Art. 301 c.pr.civ. şi art. 103 c.pr.civ. Tardivitate recurs. Calculul termenului de declarare a acestei căi de atac. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Potrivit art. 301 C.pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acesta urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 C.pr.civilă

Fiind un termen imperativ şi absolut, nerespectarea lui atrage sancţiunea iremediabilă a decăderii, iar o atare concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 C.pr.civilă, care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Fiind un termen imperativ şi absolut, nerespectarea lui atrage sancţiunea iremediabilă a decăderii, iar o atare concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 C.pr.civilă, care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Curtea de Apel Ploieşti-Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie-Decizia nr.350/ 04 mai 2011

Prin Decizia civilă nr. 350 din data de 04 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia tardivităţii recursului invocată, din oficiu, de instanţă şi pe cale de consecinţă a respins recursul formulat, împotriva deciziei civile nr.209 din 20 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, ca tardiv formulat.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că potrivit art. 301 C.pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acesta urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 C.pr.civilă

Termenul sus-menţionat începe să curgă de la data menţionată pe dovada de primire sau procesul-verbal de comunicare întocmit de agentul procedural, iar în speţa dedusă judecăţii, din dovada de primire aflată la fila 117 dosar apel, rezultă că recurentului i-a fost comunicată decizia atacată prin prezenta cerere la data de 16.02. 2011.

Din rezoluţia aplicată pe cererea de recurs rezultă că înregistrarea prezentei căi de atac s-a realizat la data de 8 martie 2011 (fila 4 dosar recurs), cererea fiind depusă personal, nefiind transmisă prin poştă.

În condiţiile în care hotărârea atacată a fost comunicată recurentului la data de 16.02.2011 şi nu s-a făcut dovada depunerii recursului, înainte de data de 04.03.2011, dată când se împlinea termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C.pr.civilă, Curtea de Apel a constatat că excepţia invocată din oficiu este întemeiată, motiv pentru care a admis-o, având în vedere şi dispoziţiile art. 137 C.pr.civilă, potrivit căruia instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură sau de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, raportat la art. 301 C.pr.civilă, instanţa a respins recursul ca tardiv formulat.