– art.274 Cod procedură civilă
– art.30 din Legea nr.51/1995,
Aplicarea dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă reprezentând dreptul comun în materie nu poate fi înlăturată prin legea specială reprezentată de prevederile art. 132 şi 133 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat şi ale art. 30 din Legea nr. 51/1995, de exercitare a avocaturii, judecătorul cauzei fiind îndreptăţit să aprecieze asupra proporţionalităţii onorariului de avocat.
Decizia nr.19 din data de 19 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2010 pe rolul Tribunalului Prahova, creditoarea LKW V.I.T. AG a solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea SC P.G.W. SRL.
Prin sentinţa nr. 959 din data de 14 iunie 2010, Tribunalul Prahova a respins ca rămasă fără obiect cererea creditoarei LKW V.I.T. AG privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC P.G.W. SRL şi a obligat debitoarea să plătească creditoarei cheltuielile de judecată, respectiv: 2000 Euro (în echivalent în lei la data plăţii) onorariu de avocat şi 120 lei taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC P.G.W. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul reducerii onorariului de avocat de 2000 Euro (în echivalent în lei la data plăţii) într-un cuantum rezonabil, apreciat de instanţa de recurs.
Prin decizia nr. 1852/10.11.2010 Curtea de Apel Ploieşti a anulat pentru netimbrare recursul declarat de debitoarea SC P.G.W. SRL împotriva sentinţei nr. 959 din data de 14 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu creditoarea LKW V.I.T. AG, întrucât recurenta-debitoare nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei.
Această decizie a fost anulată ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare formulate de SC P.G.W. SRL, prin decizia nr. 2076 din data de 7 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, reţinându-se în esenţă că societatea contestatoare a formulat un singur motiv de recurs, sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, capăt de cerere care nu se timbrează potrivit Ordinului 760/1999 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a taxelor de timbru.Rejudecând recursul declarat de debitoarea SC P. G. W. SRL împotriva sentinţei nr. 959 din data de 14 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, Curtea prin decizia nr.19 pronunţată în data de 19 ianuarie 2011 a admis recursul, a modificat în parte sentinţa, în sensul că a redus onorariul apărătorului la 1000 Euro (echivalent B.N.R. la data plăţii), menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
S-a reţinut că singura critică formulată de către recurentă a vizat doar obligarea sa la plata sumei de 2000 Euro, cu titlu de onorariu avocat.
Potrivit prevederilor art. 723 (1) Cod procedură civilă, drepturile procesuale trebuie exercitate de părţile unui litigiu cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, partea care foloseşte abuziv aceste drepturi procesuale urmând a răspunde pentru pagubele pricinuite.
Curtea a reţinut că, în speţă, recurenta era nemulţumită de modul de interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 274 (3) Cod procedură civilă, conform căruia judecătorii au dreptul de a mări sau micşora onorariile avocaţilor, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari sau de mici, faţă de valoarea pricinii sau de îndeplinită de avocat.
Acţiunea promovată de creditoarea LKW W. I. T.AG a fost respinsă ca rămasă fără obiect, fiind obligată debitoarea să plătească creditoarei cheltuielile de judecată, respectiv: 2000 Euro (în echivalent în lei la data plăţii) onorariu de avocat şi 120 lei taxă judiciară de timbru.
Curtea a apreciat că Tribunalul Prahova a interpretat şi aplicat greşit textul de lege menţionat anterior, deoarece creditoarei i-a fost respinsă cererea ca fiind rămasă fără obiect, prin achitarea creanţei pretinse chiar înaintea termenului de judecată stabilit, cheltuielile solicitate de aceasta fiind disproporţionat de mari în raport cu prestaţiile avocatului acesteia, apreciate prin prisma complexităţii cauzei şi a apărărilor formulate în scris sau oral în proces.
Apărătorul poate să pretindă şi să primească orice onorariu însă, obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, trebuie să se facă având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. 3) Cod procedură civilă.
Susţinerea recurentei privind greşita apreciere a instanţei de fond asupra cheltuielilor de judecată, urmează a fi încuviinţată, dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă reprezentând dreptul comun în materie, aplicarea acestui text neputând fi înlăturată prin legea specială reprezentată de prevederile art. 132 şi 133 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat şi ale art. 30 din Legea nr. 51/1995, de exercitare a avocaturii, judecătorul cauzei fiind îndreptăţit să aprecieze asupra proporţionalităţii onorariului de avocat, în acest pronunţându-se şi Î.C.C.J. (decizia nr. 1615/13.05.2008).
Apreciind asupra cuantumului cheltuielilor de judecată s-a reţinut că un onorariu de 1000 Euro (echivalent B.N.R. la data plăţii) răspunde cerinţelor prevăzute de art.274 alin.3) Cod procedură civilă având în vedere valoarea pricinii, durata procesului şi faptul că aceasta s-a soluţionat la primul termen de judecată, prin respingerea cererii ca rămasă fără obiect, în urma achitării creanţei pretinse.
Curtea, în baza dispoziţiilor art.312 şi 304 pct.6 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat în parte sentinţa, în sensul că a redus onorariul apărătorului la 1000 Euro (echivalent B.N.R. la data plăţii), menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
