Art. 2821 Cod procedura civila restrânge exercitiul apelului la litigii al caror obiect au o valoare de pâna la 100.000 lei, inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedura civila prevede ca, în situatia în care hotarârea pronuntata de instantele de judecata sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cai de atac este de competenta instantei imediat urmatoare celei care a pronuntat hotarârea în cauza.
Potrivit art. 299 Cod procedura civila, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotarârile pronuntate în apel si hotarârile date, în prima instanta, fara drept de apel, deci hotarârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 Cod procedura civila.
Pe de alta parte, din dispozitiile alin. (2) al art. 377, cu referire la hotarârile irevocabile, raportat la art. 299 Cod procedura civila, rezulta ca sistemul român de jurisdictie a statuat principiul unicitatii recursului, dreptul la aceasta cale stingându-se prin exercitare.
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 2431/327/2009, reclamantul C.V. a chemat în judecata pe pârâtul P.F.A. – T.E.M., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa oblige pârâtul sa refaca lucrarile efectuate necorespunzator la un put de apa potabila de mare adâncime, iar în caz de refuz sa fie autorizat reclamantul sa le execute pe cheltuiala pârâtului, sau acesta sa fie obligat la plata unor despagubiri în valoare de 40.000 lei. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca în luna septembrie 2008 s-a înteles cu pârâtul în sensul ca acesta sa îi construiasca un put de mare adâncime pentru apa potabila, pârâtul fiind specialist în foraje. A mai precizat reclamantul ca pretul convenit a fost de 33.000 de lei, la care s-a adaugat si pretul materialelor, de 7000 de lei. Reclamantul a mai învederat faptul ca lucrarea a început în luna octombrie 2008, durând aproximativ doua saptamâni, dupa care pârâtul i-a spus ca lucrarea a fost terminata, însa va mai scoate 2-3 zile apa cu mâl si ca nu a avut loc o receptie a lucrarii. Reclamantul a mai mentionat ca nici în prezent nu a aparut apa limpede si ca ulterior a aflat, consultând alte persoane, ca nefunctionarea putului este cauzata de faptul ca groapa este strâmba, însa pârâtul nu a mai dorit sa ia legatura cu reclamantul, desi acesta l-a contactat, pentru rezolvarea problemei si remedierea lucrarii. De aceea, reclamantul a solicitat ca pârâtul sa fie obligat la refacerea lucrarilor, atât timp cât acestea au fost executate necorespunzator, putul trebuind sa fie perpendicular, iar în caz de refuz, sa se dispuna autorizarea reclamantului sa execute lucrarile pe cheltuiala pârâtului sau obligarea acestuia la plata sumei de 40.000 de lei, reprezentând contravaloarea manoperei si a materialelor.
Pârâtul PFA – T.E.M., legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca inadmisibila pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevazuta de art.720 alin. 2 C.proc.civ., iar pe fond respingerea actiunii având în vedere ca lucrarea a fost acceptata fara rezerve de catre beneficiar. De asemenea, pârâtul a invocat si exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru constatarea viciilor ascunse ale lucrarii, întrucât termenul de prescriptie de 6 luni a fost depasit.
Prin sentinta civila nr.2845/08.10.2010 Judecatoria Tulcea a respins actiunea formulata de catre reclamantul C.V., ca nefondata.
Pentru a se pronunta astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
Relativ la cele doua exceptii invocate prin întâmpinare, instanta de fond le-a respins prin încheierea din 16.10.2009, pentru motivele precizate în respectiva încheiere.
Pe fond, prima instanta a constatat ca actiunea formulata de catre reclamantul C.v. nu este întemeiata. Astfel, continutul conventiei dintre parti rezulta din factura emisa pe data de 22.11.2008, factura însusita de catre ambele parti prin semnatura si potrivit careia pârâtul trebuia sa presteze servicii de foraj la o adâncime de 80 de metri. Faptul ca obligatia pârâtului era doar acea de a fora putul, iar nu de a gasi apa potabila, rezulta si din înscrisul eliberat de catre Oficiul Registrului Comertului în care se mentioneaza activitatile pe care le poate desfasura pârâtul ca persoana fizica autorizata, acestea rezumându-se la lucrari de foraj si la activitati de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea.
Stabilirea continutului conventiei dintre parti este esentiala pentru solutionarea cauzei, întrucât retinerea unei eventuale culpe a pârâtului nu poate fi facuta decât prin raportare la întelegerea partilor, deci la obligatiile care îi reveneau pârâtului potrivit acestei întelegeri.
