Până la proba contrarie paza juridică aparţine proprietarului.
Prin acţiunea introductivă, reclamantul a chemat în judecată pe pârât pentru a fi obligat la plata sumei de 500 lei, reprezentând despăgubiri pentru daunele produse de animalele acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 9106 din 8.12.2008 s-a respins acţiunea reclamantului, cu motivarea că, acesta nu a dovedit că pârâtul a fost paznicul material al animalului care i-au distrus cultura de porumb.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul invocând faptul că, răspunderea pârâtului nu este înlăturată pentru motivul că el nu a supravegheat animalele ci alte persoane cu care s-a înţeles să îl înlocuiască, pentru că paza juridică a animalului a avut-o pârâtul.
Tribunalul, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
A reţinut că, temeiul juridic al cererii reclamantului, l-a reprezentat disp.art. 1001 Cod civil şi în mod greşit s-a reţinut că reclamantul nu a dovedit că pârâtul a fost paznicul material al animalului.
Că, din dispoziţiile art. 1001 Cod civil rezultă că în ceea ce priveşte persoanele care sunt ţinute a răspunde pentru pagubele cauzate de principiul este că răspunderea aparţine persoanei care la momentul producerii prejudiciului avea paza juridică a animalului.
Paza juridică decurge din dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi de animalul respectiv, drept ce implică prerogativa de comandă, de direcţie şi de supraveghere a animalului.
Până la proba contrarie se prezumă că paza juridică a animalului aparţine proprietarului.
Astfel, paza juridică nu se confundă cu paza materială a animalului, aceasta din urmă neacordând dreptul paznicului de a se folosi în propriul său de animalul încredinţat.
Instanţa nu a analizat elementele ce rezultă din disp.art. 1001 Cod civil şi a concluzionat greşit că răspunderea ar fi în sarcina paznicului material al animalelor, constatându-se că fondul pricinii nu a fost soluţionat.
Decizia civilă nr. 857 din 30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 12506/318/2008.
Data 31.03.2009 Judecător,
Nicoliţa Şuvagău