Calificarea unui contract ca fiind de agent conform Legii nr.509/2002 sau de mandat conform art.1532 se face prin raportare la clauzele contractului şi nu în raport de denumirea dată de părţi actului încheiat
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.146/1748/2008 – DECIZIA CIVILĂ NR.356/30.03.2011)
Prin sentinţa civilă nr. 3158 din 26 noiembrie 2009, Judecătoria Cornetu a admis acţiunea reclamantei B.F.P. SRL în contradictoriu cu pârâţii G.G., S.O., L.G., L.C.; a dispus pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare teren extravilan de 14.318 mp., situat în comuna J., judeţ Ilfov, parcela 95, tarlaua 27, prin care pârâţii L.G. şi L.C. au calitatea de vânzători iar reclamantul de cumpărător; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărarea pentru terenul situat în comuna J., judeţ Ilfov, parcela 95, tarlaua 27, teren extravilan de 14.318 mp., cu nr. cadastral 1001, intabulat în cartea funciară nr. 961, act autentificat sub nr. 2657/ 2007; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărarea pentru terenul situat în comuna Jilava, judeţ Ilfov, parcela 95, tarlaua 27, încheiat între S.O. şi G.G. autentificat sub nr. 454/2008; a repus părţilor în situaţia anterioară prin restituirea terenului situat în comuna J., judeţ Ilfov, parcela 95, tarlaua 27, nr. cadastral 1001, intabulat în cartea funciară nr. 961; a obligat pârâţii la 10.935 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, la data de 06 octombrie 2005 s-a încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare între L.G. şi L.C., reprezentaţi de mandatar S.O., în calitate de promitenţi vânzători şi SC B.F.P. SRL, reprezentată de S.O., în calitate de promitent cumpărătoare pentru terenul extravilan arabil în suprafaţă de 14.318 mp., situat în comuna J., judeţul Ilfov, identificat în parcela 95, tarla 27, cu preţul de 101.886,89 lei, respectiv 28.636 euro, pe care promitenţii vânzători l-au primit în întregime.
Pârâţii L.G. şi L.C. s-au obligat să nu înstrăineze terenul până cel târziu la 20 ianuarie 2006 (fila 6 dosar fond).
La 15 august 2007 (filele 122 – 123 dosar fond) s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2657 din 15 august 2007 între L.G. şi L.C., în calitate de vânzători şi S.O., în calitate de cumpărător pentru terenul extravilan arabil în suprafaţă de 14.318 mp., situat în comuna J., judeţul Ilfov, parcela 95, tarla 27, cu preţul de 214.770 lei.
La 28 noiembrie 2008 (filele 73 – 74 dosar fond) s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 454 din 15 februarie 2008 între S.O. şi G.G., în calitate de cumpărătoare pentru terenul extravilan arabil în suprafaţă de 14.318 mp., situat în comuna J., judeţul Ilfov, parcela 95, tarla 27, cu preţul de 288.913,33 lei.
Potrivit adresei nr. 60069 din 26 ianuarie 2009 (fila 152 dosar fond) S.O. a restituit reclamantei suma de 213.427 lei (echivalentul a 59.000 euro), sumă ce apare în contabilitatea reclamantei la 12 decembrie 2007.
Anterior încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3657 din 16 octombrie 2005, s-a încheiat contractul de agent între S.O., în calitate de agent şi reclamanta SC B.F.P. SRL, în calitate de comitent (filele 129 – 130 dosar fond), prin care S.O. s-a obligat să intermedieze cumpărarea de către reclamantă a unei suprafeţe de 4.300 mp. teren situat în comuna J., judeţul Ilfov.
În cazul în care S.O. nu-şi îndeplinea obligaţia de a intermedia contractul de vânzare – cumpărare, acesta s-a obligat să restituie suma de 90.000 euro în termen de zece zile de la data expirării datei de 20 ianuarie 2006.
