Autoritate de lucru judecat. Condiţii. Inexistenţa identităţii de părţi


Identitatea de părţi, ca element al autorităţii de lucru judecat la care se referă art. 1201 din Codul civil (“aceleaşi părţi … în aceeaşi calitate”), are în vedere nu prezenţa lor fizică, ci pe cea juridică, adică participarea lor în proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant.

Nu există în nici un caz identitate de părţi între comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a unei comune şi primarul acesteia, întrucât este vorba de două entităţi juridice distincte, de doi subiecţi de drepturi cu totul diferiţi, care nu se confundă chiar dacă cel de-al doilea îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al celei dintâi.

în primul litigiu, primarul comunei nu a participat în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, ci doar în calitatea sa de reprezentant al comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, aceasta din urmă fiind titulară de drepturi şi obligaţii în raportul de drept material dedus judecăţii. în plus, comisia locală a avut şi calitatea de pârâtă.

Litigiul de faţă a fost promovat, în calitate de reclamant, şi în puterea art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, de către primarul comunei, care, de această dată, acţionează în nume propriu, fiind el însuşi titular de drepturi şi obligaţii.

(Decizia nr. 1284 din 6 decembrie 2004 – Secţia a IlI-a civilă)

Prin Sentinţa civilă nr. 1172 din 15.05.2003, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 1175/2003, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat ridicată de pârâtul O.D. şi s-a respins pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere formulat de reclamantul primarul comunei C., judeţul Giurgiu, împotriva pârâţilor O.D., B.M.I., P.E., B.M. şi Comisia judeţeană Giurgiu pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 51114 din 2.08.1995, eliberat pe numele O.E., moştenitoarea defunctului O.N., în sensul diminuării suprafeţei de teren intravilan cu 502 mp, urmând a se înscrie la rubrica intravilan numai 1.000 mp.

Pe cale de consecinţă, a fost respins şi capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 54932 din 16.01.1996, eliberat numitului B.G.M., în sensul suplimentării suprafeţei de teren intravilan cu 502 mp, urmând a se înscrie în titlu la rubrica intravilan suprafaţa de 0,2965 ha.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că există identitate de părţi, obiect şi cauză între cererea înregistrată sub nr. 2941/2001, soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 3053/2001 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă ulterior irevocabilă, şi acţiunea dedusă în prezent judecăţii, corespunzător primului capăt de cerere.

Astfel, s-a arătat că, deşi în prima cerere de chemare în judecată calitatea de reclamanţi au avut-o numiţii B.M. şi B.I., în prezent aceasta aparţine primarului comunei C. Există identitate de părţi, totuşi, întrucât şi în procesul ulterior a figurat ca parte Comisia locală C. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care este condusă de către primarul comunei.

Obiectul şi cauza celor două pricini au fost identice.

în legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere, s-a apreciat că pârâtul B.M. avea la dispoziţie calea plângerii, prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, dacă se considera nemulţumit de faptul că i s-a reconstituit dreptul de proprietate numai asupra suprafeţei de 0,2463 ha teren intravilan. Având în vedere obiectul solicitării, reclamantul a încălcat prevederile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, pretenţia sa de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea numiţilor B.M. şi B.l. fiind inadmisibilă.
Apelul declarat de către primarul comunei C., judeţul Giurgiu, împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 478 din 16.12.2003, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 2925/2003, reţinându-se că interesul justificat în cauza de faţă este identic cu cel afirmat în cauza soluţionată definitiv şi irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 3053/2001 a Judecătoriei Giurgiu. în litigiul anterior, comisia locală a figurat ca parte, iar calitatea procesuală a reclamantului-apelant este legată de calitatea acestuia de preşedinte al comisiei locale.

împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul, criticând pentru nelegalitate hotărârea instanţei de apel.

Prin motivul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, s-a arătat că au fost încălcate în speţă prevederile art. 163 din Codul de procedură civilă, cele ale art. 1201 din Codul civil, ca şi cele ale art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997.

Astfel, recurentul a susţinut că nu poate fi reţinută existenţa autorităţii de lucru judecat în cauză, în primul rând întrucât nu există identitate de părţi între pricina de faţă şi cea soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 3053/2001 a Judecătoriei Giurgiu, în prezent calitatea de reclamant aparţinând primarului comunei C., care stă în justiţie în nume propriu. în celălalt dosar, parte a fost Comisia locală C.

în al doilea rând, cauza de faţă cuprinde un motiv suplimentar de nulitate, ce nu a fost pus în discuţie în primul Dosar nr. 2941/2001, respectiv nevalidarea suprafeţei de 1.502 mp intravilan, cât apare înscrisă în Titlul de proprietate nr. 51114/1995, de către comisia judeţeană, care a validat doar 1.000 mp teren intravilan.

