Decizia Nr. 2905/12 Decembrie 2011
TRIBUNALUL
Asupra recursului de faţă.
Prin cererea adresată Judecătoriei Motru la data de 07.11.2011 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.4060/263/2011 reclamantul S R M a chemat în judecată pârâţii F Ghe şi F M, solicitând ca pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună obligarea acestora să-i înapoieze minorul S R E, născut la 6.04.2011.
În motivarea cererii se arată că în data de 28 octombrie 2011 soţia sa a fost victima unui accident rutier, urmare căruia a fost internat în diferite unităţi spitaliceşti, ulterior decedând. Pe perioada internării în spital şi pe perioada înmormântării ce a avut loc în localitatea Horăşti a lăsat minorul în grija socrilor săi F Ghe şi F M. În data de 05.11.2011 s-a deplasat pentru a lua minorul dar i-a fost refuzat acest lucru fără nici un drept de către socrii.
Pârâţii legal citaţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii susţinând că încă de la data naşterii copilului ei au fost cei care s-au ocupat de creşterea minorului dat fiind faptul că fiica lor era elevă a Liceului Halânga, iar reclamantul este angajat.
Că, reclamantul nu are o proprie, aceasta fiind şi raţiunea pentru care fiica lor şi soţul acesteia au făcut formalităţile pentru obţinerea unei locuinţe ANL; că veniturile reclamantului sunt drastic diminuate, acesta având instituită o poprire pe salariu pentru o serie de împrumuturi contractate şi de asemenea este recunoscut atât între colegii de serviciu cât şi în cercul cunoscuţilor ca fiind o persoană ce are viciul jocurilor de noroc motiv, pentru care a fost nevoit să împrumute sume de bani care nu au fost returnate.
Pe cale de cerere reconvenţională, solicită stabilirea locuinţei minorului la ei până la soluţionarea acţiunii de drept comun, arătând că ei sunt singurii care au manifestat interes faţă de nevoile minorului încă de la naşterea sa, având în vedere vârsta minorului de sub 1 an şi a faptului că acesta s-a ataşat de anumite persoane şi s-a adaptat unui anumit mediu, astfel că orice modificare a mediului în care acesta s-a integrat ar putea duce la modificări ireversibile în buna dezvoltare a minorului.
Prin sentinţa civilă 2705/15.11.2011 pronunţată de Judecătoria Motru în dosar nr. 4060/263/2011 a fost respinsă cererea principală formulată de reclamantul S R M, în contradictoriu cu pârâţii F Ghe şi F M.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii F Ghe şi F M în contradictoriu cu reclamantul S R M şi s-a stabilit locuinţa minorului S R E la locuinţa pârâţilor reclamanţi, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.4157/263/2011 al Judecătoriei Motru.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că reclamantul a solicitat ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună obligarea pârâţilor să-i înapoieze minorul.
Din dispoziţiile art.581 alineat 1 cod procedură civilă potrivit cărora „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări” decurg două din condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii. Cea de-a treia condiţie care rezultă din caracterul vremelnic al măsurii este ca instanţa să nu cerceteze fondul dreptului.
Instanţa a reţinut că cele trei condiţii de admisibilitate ale unei astfel de cereri nu sunt îndeplinite,reţinându-se următoarele aspecte:
În privinţa urgenţei, reclamantul nu a arătat în ce ar consta urgenţa înapoierii minorului, motivându-şi acţiunea doar pe faptul că minorul are dreptul să locuiască alături de părinţii săi şi că fiind singurul părinte în viaţă nu i se poate nega un astfel de drept al minorului şi dreptul reclamantului de a fi părinte. De asemenea nu a dovedit faptul că lăsarea minorului în continuare în locuinţa pârâţilor ar avea grave consecinţe asupra dezvoltării psihice şi fizice a minorului.
Că, potrivit art. 495 din Codul Civil părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept, însă în măsura în care înapoierea este solicitată pe calea ordonanţei preşedinţiale, reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate a unei astfel de cereri.
