Caracterul inadmisibil al unei contestaţii în anulare fondată pe dispoziţiile art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ., Contestaţie în anulare


Caracterul inadmisibil al unei contestatii în anulare fondata pe dispozitiile art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ., în situatia în care o parte nu a fost legal citata nici în prima instanta, nici în apel si nici în recurs, invocând aceasta neregularitate direct în calea de atac a contestatiei în anulare.

Prin cererea înregistrata sub nr. 24621/215/05.12.2008 la Judecatoria Craiova contestatoarea P.M. a formulat în contradictoriu cu intimatii H.M.L, P.P., P.M., P.C., P.G., P.B, P.A, G.M., P.L, P.M si P.A, contestatie în anulare împotriva sentintei civile nr. 20552/03.12.1999 din dosarul nr. 2058/1998 al Judecatoriei Craiova, solicitând, pe cale de consecinta, admiterea acesteia si fixarea termenului pentru rejudecarea în fond a dosarului de partaj succesoral.

În motivarea cererii, contestatoarea a sustinut, ca recent a aflat ca s-a pronuntat sentinta civila nr. 20552/03.12.1999 din dosarul nr. 2058/1998 al Judecatoriei Craiova, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelului ce forma obiectul dosarului nr. 3939/2000 al Tribunalului Dolj, cât si prin anularea, ca netimbrat, a recursului ce a format obiectul dosarului nr. 13050/civ/2000 al Curtii de Apel Craiova.

Contestatoarea a mai precizat ca, pe toata durata desfasurarii procesului de partaj, atât la fond, cât si în caile de atac, reclamanta, de atunci, H.M. L, cu rea-credinta a indicat ca adresa a contestatoarei, adresa imobilului care facea obiectul partajului, respectiv Craiova, str. R. Rolland, nr. 6F, desi stia ca nu mai locuieste acolo, ci în com. Ghindeni (înca din anul 1994), contestatoarea nefiind prezenta la niciun termen de judecata.

Prin întâmpinarea formulata la data de 13.01.2009, intimata H.M.L., a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova, exceptia inadmisibilitatii cererii de contestatie în anulare si exceptia tardivitatii formularii acesteia.

La termenul de judecata din data de 18.03.2009, instanta a respins exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova, invocata de intimata prin întâmpinare, având în vedere ca, în speta, contestatia în anulare este o cale de atac de retractare, iar competenta apartine instantei a carei hotarâre se ataca, indiferent de motivul invocat, în conformitate cu dispozitiile art. 319 alin. 1 Cod pr civ., în cauza fiind atacata sentinta civila nr. 20552/1999 pronuntata de Judecatoria Craiova în dosarul nr. 2058/1998, astfel încât competenta de solutionare a prezentei cauze apartine acestei instante si a prorogat discutarea exceptiilor inadmisibilitatii cererii de contestatie în anulare si tardivitatii formularii acesteia .

Prin sentinta civila nr.9713 din 10.06.2009 a Judecatoriei Craiova a fost respinsa cererea de contestatie în anulare formulata de contestatoarea P.M.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca, în ceea ce priveste motivul de contestatie invocat de contestatoare, respectiv ca nu a fost citata pe toata durata desfasurarii procesului de partaj, atât la fond, cât si în caile de atac la domiciliul sau real din comuna Ghindeni, ci la adresa indicata cu rea credinta de catre reclamanta, astfel încât n-a fost prezenta la niciun termen de judecata, instanta a constatat ca în ipoteza în care a fost neregulat îndeplinita atât procedura de citare pentru termenul când a avut loc judecata cât si procedura de comunicare a hotarârii, contestatia în anulare este inadmisibila deoarece este deschisa, dupa caz calea apelului sau recursului.

In cauza de fata ,contestatoarei fiindu-i comunicata hotarârea la adresa la care a fost citata si la termenul de judecata la care a avut loc judecarea cererii de partaj, respectiv în Craiova, str. R. Rolland, nr. 6F, iar aceasta invoca neregulata citare a sa la aceasta adresa, afirmând ca domiciliul sau era la data judecarii cererii în comuna Ghindeni, judetul Dolj, instanta a apreciat ca este inadmisibila contestatia în anulare întrucât pârâta (contestatoare în acest dosar) P.M. are deschisa calea de atac a apelului împotriva sentintei civile nr. 20552/1999 pronuntata de Judecatoria Craiova în dosarul nr. 2058/1998, hotarârea nefiindu-i legal comunicata potrivit sustinerilor sale astfel încât termenul de apel nefiind împlinit având în vedere ca acesta este de 15 zile de la comunicarea legala a hotarârii, în apel pârâta având posibilitatea sa faca dovada domiciliului sau de la data judecarii cererii de partaj de catre Judecatoria Craiova.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel contestatoarea P.M., criticând-o ca fiind nelegala si netemeinica.