La data de 29.11.2004, intimata Comisia judeţeană Giurgiu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, neputându-se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat în pricina de faţă, de vreme ce comisia locală şi primarul sunt două autorităţi distincte, prin dispoziţii legale diferite şi privitor la situaţii diferite.

Curtea a apreciat recursul declarat ca fiind întemeiat.

în mod greşit, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut existenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 3053 din 31.05.2001 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă definitivă şi irevocabilă, în raport de cel dintâi capăt al cererii de chemare în judecată, formulată de către recurentul-reclamant în pricina de faţă.

Autoritatea de lucru judecat presupune existenţa unei triple identităţi între elementele la care se referă art. 1201 din Codul civil, respectiv părţi, obiect şi cauză.

în cauza dedusă judecăţii există cel puţin un motiv pentru care nu s-ar putea reţine autoritatea de lucru judecat, şi anume lipsa identităţii între părţile care au figurat în fiecare dintre cele două litigii.

Astfel, cererea de chemare în judecată soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 3053 din 31.05.2001 a Judecătoriei Giurgiu a fost formulată de către reclamanţii B.M. şi B.l. împotriva pârâţilor Comisia judeţeană Giurgiu, Comisia locală C. şi O.D., în timp ce prezenta cerere de chemare în judecată a fost promovată, în temeiul art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, de către primarul comunei C., judeţul Giurgiu, în contradictoriu cu pârâţii O.D., B.I., P.E. şi B.M. (ca succesori ai lui B.M.) şi Comisia judeţeană Giurgiu de aplicare a Legii nr. 18/1991.
în mod cu totul eronat, ambele instanţe au apreciat că între cele două pricini se verifică şi identitatea de părţi, ca element al autorităţii de lucru judecat, întrucât, deşi în cel dintâi litigiu primarul nu a fost parte, această calitate a avut-o comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, al cărui preşedinte el este, astfel încât calitatea sa procesuală este întocmai legată de calitatea acestuia de preşedinte al comisiei locale.

Nu există în nici un caz identitate de părţi între Comisia locală C. de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi primarul acesteia, întrucât este vorba de două entităţi juridice distincte, de doi subiecţi de drepturi cu totul diferiţi, eare nu se confundă, chiar dacă cel de-al doilea îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al celei dintâi.

în primul litigiu, primarul comunei C. nu a participat în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, ci doar în calitatea sa de reprezentant al Comisiei locale C. de aplicare a Legii nr. 18/1991, aceasta din urmă fiind titulară de drepturi şi obligaţii în raportul de drept material dedus judecăţii. în plus, comisia locală a avut şi calitatea de pârâtă.

Litigiul de faţă a fost promovat, în calitate de reclamant, şi în puterea art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, de către primarul comunei, care, de această dată, acţionează în nume propriu, fiind el însuşi titular de drepturi şi obligaţii.

Identitatea de părţi, ca element al autorităţii de lucru judecat la care se referă art. 1201 din Codul civil (“aceleaşi părţi … în aceeaşi calitate”), are în vedere nu prezenţa lor fizică, ci pe cea juridică, adică participarea lor în proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant.

Prin urmare, nu poate exista identitate de părţi în ipoteza a două litigii în care cel care a avut calitatea de reprezentant al unei părţi în primul litigiu figurează el însuşi în cel de-al doilea litigiu.

Consideraţiile pe care atât instanţa de apel, cât şi cea de fond le-au făcut asupra posibilităţii subiectelor de drept menţionate în art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 de a promova succesiv acţiunea în constatarea nulităţii actelor emise cu încălcarea Legii nr. 18/1991 nu-şi au rostul, o astfel de situaţie neregăsindu-se în cauză de vreme ce doar acţiunea de faţă a fost introdusă la iniţiativa uneia din autorităţile indicate în textul de lege menţionat.

Pe de altă parte, răspunsul la această problemă nu poate fi dat decât de instituţia juridică a autorităţii de lucru judecat, întrucât, eventual, doar aceasta s-ar putea opune promovării în acest fel a căilor procesuale prevăzute de art. III alin. (1), de către subiectele enumerate în alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea nr. 169/1997.

Găsind întemeiat acest motiv de recurs formulat de către recurent, motiv care este şi unul de casare faţă de împrejurarea că litigiul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, conform art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat, a casat decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecarea apelului Tribunalului Giurgiu, în temeiul art. III din Legea nr. 195/2004.