În privinţa vremelniciei, reclamantul nu a indicat o anumită perioadă în care luarea unei astfel de măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale să-şi producă efectele, dat fiind faptul că în această materia măsurile dispuse sunt temporare, provizorii şi în atare situaţie, admiterea cererii reclamantului ar avea drept consecinţă pronunţarea unei soluţii definitive în privinţa înapoierii minorului, ori o astfel de soluţie nu este specifică ordonanţei preşedinţiale.
În privinţa condiţiei neprejudecării fondului, s-a reţinut că nu este îndeplinită, având în vedere că se urmăreşte tocmai judecarea pe fond a cauzei, solicitându-se înapoierea minorului, o astfel de acţiune presupunând administrarea unui probatoriu complex şi pe de altă parte nimic nu împiedică reclamantul să formuleze o acţiune pe fond prin care să solicite înapoierea minorului.
Faţă de motivele de mai sus, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute art.581 cod procedură civilă, apreciindu-se astfel ca fiind nefondată cererea principală.
În privinţa cererii reconvenţionale, instanţa a reţinut că pârâţii au solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună stabilirea locuinţei minorului la ei, bunicii materni până la soluţionarea acţiunii de drept comun.
Raportat la dispoziţiile art. 581 cod procedură civilă mai sus menţionate instanţa a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale întrucât, în privinţa urgenţei luarea măsurii se impune pentru a se asigura o stabilitate minorului, având în vedere vârsta fragedă a acestuia, respectiv 7 luni, vârstă la care acesta presupune atenţie deosebită şi supraveghere permanentă.
În acest sens s-a reţinut că minorul a locuit în locuinţa bunicilor materni încă de la naştere, împreună cu aceştia şi părinţii săi în lipsa acestora din urmă fiind în grija bunicilor paterni. Astfel, minorul s-a obişnuit într-un anumit mediu şi cu prezenţa anumitor persoane în preajma sa, instanţa apreciind astfel că, până la luarea unor măsuri definitive, este în interesul superior al minorului ca acestuia să i se asigure un mediu stabil. Pe de altă parte se are în vedere doar stabilirea locuinţei, exercitarea autorităţii părinteşti realizându-se în continuare de către părintele în viaţă-reclamantul din cauza de faţă.
În privinţa vremelniciei s-a reţinut că pârâţii – reclamanţi au formulat o acţiune pentru încredinţarea minorului, acţiune ce face obiectul dosarului nr.4157/263/2011, prin care aceştia au solicitat exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minorul S R E de către bunicii materni şi stabilirea locuinţei minorului la bunicii materni. Prin urmare, luarea măsurii privind stabilirea locuinţei minorului urmează a se dispune până la soluţionarea acţiunii de drept comun.
Cu referire la neprejudecarea fondului, instanţa a reţinut că este vorba de stabilirea provizorie a locuinţei minorului la locuinţa bunicilor materni, nefiind vorba de luarea unei măsuri definitive.
Instanţa nu a reţinut susţinerea pârâţilor-reclamanţi în sensul că reclamantul – pârât a acumulat datorii pentru anumite credite contractate şi este recunoscut atât între colegii de serviciu cât şi în cercul cunoscuţilor ca fiind o persoană ce are viciul jocurilor de noroc motiv pentru care a fost nevoit să împrumute sume de bani care nu au fost returnate.
În acest sens, instanţa a avut în vedere faptul că nu se cunoaşte motivul şi data contractării unor astfel de eventuale credite, iar pe de altă parte susţinerile respective nici nu au fost probate, fiind astfel simple presupuneri.
De asemenea, instanţa nu a avut în vedere nici susţinerea pârâţilor reclamanţi în sensul că prin promovarea acţiunii, reclamantul pârât urmăreşte obţinerea unor sume de la societăţile de ca urmare a decesului soţiei, având în vedere pe de o parte că nici această afirmaţie nu a fost dovedită de către pârâţii- reclamanţi, iar pe de altă parte astfel de presupuneri ar putea fi făcute şi de către reclamantul-pârât.
