(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.30611/3/2009 (nr. vechi 604/2011) – DECIZIA CIVILĂ NR.707/A/26.09.2011)
La data de 21.07.2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, acţiunea civilă formulată de reclamantul Ş.D.E., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., solicitându-se ca pe calea contestaţiei prevăzută de Legea nr.10/2001 să se dispună anularea deciziei nr.202/2009 emisă de pârâtă şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 966 mp, situat în Mangalia, str. Ş.M.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că autorii săi E. şi G. C. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului sus menţionat, prin actul de vânzare cumpărare transcris la grefa Tribunalului Constanţa sub nr.857/1940.
Prin notificarea nr.77/2001, reclamantul a solicitat restituirea acestui imobil, însă prin decizia nr.202/2009 s-a respins această notificare cu motivarea că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat.
Această decizie este nelegală şi netemeinică, fără a avea în vedere actele depuse la dosarul cauzei din care a rezultat că imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, iar imobilul este deţinut în prezent de o societate comercială privatizată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că, nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, iar A.V.A.S. nu are competenţa restituirii în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 1507/28.10.2010 Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a admis în parte acţiunea, a anulat decizia nr. 202/2009 emisă de pârâta AVAS, a obligat pârâta să emită decizie motivată prin care să propună reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţa de 852,4 mp situat în Mangalia, str. Ş.M., judeţ Constanţa, în prezent aflat în proprietatea SC C. SA, constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, precum şi obligarea pârâtei să înainteze o copie de pe dosarul administrativ către Primăria Mangalia în vederea soluţionării notificării pentru diferenţa de teren de 123,6 mp ce constituie domeniu public.
În considerentele sentinţei tribunalul a reţinut că prin Decizia nr.202/2009 emisă de A.V.A.S., s-a respins notificarea formulată de către reclamant cu nr.77/2001 privind restituirea terenului în suprafaţă de 966 mp, situat în Mangalia, str.Ş.M., cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului revendicat (fila 3).
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul a reţinut că imobilul ce a format obiectul notificării, compus din teren în suprafaţă de 966 mp, situat în Mangalia, str.Ş.M., a aparţinut autorilor reclamantului, E. şi G. C. care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului sus menţionat, prin actul de vânzare cumpărare transcris la grefa Tribunalului Constanţa sub nr.857/1940 (fila 46).
Totodată, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr.1558/1963, pronunţată de Tribunalul Popular Constanţa s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 966 mp, situat în Mangalia, str. Ş.M. nr.52, proprietatea numitei S.E., conform decretului nr.111/1951 (filele 73-74).
În prezent, conform adreselor existente la dosarul cauzei (fila 37) a certificatului de atestare a dreptului de proprietate (fila 38), a relaţiilor comunicate de Primăria Mangalia şi de către pârâtă (filele 157 şi urm.) din suprafaţa totală de 966 mp revendicată, o suprafaţă de 852,4 mp, este ocupată de SC C. SA, societate privatizată de A.V.A.S. (a se vedea adresa emisă de ONRC, filele 116-153, coroborată cu adresa nr.13045/2010 emisă de pârâtă – fila 164), iar diferenţa de teren de 123,6 mp, aparţine domeniului public având destinaţia de trotuar şi alee de acces (vezi schiţa de la fila 162).
În urma decesului numitului G.C., a rămas ca unică moştenitoare Ş.E., conform certificatului de calitate nr.101/200 (fila 52), iar de pe urma defunctei Ş.E. a rămas ca unic moştenitor reclamantul, conform certificatului de moştenitor nr.1235/1991 (fila 51).
Reclamantul este fiul lui C.E., căsătorită Ş., iar autorul său iniţial G.C. a fost unchiul reclamantului.
În concluzie, în raport de situaţia de fapt expusă în cele ce preced, tribunalul a apreciat că respingerea notificării formulate de către reclamant pe unicul considerent că nu s-a făcut dovada trecerii abuzive în proprietatea statului este nelegală şi netemeinică, întrucât din actele depuse la dosarul cauzei şi menţionate în cele ce preced, s-a făcut dovada că autorii reclamanţilor au deţinut în proprietate imobilul respectiv, care a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr.111/1951 prin sentinţa civilă nr.1558/1963, pronunţată de Tribunalul Popular Constanţa de la numita S. E.
La aprecierea acestei situaţii, tribunalul a avut în vedere că potrivit art.24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin.1, persoana individualizată în cazul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
De asemenea, potrivit art. 23 din HG nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înţelege:
a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, , extras carte funciară, act sub semnătură privată şi altele asemenea);
b) actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate);
c) orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute de art. 11 din lege sunt suficiente indicarea actului de şi, eventual, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective, pentru mediul rural – extras de pe registrul agricol);
e) în cazul în care construcţia a fost demolată, orice act juridic care descrie construcţia demolată;
f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptăţită înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;
g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptăţită înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale;
h) declaraţii notariale date de persoana care se pretinde îndreptăţită, pe propria răspundere, şi care sunt solicitate de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
Aşadar, HG nr.250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dă posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului, nu numai prin titlul original, dar şi prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective, înscrisuri care sunt depuse la dosarul cauzei.