Asa cum s-a mentionat anterior, pârâtului îi revenea doar obligatia de a executa putul, iar nu si aceea de a racorda respectiva lucrare la sursa de apa potabila sau de a garanta faptul ca în urma executarii putului va fi gasita apa potabila. În aceste conditii, trebuie stabilit daca faptul ca nu a fost gasita apa potabila a fost cauzat de eventuale deficiente în executarea lucrarilor de foraj.
Atât din continutul raportului de expertiza tehnica întocmit în cauza,cât si din precizarile facute de catre expert în fata instantei, rezulta ca lucrarile de foraj executate de catre pârât nu prezinta deficiente tehnice care sa fi constituit cauza faptului ca nu a fost gasita apa potabila. Din aceleasi probe mai rezulta si faptul ca, anterior începerii lucrarii, ar fi trebuit întocmita o documentatie tehnica din care sa rezulte daca în respectivul loc poate fi gasita apa potabila, aceasta documentatie trebuind însa obtinuta de catre beneficiarul lucrarii, adica de catre reclamant, si ca negasirea apei potabile poate fi cauzata si de colmatarea putului, sarcina decolmatarii acestuia revenind, de asemenea, beneficiarului.
Prin urmare, din probele anterior mentionate rezulta ca pârâtul si-a îndeplinit obligatiile contractuale, acestea constând exclusiv în executarea lucrarii de foraj a putului, si atât timp cât forajul si tubajul au fost corect executate, nu se poate retine nici o culpa în sarcina acestuia, iar faptul ca nu a fost gasita apa potabila nu îi poate fi imputat pârâtului deoarece, pe de o parte, conventia partilor nu se referea si la acest aspect, iar pe de alta parte, lipsa apei potabile nu se afla în legatura de cauzalitate cu modul în care pârâtul a efectuat lucrarile de foraj.
Împotriva acestei sentinte, la data de 25 noiembrie 2010, a formulat apel reclamantul Cralea Virgiliu, urmând ca motivele de apel sa fie dezvoltate si depuse la dosar în termenul prevazut de art.287 alin.2 cod pr.civ.
Prin întâmpinarea depusa de intimata pârâta PFA – T.E.M. la data de 7 februarie 2011 s-a învederat ca, raportat la valoarea litigiului dedus judecatii, calea de atac în cauza este recursul.
La termenul de judecata din 9 martie 2011, instanta a constatat ca recursul este calea de atac, ocazie cu care intimata pârâta a înteles sa invoce nulitatea recursului conform art.306 cod pr.civ.
Prin decizia civila nr. 331/20.04.2011, Tribunalul Tulcea a constatat nul recursul declarat de reclamant împotriva sentintei civile nr. 2845/8 octombrie 2010 pronuntata de Judecatoria Tulcea în conditiile art. 306 Cod procedura civila, instanta retinând ca reclamantul nu a exercitat calea de atac cu respectarea exigentelor art. 301 coroborat cu art. 303 Cod procedura civila, respectiv recursul nu a fost motivat în fapt si în drept în termenul legal de 15 zile de la data comunicarii sentintei.
Împotriva acestei decizii, cât si a încheierii din data de 9.03.2011, a declarat recurs reclamantul C.V., care le-a criticat pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 3 Cod procedura civila coroborat cu art. 304 Cod procedura civila, recurentul sustinând ca hotarârea a fost pronuntata cu încalcarea competentei de ordine publica a tribunalului, care era competent sa solutioneze calea de atac a apelului împotriva sentintei civile nr. 2845/8 octombrie 2010 a Judecatoriei Tulcea, iar nu recursul.
Se mai sustine ca instanta de apel a schimbat în mod gresit obiectul actiunii reclamantului, din actiune neevaluabila în bani, ce avea ca obiect – obligatie de a face, într-o actiune evaluabila în bani, ce viza antrenarea raspunderii contractuale a pârâtului pentru executarea necorespunzatoare a unei lucrari – respectiv realizarea în mod defectuos a unui put de apa potabila de mare adâncime, valoarea lucrarilor fiind de 40.000 lei.
Recurentul arata ca prima instanta a stabilit în mod corect, în raport de obiectul actiunii sale – obligatie de a face – calea de atac careia îi era supusa hotarârea pronuntata si a mentionat-o ca atare în dispozitivul sentintei.
Conformându-se acestor dispozitii, reclamantul a exercitat calea de atac a apelului, pe care a si motivat-o cu respectarea dispozitiilor legale, la prima zi de înfatisare conform art. 287 alin. (2) teza a II-a Cod procedura civila, iar Tribunalului Tulcea îi revenea obligatia, în ipoteza în care constata ca se impune recalificarea caii de atac din apel în recurs, sa constate ca aceasta cale a fost motivata în termen si sa procedeze la judecata recursului în raport de criticile reclamantului.