S-a apreciat că cel puţin în momentul de faţă, date fiind împrejurările de fapt menţionate, nu se impune schimbarea mediului de viaţă al minorului, atât timp cât acesta se află în îngrijirea bunicilor materni în locuinţa cărora a locuit de la naştere, urmând ca o măsură definitivă să fie luată pe baza hotărârii ce se va pronunţa în cadrul dosarului nr.4157/263/2011 al Judecătoriei Motru, că este in interesul superior al minorului menţinerea unei stabilităţi în privinţa condiţiilor de viaţă ale acestuia, cel puţin până la soluţionarea acţiunii pe fond.
Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul reclamant S R M , susţinând că instanţa de fond a apreciat greşit actele deduse judecăţii şi a reţinut că este în interesul minorului să locuiască cu bunicii materni , pe motiv că acesta ar fi locuit acolo de la naştere.
Că, minorul a locuit cu ambii părinţi la bunici de aproximativ o lună şi ar fi revenit la domiciliul din Motru când reţeaua de termoficare a oraşului ar fi funcţionat, dar în acea perioadă a intervenit decesul mamei minorului, că reclamantul ar putea fi sprijinit în creşterea minorului de către mama sa , că domiciliul reclamantului, al mamei minorului şi al minorului este în imobilul aparţinând părinţilor reclamantului, este mobilat şi utilat şi îndeplineşte condiţiile creşterii şi îngrijirii minorului, în comparaţie cu imobilul pârâţilor din satul Horăşti care nu beneficiază de canalizare şi apă curentă, că pârâtul F Ghe suferă de TBC şi este pensionat pe caz de boală, că reclamantul este singurul părinte care exercită autoritatea părintească şi potrivit art. 495 Cod civil, părinţii pot cere oricând instanţei înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept, iar legea privind protecţia copilului prevede că nu poate fi separat copilul de părinţii săi sau de unul dintre aceştia, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege; că în cauză interesul minorului este acela de a creşte alături de părintele rămas în viaţă şi nicidecum de a fi separat în mod abuziv de acesta pentru interesele pecuniare ale bunicilor materni .
Recurentul a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii formulate de el şi respingerea cererii reconvenţionale .
Intimaţii pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că recurentul nu face dovada urgenţei înapoierii minorului, că recurentul nu are posibilitatea de a demonstra că pârâţii, care s-au ocupat de la naşterea minorului de acesta nu-i pot asigura şi în prezent o bună creştere, dimpotrivă reclamantul nu se poate ocupa de minor , fiindcă prezenţa sa la muncă este obligatorie, că reclamantul nu a indicat o perioadă de timp pentru care să se producă efectele ordonanţei preşedinţiale şi că pe calea dreptului comun recurentul reclamant nu a solicitat instanţei încredinţarea minorului, că raportarea doar la calitatea de părinte nu înlătură analizarea interesului superior al acestuia, că reclamantul nu dispune de cele necesare creşterii minorului în raport cu vârsta acestuia şi interesul acestuia reclamă neschimbarea situaţiei de fapt, întrucât bunicii au demonstrat, ocupându-se o perioadă mare de timp, că dispun de toate mijloacele necesare asigurării şi în continuare a unei bune şi responsabile creşteri .
Tribunalul, analizând recursul de faţă, constată că aceste este întemeiat, urmând a fi admis în temeiul art.312 alin. 1 şi 3 c.pr.civ. , raportat la art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
Soluţia instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 581 c.pr.civ., art. 495 , art. 496 – 497 , art. 507 Cod civil , precum şi art. 33 din Legea 272/2004.
Este adevărat că aplicarea dispoziţiilor textelor de lege sus menţionate se poate face şi pe calea dreptului comun, însă aceste dispoziţii legale nu pot fi nesocotite pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, respectiv soluţia dată în cazul unei ordonanţe preşedinţiale nu poate fi contrară acestor dispoziţii legale . Pe calea ordonanţei preşedinţiale instanţa are obligaţia să verifice aparenţa dreptului dedus judecăţii.
