Prin Sentinţa civilă nr. 3425 din 29.07.2010 a Tribunalului Sălaj s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR SĂLAJ şi s-a dispus anularea măsurilor dispuse la lit. B din dispozitivul Deciziei nr. 31 din 05.11.2009 emisă de către Directorul Camerei de Conturi Sălaj.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în stabilirea măsurilor prevăzute la lit. B din decizie organul de control a pornit de la premisa nelegalităţii unor clauze contractuale ignorând cu desăvârşire starea de fapt şi de drept care a condus la acordarea unor drepturi speciale în favoarea angajaţilor reclamantei, respectiv existenţa unui acord colectiv de muncă şi a unui contract colectiv de muncă perfect valabile atâta vreme cât nu au fost desfiinţate sau modificate.
A reţinut instanţa de fond şi existenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care au fost stabilite drepturile salariale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României solicitând modificarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii acţiunii introductive.
În motivarea recursului recurenta arată că autoritatea publică reclamantă a acordat angajaţilor săi drepturi salariale în afara cadrului legal subliniind că este de esenţa regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar faptul că acestea se stabilesc exclusiv prin lege.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei, iar în privinţa fondului a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma excepţiei invocate, Curtea reţine următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Camera de conturi Sălaj, anularea unor măsuri dispuse de către pârâtă, prin actele întocmite de către aceasta din urmă.
Acesta este cadrul procesual fixat de către reclamantă, pe parcursul judecăţii cauzei în primă instanţă fiind citată Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi Sălaj de la sediul situat în municipiul Zalău, această menţiune apărând şi în dispozitivul sentinţei recurate.
Această parte nu şi-a delegat reprezentant în instanţă şi nici nu a depus la dosar vreo poziţie procesuală prin care să fi invocat lipsa capacităţii sale procesuale de folosinţă, dedusă din împrejurarea că această instituţie nu are personalitate juridică sau faptul că este reprezentată în litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată de către Curtea de Conturi a României, solicitând citarea acesteia, în calitate de mandatar şi comunicarea către Curte a întâmpinării depuse de către pârâţi.
Acestea sunt premisele de la care a pornit instanţa în analizarea admisibilităţii prezentei căi de atac, considerându-se că nu poate fi reţinută nici împrejurarea că recurenta ar fi acţionat în calitate de reprezentant legal al emitentului actului de sesizare, chiar dacă Curtea de Conturi a României este o singură instituţie, care îşi exercită funcţiile prin camerele de conturi judeţene.
După cum s-a arătat în doctrină, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, precum şi între pârât şi cel obligat în acelaşi raport juridic.
Instanţa de control judiciar trebuie să stabilească, în privinţa calităţii procesuale a părţilor, dacă acestea au participat la judecata în primă instanţă, pentru că numai persoanele care au fost părţi în proces au calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii de fond.
În privinţa altor subiecte de drept care nu au fost părţi în proces la fond, s-a reţinut că nu au calitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri care a soluţionat un litigiu între alte persoane şi care, în aceste condiţii, nu le este opozabilă.
S-a concluzionat în sensul în care dispoziţiile legale care reglementează căile de atac se referă numai la promovarea lor de către părţi, adică de persoanele care au participat la judecata pricinii.
În aceste condiţii, recursul nu poate fi interpretat de către instanţă în sensul în care recurenta ar fi acţionat ca reprezentant legal al emitentului actului de sesizare, întrucât, pe de o parte, nu s-a relevat în susţinerea acestei poziţii procesuale nici un temei legal care să justifice o astfel de abordare, iar, pe de altă parte, în cererea de recurs nu s-a relevat faptul că recurenta acţionează în calitate de reprezentant al reclamantei.
Or, dacă în cererea pe care o face, reprezentantul nu-şi arată calitatea, el este presupus că a acţionat în nume propriu şi nu mai poate pretinde ulterior că lucrează ca mandatar, poziţia unanimă a doctrinei fiind în sensul în care, în aceste cazuri, cererea va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală, de vreme ce reprezentantul nu este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, respectiv nu a fost parte în proces la fond.
Coroborând aceste aspecte, rezultă că excepţia de inadmisibilitate a recursului, derivând din lipsa calităţii procesuale active a Curţii de Conturi a României, este pe deplin întemeiată, urmând a fi admisă în consecinţă, având drept urmare respingerea recursului.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare şi faptul că recurenta nu şi-a dezvăluit calitatea de reprezentant al titularei actului de sesizare prin memoriul de recurs formulat, iar susţinerile conform cărora aceasta din urmă nu ar avea personalitate juridică nu sunt relevante, cu atât mai mult cu cât situaţia din speţă poate fi asimilată instituţiei „capacităţii de drept administrativ”.
În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior se va respinge recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinţei civile nr. 3435 din 29.07.2010, a Tribunalului Sălaj, ce va fi menţinută în întregime.