În concluzie, recurentul a solicitat casarea hotarârii Tribunalului Tulcea si trimiterea cauzei aceleasi instante pentru rejudecare în raport de calea legala de atac.
Curtea, analizând hotarârea Tribunalului Tulcea si încheierea din 09 martie 2011 în raport de criticile reclamantului constata urmatoarele:
Criticile reclamantului cu privire la calificarea gresita a actiunii de chemare în judecata promovata de reclamant, si încadrarea litigiului în categoria actiunilor evaluabile în bani, cu consecinta incidentei în speta a dispozitiilor art. 2821 Cod procedura civila, se retin a fi nefondate.
Conform art. 84 Cod procedura civila pentru a caracteriza actiunea introdusa, instanta nu trebuie sa se orienteze dupa sensul literal sau juridic al termenilor folositi, ci dupa cel pe care reclamantul a înteles sa îl atribuie acelor termeni, dupa natura dreptului si a scopului urmarit prin exercitarea acestor actiuni, acestor termeni.
În speta se retine ca prin actiunea dedusa judecatii reclamantul a supus analizei instantei de judecata antrenarea raspunderii contractuale a pârâtului, ca urmare a executarii necorespunzatoare a contractului de antrepriza de lucrari perfectat între parti în septembrie 2008 solicitând instantei sa oblige pârâtul sa remedieze deficientele lucrarii executate – forarea unui put pentru alimentarea cu apa, sau în ipoteza în care pârâtul refuza îndeplinirea corespunzatoare a obligatiei asumate, s-a solicitat ca reclamantul sa efectueze aceasta lucrare pe cheltuiala pârâtului, cu plata unor despagubiri în cuantum de 40.000 lei.
Prin urmare, actiunea dedusa judecatii – de reclamant este o actiune în realizarea dreptului sau nascut din contract de antrepriza, respectiv reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la executarea în natura a obligatiei asumate – executarea unui put pentru alimentarea locuintei cu apa – si, în subsidiar, obligarea acestuia la despagubiri pentru nerespectarea obligatiei contractuale.
Antrepriza este contractul prin care una dintre parti (antreprenor) se obliga sa execute pe riscul sau o anumita lucrare pentru cealalta parte, numita client, în schimbul unei remuneratii.
În caz de neexecutare a lucrarii, antreprenorul raspunde fata de client potrivit dreptului comun (clauza penala, daune-interese, daune cominatorii, executarea în contul debitorului cu autorizatia justitiei, etc. – art. 1066 si urmatoarele Cod civil).
Antreprenorul raspunde fata de client si pentru neexecutarea corespunzatoare a lucrarii pâna la momentul receptiei lucrarii, iar pentru viciile ascunse si dupa primirea lucrarii de catre client si chiar daca lucrarea nu a fost executata personal de catre antreprenor (art. 1487 Cod civil).
În speta se constata ca între parti a intervenit în luna septembrie 2008 un contract de antrepriza de lucrari, pârâtul asumându-si obligatia sa foreze pentru reclamant în calitate de client un put de apa potabila de mare adâncime în schimbul unei remuneratii de 33.000 lei, conventie recunoscuta de ambele parti în cadrul interogatoriilor luate în fata instantei de judecata.
Împrejurarea conform careia aceasta întelegere nu a fost materializata într-un înscris (instrumentum) nu echivaleaza cu lipsa contractului (în sens de act juridic civil), partile confirmând întelegerea, iar pârâtul în calitate de antreprenor a si executat obligatia asumata – forarea putului de apa potabila de mare adâncime.
Împrejurarea ca aceasta lucrare a fost realizata necorespunzator, reclamantul invocând existenta unor vicii ascunse, necunoscute la momentul receptiei lucrarii si care au facut imposibila obtinerea de apa limpede, apta consumului în gospodarie, a determinat actionarea în justitie a pârâtului pentru antrenarea raspunderii contractuale a acestuia pentru viciile lucrarii, reclamantul solicitând în principal obligarea pârâtului sa îsi execute în natura obligatia de a fora un put de mare adâncime pentru alimentare cu apa si în subsidiar, executarea lucrarii în contul debitorului cu autorizatia justitiei (art. 1066 Cod civil).
Prin urmare, izvorul raspunderii pârâtului îl constituie contractul de antrepriza încheiat cu reclamantul, contract a carei valoare este de 33.000 lei, Tribunalul Tulcea statuând în mod judicios ca actiunea dedusa judecatii de catre reclamant este o actiune evaluabila în bani, prin care reclamantul urmareste realizarea dreptului sau de creanta izvorât din contractul de antrepriza, iar nu o actiune, neevaluabila în bani, intitulata generic „obligatie de a face”, hotarârii pronuntate în prima instanta fiindu-i aplicabile dispozitiile art. 2821 Cod procedura civila.