În motivarea apelului s-a aratat ca în speta este vorba de o hotarâre irevocabila, întrucât sentinta civila pe care a atacat-o cu contestatie în anulare a ramas irevocabila prin decizia civila din dosarul nr.13050/CIV/2000 al Curtii de Apel Craiova si motivele prezentei contestatii în anulare nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, întrucât neregularitatea de citare s-a mentinut si în aceste cai de atac.

Astfel, atâta vreme cât si în caile de atac (apel, recurs) partea a fost citata nelegal, asa cum de la fond reclamanta H.M. indicase (desi cunostea ca P.M. nu mai locuia la adresa din Craiova, str. R.Rolland) motivele de la pct.1 ale art.317 (1) mai pot fi invocate doar printr-o contestatie în anulare pentru a se asigura un proces echitabil asa cum obligatoriu se prevede în dispozitiile art.6 CEDO dar si pentru a i se asigura si dreptul la aparare, în sensul de a i se face toate apararile care se impun în acest dosar de partaj succesoral.

Prin decizia nr.87 din 24 februarie 2010, pronuntata de Tribunalul Dolj în dosarul nr.24621/215/2008, s-a respins apelul declarat de contestatoarea P.M. împotriva sentintei civile nr. 9713 din 10 iunie 2009, pronuntata de Judecatoria Craiova, în dosarul nr. 24621/215/2008.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca fiind inadmisibila contestatia în anulare formulata, potrivit art. 317 Cod pr. civ., întrucât necomunicarea hotarârii catre toate partile din dosar conduce la concluzia ca hotarârea nu a devenit irevocabila, nefiind expirat termenul de apel, tinând cont si de dispozitiile art. 284 alin.1 Cod pr.civ, astfel ca într-un asemenea caz partea are la îndemâna calea de atac ordinara a apelului, neexistând deci optiune între apel si recurs, si contestatia în anulare.

S-a constatat si ca pârâta P.M. a formulat apel împotriva sentintei civile nr. 20522/1999, apel care face obiectul dosarului nr. 15/ 215/2008 al Tribunalului Dolj.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate, sustinând în esenta ca hotarârea a fost pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 317 Cod pr. civ.

Astfel, instantele de fond au ignorat opinia jurisprudentei potrivit careia daca o parte nu a fost legal citata nici în prima instanta, nici în apel si recurs, si a invocat aceasta neregularitate direct în calea de atac a contestatiei în anulare, aceasta cale extraordinara de atac este admisibila. S-a aratat ca nu se poate retine cum ca contestatorul ar fi avut posibilitatea exercitarii apelului împotriva hotarârii Judecatoriei, atâta vreme cât aceasta nu i-a fost comunicata, pentru ca, din moment ce s-a uzat o data de aceasta cale de atac, s-ar ajunge ca o cale de atac sa fie judecata de doua ori, ceea ce ar putea conduce la pronuntarea de hotarâri contradictorii. În plus, apelul si recursul declarate si solutionate împotriva sentintei a carei anulare se solicita se bucura de prezumtia de lucru judecat, ceea ce presupune ca sentinta Judecatoriei poate fi retractata doar prin intermediul cailor extraordinare de atac.

Recursul este nefondat si se va respinge, în considerarea celor ce succed:

În mod corect instantele de fond au apreciat asupra caracterului inadmisibil al contestatiei în anulare, fondata pe dispozitiile art. 317alin.1 pct.1 Cod pr. civ, în conditiile în care partea care a invocat neregularitatea procedurii de citare pentru ziua când s-a solutionat dosarul nr. 2058/1998 al Judecatoriei Craiova, finalizat cu pronuntarea sentintei civile nr. 20552/ 1999, nu a epuizat caile de atac ale apelului si recursului, pe rolul Tribunalului Dolj fiind înregistrat dosarul nr. 15/215/2008 având ca obiect apelul declarat de pârâta contestatoare împotriva sentintei civile mai sus mentionate.

??

??

??

??

2