(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.18760/4/2009 – DECIZIA CIVILĂ NR.168/15.02.2011)
Prin sentinţa civilă nr.1539/22.02.2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI, a respins acţiunea formulată de acest petent, în contradictoriu cu intimaţii J.S.-C.şi SC N. 2000 SRL, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin ordonanţa nr.4437/P/2006 din 26.10.2009, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.4437/P/2006, s-a dispus, în baza art.262 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.11 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.10 lit.b1 Cod procedură penală, art.181 Cod penal şi art.91 lit.c Cod penal, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului J.S.-C. pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prevăzută de art.2151 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei.
Prin acţiunea de faţă, invocând dispoziţiile art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedură penală, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu intimaţii J.S.-C. şi S.C. N. 2000 SRL, să se dispună anularea (desfiinţarea) duplicatelor chitanţelor seria B VPl cu numerele 4696923, 4685690, 4696911, 4685683, 4685679, 4696928, 4696903, 4696908, 4696901, 4696920, 4696924, 4685695, 4685678 şi 4685677, conţinând menţiuni false, cu care învinuitul J.S.-C. s-a descărcat de gestiune faţă de partea vătămată S.C. N. 2000 SRL.
Conform art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedură penală, prin ordonanţa de încetare a urmăriri penale se dispune şi asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris. Potrivit art.249 alin.2 Cod procedură penală, aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul scoaterii de sub urmărire penală.
Prin decizia în interesul legii nr.15/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri, acţiunea menţionată aparţinând părţilor.
Potrivit art.45 alin.1 Cod procedură civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
În speţă, situaţia de faţă nu se regăseşte printre cele reglementate de art.45 Cod procedură civilă, parte vătămată în dosarul penal nr.4437/P/2006 fiind o societate comercială. Prin urmare, calitate de a solicita desfiinţarea înscrisurilor menţionate are numai SC N. 2000 SRL, partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, arătând că modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr.356/2006, care este ulterioară deciziei nr.15/2005, este în măsură să acorde Ministerului Public calitatea procesuală activă pentru a sesiza instanţa civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unor înscrisuri, ca urmare a adoptării unei soluţii de netrimitere în judecată, în cauzele în care acesta a fost sesizat.
Prin decizia civilă nr.1098/A/22.10.2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul petent Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, susţinând că hotărârea este nelegală, în drept invocând dispoziţiile art.299 şi următoarele Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, ulterior publicării în Monitorul Oficial nr.119/8.02.2006 a deciziei nr.XV din 21.11.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin care, în aplicarea dispoziţiilor art.14 alin.3 lit.a Cod procedură penală şi a dispoziţiilor art.184 Codul de procedură civilă, s-a statuat cu caracter obligatoriu că în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de exercita acţiunea civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art.45 alin.1 Cod de procedură civilă, iar în celelalte cazuri aceasta aparţine părţilor, prin art.I pct.132 din Legea nr.356/2006, prevederile art.245 alin.1 Cod procedură penală, ce indică dispoziţiile complementare ale ordonanţei de încetare a urmării penale, au fost completate prin introducerea literei c1.
Aşadar, în actuala redactare, norma procesuală penală evocată impune procurorului de a dispune, pe calea ordonanţei adoptate, asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
Pe de altă parte, raportarea la dispoziţiile art.45 alin.1 din Cod de procedură civilă nu este de natură a determina o altă concluzie.
Astfel, teza finală a acestor prevederi legale, ce instituie cadrul general în care procurorul poate exercita acţiunea civilă, prevede posibilitatea ca, prin lege specială, să se stabilească şi alte situaţii în care acesta poate promova acţiunea civilă.
Or, dispoziţiile art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedură penală constituie “un caz expres prevăzut de lege”, în sensul normei reglementate de art.45 alin.1 teza finală Cod de procedură civilă, care legitimează procurorul să formuleze acţiunea civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.
Acţiunii procurorului nu i se impun limitările stabilite de norma de procedură civilă, aceasta deoarece prevederile art.245 alin1. lit.c1 Cod procedură penală nu cuprind nicio distincţie în acest sens, or “ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispoziţiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin ordonanţa nr.4437/P/2006 din 26.10.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a dispus, în baza art.262 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.11 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.10 lit.b1 Cod procedură penală, art.181 Cod penal şi art.91 lit.c Cod penal, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului J.S.-C. pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prevăzută de art.2151 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, precum şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sarcina învinuitului.
În fapt, în perioada februarie-aprilie 2006, J.S.-C., în calitate de funcţionar cu atribuţii de gestiune al SC N. 2000 SRL, şi-a însuşit în interesul său suma de 5.216,39 lei prin falsificarea menţiunilor cuprinse în duplicatele chitanţelor de încasare a sumelor primite de la clienţii societăţii.
Prin prezenta cerere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, invocând dispoziţiile art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedură penală, a solicitat, în faţa instanţei civile, anularea (desfiinţarea) duplicatelor chitanţelor conţinând menţiuni false, cu care învinuitul J.S.-C. s-a descărcat de gestiune faţă de partea vătămată S.C. N. 2000 SRL.
Atât instanţa de fond, cât şi cea din apel au apreciat că procurorul nu are calitate procesual activă într-o astfel de acţiune, date fiind dispoziţiile art.45 alin.1 Cod procedură civilă şi decizia nr.XV din 21.11.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite.