Art. 2821 Cod procedura civila, restrânge exercitiul apelului la litigii al caror obiect au o valoare de pâna la 100.000 lei, inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedura civila, prevede ca, în situatia în care hotarârea pronuntata de instantele de judecata sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cai de atac este de competenta instantei imediat urmatoare celei care a pronuntat hotarârea în cauza.
Termenul de „litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 Cod procedura civila desemneaza toate actiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrina si jurisprudenta în materie, prin raportare la obiectul acestora, care priveste în mod direct o valoare patrimoniala, ori un act juridic al carui drept este un drept evaluabil în bani.
Cum în speta reclamantul a dedus judecatii primei instante o actiune prin care tindea la antrenarea raspunderii contractuale a pârâtului, în calitate de antreprenor, pentru viciile lucrarii contractate – un put pentru captarea apei potabile, valoarea contractului de antrepriza fiind de 33.000 lei, se constata ca actiunea era evaluabila în bani, iar hotarârea pronuntata de prima instanta era supusa exclusiv caii de atac a recursului, la Tribunalul Tulcea, ca instanta ierarhic superioara Judecatoriei.
Instituirea unei singure cai de atac – aceea a recursului – în cazul hotarârilor judecatoresti pronuntate în litigii al caror obiect au o valoare de pâna la 100.000 lei inclusiv, nu constituie o modalitate de îngradire a dreptului de liber acces la justitie, legiuitorul putând dispune o simplificare a procedurilor si o reducere a nr. cailor de atac în cazul litigiilor ce au ca obiect o valoare mai redusa, respectiv sub 100.000 lei.
Prin decizia civila nr. 1/1999 Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfaptuieste actul de justitie. S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile constitutionale ale art. 125 al. (3) potrivit carora „Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege”. Pentru situatii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale astfel încât liberul acces la justitie sa nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente – între care si respectarea nr. cailor de atac si a termenelor în care pot fi exercitate.
Posibilitatea provocarii unui control judicios al hotarârii judecatoresti pentru motive referitoare la pronuntarea acestora cu nerespectarea conditiilor formale, legal prevazute, de desfasurare a judecatii sau ca o consecinta a unui rationament jurisdictional eronat este reglementata în prezent prin norma constitutionala.
Însa potrivit art. 129 din Constitutia României, revizuita, partile interesate pot exercita caile de atac numai în conditiile legii procesuale.
Corespunzator acestui principiu legiuitorul a reglementat în mod expres hotarârile susceptibile a fi supuse reformarii, caile de atac si titularii acestora, precum si cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigura un control efectiv al hotarârii judecatoresti si satisface exigentele art. 21 din legea fundamentala, referitoare la liberul acces la justitie si la dreptul la un proces echitabil reglementate de C.E.D.O.
În speta, în raport de dispozitiile art. 2821 Cod procedura civila si de valoarea obiectului actiunii dedusa judecatii în mod judicios Tribunalului Tulcea, prin încheierea de sedinta din 09.03.2011 a calificat calea de atac careia îi era supusa hotarârea primei instante ca fiind recurs si nu apel, si a procedat la judecarea acestei cai de atac cu respectarea exigentelor legii privind compunerea completului de judecata si a termenelor de exercitare si de motivare a acestei cai de atac.
Împrejurarea ca prima instanta a indicat în mod gresit, în dispozitivul sentintei civile nr. 2845/8.10.2010 faptul ca hotarârea e supusa apelului nu poate justifica eroarea în care s-a aflat partea asistata de aparator si nu poate deschide acesteia o alta cale de atac împotriva hotarârii Tribunalului Tulcea.
Potrivit art. 299 Cod procedura civila sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotarârile pronuntate în apel si hotarârile date, în prima instanta, fara drept de apel, deci hotarârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 Cod procedura civila.
Pe de alta parte din dispozitiile alin. (2) al art. 377, cu referire la hotarârile irevocabile, raportat la art. 299 Cod procedura civila, rezulta ca sistemul român de jurisdictie a statuat principiul unicitatii recursului, dreptul la aceasta cale stingându-se prin exercitare.
Cum decizia civila nr. 331 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Tulcea este irevocabila, fiind pronuntata în recurs, Curtea constata ca reclamantul nu mai are deschis un al doilea recurs la aceasta hotarâre, prezentul recurs fiind inadmisibil si va fi respins ca atare.
