Prin aceeaşi hotărâre au fost obligate părţile Şcoala cu clasele I – VIII G.M. Oneşti şi I.S.J. Bacău să respecte valoarea normei didactice cu 2 ore, iar pârâtul Consiliul Local Oneşti să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor susmenţionate.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele :
Reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţi pentru ca pe cale de hotărâre judecătorească, aceştia să fie obligaţi la: calculul şi plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal faţă de norma didactică – pe perioada 1 septembrie 2007-februarie 2010, actualizată în funcţie de rata inflaţiei; respectarea prevederilor legale privind reducerea normei didactice de predare a educatorilor, învăţătorilor şi institutorilor cu vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
La dosar pentru a-şi susţine acţiunea reclamanţii au depus următoarele acte: adeverinţele nr.314, 315, 316, 317, 318, 319, 320, 321, 322/ 05 septembrie 2010, emisă de Şcoala cu clasele I-VIII „Ghiţă Mocanu” ( filele 6-13 dosar),Certificate de acordare a gradului didactic I ale reclamanţilor, toate anterioare datei de septembrie 2007, ( filele 16-24 dosar), Tabel nominal cu prezenţii reclamanţi, care solicita sa fie reprezentaţi in prezenta cauza de Sindicatul Liber din Învăţământul judeţului Bacău (fila 14), si tabel nominal care confirma ca reclamanţii au vechime peste 25 ani si gradul I.
Potrivit art.45, alin 1 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic de predare şi instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Potrivit O.G. nr.103/1998 aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr.109/1999, art.1, lit.a şi b norma didactică a personalului din învăţământul preuniversitar cuprinde: ”activităţi didactice de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ; activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ (săptămânal, 9 ore de pregătire şi 3-4 ore de activităţi ştiinţifico-metodice, 2 ore de comunicare cu familiile elevilor, 4-5 ore de evaluare a elevilor, inclusiv prin participarea la cursurile profesionale ale şcolii …”.
Potrivit precizărilor generale pentru aplicarea statutului personalului didactic nr.19388/14.11.1997 anexa nr.2, cap.II,. pct.4 personalul didactic de predare şi instituire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul I şi care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activităţile ce depăşesc norma maximă de 16 ore , respectiv 22 ore.
Prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.4209/2004, art.6, pct.II.2, se prevede că personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime efectivă în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I şi care beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activităţile ce depăşesc norma maximă de 14 ore, respectiv 18 ore pentru învăţământul special, de 16 ore , respectiv de 22 ore în învăţământul preuniversitar.
Reclamanţii au calitatea de învăţători, cu peste 25 ani vechime în învăţământ şi având gradul didactic I în învăţământ, iar din prevederile legale sus menţionate, rezultă în mod clar faptul că toate categoriile de personal didactic de predare şi instruire practică, indiferent că este vorba de educatori, învăţători, institutori, profesori sau maiştri instructori, beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal a normei didactice, cu condiţia să aibă o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I.
Pârâţii nu au depus la dosar nicio probă anterioară, din care să rezulte: fie că le-au redus reclamanţilor norma didactică de predare, fără diminuarea salariului, fie că le-au plătit în plus cele două ore săptămânal prestate în plus, peste normele didactice de predare ale reclamanţilor, care îndeplineau condiţiile legale de reducere a normei didactice, cu două ore săptămânal, având gradul didactic I şi vechimea de peste 25 fani în învăţământ.
Faţă de aceste considerente instanţa a admis cererea.
A obligat pârâţii Şcoala cu clasele I-VIII G.M. Oneşti si Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău să plătească reclamanţilor contravaloarea muncii prestate constând in 2 ore săptămânal, ore prestate în plus faţă de norma didactică pentru perioada cuprinsa intre 01.09.2007 – 28 februarie 2010, in valoare actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
A obligat pârâţii Şcoala cu clasele I-VIII G.M. Oneşti si Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău să respecte reducerea normei didactice cu două ore.
A obligat paratul Consiliul Local Oneşti sa asigure fondurile necesare plaţii drepturilor sus-menţionate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, pârâtul Consiliul Local Oneşti, scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997.
In motivarea recursului a fost invocate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Oneşti având în vedere inexistenţa raporturilor juridice de muncă între recurentă şi membrii de sindicat, conform dispoziţiilor art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, respectiv art. 58 alin.1,2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ 2007/2008 nr. 596/12.11.2007.
