Calitate procesuală activă. Transmisiunea convenţională a acesteia. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Decizia civilă nr. 39/R din 20.01.2009 a Curţii de Apel Galaţi

Reclamantul B.C.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL Galaţi şi Primăria mun. Galaţi revendicarea suprafeţei de 9,5 mp teren şi obligarea pârâtei SC A. SRL Galaţi să ridice construcţia edificată pe domeniul public anexat blocului M1B.

În fapt a susţinut că este proprietarul terenului revendicat în baza contractului nr.89/2001 încheiat cu SC R. SA Galaţi. Deşi se ştia că este proprietar pe teren, pârâta Primăria mun. Galaţi a încredinţat folosinţa terenului său societăţii pârâte. Aceasta din urmă a edificat diferite construcţii care-i încalcă exercitarea normală a atributelor pe care i le conferă dreptul său de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr. 6710/17.09.2007 a Judecătoriei Galaţi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins acţiunea formulată de acesta pentru lipsă calitate procesuală activă cu motivarea că spaţiul comercial ce face obiectul litigiului a fost vândut succesiv de reclamant astfel cum rezultă din contractele depuse la dosar. În condiţiile în care cumpărătorii au avut cunoştinţă de existenţa litigiilor referitoare la dreptul de proprietate şi nu au înţeles să intervină voluntar în cauză, s-a considerat că reclamantul nu mai are calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 301 din 04.06.2008 a Tribunalului Galaţi a fost admis apelul declarat de reclamant, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se în acest sens că, deşi este adevărat că terenul în litigiu a fost vândut succesiv pe parcursul procesului civil iar ultimul dobânditor avea cunoştinţă de existenţa pe rolul instanţelor a litigiului de faţă, pentru o corectă, echitabilă şi definitivă soluţionare a cauzei se impunea să se constate că a intervenit o transmisiune a calităţii procesuale active şi totodată se impunea citarea titularului dreptului de proprietate al imobilului pentru ca acesta să-şi exprime poziţia faţă de cererea de chemare în judecată, respectiv dacă doreşte să continue procesul sau să renunţe la judecată.

Faţă de faptul că instanţa s-a dezînvestit greşit pe excepţie şi nu a analizat cauza pe fond, potrivit art.297 alin.1 C.proc.civ. s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă cu îndrumarea de a se dispune citarea în proces a actualului proprietar al imobilului pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acţiune.

Împotriva deciziei civile nr. 301 din 04.06.2008 a Tribunalului Galaţi a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. Galaţi criticând-o pe motive de nelegalitate.

În esenţă recurenta a susţinut că atât timp cât reclamantul a vândut imobilul în litigiu, acesta nu mai are nici un interes în continuarea prezentului proces şi nici calitate procesuală activă astfel încât se impune respingerea acţiunii promovate de acesta.

În ceea ce îi priveşte pe subdobânditorii imobilului recurenta a arătat că în condiţiile în care aceştia au avut cunoştinţă de existenţa litigiului, aveau posibilitatea de a interveni în proces. Or, în condiţiile în care nu s-a formulat din partea acestora cerere de intervenţie în interes propriu, nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru continuarea judecăţii în contradictoriu cu ultimul cumpărător.

Prin decizia civilă nr. 30 din 20.01.2009 a Curţii de Apel Galaţi recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat instanţa reţinând în acest sens următoarele:

Este adevărat că pe parcursul judecării prezentei cauze reclamantul a vândut bunul litigios astfel încât, la acest moment acesta nu mai are calitate procesuală activă şi nici interes în continuarea procesului.

Cu toate acestea, în mod corect Tribunalul a reţinut că acţiunea nu poate fi respinsă pe aceste considerente în condiţiile în care subdobânditorul bunului nu şi-a exprimat poziţia faţă de cererea de chemare în judecată, respectiv dacă doreşte sau nu continuarea procesului.

Câtă vreme drepturile şi obligaţiile ce intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii au fost transmise în cursul procesului, a avut loc, implicit, o transmisiune convenţională a calităţii procesuale active consecinţa fiind aceea a continuării procesului în contradictoriu cu cumpărătorul dreptului sau bunului litigios care, în speţă, dobândeşte calitatea procesuală activă pe care a avut-o vânzătorul.

În aceste condiţii, în virtutea rolului activ, instanţa era obligată să dispună citarea în cauză a cumpărătorului pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a-şi exprima poziţia în legătură cu acţiunea dedusă judecăţii soluţia adoptată în apel de trimitere a cauzei spre rejudecare pe acest considerent fiind temeinică şi legală.