În cazul în care mandatarul încheie actul juridic care formează obiectul mandatului cu o terţă persoană pe care tot el o reprezintă (dublă reprezentare), există pericolul neglijării intereselor mandatului. Deşi Codul civil nu conţine o regulă generală şi expresă, s-a apreciat că mandantul poate cere anularea actului pentru prin reticenţă (Francisc Deah – Contracte civile şi comerciale, pagina 144, ediţia 1993).
Cauzele de încetare a contractului de mandat sunt următoarele: revocarea mandatului, renunţarea mandatarului, moartea uneia dintre părţi etc.
Astfel, mandatarul poate renunţa la mandat, notificând mandatarului renunţarea sa (art. 1556 Cod civil). În speţa de faţă pârâtul S.O. nu a notificat reclamanta cu privire la renunţarea sa la mandat, obligaţie pe care o avea potrivit legii.
Ca urmare, instanţa a admis acţiunea reclamantei.
Faptul că mandatarul însărcinat şi plătit să realizeze încheierea contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică a acţionat în contra mandantei (a reclamantei), în înţelegerea dolosivă cu pârâţii L.G. şi L.C., nu le-a justificat acestora din urmă o descărcare de obligaţii faţă de reclamantă, întrucât nimănui nu-i este permis să invoce în favoarea sa culpa proprie.
Contractul de vânzare – cumpărare dintre pârâtul S.O. şi pârâta G.C. este un act subsecvent nul unui act iniţial nul, în virtutea principiului iure dontis, resolvitur ius accipients.
Ca urmare, instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare pentru terenul extravilan arabil situat în comuna J., judeţul Ilfov, în suprafaţă de 14.318 mp., parcela 95, tarla 27, încheiat între pârâtul S.O. şi pârâta G.C., autentificat sub nr. 454/2008.
A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea terenului extravilan arabil situat în comuna J., judeţul Ilfov, în suprafaţă de 14.318 mp., parcela 95, tarla 27, având număr cadastral 1001, intabulat în Cartea funciară la nr. 951.
Din răspunsurile reclamantei la interogatoriu a reieşit că SC B.F.P. SRL nu a fost de acord ca preţul mandatului încredinţat pârâtului S.O. să constea în dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie, iar plata sumei de 59.000 euro, înregistrată în contabilitate, reprezintă o restituire a preţului dat de reclamantă către pârâtul S.O., în virtutea contractului de agent încheiat.
Prin decizia civilă nr. 1075 din 15 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III a Civilă a admis apelurile formulat de apelanţii – pârâţi G.G. şi S.O., împotriva sentinţei civile nr. 3158 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 146/1748/2008, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B.F.P. SRL şi cu intimaţii – pârâţi L.G. şi L.C.; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: a respins acţiunea principală, astfel cum a fost precizată şi completată, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul S.O.; a obligat intimata – reclamantă la plata sumei de 6.196,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi timbru judiciar şi onorariu avocat apel) către apelanta G.G. şi a sumei de 4.366,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi timbru judiciar – fond şi apel) către apelantul S.O.; a obligat reclamanta la plata sumei de 3.767,81 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi a sumei de 6,8 lei, reprezentând timbru judiciar – măsură de la pronunţarea hotărârii, conform art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Pentru a pronunţa această decizie Tribunalul a reţinut că, la data de 04 octombrie 2005, între reclamantă şi pârâtul S.O., s-a încheiat un contract de agent (fila 129 dosar fond) prin care pârâtul s-a obligat să intermedieze cumpărarea de către reclamantă a unei suprafeţe de 4.300 mp., teren agricol, care să fie situat pe raza comunei Jilava, judeţul Ilfov, la preţul de 2 euro/mp., până cel mai târziu la data de 20 ianuarie 2006.
Esenţială în contract este clauza prevăzută la art. 4, potrivit căreia, în cazul în care pârâtul S.O. nu-şi îndeplinea obligaţia de a intermedia încheierea unui contract/contracte de vânzare – cumpărare, la preţul, termenul, în condiţiile prealabile şi finale prevăzute în contract, s-a obligat să returneze suma de 90.000 euro, în termen de zece zile lucrătoare de la data expirării datei de 20 ianuarie 2006.