Astfel, la soluţionarea prezentei cauze instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că potrivit art. 496 Cod civil, copilul minor locuieşte la părinţii săi, dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili de comun acord locuinţa copilului, iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte asupra acesteia, iar potrivit art. 507 Cod civil, dacă unul din părinţi este decedat , declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv se află în neputinţa de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
Din aplicarea acestor dispoziţii legale la speţa de faţă, rezultă că doar reclamantul, singurul părinte în viaţă, exercită autoritatea părintească faţă de minorul S R E şi copilul trebuie să locuiască cu acesta.
Stabilind locuinţa minorului la domiciliul pârâţilor reclamanţi, instanţa de fond a încălcat textele de lege sus menţionate, precum şi articolul 33 din Legea 272/2004, potrivit cu care copilul nu poate fi separat de părinţii săi, sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege.
Fiind singurul părinte în viaţă, nefiind decăzut din drepturile părinteşti şi nefăcându-se dovada unei alte împrejurări evidente care să-l facă pe reclamant inapt pentru exercitarea drepturilor părinteşti, este fără putinţă de tăgadă că aparenţa de drept în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor părinteşti asupra minorului aparţine reclamantului şi nu bunicilor. Alegerea locuinţei minorului este unul dintre atributele drepturilor părinteşti.
Potrivit art. 495 alin. 1 Cod civil, părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care-l ţine fără drept, iar potrivit alin. 2 din acelaşi articol, instanţa de tutelă poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului superior al copilului .
Astfel, urgenţa măsurii solicitate prin cererea reclamantului rezultă din deţinerea minorului fără drept, câtă vreme nu mai există acordul părintelui ca minorul să locuiască la domiciliul pârâţilor , precum şi din necesitatea de a fi respectate dispoziţiile art. 33 din Legea 272/2004, în sensul înlăturării situaţiei de separare dintre copil şi părinte, împotriva voinţei acestuia.
Opunerea intimaţilor pârâţi ca reclamantul să ia minorul la domiciliul său ( rezultată din necesitatea formulării prezentei acţiuni, precum şi din susţinerile pârâţilor prin cererea reconvenţională şi întâmpinarea la recurs), echivalează cu o separare a copilului de părintele său şi raportat la vârsta minorului, înlăturarea acestei opuneri se impune se a fi făcută de urgenţă . Creşterea minorului pe durata desfăşurării procesului pe calea dreptului comun (judecată în primă instanţă prin administrarea de probe, apel şi recurs) fără a-l cunoaşte şi fără a-l avea în preajmă pe părinte, este de natură a duce la răcirea iremediabilă a legăturii de afecţiune între copil şi părinte şi chiar la neacceptarea de către copil a prezenţei ulterioare a reclamantului în preajma sa, percepându-l ca pe o persoană străină .
Chiar dacă reclamantul nu a indicat o perioadă de timp pentru care solicită înapoierea copilului pe cale de ordonanţă preşedinţială, din textele de lege sus menţionate rezultă vremelnicia unei astfel de măsuri, respectiv până la dovedirea pe calea dreptului comun a existenţei unui caz special prevăzut de lege care să justifice separarea copilului de părinte sau că reclamantul nu dispune de condiţiile necesare şi nu este apt pentru a se ocupa de creşterea copilului, astfel încât să fie afectat interesul copilului prin menţinerea acestuia lângă tatăl reclamant. Astfel, este îndeplinită şi condiţia neprejudecării fondului litigiului dintre părţi.
Faţă de cele expuse, tribunalul va admite recursul declarat de recurentul reclamant S R M împotriva sentinţei civile 2705/15.11.2011 pronunţată de Judecătoria Motru în dosar nr. 4060/263/2011, va modifică sentinţa în sensul că va admite acţiunea, obligând pârâţii să înapoieze reclamantului minorul şi va respinge cererea reconvenţională formulată de intimaţii pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant S R M împotriva sentinţei civile 2705/15.11.2011 pronunţată de Judecătoria Motru în dosar nr. 4060/263/2011.
Modifică sentinţa în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul S R M împotriva pârâţilor F Ghe şi FM, dispune înapoierea către reclamant a minorului S R E, născut la 06.04.2100 şi respinge cererea reconvenţională formulată de intimaţii pârâţi F Ghe şi F M împotriva reclamantului-pârât S R M .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2011 la Tribunalul Gorj .