De altfel, potrivit art. 2 lit.e din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege, printre altele, imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr.111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În consecinţă, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul va admite cererea şi va anula decizia nr. 202/2009 emisă de pârâta AVAS.
Totodată, a obligat pârâta AVAS să emită decizie motivată prin care să propună reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţa de 852,4 mp situat în Mangalia, str. Ş.M., judeţ Constanţa, în prezent aflat în proprietatea SC C. SA, constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
La aprecierea acestei situaţii, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art.29 din Legea nr. 10/2001, conform cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
În situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Aşadar, în speţa dedusă judecăţii, legea conferă reclamantului doar posibilitatea acordării de despăgubiri, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului.
De asemenea, tribunalul a obligat pârâta să înainteze o copie de pe dosarul administrativ către Primăria Mangalia în vederea soluţionării notificării pentru diferenţa de teren de 123,6 mp ce constituie domeniu public, având în vedere că această suprafaţă de teren nu se găseşte în patrimoniul SC C. SA, conform schiţei de la fila 162 şi prin urmare A.V.A.S. nu are competenţa soluţionării notificării; totodată, în cauză, acţiunea nu s-a formulat şi în contradictoriu cu Primăria Mangalia, deci instanţa nu s-ar putea pronunţa pe fondul cauzei în legătură cu diferenţa de teren sus menţionată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel AVAS criticând sentinţa ca nelegală şi netemeinică, considerând că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au fost greşit aplicate, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către stat.
În acest sens se arată că prin decizia nr.202/2009 emisă de AVAS s-a respins notificarea intimatului – reclamant deoarece nu s-a dovedit preluarea abuzivă a imobilului revendicat.
În continuare, susţine apelanta că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării, iar prin intermediul procedurii administrative intimatul trebuie să dovedească calitatea de persoană îndreptăţită şi să-şi valorifice drepturile, iar AVAS-ul să-şi clarifice poziţia după depunerea tuturor actelor doveditoare în susţinerea notificării .
Prin adresa nr.VP1/13.10.2006 au fost solicitate documente suplimentare, inclusiv care să ateste preluarea abuzivă de stat, însă reclamantul nu a comunicat în susţinerea notificării toate actele necesare pentru soluţionarea dosarului. În baza actelor doveditoare anexate, AVAS a constatat că imobilul nu a fost preluat abuziv de către stat, deoarece incidenţa preluării abuzive nu este prezumată ci, în fiecare situaţie, se apreciază potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Obligaţiile AVAS se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 10/2001 şi în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005, respectiv Titlul VII.
Potrivit acestor norme AVAS nu are obligaţia de a plăti sume de bani ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu probele administrate Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Imobilul în litigiu a aparţinut autorilor reclamantului – E. M. C. şi G. M. C. – fiind dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 857/15.03.1940.
Imobilul a intrat în posesia statului în temeiul sentinţei civile nr.1558/20.05.1963 pronunţată de Tribunalul Popular Constanţa în condiţiile Decretului nr. 111/1951.
În ceea ce priveşte caracterul abuziv al preluării imobilului Curtea a constatat că art. 2 lit.e din Legea nr. 10/2001 arată că în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: ”imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr.111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”
În consecinţă, caracterul abuziv al preluării este prezumat de lege, prin însăşi textul său, astfel încât intimatul apelant este scutit de orice dovadă suplimentară.
Criticile apelantei nu au fost primite nici în ceea ce priveşte nedepunerea actelor privind modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului având în vedere că în faţa instanţei de fond s-a depus sentinţa civilă nr.1558/20 mai 1963 a Tribunalului Popular Constanţa.
În soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor/dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001, instanţele judecătoreşti se bucură de plenitudine de competenţă, soluţionând în fond contestaţiile, în raport de toate înscrisurile administrate în faţa instanţei, astfel încât luarea în considerare a actului de preluare a imobilului – sentinţa civilă nr. 1558/1963 nu constituie un motiv de nelegalitate al sentinţei pronunţată de tribunal.
Nici cel de-al doilea motiv de apel nu este fondat. Hotărârea pronunţată în primă instanţă respectă dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr.247/2005, dispozitivul acestei cuprinzând obligaţia apelantei AVAS de a emite decizie motivată cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 854,4 mp, constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare apelanta nu a fost obligată direct la plata vreunei sume de bani, ci la emiterea deciziei/dispoziţiei în condiţiile legii speciale, cu propunere pentru măsuri reparatorii în echivalent.
Astfel fiind , în temeiul art. 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă Curtea va obliga apelanta AVAS la plata sumei de 8.921,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