Contractul de agent este reglementat de Legea nr. 509/2002, privind agenţii comerciali permanenţi, şi este definit ca fiind contractul prin care o persoană fizică/juridică (agent) este învestită cu puterea de a negocia şi/sau de a încheia contracte pe contul altei persoane (comitent), în numele propriu al agentului sau în numele comitentului, în scopul: cumpărării de produse sau servicii de către comitent; vânzării de produse sau servicii de către comitent.
Agentul prestează serviciul caracteristic cu titlu principal sau accesoriu şi contra unei remuneraţii, fără a fi prepusul comitentului.
În art. 4 din lege este definită şi clauza de neconcurenţă aplicabilă contractelor de agent, înţelegându-se acea prevedere contractuală al cărui efect constă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior încetării contractului de agenţie.
Ca urmare a actelor încheiate de mandatarul reprezentant, între mandant şi terţi se creează raporturi juridice directe, în fapt, terţul tratează cu mandatarul, în drept, contractează cu mandantul.
Faţă de conţinutul convenţiei încheiat între reclamantă şi pârâtul S.O., aceasta este un contract de agent, pârâtul obligându-se doar să intermedieze (să negocieze) cumpărarea de către reclamantă a unui teren agricol în suprafaţă de 4.300 mp., care să fie situat pe raza comunei J., judeţul Ilfov.
În contract s-a prevăzut şi un termen până la care trebuia îndeplinită această obligaţie de rezultat (de intermediere a cumpărării terenului de către comitent), dar s-au prevăzut şi alte demersuri pe care trebuia să le facă pârâtul pentru realizarea obligaţiei, contractul de agenţii, fiind încheiat, aşadar, pe perioadă determinată.
Tribunalul a constatat că în acest contract nu a fost prevăzută însă o clauză de neconcurenţă, aşa încât după încetarea contractului de agenţie (pârâtul obligându-se să intermedieze cumpărarea terenului până cel mai târziu la data de 20 ianuarie 2006), reclamanta, în calitate de comitent, nu mai poate avea pretenţia restrângerii activităţii profesionale a agentului, aceasta putând încheia operaţiuni de comerţ privind bunul ce a făcut obiectul contractului de agenţie.
S-a putut observa însă că în perioada derulării contractului de agent, pârâtul S.O. şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contract, în special aceea de a încheia un de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 14.318 mp. situat în comuna J., judeţul Ilfov, în scopul realizării obligaţiei de rezultat.
Astfel, pârâţii L., reprezentaţi de mandatar S.O., în baza procurii autentificate sub nr. 3631 din 05 octombrie 2005 în calitate de promitenţi vânzători s-au obligat să vândă reclamantei, reprezentată de S.O., în baza contractului de agent eliberat de societate, în calitate de promitentă cumpărătoare, terenul de mai sus, până cel mai târziu la data de 20 ianuarie 2006, la preţul de 28.638 euro, pe care, potrivit declaraţiei promitenţilor vânzători, l-au primit în întregime la data autentificării actului – 06 octombrie 2005 (nr. 3657).
Pârâţii L. s-au obligat, prin mandatar, să nu înstrăineze altor persoane terenul care a făcut obiectul antecontractului până cel mai târziu la data de 20 ianuarie 2006.
Termenul prevăzut pentru perfectarea contractului de vânzare – cumpărare, între reclamantă şi pârâţii L., nu a fost respectat, astfel că reclamanta, conform clauzelor stabilite prin antecontract, la data de 23 ianuarie 2008 a formulat acţiune în constatare a intervenirii vânzării cumpărării terenului arătat mai sus.
Obligaţia de a intermedia cumpărarea terenului de către reclamantă a existat în sarcina pârâtului doar până la data de 20 ianuarie 2006 potrivit contractului de agent, iar în lipsa unei clauze de neconcurenţă, după încetarea contractului de agent, nu se poate invoca o restrângere a activităţii pârâtului pentru bunul în legătură cu care a fost împuternicit doar să negocieze.
