1. în speţă, cu toate că existau două impedimente în analiza pe fond a motivelor de apel ale reclamantei-pârâte (timbrajul, care era prioritar, şi actul de dispoziţie procesuală manifestat conform art. 246 din de apelanta-reclamantă-pârâtă), instanţa de apel a analizat pe fond motivele de apel ale acestei părţi, în mod nelegal.
în acest fel au fost nesocotite dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, iar în situaţia existenţei cererii de retragere a apelului reclamantei-pârâte, trebuia să se reţină că dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 nu îşi găsesc aplicabilitate, textul din urmă având incidenţă doar pentru regularizarea obligaţiilor fiscale achitate necorespunzător în apel.
2. împrejurarea că instanţa de apel şi-a însuşit motivat punctul de vedere al fondului, întemeiat pe o probă ştiinţifică – expertiza tehnică imobiliară efectuată de expertul desemnat, probă administrată în contraexpertiză la solicitarea a înseşi pârâtelor-reclamante, nu este de natură a conduce la reţinerea vreunei critici relative la acest aspect, fiind o chestiune care vizează atributul instanţelor ţinând de aprecierea şi interpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce în condiţiile abrogării art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă scapă cenzurii instanţei de recurs.
(Decizia nr. 1222 din 29 noiembrie 2004 – Secţia a IlI-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la nr. 1233 din 13.03.2002, reclamanta “F.” Vrancea le-a chemat în judecată pe pârâtele G.C. şi G.G., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata contravalorii îmbunătăţirilor şi extinderilor efectuate de reclamantă la imobilul construcţie situat în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, evaluate estimativ la 76.000.000 lei, pretenţii fundamentate pe principiul îmbogăţirii fără just temei.
Prin cererea depusă la 7.03.2002, pârâtele au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Focşani în soluţionarea cererii, arătând că în cauză competentă este instanţa de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 1149 din 20.03.2002, Judecătoria Focşani, judeţul Vrancea, a admis excepţia şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 5476/2002.
La 25.09.2002 pârâtele au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată, iar cu caracter de cerere reconvenţională au solicitat să se dispună obligarea reclamantei-pârâte să le achite contravaloarea a 226 mp, teren reprezentând diferenţa dintre suprafaţa de 5.850 mp deţinută de “F.” Vrancea şi suprafaţa de 5.624 mp ce le-a fost efectiv predată de aceasta prin Procesul-verbal de predare-primire nr. 2021 din 1.10.2001.
în şedinţa publică din 26.06.2003 reclamantele-pârâte, prin apărător, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte cererea principală, arătând că din 10.01.2002 nu mai sunt nici proprietarele şi nu mai au nici posesia imobilului în litigiu pe care l-au înstrăinat.
Prin Sentinţa civilă nr. 3321 din 11.07.2003, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor-reclamante, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea principală şi a dispus obligarea pârâtelor-reclamante la plata sumei de 263.133.000 lei către reclamanta-pârâtă, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilul din Focşani, judeţul Vrancea; s-a respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă, iar pârâtele-reclamante au fost obligate la 19.200.320 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în ce priveşte excepţia invocată de pârâte că legitimare procesuală pasivă în această cauză întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are persoana căreia i s-a mărit patrimoniul ca urmare a efectuării respectivelor îmbunătăţiri şi care, în speţă, se suprapune cu poziţia procesuală a pârâtelor-reclamante prin redobândirea proprietăţii imobilului ce a aparţinut autoarei lor şi care le-a fost predat în posesie, prin Procesul-verbal de predare-preluare nr. 2021 din 1.10.2001, împreună cu toate îmbunătăţirile efectuate de reclamanta-pârâtă.
Instanţa de fond a apreciat că împrejurarea că pârâtele-reclamante au vândut o parte din imobil este lipsită de relevanţă juridică, întrucât vânzarea a operat şi pentru îmbunătăţirile efectuate de reclamanta-pârâtă, a căror contravaloare se regăseşte în preţul obţinut.
Şi în această situaţie obligaţia de restituire a contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului vândut incumbă tot pârâtelor-reclamante, în caz contrar ajungându-se la îmbogăţirea fără justă cauză a acestora, în urma obţinerii unui preţ care a fost stabilit şi în considerarea îmbunătăţirilor imobilului.
în ce priveşte cererea principală, instanţa a apreciat că reclamanta-pârâtă a efectuat în perioada 1954 – 2001 o serie de îmbunătăţiri la imobilul redobândit de pârâte, îmbunătăţiri identificate şi evaluate ca atare prin contraexpertiza efectuată în cauză.
S-a stabilit de instanţă că dispoziţiile art. 997 din Codul civil reprezintă o aplicaţie particulară a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, instituind o obligaţie de restituire atunci când are loc mărirea patrimoniului unei persoane pe seama micşorării patrimoniului alteia, între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt existând o legătură, în sensul că ambele fenomene sunt efectul unei cauze unice.
