Prin sentinţa civilă nr. 21732/27.11.2002, pronunţată de Judecătoria Timişoara s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, prin mandatar, cu specială, împotriva pârâtului C.L.M. Timişoara. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamanţii au solicitat restituirea a două apartamente în natură şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul nr. 1, apartamente înscrise în C.F. Referitor la primul capăt de cerere, instanţa din oficiu a invocat excepţia de inadmisibilitate. Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie în condiţiile acestei legi. Cu privire la aceste imobile, din categoria cărora face parte şi imobilul din litigiu, Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială care trebuie urmată de către persoanele îndreptăţite pentru a obţine restituirea în natură sau prin echivalent. Reclamanţii au început această procedură notificând Primăria Municipiului T. în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă nu au primit răspuns până la data introducerii acţiunii. în legea specială nu se prevede posibilitatea reclamanţilor de a introduce în acelaşi timp în instanţă o cerere având acelaşi obiect, ci se prevede o procedură care este obligatorie şi care se finalizează prin emiterea unei decizii motivate care poate fi atacată la tribunal în condiţiile prevăzute de art. 24 din lege. întrucât reclamanţii nu au finalizat procedura prevăzută de legea specială, cererea adresată instanţei având ca obiect restituirea celor două apartamente a fost considerată inadmisibilă şi respinsă ca atare.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Primăria Municipiului T. şi numiţii C.O. şi C.N., instanţa a pus în vedere reclamanţilor, prin reprezentant, în scopul stabilirii cadrului procesual, să precizeze dacă înţeleg să se judece şi cu persoanele care au cumpărat locuinţa, însă aceştia au declarat la termenul din 27.11.2002 că nu înţelege să se judece cu numiţii C.
Cererea reclamanţilor privind constatarea nulităţii absolute a unui contract încheiat între statul român şi numiţii C. nu poate fi soluţionată însă doar în contradictoriu cu una dintre părţile contractante, întrucât hotărârea care s-ar pronunţa ar fi opozabilă doar părţii chemate în judecată, fiind inadmisibil a se constata nulitatea absolută doar faţă de una din părţi. Instanţa nu poate dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, dat fiind principiul disponibilităţii.
Reclamanţii au formulat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând ca, în urma admiterii apelului, să le fie admisă acţiunea. în motivarea apelului au arătat că, de fapt, sunt nemulţumiţi întrucât, deşi au solicitat restituirea în baza Legii nr. 10/2001, nu au primit răspuns de la primărie. Totodată au solicitat introducerea în cauză a soţilor C.
în conformitate cu dispoziţiile art. 296 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 294 Cod procedură civilă, a fost respins apelul ca neîntemeiat şi a fost menţinută ca legală şi temeinică soluţia instanţei de fond. Prin prisma faptului că, iniţial, reclamanţii-apelanţi au respectat procedura administrativă specială reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind înregistrat la Primăria Municipiului T. dosar administrativ, acţiunea pe fond a apărut ca fiind prematur formulată, sens în care în mod întemeiat soluţia a fost de respingere a acţiunii reclamanţilor.
în ceea ce priveşte motivul de apel prin care s-a solicitat introducerea în apel în calitate de pârâţi a soţilor C., instanţa, văzând prevederile art. 294 Cod procedură civilă, care precizează că nu pot fi formulate cereri noi în apel, această reglementare acoperind şi cadrul procesual respectiv, a reţinut că nu pot fi introduşi în calitate de pârâţi-intimaţi soţii C., aşa cum au solicitat reclamanţii apelanţi, câtă vreme la instanţa de fond reclamanţii nu au chemat în judecată în calitate de pârâţi şi pe soţii C.; în instanţa de apel nu se poate da curs solicitării lor pentru modificarea cadrului procesual, sens în care şi acest motiv de apel a apărut ca neîntemeiat.
A fost înlăturată susţinerea apelanţilor în sensul că nu au ştiut că trebuie să-i cheme în judecată şi pe soţii C., câtă vreme instanţa de fond, în baza rolului activ, aşa cum s-a redat în considerentele hotărârii apelate, a întrebat reclamanţii dacă nu înţeleg să cheme în judecată şi pe soţii C. dar reclamanţii au precizat prin mandatarul lor la termenul de judecată din 27.11.2002 faptul că nu înţeleg să se judece şi în contradictoriu cu aceştia.
Tribunalul Timiş, decizia civilă nr. 476 din 2003
LEGI DE INTERES
privind sistemul unitar de pensii public
a educaţiei naţionale
privind reforma în domeniul sănătăţii
a contabilităţii
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989
privind societăţile comerciale
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
JURISPRUDENŢĂ
Ultimele :
Ultimele :
Ultimele :
Ultimele :
Ultimele :
Ultimele :
MODELE DE ACTE
DICŢIONAR JURIDIC
Ultimele definiţii din :
© 2016 LegeAZ.net – Legislaţie românească actualizată la zi, gratis !
| | |
| |