S-a mai reţinut că în cuprinsul Legii nr. 509/2002 nu este prevăzută vreo sancţiune pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de agent, iar în contractul încheiat între părţi s-a stabilit ca în cazul în care pârâtul nu îşi îndeplinea obligaţia de intermedia încheierea contractului de vânzare – cumpărare la termenul prevăzut, acesta trebuia să returneze suma primită ca preţ al vânzării.
Or, prin ordinul de plată nr. 8 din 11 decembrie 2007, pârâtul a restituit reclamantei suma de 28.636 euro, aşa cum chiar aceasta a recunoscut, dar a apreciat că nu l-a exonerat de obligaţia de a „mandatului oneros încredinţat”.
Faţă de obiectul raportului juridic dedus judecăţii şi probele administrate, tribunalul a reţinut că relaţiile contractuale dintre pârâtul S.O. şi reclamantă au încetat la data de 20 ianuarie 2006, iar existenţa contractului de agent nu indisponibilizează bunul ce a făcut obiectul acestuia, în lipsa unor prevederi legale şi a clauzei de neconcurenţă în acest sens, pârâtul având exerciţiul drepturilor civile pentru a încheia acte juridice de felul celor prevăzute în contractul de agent.
În privinţa contractului de vânzare – cumpărare încheiat ulterior, între pârâţii S.O. şi G.G., tribunalul a considerat că nu se mai pune problema nulităţii acestuia odată ce s-a reţinut valabilitatea primului contract.
Nu a fost invocată o altă cauză de nulitate în afară de cea „întemeiată” pe dispoziţiile art. 34 alin. 1 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996, nefiind necesar a se mai analiza buna/reaua credinţă a pârâtei.
Pe cale de consecinţă, în raport de faptul că cele două contracte au fost apreciate ca valabil încheiate, cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară a fost găsită ca neîntemeiată.
Instanţa a constatat că nu poate pronunţa nici o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare, deoarece terenul nu se mai regăseşte în patrimoniul pârâţilor L., beneficiarul cumpărător putând cere doar daune interese, dacă se va dovedi culpa acestora. Însă, o astfel de cerere nu s-a formulat în cauză aşa încât tribunalul a soluţionat cauza în conformitate cu obiectul acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta – intimată, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive de recurs:
Intimatul – intervenient în interesul pârâţilor S.O. nu a avut calitatea de agent comercial permanent al recurentei – reclamante B.F.P. SRL, iar contractul semnat de părţi la data de 04 octombrie 2005 şi intitulat de agent, nu are forma juridică a unui contract de agenţie comercială permanentă.
Aşa fiind, dacă instanţa de recurs apreciază că totuşi contractul încheiat de părţi la data de 04 octombrie 2005 este un contract de agenţie comercială, în raport de dispoziţiile art. 1 coroborat cu art. 3 pct. 12 şi art. 17 din Codul comercial, recurenta înţelege să invoce excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Secţiei Civile a Tribunalului Bucureşti de a judeca apelul şi solicită instanţei de recurs să admită excepţia, să anuleze decizia civilă nr. 1075/A din 15 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III a Civilă, în dosarul nr. 146/1748/2008, şi să trimită cauza spre competentă rejudecare a apelului Secţiei a VI a Comercială a Tribunalului Bucureşti.
În opinia recurentei, în mod absolut ipotetic, dacă contractul semnat de părţi la data de 04 octombrie 2005 ar fi un contract de agenţie comercială, soluţia instanţei de apel este tot greşită, fiind dată cu încălcarea esenţială a legii privind obligaţia de neconcurenţă şi inexistenţa vreunei responsabilităţi în sarcina agentului faţă de comitent, întrucât: obligaţia de neconcurenţă ce trebuia concretizată într-o clauză de neconcurenţă priveşte restrângerea activităţii agentului întru-un anumit teritoriu pentru afaceri similare şi pentru o perioadă limitată de timp.
Absenţa unei astfel de clauze înseamnă că agentul poate trata afaceri similare pentru sine sau pentru alt comitent, însă nicidecum nu-l autorizează pe agent să distrugă afacerea comitentului (B.F.P. SRL) pe care acesta a realizat-o în baza contractului şi să-şi însuşească bunul sau produsul obţinut ori drepturile câştigate, aşa cum în mod nelegal a motivat instanţa de apel.