în consecinţă, s-au avut în vedere aceste dispoziţii legale şi situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel încât s-a admis în parte cererea principală, cu obligarea pârâtelor la plata contravalorii îmbunătăţirilor către reclamanta-pârâtă, astfel cum au fost stabilite prin raportul de contraexpertiză efectuat în cauză.
Relativ la cererea reconvenţională, instanţa de fond a apreciat-o drept inadmisibilă, deoarece prin apariţia Legii nr. 10/2001 s-a instituit o procedură specială de restituire a unor astfel de imobile preluate abuziv de stat, cum este şi cel din speţă, situaţie care s-ar încadra în dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.’
Aşa fiind, persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii trebuie să uzeze de această procedură specială, intervenţia instanţei fiind una ulterioară şi subsidiară procedurii administrative, pentru situaţia contestării deciziei motivate privind soluţionarea notificării adresate de proprietar sau moştenitorii acestuia în baza acestui act normativ special.
S-a făcut aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă.
în termen legal, împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 87 din 29.01.2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins ambele apeluri, ca nefondate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat neîntemeiate criticile formulate de părţi, reţinând că imobilul în litigiu a fost evaluat de expert, ţinându-se seama de îmbunătăţirile aduse imobilului pe trei categorii de lucrări: lucrări care urmăresc valoarea de circulaţie liberalizată (gard, cablu, tablou trifazic, apă rece şi canalizare, cabină WC interior, WC-uri turceşti din fontă); lucrări care prin demolare au adus un spor valoric de 10% din valoarea totală, prin recuperarea materialelor (şopron, extindere, WC-uri exterioare), şi lucrări care nu aduc aport valoric, ci, din contră, demolarea lor este absolut necesară (bazine, platforme turnate parţial ce urmează a fi distruse şi turnate altele noi).
Tribunalul a constatat că chiar dacă aceste bunuri au fost reţinute în mod generic “îmbunătăţiri” sunt valori care au adus un spor de valoare imobilului proprietatea pârâtelor-reclamante, iar buna-credinţă la efectuarea acestor îmbunătăţiri a fost prezumată, nefiind contestată de pârâte.
în ce priveşte valoarea globală a acestor îmbunătăţiri, despre care pârâtele au susţinut că este prea mare comparativ cu celelalte expertize efectuate, tribunalul a apreciat această critică drept nefondată, deoarece la evaluarea lor s-a luat în calcul atât posibila valoare de comercializare, cât şi valoarea acestora în funcţie de uzură şi, în consecinţă, potenţiala lor valorificare urmare a acestei uzuri.
S-a concluzionat că instanţa de fond a acordat în mod corect despăgubiri reclamantei în valoare de 263^133.000 lei, şi nu 302.400.000 lei, cât a solicitat aceasta, pretenţiile stabilite fiind dovedite în condiţiile art. 1169- 1170 din Codul civil printr-o probă ştiinţifică ce a ţinut cont şi de rata inflaţiei.
Tribunalul a înlăturat critica pârâtelor-reclamante cu privire la aceste îmbunătăţiri, în sensul că sunt “adaosuri” la imobil, edificate fără autorizaţie de construire, din moment ce ele sunt corpuri distincte, reţinute prin expertiză, iar lipsa autorizaţiei de construire nu poate fi pusă în discuţie pentru o perioadă aşa mare de folosinţă (1954 – 2001).
în plus, reclamanta-pârâtă nu a avut calitatea de chiriaş, după cum susţin pârâtele-reclamante, ci a fost chiar proprietara imobilului, în baza Sentinţei civile nr. 146 din 23.04.1954, ca şi a procesului-verbal de adjudecare din 10.06.1954, în timp ce pârâtele-reclamante au redevenit proprietare în baza unei acţiuni în revendicare, soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 1356/2001 a Judecătoriei Focşani.
în ce priveşte cererea reconvenţională, tribunalul a considerat că în mod legal a fost respinsă pe calea excepţiei de inadmisibilitate de instanţa fondului, pentru aceea că obiectul ei face parte din regimul contestaţiilor la deciziile (dispoziţiile) de restituire în natură sau prin echivalent reglementate de Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că, prin Decizia nr. 48 din 4.10.2001, reclamanta-pârâtă a oferit pârâtelor-reclamante despăgubiri băneşti pentru partea de teren pe care acestea au deţinut-o, dar care a fost înstrăinată prin vânzare numitului H.C.
împotriva acestei decizii, pârâtele-reclamante aveau deschisă calea unei contestatii, în termen de 30 de zile, în condiţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
S-a concluzionat că atât calea procedurală de urmat, cât şi competenţa de soluţionare a acestei nemulţumiri rezultă ope legis şi nu se pot deroga de la legea specială – Legea nr. 10/2001, în virtutea principiului “generalia specialibus non derogant”.
în termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtele-reclamante au promovat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea acestora recurentele susţin că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privitoare la judecarea apelului.
Astfel, intimata-reclamantă-pârâtă a formulat apel împotriva sentinţei, criticând hotărârea fondului sub aspectul stabilirii greşite a îmbunătăţirilor pe care le-a efectuat la imobil, pretinzând că i-a fost recunoscută o creanţă cu 39.267.000 lei mai puţin decât i se cuvenea.
Or, de vreme ce aceasta era valoarea contestată prin motivele sale de apel, rezultă că reclamanta-pârâtă datora taxă judiciară de timbru pentru aceasta, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Instanţa de apel a pus în vedere acesteia să achite taxa datorată în apel, însă aceasta nu s-a conformat, cu toate că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 stabilesc achitarea anticipată a acestora.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel trebuia să anuleze ca netimbrat apelul reclamantei-pârâte, iar nu să-l analizeze pe fond.
Curtea a apreciat că această critică este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, iar nu în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, cum greşit a indicat recurenta.
în al doilea motiv de recurs (art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă) recurentele au susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Recurentele au arătat că prin sentinţa apelată se stabilea în sarcina lor obligaţia de achitare a sumei de 263.133.000 lei, cu titlu de contravaloare a îmbunătăţirilor efectuate de intimat la imobil.
însă la baza stabilirii acestei valori a fost avută în vedere expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul desemnat în cauză, contestată de recurente prin motivele de apel, sub aspectul diferenţelor majore de valoare comparativ cu expertiza judiciară depusă, în condiţiile în care toţi experţii au folosit aceleaşi normative de calcul.
în situaţia acestor diferenţe semnificative de valori nu se justifică însuşirea necondiţionată de către instanţa de apel a concluziilor expertului desemnat.
în întâmpinarea depusă la motivele de recurs, intimata-reclamantă-pârâtă a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
în recurs nu s-au administrat alte probe.
Recursul este fondat.
Analizând probele cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs şi examinând decizia recurată prin prisma şi în limitele acestora, Curtea a constatat că se verifică motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recalificat ca atare de instanţă, urmând a fi înlăturate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Faţă de actele şi lucrările dosarului de apel se reţine că în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, instanţa de apel a analizat pe fond apelul reclamantei-pârâte, în condiţiile în care la termenul din 13.11.2003 aceasta a pus în vedere ambelor părţi să timbreze la valoarea pretenţiilor contestate prin motivele de apel, obligaţie procedurală îndeplinită numai de apelantele-pârâte-reclamante, conform chitanţei ce se regăseşte în dosar, nu însă şi de apelanta-reclamantă-pârâtă.
Mai mult decât atât, la dosarul de apel se află cererea reclamantei-pârâte, prin care arată că înţelege să renunţe la judecata apelului.
Cu toate că existau două impedimente în analiza pe fond a motivelor de apel ale reclamantei-pârâte (timbrajul, care era prioritar, şi actul de dispoziţie procesuală manifestat conform art. 246 din Codul de procedură civilă de apelanta-reclamantă-pârâtă), instanţa de apel analizează pe fond motivele de apel ale acestei părţi, în mod nelegal.
Curtea a constatat că în acest fel au fost nesocotite dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, iar în situaţia existenţei cererii de retragere a apelului reclamantei-pârâte, urmează a se reţine că dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 nu îşi găsesc aplicabilitate, textul din urmă având incidenţă doar pentru regularizarea obligaţiilor fiscale achitate necorespunzător în apel.
Faţă de această situaţie, s-a constatat că în mod nelegal tribunalul a analizat fondul criticilor reclamantei-pârâte, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a modificat decizia recurată, în sensul că s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de “F.” Vrancea, păstrându-se celelalte dispoziţii ale deciziei, restul criticilor recurentei fiind nefondate.
Hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, tribunalul înlăturând argumentat fiecare critică a pârâtelor-reclamante, astfel că nu se verifică motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
împrejurarea că instanţa de apel şi-a însuşit motivat punctul de vedere al fondului, întemeiat pe o probă ştiinţifică – expertiza tehnică imobiliară efectuată de expertul desemnat, probă administrată în contraexpertiză la solicitarea a înseşi pârâtelor-reclamante, nu este de natură a conduce la reţinerea vreunei critici relative la acest aspect, fiind o chestiune care vizează atributul instanţelor ţinând de aprecierea şi interpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce în condiţiile abrogării art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă scapă cenzurii instanţei de recurs.
Acelaşi raţionament se impune pentru motive identice şi pentru situaţia argumentului comparativ între prima expertiză efectuată la fond, contraexpertiză, ca şi expertiza extrajudiciară.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul, urmând a se modifica decizia recurată doar din perspectiva primului motiv de recurs, iar în conformitate cu art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
