Anulare titlu Chemare în judecată (acţiuni, cereri)


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă nr.1827

Şedinţa publică de la 15 Iunie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE C.V.

Grefier M.M.

Pe rol fiind judecarea acţiunii pentru anulare titlu proprietate formulată de reclamanţii B.I.M., domiciliat în oraşul Tg-Jiu, str. B., bloc 9, sc.1, et.3, ap.16, judeţul Gorj, D.I.A. şi B.I.G., domiciliaţi în comuna B., judeţul Gorj în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar B., cu sediul în comuna B., judeţul Gorj, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanţii, fiind lipsă pârâtele.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că s-a depus la dosar răspunsul solicitat Comisiei locale B..

Reclamanţii au depus la dosar concluzii scrise şi în copie: decizia nr.143/11.02.2004, rapoarte de expertiză tehnică judiciară, răspuns la obiecţiuni, proces – verbal din 01.08.2002, notificări, întâmpinare-cerere reconvenţională din dosarul nr.3674/2004, schiţe teren, decretul nr.38/1984 cu anexa, decretul nr.442/01.10.1970, chitanţa nr.20/2005, adresele nr.169/06.11.2008, 4181/2009, 7165/2009, confirmare de primire, cereri adresate Comisiei locale B., adresa nr.4975/2002, copie extras BAP, scrisoare medicală, după care, nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, s-a constatat cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul în fond.

Reclamanţii, având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea acţiunii, constatarea nulităţii titlului de proprietate pentru suprafaţa menţionată în acţiune.

J U D E C Ă T O R I A

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr….. reclamanţii B.I.M., D.I.A. şi B.I.G. le-au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar B. şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea titlului de proprietate nr. 1501619/25.09.2007 pentru suprafaţa de 3030 mp. din care 900 mp. pentru sonda 501 şi 2130 pentru „coşul de gaze”.

În motivarea acţiunii au arătat că prin scrisoarea nr.11926/10.12.2009 Comisia locală de fond funciar le-a comunicat că două dintre cele trei obiective petroliere: teren aferent sondei 501 B., teren aferent sondei 809 B. şi drum acces, teren aferent „Coşului de Gaze” B. au fost înscrise în titlul de proprietate nr.1501619/25.09.2007, pentru două obiective, respectiv: teren aferent sondei 501, în suprafaţă de 900 m.p.şi teren aferent „Coşului de Gaze”, în suprafaţă de 2130 m.p., în total suprafaţa de 3030 m.p., s-au emis două acte de către SNP Petrom şi de către Primăria B..

Au mai arătat că pentru aceste obiective a mai existat un litigiu anulându-se parţial adeverinţa provizorie de proprietate nr.797/1995, prin sentinţa civilă nr.531/08.03.2005 a Judecătoriei Tg-Cărbuneşti, iar Comisia locală a persistat în greşeală şi a dispus înscrierea suprafeţelor de 3030 m.p. şi în titlul de proprietate nr. 1501619/25.09.2007.

În dovedirea acţiunii, reclamanţii s-au folosit de proba cu înscrisuri, depunând in copie la dosar titlul de proprietate, sentinţa civilă nr.531/08.03.2005 a Judecătoriei Tg-Cărbuneşti, adresa nr.11926/10.12.2009.

La solicitarea instanţei, cu adresa nr.5183/16.05.2011 Comisia Locală de Fond Funciar B. a înaintat în copie documentaţia care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr.1501619/25.09.2007, respectiv cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr.1670/1991, cerere de reconstituire nr.1257/1991, registru agricol din perioada 1959-1962, HCJ Gorj nr.7/1991, procesul – verbal de punere în posesie nr.43/2007, iar cu adresa nr.5685/30.05.2011 a depus la dosar în copie adresa nr.18025/18.12.2009, certificate de atestare a dreptului de proprietate, plan de amplasament, comunicând că în titlul de proprietate au fost înscrise terenuri care sunt ocupate cu obiective petroliere, respectiv coşul de gaze, situat în tarlaua 105, parcela 31, sonda 809, situată în tarlaua 97, A 8354, sonda 501, situată în tarlaua 105, parcela 29 şi că pentru primele două obiective petroliere S.C. Petrom S.A. deţine certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Din oficiu a fost ataşat dosarul nr.3674/2004.

La termenul de judecată din data de 15.06.2011 reclamanţii au depus la dosar în copie: decizia nr.143/11.02.2004, rapoarte de expertiză tehnică judiciară, răspuns la obiecţiuni, proces – verbal din 01.08.2002, notificări, întâmpinare-cerere reconvenţională din dosarul nr.3674/2004, schiţe teren, decretul nr.38/1984 cu anexa, decretul nr.442/01.10.1970, chitanţa nr.20/2005, adresele nr.169/06.11.2008, 4181/2009, 7165/2009, confirmare de primire, cereri adresate Comisiei locale B., adresa nr.4975/2002, copie extras BAP.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că în favoarea autoarei reclamanţilor, B.Z.a fost emisă adeverinţa provizorie de proprietate nr.797/24.06.1995 pentru suprafaţa de 5,7809 ha.