Conform art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 50/2002 chiar în absenţa unei clauze de neconcurenţă agentul este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă, cu profesionalism, conform împuternicirii date şi în scopul realizării interesului comitentului şi nu invers, prin însuşirea afacerii comitentului şi producerea de pagube acestuia, teză susţinută şi validată nelegal de instanţa de apel.
Conform art. 3 lit. a din Legea nr. 509/2002, agentul este obligat să asigure informarea comitentului despre situaţia din piaţă, despre afacerile realizate, ceea ce intimatul – intervenient S.O. nu a făcut, neinformarea recurentei – reclamante B.F.P. SRL despre încheierea antecontractului şi despre condiţiile şi clauzele acestuia.
Expirarea termenului de semnare a contractului de vânzare – cumpărare şi expirarea interdicţiei de înstrăinare nu pot constitui motive pentru care intimatul – intervenient S.O. să poată acţiona în contra drepturilor şi intereselor recurentei – reclamante B.F.P. SRL, întrucât un agent este ţinut de obligaţia de fidelitate şi de obligaţia de diligenţă prevăzută de art. 5 din lege.
Comitentul este obligat să-l informeze pe agent sau pe terţă parte dacă înţelege să încheie afacerea intermediată sau încheiată de agent, ceea ce presupune informarea prealabilă a comitentului de către agent că a intermediat sau a încheiat afacerea.
Restituirea unei sume de bani de către intimatul – intervenient S.O. nu justifică pierderea de către recurenta –reclamantă B.F.P. SRL a sumei reprezentând preţul vânzării terenului agricol plătit integral la data semnării antecontractului de vânzare – cumpărare şi nu justifică autorizarea dată de instanţa de apel unei aşa numite desocotiri a intimatului – intervenient pentru sumele primite.
Obligaţia de dare în debit cu suma de 3.767,81 lei reprezintă diferenţa de taxă de timbru pentru judecata la fond şi 6,8 lei timbru judiciar, nu a fost pusă în discuţia părţilor în apel, fiind încălcat principiul contradictorialităţii şi nici nu rezultă din decizie de unde este această diferenţă de taxă şi care capăt de cerere nu a fost timbrat sau a fost timbrat insuficient la fond.
Potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea nu va găsi fondat recursul pentru următoarele considerente:
Deşi decizia instanţei de apel este apreciată legală de către instanţa de recurs, considerentele pentru care instanţa de apel a pronunţat decizia recurată sunt greşite, motiv pentru care Curtea menţinând decizia recurată va substitui motivarea acesteia.
Aşa cum susţine şi recurenta în motivele de recurs instanţa de apel a calificat în mod greşit textul dedus judecăţii.
Astfel, instanţa de apel califică contractul încheiat la data de 04 octombrie 2005 ca fiind un contract de agent ce se supune dispoziţiilor Legii nr. 509/2002.
Deşi părţile contractante (recurenta – reclamantă şi intervenientul S.O.) au intitulat acest contract ca fiind contract de agent, Curtea în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, nefiind ţinută de calificarea dată de părţi respectivului act juridic, constată că între părţi s-a încheiat un contract de mandat şi nu un contract de agent.
Pentru ca actul juridic semnat de părţi la data de 04 octombrie 2005 să fi fost un contract de agent ar fi trebuit îndeplinite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 respectiv ca agentul să fie remunerat (deci contractul de agent este un contract cu titlu oneros) şi intimatul – intervenient S.O. să fie desemnat agent comercial permanent al recurentei – reclamante, ori nu s-a făcut această dovadă, intervenientul nefăcând acte de comerţ în mod curent în numele şi pentru reclamantă.
În realitate contractul încheiat de părţi la data de 04 octombrie 2005 este un contract de mandat fără plată încheiat pe o durată determinată, respectiv până la data de 20 ianuarie 2006.
