În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, în mod constant Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat în sensul ca poate forma obiectul actiunii în contencios administrativ decizia pronuntata în solutionarea contestatiei formulate împotriva actului administrativ fiscal (decizia nr. 3986 din 15 noiembrie 2006) deoarece referitor la actele administrative si fiscale este obligatorie parcurgerea procedurii administrative obligatorii prevazute de Titlul IX capitolele I si II din Codul de procedura fiscala, republicat (decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 si decizia nr. 4260 din 29 noiembrie 2006).
Cu alte cuvinte, procedura de contestare reglementata de Codul de procedura fiscala este obligatorie si nu poate fi calificata drept jurisdictie administrativa speciala în sensul art. 6 din Legea nr. 554/2004, pentru care sa fie aplicabile dispozitiile de la alin. 1, în conformitate cu care jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
În acest context, incontestabil sunt incidente în cauza dispozitiile art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, în conformitate cu care contestatia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii, art. 68 din acelasi act normativ stipulând ca termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor prevazute de Codul de procedura fiscala, precum si de alte dispozitii legale aplicabile în materie, daca legea fiscala nu dispune altfel, se calculeaza potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila.
Prin urmare, termenul de depunere a contestatiei prevazut de OG nr. 92/2003 are caracter imperativ si începe sa curga de la data comunicarii deciziei de impunere anuala, în speta de la data comunicarii deciziei de impunere, respectiv de la data de 06.10.2008, potrivit semnaturii reclamantului de pe confirmarea de primire depusa la dosarul cauzei.
Împrejurarea evidentiata mai înainte cu privire la data comunicarii deciziei de impunere enuntata cu reclamantul si care rezida din înscrisurile probatorii de la dosarul cauzei nu a fost contestata de catre acesta, dimpotriva, cerându-i-se explicatii de catre instanta, în virtutea rolului activ al acesteia, potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, prin reprezentant, partea a învederat ca dovada de comunicare ce a fost depusa la dosar de catre pârâta în anexa la întâmpinare, vizeaza decizia de impunere atacata, nepunându-se problema contestarii deoarece se regaseste în dovada de comunicare identificarea acestei decizii, precizând însa pe de alta parte ca ceea ce nu i-a fost comunicat reclamantului este titlul de creanta pentru suma de 3577 lei, respectiv nu a primit decizia de impunere pentru aceasta din urma suma, împrejurare care însa excede cadrului procesual al actiunii de fata, câta vreme prin demersul judiciar initiat reclamantul a contestat decizia emisa în solutionarea contestatiei sale, iar în subsidiar decizia de impunere ce a facut obiectul acestei contestatii, care decizie de impunere nu face referire la obligatia de plata în suma de 3577 lei, cu titlu de regularizari, cum cu totul eronat a considerat si a afirmat reclamantul prin cererea introductiva de instanta.
În ceea ce priveste contestatia formulata de catre reclamant împotriva deciziei de impunere anuala în discutie, aceasta a fost depusa, prin posta, în data de 12.01.2010, cum fara nici un dubiu rezulta din stampila oficiului postal de pe plicul cu care a fost expediata contestatia formulata.
Întrucât reclamantul nu a respectat conditiile procedurale impuse de OG nr. 92/2003 republicata cu privire la termenul de depunere a contestatiei, se impune cu necesitate concluzia ca în mod legal Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Arad nu s-a investit cu solutionarea pe fond a acestei contestatii, fata de prevederile art. 213 alin. 5 din actul normativ mentionat în conformitate cu care organul de solutionare competent se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, iar când se constata ca acestea sunt întemeiate nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
Altfel spus, cu respectarea dispozitiilor procedurale în materie la care s-a facut referire deja, pârâta a respins contestatia reclamantului ca nedepusa în termenul legal, facând o aplicare corecta si a dispozitiilor art. 217 din Codul de procedura fiscala care statueaza la alin. 1 privitor la respingerea contestatiei pentru neîndeplinirea conditiilor procedurale, respectiv s-a stipulat prin vointa legiuitorului ca daca organul de solutionare competent constata neîndeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsa fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei, dispozitii legale care se regasesc într-o forma similara si la pct. 13 pct. 1 din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005, privind aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG nr. 92/2003.
