(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 149/R/19 mai 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 1856/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 31 martie 2010 în dosarul nr. 2388/190/2010 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamanţilor MI. MCI, CKM formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Bistriţa.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii.
La termenul de judecată din data de 19 mai 2010 tribunalul a invocat şi pus în discuţie excepţia nulităţii recursului declarat pentru nemotivare în termen.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii tribunalul reţine faptul că recursul declarat de reclamanţii MI şi CKM este nul pentru considerentele care urmează a fi relevate.
Hotărârea atacată s-a pronunţat la data de 31 martie 2010, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la data pronunţării, recursul fiind declarat la data de 1 aprilie 2010, anterior primirii comunicării.
Potrivit art. 303 alin. 1 C.proc.civ., recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 303 alin. 2 C.proc.civ., termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
A motiva recursul înseamnă a arăta criticile aduse hotărârii atacate, a exprima nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, indicarea şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin cererea de recurs s-a subliniat doar faptul că reclamanţii au făcut dovada îndeplinirii tuturor cerinţelor impuse de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri – vremelnicie, urgenţă, pagubă iminentă.
Înserarea în cuprinsul cererii de recurs a unei asemenea fraze extrem de generice nu poate fi considerată motivare, atâta timp cât nu se arată punctual, explicit şi la obiect în ce constau cele 3 condiţii de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, din ce împrejurări se deduce urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.
Recurenţii aveau obligaţia să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, prin însăşi cererea de recurs ori printr-un memoriu separat, depus înăuntrul termenului de recurs, respectiv în termen de 5 zile de la data primirii comunicării (7, respectiv 8 aprilie 2010).
În cauză nu există niciun motiv de ordine publică ce ar putea fi examinat chiar în lipsa motivării.
Termenul pentru motivarea recursului (de 5 zile de la data comunicării hotărârii în cazul ordonanţei preşedinţiale) este unul legal, imperativ-onerativ, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii, fiind incidente dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.
În cauză nu s-a dovedit şi nici invocat faptul că recurenţii ar fi fost împiedicaţi printr-o împrejurare mai presus de voinţa lor să acţioneze în termenul legal, situaţie în care se putea solicita repunerea în termen şi, deopotrivă, se putea depune motivarea recursului în termen de 5 zile de la data încetării împiedicării.
Întrucât recurenţii MI şi CKM nu şi-au motivat recursul declarat, deşi trebuia şi aveau această posibilitate şi văzând că nu sunt motive de ordine publică, care pot fi invocate chiar în lipsa motivării căii de atac, tribunalul în baza art. 306 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 303 alin. 1 şi 2 C.proc.civ. va constata nulitatea recursului declarat de aceşti reclamanţi.
Nemotivarea căii de atac face ca instanţa de recurs să nu fie sesizată cu un recurs valabil, acesta neîndeplinind cerinţele legale, astfel că nu poate examina pe fond hotărârea atacată.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul MCI tribunalul constată că acesta nu poate fi considerat nul pentru următorul considerent.
Din cuprinsul procesului-verbal de comunicare a hotărârii atacate lipseşte data înmânării comunicării hotărârii şi numele agentului însărcinat cu înmânarea actului, aspect ce atrage nulitatea procesului-verbal, conform art. 100 alin. 3 C.proc.civ.
Menţionarea datei comunicării hotărârii are o deosebită relevanţă, întrucât de la acest moment începe să curgă termenul de 5 zile pentru motivarea recursului.
Nulitatea procesului-verbal de comunicare a hotărârii face ca recursul motivat la data de 12 mai 2010 să fie considerat motivat în termen, motiv pentru care se impune a fi examinat pe fond.
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată reclamantul a solicitat instanţei sistarea oricărui demers de desfiinţare a gardului edificat pe proprietatea sa până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 10.754/190/2009.
Reclamantul a edificat gardul fără autorizaţie de construire, aspect necontestat de acesta, astfel încât în prezent gardul este construit nelegal.
În dreptul civil există principiul conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obţine protecţia legii.
Ca atare, atâta timp cât reclamantul a încălcat disciplina în construcţii, edificând un gard fără autorizaţia cerută de lege, nu poate obţine protecţia legii, în condiţiile în care tocmai reclamantul a nesocotit-o.
Faptul că în cuprinsul somaţiilor invocate în apărare se face menţiunea că acel gard ar fi pe domeniul public, nu are relevanţă atâta timp cât din aceste somaţii se deduce că măsura ridicării gardului a fost solicitată şi pe considerentul că acesta este ridicat fără autorizaţie de construire.
Prin urmare, ridicarea gardului s-a solicitat nu doar pe considerentul că bunul s-ar afla pe domeniul public, ci şi în considerarea faptului că este ridicat fără autorizaţie de construire.
Nu are relevanţă în cauză faptul că nu s-a stabilit comiterea unei contravenţii, atâta timp cât lipsa autorizaţiei de construire demonstrează edificarea unei construcţii cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată.
În baza acestor considerente, reţinând că reclamantul se face culpabil de ridicarea unei construcţii fără autorizaţie de construire, deci cu încălcarea legii, tribunalul va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, iar pe fond va respinge ca nefondat recursul declarat.
