În motivarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă, s-a invocat încălcarea, cu ocazia rejudecării cauzei, a recomandărilor instanţei de recurs, conform deciziei nr.1143/RC/29.09.2009 a Tribunalului Neamţ, având în vedere că în mod nejustificat şi abuziv s-a omis pronunţarea asupra capătului de cerere privind grăniţuirea.
Prin decizia civilă nr.1007/RC/25.11.2010 Tribunalul Neamţ şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, în temeiul dispoziţiilor art.158 raportat la art.323 alin.2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr.2148/103/29.12.2010.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art.42 din Legea 1/2000.
Dintre părţile legal citate au formulat întâmpinare intimata Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Urecheni, cu ocazia judecăţii cauzei de Tribunalul Neamţ, respectiv intimaţii P.I. şi P.A. la Curtea de Apel Bacău.
Prin întâmpinările formulate s-a solicitat, în esenţă, respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, susţinându-se că disjungerea capătului de cerere privind grăniţuirea se impunea având în vedere că nu putea fi luat în discuţie înainte de pronunţarea instanţei asupra verificării titlului de proprietate emis pentru P.N.. Pe de altă parte, nu se poate considera ca instanţa de judecată nu a ţinut seama de probatoriul cauzei, reţinând şi expertiza efectuată în cauză.
Analizând actele cauzei instanţa reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr.1143/RC/29.09.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.614/321/2009 a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.600/24.02.2009 pronunţată de Judecătoria Tg.Neamţ, dispunând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile incidenţei excepţiei autorităţii de lucru judecat referitor la cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr.70/471/2003 pentru suprafaţa de 2840 m2, T 47, P 1193/4, prin raportare la sentinţa civilă nr.586/10.04.2007 a Judecătoriei Târgu Neamţ. Pe de altă parte, s-a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind grăniţuirea.
Pentru rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.Neamţ sub nr.614./321/2008. Prin sentinţa civilă nr.510/3.03.2010 pronunţată în cauză instanţa a constatat că nu se poate pronunţa asupra capătului de cerere privind grăniţuirea pentru că părţile nu au un titlu de proprietate valabil şi, în consecinţă, a disjuns capătul de cerere privind grăniţuirea pentru administrarea de probe. Referitor la capătul de cerere cu privire la constatarea nulităţii titlului de proprietate, a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.
În soluţionarea recursului promovat împotriva sentinţei civile nr.510/2010 a Judecătoriei Tg.Neamţ, instanţa de control judiciar a respins recursul ca nefondat, reţinând cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat grăniţuirea proprietăţilor că prima instanţă a procedat corect la disjungerea acestuia, întrucât această cerere a completat acţiunea principală s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art.132 Cod procedură civilă, iar judecata ei ar fi întârziat judecarea primului capăt de cerere.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa apreciază cererea de revizuire, formulată în termenul prevăzut de art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă constă în necesitatea înlăturării încălcării principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în litigii diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, cu consecinţa imposibilităţii executării hotărârilor.
Din această perspectivă, în prezenta cauză instanţa apreciază că prin dispoziţiile hotărârilor invocate ca fiind contrarii, decizia civilă nr.611/24.06.2010, respectiv nr.1143/29.09.2009 nu s-a statuat, cu caracter obligatoriu în condiţiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, asupra modului de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect grăniţuirea. Astfel, prin decizia civilă nr.1143/2009 s-a dispus casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea spre rejudecare reţinându-se, printre altele, nepronunţarea asupra acestui capăt de cerere, în timp ce prin decizia civilă nr.611/2010 s-a apreciat că măsura disjungerii acestui capăt de cerere de acţiunea principală este conformă dispoziţiilor legale având în vedere condiţiile procedurale în care a fost formulată, respectiv cu nerespectarea prevederilor art.132 Cod procedură civilă ce reglementează prima zi de înfăţişare.
În consecinţă, aprecierea aplicării instituţiei disjungerii, enunţată generic de prevederile art.165 Cod procedură civilă, nu contravine măsurilor dispuse de instanţa de recurs prin decizia civilă 1143/RC/2009, de rejudecare a cauzei, în condiţiile care s-a reţinut omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra acestei cereri, iar nu a fost cenzurată o măsură similară de disjungere a acestui capăt de cerere.
În absenţa stabilirii unor limite pentru rejudecarea cauzei prin decizia civilă 1143/RC/2009 aprecierea primei instanţe cu privire la modul de administrare a pricinii, inclusiv sub aspect probatoriu nu era grevată de imperativul imposibilităţii luării anumitor măsuri de natură să asigure respectarea regulilor specifice de soluţionare a cauzei, inclusiv cea privind celeritatea judecăţii, consacrată de dispoziţiile art.2 din titlul XIII al legii nr.247/2005.
Pe de altă parte, sintagma „una şi aceeaşi pricină” se referă la întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a acelei dintâi, consecinţa fiind în acest caz, conform art. 327 alin. 1 Cod procedură civilă, anularea celei de a doua hotărâri. Condiţia legală nu este îndeplinită în situaţia în care prin două hotărâri nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată diferite, ci acestea au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi litigiu, dar în cicluri procesuale diferite, prima fiind o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare pronunţată de instanţa de recurs, iar cea de a doua o decizie de respingere a recursului, pronunţată ulterior de aceeaşi instanţă.
Faţă de aceste considerente, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea de revizuire ca nefondată.
