Suspendarea sau amânarea unor drepturi salariale nu echivalează cu desfiinţarea acestor drepturi prevăzute în mod expres într-o lege specială cunoscută statutului funcţionarilor publici.
Decizia XXIII/12 dec. 2005 a Î.C.C.J. Secţiunile Unite, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii- aplicarea prev. art. 329 al. 3 partea finală Cod pr. civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 811 din 21 martie 2007 a Tribunalului Harghita, s-a admis acţiunea reclamantului S. D., împotriva pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia Agricolă de Dezvoltare Rurală Harghita, obligându-i pe pârâţi în solidar la plata primelor de concediu pe anii 2004-2006 în raport cu perioada lucrată, suma fiind actualizată cu rata inflaţiei până la achitarea respectivelor drepturi.
Soluţia de admitere s-a motivat cu aceea că reclamantul este funcţionar public, iar potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 avea dreptul şi la o primă de vacanţă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Se mai arată că suspendările respectivului drept prin ordonanţe succesive de guvern sunt anticonstituţionale, deoarece potrivit art. 53 din Constituţie , un atare drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, încălcând în mod flagrant şi principiul fundamental al neretroactivităţii legilor.
Sentinţa a fost recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie de către cele două ministere pârâte.
Cât priveşte recursul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se constată că încă la întocmirea conceptului de citare s-a dispus achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei şi 0,15 lei timbru judiciar. Cu toate acestea, la termenul de azi, obligaţia dispusă sub sancţiunea nulităţii cererii nu a fost îndeplinită, cu toate că citaţia s-a comunicat sub semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei şi parafa Direcţiei juridic şi din minister încă din data de 30 mai 2007, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 13, dosar recurs.
Aşa fiind, văzând că potrivit legii, taxele judiciare se plătesc anticipat, că acestea nu au fost achitate nici până la termenul fixat de către instanţă, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997va dispune anularea respectivului recurs ca netimbrat.
Cât priveşte recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, se constată că s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă şi aceasta în finalul cererii de recurs, nerezultând cu claritate care act juridic dedus judecăţii a fost greşit interpretat ori schimbat în natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Nelegalitatea sentinţei (art. 304 pct. 9) este susţinută pe lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului care nu a avut raporturi de muncă sau contractuale cu reclamantul şi nu are atribuţii de legiferare în domeniul dedus judecăţii.
Soluţia primei instanţe este considerată nelegală şi pentru faptul că ea contravine legilor bugetare anuale prin care s-a dispus în mod imperativ suspendarea dreptului la prima de concediu pe toată perioadă dedusă judecăţii, potrivit art. 9 alin. 7 din legea nr. 507/2003 şi art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004.
Recursul este considerat nefondat.
Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de , nu s-a motivat corespunzător de către prima instanţă, dar este evident că admiterea acţiunii faţă de ceilalţi pârâţi, fără asigurarea suportului financiar din partea recurentului, ar fi fost o soluţie lipsită de conţinut, echivalând cu imposibilitatea executării sentinţei în condiţiile în care Ministerul Finanţelor coordonează acţiunile guvernului privitoare la întregul sistem bugetar (art. 19 din Legea nr. 500/2002) inclusiv a celor de rectificare şi a contului de execuţie. Nu în ultimul rând, acelaşi minister asigură şi executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii conform art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 228/2002.
Cât priveşte susţinerea referitoare la actele normative ce au suspendat sau amânat plata primei de vacanţă, ele nu echivalează cu desfiinţarea dreptului prevăzut în mod expres într-o lege specială consacrată statutului funcţionarilor publici. Dacă s-ar da o altă interpretare, s-ar ajunge în situaţia total nefirească ca un drept prevăzut de lege (art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999) şi garantat de Constituţie (art. 41 şi 53) să fie vidat de conţinut şi lipsit de orice valoare chiar de către autorităţile chemate să-l aplice în spiritul şi litera legii care l-a consacrat. Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept implică şi asigurarea aplicării legilor adoptate concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive privitoare la drepturi ce nu pot fi restrânse sau îngrădite într-o societate democratică. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 în soluţionarea recursului în interesul legii, iar potrivit art. 329 alin.3, partea finală, Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Aşa fiind, recursul a fost respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, ele nefiind solicitate.