Plecând de al această calificare dată actului juridic dedus judecăţii Curtea va verifica admisibilitatea acţiunii prin prisma raporturilor juridice de mandat ce s-au format între reclamantă şi intervenient şi nu va mai analiza nici unul dintre motivele subsidiare de recurs prin care se susţinerea că decizia recurată este greşită chiar dacă instanţa de recurs ar fi apreciat că actul juridic din 04 octombrie 2005 este un contract de agent.
Potrivit dispoziţiilor art. 1532 Cod civil, mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de al care a primit însărcinarea.
În baza contractului din 04 octombrie 2005 S.O. s-a angajat fără plată să negocieze pentru recurenta – reclamantă cumpărarea unei suprafeţe de 4.300 mp. teren agricol care să fie situat pe raza comunei Jilava la preţul de 2 euro/mp., până cel mai târziu la data de 20 ianuarie 2006.
Pentru realizarea acestei obligaţii S.O. a fost împuternicit de către recurentă (în numele ei şi în contul ei) să încheie antecontractul de vânzare – cumpărare cu proprietarii de terenuri, antecontracte de vânzare – cumpărare care va avea inclusă ca şi clauză de interdicţie temporară convenţională de înstrăinare a terenurilor până la data expirării termenului de încheiere a contractelor de vânzare – cumpărare deci până la data de 20 ianuarie 2006.
Intimatul – mandatar S.O. şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din contractul de mandat şi a încheiat cu numiţii L.G. şi C. pe care i-a mandatat tot el antecontractul de vânzare – cumpărare în numele şi în contul recurentei pentru suprafaţa de teren în litigiu pentru preţul de 28.636 euro respectând cerinţele prevăzute în contractul de mandat din 04 octombrie 2005 şi prevăzând şi obligaţia promitenţilor vânzători de a nu înstrăina acest teren până la data de 20 ianuarie 2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 1539 Cod civil mandatarul este îndatorat a executa mandatul atâta timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
Ca atare Curtea constată că orice contract de mandat încetează nu numai în condiţiile deosebite prevăzute de art. 1552 Cod civil şi prin ajungerea la termen ca orice contract civil cu termen.
Termenul prevăzut în contractul de mandat este 20 ianuarie 2006 dată după care mandatarul S.O. nu mai este îndatorat a executa mandatul. El poate fi ţinut însă să plătească daunele interese dacă mandatarul consideră că nu şi-a îndeplinit corect atribuţiile din contract de exemplu dacă nu a restituit integral suma de bani încredinţată de mandant.
Curtea nefiind investită însă cu o acţiune în daune interese nu va analiza însă aceste aspecte.
Nemaiavând calitate de mandatar după 20 ianuarie 2006 intimatul S.O. putea cumpăra în numele lui şi pentru el terenul în litigiu astfel încât, Curtea constată că sub acest aspect nu există un motiv de nulitate a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2657 din 15 august 2007, prin care fraţii L. au înstrăinat terenul de 14.318 mp. intervenientului – intimat.
Pe cale de consecinţă nici contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 454 din 15 februarie 2008 dintre S.O. şi pârâta – intimată G.G. nu este lovit de nulitate, fiind perfect valabil.
Şi în cea ce priveşte ultimul motiv de recurs vizând faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor suplimentarea taxei de timbru datorată de reclamantă la fond şi a dispus direct prin decizia recurată darea în debit a acesteia cu suma de 3.767,81 lei şi 6,8 lei timbru judiciar, Curtea îl va găsi nefondat, constatând că necesitatea completării taxei de timbru datorată de reclamantă la fondul cauzei s-a pus în discuţia părţilor şi s-a stabilit în direct prin decizia recurată că prin încheierea din data de 25 iunie 2010. Instanţa de apel a motivat pe larg în încheierea din data de 25 iunie 2010 de ce se impune suplimentarea taxei de timbru datorate pentru fondul cauzei.
În consecinţă, faţă de aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1075/A din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a Civilă, iar în baza art. 274 Cod de procedură civilă va obliga recurenta la 6.200 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul S.O. reprezentând onorariu avocat conform facturii nr. 14 din 09 martie 2011.
