cazul în care se admite rezolutiunea contractului solicita ca reclamanta sa îi plateasca suma de 40.000 lei suma actualizata cu indicele de inflatie si dobânda legala a BNR, atasând împuternicire avocatiala si chitanta privind plata onorariului de avocat. Pârâta depune taxa de timbru aferenta cererii reconventionala.

Reclamanta îsi precizeaza actiunea prin care solicita anularea contractului de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere 1168/2010 si a antecontractului de vânzare cumparare 899/2010 cu sarcina întretinerii renuntând la celelalte capete de cerere ca nefiind de competenta instantei de judecata.

În cauza s-a administrat proba cu interogatoriul partilor, proba cu înscrisuri, respectiv ancheta sociala din 02.11.2009, plângerea penala 206/24.05.2010 înaintata politiei si primului-procuror, sc 5181/2010, procura data de reclamanta procuratorului CL, certificat de încadrare în grad de handicap, buletin de analiza medicala, proba cu martori fiind ascultati martorii SC, DF, PM, VG.

Pârâta depune concluzii scrise iar reclamanta depune întâmpinare calificata de instanta drept concluzii scrise.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Initial reclamanta a solicitat anularea mai multor acte întocmite de parti, însa ulterior, aceasta îsi precizeaza actiunea (fila 28) prin care solicita anularea contractului de vânzare cumparare cu clauza de întretinere nr.1168/21.05.2010 si a antecontractului de vânzare cumparare 899/15.04.2010 cu sarcina întretinere.

Se constata ca partile au încheiat actele amintite mai sus, la domiciliul reclamantei în prezenta notarului însotit de secretar-delegat PIM datorita faptului ca reclamanta nu era transportabila. Aceste acte au fost semnate de pârâta însa reclamanta a pus degetul datorita faptului ca era paralizata pe partea dreapta, lucru confirmat si în instanta prin luarea interogatoriului.

Solutionarea litigiului de fata necesita în prealabil stabilirea corecta din punct de vedere juridic a naturii antecontractului si contractului în discutie . Interpretarea ce urmeaza a se da actelor juridice se porneste de la vointa reala a partilor, iar nu de la cuvintele în care acest acord al vointelor a fost exprimat.

În cuprinsul acestor acte se folosesc urmatorii termeni: ,, pretul vânzarii cumpararii este de 40.000 lei si, totodata, pun în sarcina acestei obligatia sa ma întretina cu cele necesare traiului, pe tot timpul vietii mele, întretinere care consta în locuinta, îmbracaminte, hrana, tratament medicamentos, iar dupa deces sa ma înmormânteze conform obiceiului locului,, precum si,, declar ca am cumparat … apartamentul descris mai sus, cu suma de 40.000 lei, suma pe care am achitat-o integral acesteia la data încheierii antecontractului de vânzare cumparare cu sarcina întretinerii autentificat sub nr.899/15.04.2010 la Biroul Notarului Public RI, …totodata, ma oblig sa-i acord întretinere si îngrijire pe tot timpul vietii sale, în conditiile stipulate mai sus.”

În ceea ce priveste calificarea juridica a acestor acte respectiv, de vânzare cumparare sau de întretinere, instanta apreciaza ca obligatia principala sau scopul principal urmarit de parti la încheierea actelor a fost prestarea întretinerii catre reclamanta din moment ce este indubitabil ca suma de 40.000 lei reprezinta mai putin de jumatate din valoarea bunului înstrainat, astfel încât, în cauza este vorba de un antecontract de întretinere si un contract de întretinere ale carui efecte urmeaza sa fie guvernate de regulile generale referitoare la executarea obligatiilor. În aceste conditii este irelevant faptul ca s-a stipulat pretul imobilului înstrainat , aspect ce nu poate schimba natura juridica a contractului.

În astfel de contracte interpretarea clauzelor se face dupa disp art.983 c.civ. care arata ca atunci când este caz de îndoiala , conventia se interpreteaza în favoarea celui ce se obliga. De esenta contractului de întretinere este si faptul ca debitorul este de drept în întârziere conform art.1079 alin.2 pct.3 c.civ, astfel ca instanta poate pronunta direct rezolutiunea , fara sa mai acorde un termen de gratie.