Prin sentinţa civilă nr.531/08.03.2005 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti s-a constatat nulitatea absolută a adeverinţei de proprietate nr.797/24.06.1995, cu privire la suprafaţa totală de 784 m.p., ocupată de obiectivul petrolier „ Sonda 809” şi drum de acces, suprafaţa de 900 m.p. ocupată de obiectivul petrolier „Sonda 501” şi suprafaţa de 2130 m.p., ocupată de „coşul de evacuare gaze”, reţinându-se că aceste terenuri fuseseră scoase prin acte de din proprietatea cooperativelor agricole şi trecute în proprietatea statului, astfel încât nu puteau fi restituite vechilor proprietari, fiind încălcate dispoziţiile art.8 alin.1 din Legea nr.18/1991.

Ulterior, prin titlul de proprietate nr.1501619/25.09.2007 emis în favoarea reclamanţilor a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 6,9407 ha, teren situat pe raza comunei B., judeţul Gorj.

În acest titlu au fost înscrise şi suprafeţele ocupate de Sonda 501 şi „Coş gaze” B., pentru care s-a constatat nulitatea adeverinţei de proprietate, suprafeţe ce se regăsesc în tarlaua 105, parcelele 29 şi 31, astfel cum rezultă din adresele nr.11926/10.12.2009 şi 5685/2011 ale Comisiei locale de fond funciar B.

Potrivit art.4 din alin.1 din Legea nr.1/2000 pentru terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice şi juridice, care au trecut în proprietatea statului şi pe care se găsesc instalaţii hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroamelioraţii, pe care se desfăşoară activităţi miniere de exploatare sau operaţiuni petroliere de dezvoltare – explorare şi exploatare, se restituie, în condiţiile legii, foştilor sau moştenitorilor acestora suprafeţe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, acceptate de foştii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile legii.

Cum prin sentinţa civilă nr.531/08.03.2005 s-a reţinut că pe suprafaţa de 900 m.p., situată în tarlaua 105, parcela 29, cu vecinii: N- SM, S-moşt.PG, E, V-rest proprietate şi pe suprafaţa de 2130 m.p., situată în tarlaua 105, parcela 31, cu vecinii: N- SC, S- moşt. PG, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în dosarul nr.3674/2004, sunt amplasate obiective petroliere, instanţa reţine că sunt incidente dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.1/2000, terenul fiind afectat de operaţiuni petroliere în sensul prevăzut de art.2 pct. 24 raportat la art.2 pct. 13 şi 15 din Legea petrolului nr.238/2004, astfel că în mod nelegal reclamanţilor li s-a emis titlul de proprietate şi pentru suprafaţa de teren necesară desfăşurării operaţiunilor de exploatare, dispoziţiile legale prevăzând, în această situaţie, reconstituirea unor suprafeţe echivalente sau acordarea de despăgubiri.

Se constată astfel că actele de reconstituire au fost emise cu încălcarea normelor imperative referitoare la exceptarea de la reconstituirea în natură pe fostul amplasament a acestor categorii de terenuri, fiind lovite de nulitate, conform dispoziţiilor art. III din Legea nr.169/1997 care prevăd nulitatea actelor de reconstituire emise cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.1/2000.

Pentru considerentele expuse instanţa reţine ca fiind întemeiată acţiunea, urmând a fi admisă şi a se constata nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 1501619/25.09.2007 pentru suprafaţa de 900 m.p., situată în tarlaua 105, parcela 29, cu vecinii: N- SM, S-moşt.PG, E, V-rest proprietate şi pentru suprafaţa de 2130 m.p., situată în tarlaua 105, parcela 31, cu vecinii: N- SC, S- moşt. PG, E,V- rest proprietate..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea formulată de reclamanţii B.I.M., domiciliat în oraşul Tg-Jiu, str. B., bloc 9, sc.1, et.3, ap.16, judeţul Gorj, D.I.A. şi B.I.G., domiciliaţi în comuna B., judeţul Gorj în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar B., cu sediul în comuna B., judeţul Gorj, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj.

Constată nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 1501619/25.09.2007 pentru suprafaţa de 900 m.p., situată în tarlaua 105, parcela 29, cu vecinii: N- SM, S-moşt.PG E, V-rest proprietate şi pentru suprafaţa de 2130 m.p., situată în tarlaua 105, parcela 31, cu vecinii: N- SC, S- moşt. PG, E,V- rest proprietate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi 15.06.2011.

Preşedinte,

C.V.

Grefier,

M.M.

Red.tehn.C.V.

7 ex./23 Iunie 2011