Prin S.civ. nr. 906/D/26.05.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar 1282/110/2007, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.V. şi M. M. în contradictoriu cu Statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor – DGFP. Bacău, având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 160.023 lei cu titlu de despăgubiri.
S-a luat act de renunţarea la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâţii I.D. şi L. L.
A fost obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamanţi în sumă de 1750 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că:
Reclamanţii M.V. şi M. M. au chemat în judecată pârâţii STATUL ROMÂN – prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, I. D. şi L. L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de îmbunătăţiri efectuate la imobilul situat în Bacău, str. Bogdan Voievod, precum şi preţul achitat la cumpărarea apartamentului, în sumă de 1212, 6 lei, cu actualizarea valorii îmbunătăţirilor, precum şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului, raportat la pârâţii I. D. şi L. L., până la achitarea integrală a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că imobilul în litigiu a fost construit în anul 1934 de către autorii pârâţilor I. D. şi L. L., fiind naţionalizat în anul 1950. Reclamanţilor le-a fost repartizat imobilul în anul 1984, cu contract de închiriere, moment la care, datorită stării de degradare a apartamentului, au fost nevoiţi să efectueze mai multe lucrări necesare aducerii acestuia în stare de funcţionare. În anul 1997, reclamanţii au cumpărat imobilul în temeiul Legii nr. 112/1995, şi fiind de bună-credinţă au demarat o serie de reparaţii capitale şi îmbunătăţiri, după cum urmează tencuieli şi zugrăveli interioare şi exterioare, refacerea completă a acoperişului, amenajarea unei mansarde, refacerea instalaţiei şi îmbunătăţiri la garaj, precum şi o serie de construcţii şi plantaţii bunei utilizări a imobilului. Prin decizia civilă nr. 597/2006 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă, contractul de vânzare-cumpărare al reclamanţilor a fost anulat.
În drept, au fost invocate disp. art. 53 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, a formulat întâmpinare, prin DGFP Bacău, mandatat în prezenta cauză să-l reprezinte .
Prin întâmpinare s-au invocat excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând, pe o parte că obligaţia de despăgubire revine foştilor proprietari, iar pe de altă parte, că reclamanţii nu au calitatea de chiriaşi, ci de ai imobilului, astfel încât nu este incident art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate, arătând că soluţionarea cererii este de competenţa Tribunalului Bacău având în vedere valoarea acesteia şi art. 2, al. 1, lit. b c.pr.civ.. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reclamanţii au arătat că obligaţia de despăgubire revine statului, deoarece imobilul a fost preluat fără titlu valabil, iar calitatea de chiriaşi a fost redobândită prin anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin încheierea de şedinţă din 17.10.2007, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a necompetenţei materiale a instanţei ca nefondate.
În dovedire, instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, cu expertize tehnice construcţii şi contabilă şi proba martori.
Au fost audiaţi martori, au fost efectuate expertize construcţii şi contabilă, rapoartele de expertiză întocmite de către experţi fiind depuse la dosar.
Ca urmare a obiecţiunilor formulate de pârât, instanţa a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă, acesta fiind depus la dosar.
Prin cererea înregistrată la data de 19.07.2007, pârâta L. L. a depus la dosar declaraţia de renunţare la judecată, în formă autentică, dată de reclamanţi privitor la pârâţii I.D. şi L. L., sens în care la termenul de dezbateri pe fondul cauzei, reclamantul M. V. a solicitat instanţei să se ia act de renunţare.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii au deţinut imobilul în litigiu, situat în Bacău, str. Bogdan Voievod nr. 22, în baza contractului de închiriere nr. 4340/1984.
Odată cu apariţia Legii nr. 112/1995, reclamanţii au cumpărat imobilul, deşi pârâţii I.D. şi L.L. făcuseră demersuri oficiale pentru retrocedarea imobilului.
Ca atare, prin sentinţa civilă nr. 3003/2003 a Judecătoriei Suceava, devenită irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. ***/1997, încheiat de reclamanţi cu SC Termloc SA.
Ca urmare, reclamanţii au redobândit calitatea de chiriaşi şi respectiv calitate procesuală pentru a formula cerere de despăgubiri în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, sens în care susţinerile pârâtului Statul Român, din întâmpinare, au fost înlăturate.
Potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare al momentul promovării acţiunii, în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligaţia de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite, iar în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare.
Aceste dispoziţii erau în vigoare şi la momentul la care a instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, astfel încât, deşi prin Legea nr. 1/2009, art. 48 a fost modificat, în sensul că obligaţia revine în orice situaţie persoanei îndreptăţite, dispoziţia modificată fiind de imediată aplicare, faţă de caracterul interlocutoriu al încheierii din 17.10.2007, instanţa a apreciat că nu poate reveni şi aplica aceste dispoziţii legale.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză că, anterior desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare, atât în calitate de chiriaşi, cât şi de proprietari, reclamanţii au efectuat următoarele reparaţii şi îmbunătăţiri la imobilul în litigiu: tencuieli şi zugrăveli interioare şi exterioare, refăcut acoperişul, amenajarea mansardei în pod, extinderea imobilului cu două camere, placarea cu piatră de carieră a exteriorului casei, renovarea bucătăriei, înlocuirea centralei termice, construirea unui chioşc şi a unei bucătării de vară, renovarea şi lărgirea garajului, refacerea gardului şi refacerea reţelei de alimentare cu apă.
Instanţa a apreciat că lucrările enumerate mai sus reprezintă cheltuieli necesare şi utile în sensul art. 48, al. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât pe de o parte, efectuarea lor a fost necesară pentru preveni degradarea imobilului şi pentru o normală locuire a acestuia, iar pe de altă parte, unele dintre ele au mărit valoarea imobilului, astfel încât acţiunea este întemeiată sub acest aspect..
Prin expertiza construcţii aceste lucrări au fost identificate de expert şi au fost evaluate la suma totală de 145.585, 86 lei.
În ceea ce priveşte cererea de restituire a preţului actualizat, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată conform art. 50, al. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001.
Din raportul de expertiză contabilă, astfel cum a fost refăcut de expert rezultă că valoarea actualizată preţului achitat de reclamanţi este de 14.436 lei.
Faţă de cele expuse mai sus, având în vedere acţiunea astfel cum a fost restrânsă de reclamant la termenul din 26.05.2010, instanţa a admis în parte cererea şi a obligat pârâtul Statul Român, prin la plata către reclamanţi, a sumei de 160.023 lei, cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 246 c.pr.civ., având în vedere declaraţia notarială a celor doi reclamanţi depusă la dosar, precum şi concluziile reclamantului M. V., făcute personal în instanţă, instanţa a luat act de renunţarea la judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii I.D. şi L. L..
În temeiul art. 274 c.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa a admis cererea privind cheltuielile de judecată formulată de către reclamant, astfel cum a fost formulată şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1750 lei, reprezentând onorarii avocat şi experţi şi contravaloare transport.
Împotriva Sentinţei 906/2010 s-a declarat apel, în termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare, de către pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice – DGFP Bacău, apelul înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 1282/110 /2007.
Criticile formulate de pârât au vizat:
– greşita reţinere a calităţii sale procesual pasive în cauză prin aprecierea eronată a faptului, că deşi dispoziţiile art. 48 din Legea 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea 1/2009, sunt de imediată aplicabilitate, nu li se poate da eficienţă faţă de caracterul interlocutoriu al încheierii din 17.10.2007, în condiţiile în care rezolvarea excepţiei s-a întemeiat pe alte motive decât modificările aduse de Legea 1/2009, iar instanţa ar fi trebuit să pună în discuţie, din oficiu, modificările aduse art. 48 din Legea 10/2001, astfel încât foştii proprietari să nu beneficieze de o îmbogăţire fără justă cauză.
– greşita sa obligare la cheltuieli de judecată în condiţiile în care nu se află în culpă procesuală faţă de acordul exprimat pentru restituirea preţului actualizat plătit la achiziţionarea imobilului, de faptul că obligativitatea efectuării expertizei derivă din art. 50/1 din Legea 10/2001 şi nu din manifestarea poziţiei sale procesuale, respectiv de limitele în care s-a admis acţiunea (numai în parte);
– calcularea greşită a sumei datorate ca fiind 160.023 lei, în loc de 160.021,86 lei.
Nu s-au administrat probatorii noi în apel.