Pe de altă parte, s-a susţinut referitor la asigurarea fondurilor necesare efectuării plăţii drepturilor salariale că bugetul local este verigă intermediară pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ, cheltuielile de personal fiind cuprinse în finanţarea de bază care se asigură prin bugetele locale de la bugetul de stat, conform art. 7 alin.3, art. 167 din Legea nr. 84/1995, respectiv art. 16 din H.G. nr. 538/2001, iar directorul unităţii de învăţământ are calitatea şi exercită atribuţiile de ordonator terţiar de credite – art. 3 alin.2 din H.G. nr. 2192/2004, ordonator principal fiind care distribuie fondurile prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Intimaţii, legal citaţi, nu au fost prezenţi sau reprezentaţi în faţa instanţei şi nu au formulat cereri în cauză.
Examinând recursul formulat pentru motivele arătate, în condiţiile art. 304, 3041 cod procedură civilă, instanţa îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul acţiunii cu judecata căreia a fost învestită prima instanţă constă în obligarea pârâţilor Şcoala cu clasele I – VIII G.M. Oneşti şi I.Ş.J. Bacău la plata către reclamanţi a contravalorii muncii prestate, respectiv în obligarea pârâtului – recurent la asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor indicate.
Apreciind ca fiind întemeiată cererea reclamanţilor privind drepturile salariale solicitate, instanţa de fond a stabilit obligaţia de plată a acestora, în sarcina unităţii de învăţământ şi a I.Ş.J., respectiv obligaţia de alocare a fondurilor necesare plăţii în sarcina recurentului.
Stabilirea obligaţiei de alocare a fondurilor nu se întemeiază pe raporturile juridice de muncă în baza cărora reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea şi au solicitat remuneraţia corespunzătoare, aceste raporturi fiind relevante în raport de primul capăt de cerere al acţiunii. Temeiul obligaţiei recurentului rezidă în atribuţiile ce îi revin acestuia în operaţiunea de a finanţării unităţilor de învăţământ.
În acest context, dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare pentru perioada indicată prin acţiune, reglementează modalităţile de asigurare a finanţării, în funcţie de natura cheltuielilor vizate.
Astfel, referitor la finanţarea de bază, care cuprinde în categoria cheltuielilor de personal drepturile salariale de natura celor solicitate de către reclamanţi, prevederile art. 167 alin.3 dispun că aceasta se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ – teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor locale.
În realizarea acestui principiu prin H.G. nr. 2192/2004 au fost reglementate modalităţile de îndeplinire a atribuţiilor stabilite în sarcina autorităţilor implicate în procesul asigurării finanţării unităţilor de învăţământ. Astfel, proiectele de buget întocmite de unităţile de învăţământ sunt prezentate autorităţii administraţiei publice locale – art. 39 din H.G. 2192/2004, aceasta din urmă înaintându-le Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat, proiectele fiind supuse examinării şi discuţiilor purtate de Ministerul Finanţelor Publice cu ordonatorii principali de credite, conform dispoziţiilor art. 34 alin.3,4 din Legea nr. 500/2002.
După aprobarea bugetului de stat Consiliul local alocă sumele primite de la bugetul de stat şi aprobă bugetul fiecărei unităţi de învăţământ – art. 40 din H.G. 2192/2004, urmând ca ordonatorul terţiar de credite – directorul unităţii de învăţământ să utilizeze corespunzător creditelor bugetare repartizate.
În acest cadru normativ se regăseşte temeiul obligaţiei de alocare a fondurilor corespunzătoare, stabilite în sarcina recurentului – pârât. Calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Finanţelor Publice, nu poate fi pusă în discuţie în prezenta cauză reţinând cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, recurentul – pârât urmând a-şi îndeplini obligaţia de alocare a fondurilor în conformitate cu procedura prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare şi mijloacele recunoscute de lege în acest scop.
De altfel, calitatea de ordonator de credite nu este implicată în procedura de aprobare a bugetelor, care revine altor autorităţi, conform art. 16 din Legea 500/2002, respectiv art. 19 din Legea 273/2006, ordonatorul de credite având ca atribuţie principală repartizarea creditelor bugetare aprobate anterior de autorităţile competente.
Faţă de considerentele expuse, instanţa apreciază că motivele de recurs referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Oneşti nu au fost întrunite şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 alin.1 cod procedură civilă a fost respins recursul ca nefondat.