Reclamanta invoca faptul ca pretul nu a fost platit, ca fiind o persoana vârstnica trebuia sa fie asistata de personal din cadrul Autoritatii Tutelare conform art.30 din Legea 16/2000 si în subsidiar ca nu si-a îndeplinit obligatiile de întretinere. Instanta retine ca obiectul contractului de întretinere este dublu: pe de o parte obiectul prestatiei creditorului întretinerii (înstrainatorul), care este un bun imobil aflat în circuitul civil si care îi apartine si prestatia de întretinere la care debitorul se obliga. Cauza încheierii contractului trebuie sa fie si ea reala si licita în sensul art.966-968 c.civ. În situatia de fata, înscrierea pretului în contract nu are nicio relevanta, scopul contractului consta în asigurarea întretinerii si nu vânzarea cumpararea apartamentului. Instanta constata ca nu sunt îndeplinite conditiile privind nulitatea contractului si antecontractului deoarece cauza este licita , exista si este reala. Referitor la asistenta acordata persoanelor vârstnice, instanta retine ca disp.art.30 din Legea 16/2000 nu au modificat conditiile de validitate si regimul juridic al contractului de întretinere, acestea reprezentând simple masuri de bune oficii în interesul persoanelor vârstnice cu capacitate de exercitiu deplina. Mai mult, din actele medicale depuse la dosar coroborate cu interogatoriu reclamantei si perceptia directa a instantei asupra reclamantei, se retine ca aceasta avea discernamânt iar pe pârâta o cunostea cu mult înainte de încheierea contractului de întretinere.

Pentru a opera desfiintarea acestor acte este necesara îndeplinirea cumulativa a mai multor conditii: sa existe o neexecutare partiala dar substantiala sau totala a obligatiei debitorului, neexecutarea sa se datoreze culpei debitorului. În materia obligatiilor de rezultat cum sunt cele asumate prin contractul de întretinere, sarcina probei se împarte între creditor si debitor: astfel, creditorul în speta reclamanta, trebuie sa dovedeasca existenta obligatiei respective (adica existenta actului sau faptului juridic generator al acestei obligatii) dupa care debitorul trebuie sa dovedeasca, în speta, pârâta, executarea acestei obligatii.

Instanta constata ca pârâta a facut dovada îndeplinirii obligatiei de întretinere în mod corespunzator, probele respective nefiind combatute convingator de dovezile administrate la propunerea reclamantei.

Astfel din declaratiile martorilor propusi de pârâta, PM si SC si chiar a martorului propus de reclamanta DF reiese ca pârâta se preocupa de viata reclamantei, îi aducea zilnic mâncare pâna când aceasta a refuzat. Din toate aceste declaratii, persoane care o vizitau sau întretineau pe reclamanta reiese ca scopul principal consta în întretinere si nu vânzare a apartamentului. Declaratia martorului PM se coroboreaza cu întocmirea actelor notariale contestate care arata ca reclamanta nu a semnat ci a aplicat degetul, lucru adevarat. Mai mult, reclamanta prezenta la ascultarea acesteia nu a putut sa combata cu nicio întrebare sustinerea acesteia cum ca partile se întelegeau foarte bine iar reclamanta si-a dorit încheierea acestor acte si nu pârâta, la acel moment reclamanta fiind în relatii tensionate cu procuratoarea acesteia CL. Acest aspect se coroboreaza cu plângerile penale depuse la dosar întocmite de reclamanta împotriva procuratoarei.

Cu privire la martorul VG instanta are în vedere ca acesta a precizat ca toate aspectele pe care le stia referitor la modul în care s-a încheiat contractul sau daca pârâta si-a executat obligatia de întretinere, nu le-a perceput în mod direct ci din relatarile reclamantei însesi, cu aceasta fiind certata din anul 2009 pâna în urma cu câteva luni, când tot reclamanta si-a cerut iertare.