În concluziile scrise depuse la 7.06.2011 s-a susţinut doar primul motiv de apel, fără a se mai insista asupra celorlalte două motive.
Examinând apelul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de dispoziţiile art. 295 ş.u.C.pr.civ., Curtea a constatat caracterul său nefondat, justificat de următoarele considerente:
Calitatea procesual pasivă a pârâtului, examinată prin prisma modificărilor aduse de Legea 1/2009 („La articolul 48, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite”) pe parcursul soluţionării procesului articolului 48 din Legea 10/2001 („(2) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligaţia de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite.(3) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare”), nu poate fi înlăturată potrivit solicitării întrucât nu textul menţionat nu cuprinde o normă procedurală de imediată aplicabilitate, ci una de drept material, care, în absenţa unei prevederi contrare art. 11 din Legea 24/2000 R, este aplicabilă începând cu 6.02.2009 ( la trei zile de la publicarea în M.of. a Legii 1/2009 ) situaţiilor juridice născute după această dată.
A accepta susţinerea contrară, cum că s-ar aplica şi situaţiilor născute sub imperiul legii vechi, ar ridica probleme de retroactivitate, fapt exclus de chiar Curtea Constituţională prin Decizia 270/16.03.2010.
Este de necontestat că în speţă raportul juridic obligaţional dintre reclamanţi şi pârât s-a născut anterior modificării – respectiv la 14.02.2007 (data rămânerii irevocabile a hotărârii de constatare a nulităţii actului lor de dobândire a imobilului obiect al Legii nr. 112/1995 ) – ca de altfel şi efectul său firesc contând în obligaţia de despăgubire, iar la data survenirii modificării art. 48 (6.02.2009), în litigiul de faţă era de stabilit doar lichiditatea creanţei datorate de către pârât, nu şi dacă pârâtul era sau nu titularul obligaţiei raportului juridic creat de art. 48 din Legea 10/2001 forma iniţială în analiză.
Aşadar, aplicarea reglementării noi conform solicitării ar fi retroactivă nu pentru că ar lua în considerare fapte din trecut, ci pentru că ar modifica efecte din trecut ale acestor fapte. Alta ar fi fost situaţia dacă noua reglementare ar fi modificat pentru viitor efectele unei situaţii juridice născute în trecut, căci nu s-ar mai fi pus problema de retroactivitate, ci de aplicare imediată a reglementării noi.
A accepta părerea pârâtei ar mai însemna şi a trece chiar peste voinţa legiuitorului care, şi după modificarea în discuţie, a prevăzut că “(3) Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2^1) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.” Ori, dacă s-ar fi dorit ca după modificare, statul să nu mai plătească decât sumele datorate în baza unor titluri emise până la 6.02.2009 ar fi prevăzut expres această limitare şi nu ar fi lăsat ca interpretarea să fie extinsă şi la alte situaţii; deci, cum legea nu a distins, nici noi nu o putem face, incidente devenind regulile de aplicare a legii civile în timp.
Sub aspectul motivului de apel privind cheltuielile de judecată – deşi nu a mai fost susţinut în concluziile scrise -, s-a observat că nu este întemeiat întrucât pârâtul este în culpă procesuală negăsindu-se în situaţia prevăzută de art. 275 C.pr.civ. faţă de poziţia procesuală consemnată la fl. 132;
De asemenea, nu se putea proceda la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată , aşa cum a pretins pârâtul, întrucât acestea cumulau cheltuieli ce nu puteau fi reduse conform art. 274 alin.2 C.pr.civ. (onorarii expert şi c/val. transport) şi onorariu avocat ce nu s-a solicitat a fi redus în condiţiile art. 274 alin.3 C.pr.civ.
De altfel, s-a mai observat şi că suma de 1.750 lei nu este disproporţionată faţă de volumul lucrărilor şi durata de 3 ani a cauzei în faţa instanţei de fond.
Iar sub aspectul greşelii de calcul la determinarea sumei datorate cu titlu de despăgubiri, s-a constatat că aceasta nu mai poate constitui motiv de apel faţă de dispoziţiile art. 281^2a C.pr.civ. „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 – 281^2”.
Pentru aceste considerente, constatând şi că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, s-au respins ca nefondate apelurile.
