Invocarea nesolutionării cererii de daune cominatorii, accesorie cererii de evacuare, formulată într-o acţiune ce a fost respinsă de către instanţă, în întregul ei, nu justifică motivul de apel prevăzut de art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ce ar atrage desfiinţarea hotărârii, în vederea rejudecării.
Noţiunea de “cercetare a fondului” corespunde noţiunii de cercetare a acţiunii, în întregul ei, formată din unul sau mai multe capete de cerere, principale şi accesorii.
(Decizia nr. 637 din 12 martie 2001 – Secţia a 111-a civilă)
Prin acţiunea formulată de reclamanţii V.A. şi D.M. la data de 09.06.1998, în contradictoriu cu pârâţii P.l. şi P.S., s-a solicitat instanţei ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună evacuarea pârâţilor din imobilele (magazie, garaj) situate pe un teren de 21 mp pe care-l ocupau fără drept şi plata de daune cominatorii în cuantum de 50.000 lei/zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii şi până la executarea obligaţiei, invocând titlul lor, constând în Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2348/1997 de la vânzătorul C.V., proprietarul bunurilor litigioase.
La data de 19.11.1999, pârâţii l-au chemat în garanţie pe vânzătorul C.V., pentru a fi obligat, în caz de admitere a acţiunii, la plata desdăunărilor, constând în contravaloarea garajului şi sumele la care vor fi obligaţi la plată, către reclamanţi.
Pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, invocând la rândul lor contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2728/1975, prin care au vândut chematului în garanţie, C.V., imobilul în litigiu, mai puţin garajul şi terenul aferent acestuia, astfel că C.V., la rândul său, nu putea vinde aceste bunuri reclamanţilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 6602 din 25.05.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului V.A., faţă de care a fost respinsă acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, au fost respinse, ca nefondate, acţiunea reclamantului D.M. şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii P.l. şi P.S., cu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de judecată a reţinut că, potrivit probelor administrate, în anul 1975, pârâţii au cumpărat, de la chematul în garanţie, imobilul, mai puţin garajul şi terenul aferent de 50 mp, care au rămas în proprietatea vânzătorilor, ce au continuat să plătească taxele şi impozitele locale.
Pe cale de consecinţă, acţiunea fiind respinsă, urmează a fi respinsă şi cererea de chemare în garanţie.
împotriva acestei sentinţe, reclamantul D.M. a formulat apel, criticând-o pe fond, în sensul că, în mod greşit, i-a fost respinsă acţiunea, înscrisurile de la dosar fiind concludente în susţinerea pretenţiilor sale, iar prima instanţă a greşit şi pentru că a lăsat nesoluţionată cererea sa de acordare a daunelor cominatorii.
Tribunalul Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 2678 din 25.10.2000, a admis apelul declarat de către reclamantul D.M. împotriva sentinţei civile sus-menţionate şi a trimis pricina, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că, deşi instanţa a fost învestită şi cu cererea de daune cominatorii, prima instanţă a omis să soluţioneze acest capăt de cerere, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 297 din Codul de procedură civilă.
împotriva acestei decizii, chematul în garanţie C.V. a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 din Codul de procedură civilă, arătând că, în mod nelegal, instanţa de apel a desfiinţat în tot sentinţa, întrucât omisiunea nesoluţionării doar a capătului de cerere din acţiune, de daune cominatorii, justifică eventual o desfiinţare parţială a hotărârii, care însă ar fi fost oricum formală, întrucât, prin respingerea întregii acţiuni, instanţa s-a pronunţat şi asupra cererii invocate.
Curtea a constatat că recursul este fondat.
Potrivit art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată, printre altele, că instanţa a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
în speţă, prin acţiunea dedusă judecăţii, prima instanţă a fost învestită cu două capete de cerere, dintre care, unul principal – evacuarea pârâţilor, iar al doilea, accesoriu – privitor la daune cominatorii de 50.000 lei/zi de întârziere, până la executarea sentinţei de evacuare.
Or, prin soluţia de respingere a acţiunii, judecătoria s-a pronunţat asupra ambelor capete de cerere.
Omisiunea nemotivării în drept a soluţiei de respingere a cererii accesorii de daune cominatorii nu se confundă cu omisiunea pronunţării primei instanţe, întrucât instanţa de apel, în măsura în care îşi însuşeşte soluţia fondului, are căderea să îndrepte omisiunea motivării în drept asupra acestei cereri, considerentele de fapt reţinute pentru justificarea soluţiei asupra capătului de cerere principal impunând concluzia că şi cel accesoriu a fost cercetat pe fond.
Pentru considerentele reţinute, Curtea a admis recursul, a desfiinţat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, la acelaşi tribunal, pentru a se pronunţa asupra fondului apelului. (F.P.)
NOTĂ:
Potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în noul său conţinut dat de modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001, în cazul în care instanţa de apel constată că prima instanţă s-a pronunţat fără a intra în cercetarea fondului, după anularea hotărârii apelate, va pronunţa ea însăşi o hotărâre în evocarea fondului, fără a mai trimite cauza la prima instanţă.