Instanta constata ca reclamanta are o atitudine de dispret fata de persoanele ce la un anumit moment au ajutat-o. Chiar cu procuratoarea CL, desi martorul VG relateaza ca reclamanta are datorii la aceasta întrucât i-a înlocuit o usa exterioara, i-a luat un recamier , o lada frigorifica, ulterior, reclamanta a formulat plângere penala împotriva acesteia. Pe de alta parte în cuprinsul plângerii penale (fila 42) reclamanta precizeaza ca s-a îmbolnavit si a facut accidentul vascular din cauza procuratoarei si numitei IN iar în prezent, în concluziile scrise existente la fila 60 din dosar precizeaza ca din cauza pârâtei a ramas paralizata la pat în scaunul cu rotile. Aceasta atitudine oscilanta a reclamantei atât în scris cât si prezenta la interogatoriu întareste convingerea instantei ca aceasta a dorit initial încheierea actelor notariale însa ulterior influentata de alte persoane a dorit anularea acestora.

Totodata sustinerile reclamantei referitor la interzicerea vizitarii acesteia de persoane cunoscute nu poate fi reala atât timp cât aceasta a luat legatura cu procuratoarea CL cu care initial era în conflict. Mai precizeaza reclamanta la interogatoriu faptul ca anterior întocmise un testament unei fine însa tot CL a reusit sa-l anuleze. Instanta constata ca si în acest caz reclamanta a încheiat initial un testament în 12.04.2010, apoi antecontractul si apoi contractul de întretinere, practica a reclamantei în a încheia astfel de contracte. Tot prin marturisire spontana reclamanta recunoaste ca a citit jumatate din contract fiind de acord cu întretinerea vazând si suma de bani de 40.000 lei. Acest interogatoriu este sustinut de cursivitatea frazelor înscrise în actele notariale, astfel întâi este trecuta suma de bani si data când suma de bani a fost data si apoi se face vorbire despre întretinere, ceea ce denota ca reclamanta cunostea atât de suma de bani cât si de faptul ca scopul contractului era întretinerea. Nu poate fi retinuta ca fiind verosimila sustinerea reclamantei cum ca nu si-a dat seama ce înseamna suma de 40.000 lei întrucât perceptia directa a instantei a fost ca este o persoana interesata de ce se întâmpla în jurul sau, care a avut un statut social, fapt confirmat de catre martorul VG, vecin al acesteia , precizând ca reclamanta a beneficiat de sume mari de bani de pe urma fiului sau, în prezent decedat. Instanta constata ca prepararea hranei, acordarea îngrijirilor medicale, accesul zilnic în locuinta reclamantei, chiar convietuirea partilor, toate pe fondul stresului vietii cotidiene contemporane si al susceptibilitatilor persoanelor vârstnice , fac ca executarea unui contract de întretinere sa nu fie întotdeauna usor de realizat. Instanta apreciaza ca desi reclamanta refuza întretinerea din partea pârâtei, culpa apartine reclamantei, pârâta dând dovada de calm si întelepciune în relatiile sociale ce le privesc astfel încât, încrederea între parti sa se realizeze din nou.

Fata de cele aratate mai sus, nu se poate retine nici un caz de nulitate absoluta sau relativa a actelor notariale contestate iar pe de alta parte, fiind un contract de întretinere si nu un contract de vânzare cumparare nu se poate retine existenta unei neexecutari totale sau cel putin a unei neexecutari partiale a obligatiei de întretinere asumata de pârâta, instanta apreciaza ca disp.art.1020-1021 c.civ nu-si pot gasi aplicarea, astfel încât se va respinge actiunea cu precizarea ulterioara ca neîntemeiata. Pe cale de consecinta se va respinge si cererea reconventionala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge actiunea cu precizarea ulterioara formulata de reclamanta-pârâta ….., domiciliata în ……….., în contradictoriu cu pârâta-reclamanta ….., domiciliata în ………….

Respinge cererea reconventionala formulata de pârâta-reclamanta.

Obliga reclamanta-pârâta la plata sumei de 2716 lei catre pârâta-reclamanta, reprezentând cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi 22 Noiembrie 2010 la Judecatoria Târgu Jiu.

Presedinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU

Red LC/tehnoredE.P/ 03.12. 2010

Nr.ex.4

1