Curtea constată că, prin deciziei nr.XV din 21 noiembrie 2005 privind recursul în interesul legii cu privire la organul judiciar competent să dispună desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea dispoziţiilor art.14 alin.3 lit.a din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art.184 din Codul de procedură civilă, a stabilit că în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă, iar, în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţine părţilor.
Ulterior publicării în Monitorul Oficial, partea I, nr.119 din 8 februarie 2006 a deciziei menţionate, prin art.I pct.132 din Legea nr.356/2006, prevederile art.245 alin.1 din Codul de procedură penală, ce indică dispoziţiile complimentare ale ordonanţei de încetare a urmăririi penale, au fost completate, prin introducerea lit.c1. Astfel, “prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra: … c1) sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris…”.
Aşadar, în actuala redactare, norma procesual penală evocată impune procurorului obligaţia de a dispune, pe calea ordonanţei adoptate, asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
Conform Codului de procedură penală şi considerentelor recursului în interesul legii – decizia nr.15/2005 – rezultă că procurorul are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură numai prin restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, prin încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin.1 lit.b şi c şi al art.249 alin.2 din Codul de procedură penală. Ori de câte ori repararea pagubei în natură nu se face prin restituirea lucrurilor sau restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, ci prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare, competenţa de a dispune repararea pagubei în natură aparţine instanţei de judecată.
Aşadar, instanţa penală are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură, inclusiv prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, dacă acţiunea civilă este alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, fie prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, fie prin exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazurile prevăzute în art.17 alin.1 din cod, iar instanţa penală este sesizată atât cu soluţionarea acţiunii penale, cât şi cu soluţionarea acţiunii civile, rezolvarea acţiunii civile de către instanţa penală fiind strâns legată de rezolvarea acţiunii penale, aşa cum rezultă şi din prevederile art.346 din Codul de procedură penală.
Pentru cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanţa penală nefiind deci sesizată cu soluţionarea acţiunii penale, nicio normă de procedură penală nu prevede competenţa acestei instanţe de a se pronunţa cu privire la acţiunea civilă şi de a dispune repararea pagubei în natură prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare.
Ca atare, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată şi în raport cu prevederile art.184 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă, competenţa de a dispune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparţine instanţei civile.
Dispoziţiile art.45 alin.1 Cod procedură civilă sunt în sensul că “Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege”.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în ceea ce priveşte dreptul la acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, exercitată în faţa instanţei civile, întrucât art.45 alin.1 din prevede norme de procedură de strictă interpretare, procurorul are calitatea procesuală activă numai în limitele stabilite prin acest text de lege.
Ulterior, prin Legea nr.356/2006, pe cale legislativă s-a realizat o adecvare a cadrului legal cu dispoziţiile obligatorii ale deciziei în interesul legii, exclusiv în ceea ce priveşte competenţa de a dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate, fiind pus la dispoziţia procurorului temeiul de drept, necesar pentru sesizarea instanţei civile, în vederea desfiinţării înscrisurilor falsificate.
Astfel, în vederea ocrotirii interesului social general, ce presupune, în mod indubitabil, eliminarea înscrisurilor false din circuitul juridic civil şi, implicit, restabilirea ordinii de drept prin înlăturarea tuturor consecinţelor ce decurg din acestea, legiuitorul a prevăzut pentru procuror posibilitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru anularea/desfiinţarea înscrisurilor falsificate rezultate prin săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de acesta.
Acţiunea procurorului în această materie rezultă dintr-un proces penal care nu a putut fi continuat şi nu-şi pierde caracterul public, fiind legitimată de interpretarea coroborată a dispoziţiilor art.45 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă şi art.245 alin.1 lit.c1 din Codul de procedură penală.
Astfel, teza finală a art.45 alin.1 Cod procedură civilă, ce instituie cadrul general în care procurorul poate exercita acţiunea civilă, prevede posibilitatea ca, prin lege specială, să se stabilească şi alte situaţii în care procurorul poate promova acţiunea civilă.
Prin art.245 alin.1 lit.c1 din Codul de procedură penală, o normă de procedură penală prevede competenţa procurorului de sesizare a instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, ceea ce înseamnă o lărgire a cazurilor limitativ prevăzute de prima teză a art.45 alin.1 din Cod procedură civilă.
Fiind “un caz expres prevăzut de lege”, în sensul dispoziţiilor art.45 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă, legitimarea procurorului de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, este justificată tocmai prin noul text introdus prin Legea nr.356/2006.
Totodată, Curtea reţine că a respecta caracterul obligatoriu al unei decizii de recurs în interesul legii nu implică aplicarea necondiţionată a considerentelor acesteia în condiţiile în care situaţia de drept a fost modificată ulterior pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A aprecia în sens contrar înseamnă a lipsi legiuitorul de o pârghie utilă în actualizarea legislaţiei în acord cu deciziile obligatorii date de instanţa supremă pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României.
De altfel, ulterior pronunţării în această cauză, în şedinţa din 17 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite a soluţionat, prin decizia nr.2, recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.45 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă, combinat cu dispoziţiile art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedură penală, procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.
Pentru toate aceste considerente, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, Curtea, potrivit art.312 alin.5 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va admite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, iar, conform art.297 Cod procedură civilă, va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe – Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
2
