Prin sentinta civila nr. x din 07.03.2011, Judecatoria Brasov a respins cererea formulata de reclamantul SINDICATUL R din cadrul S.C RG S.R.L in contradictoriu cu paratul NV prin care s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 12.938,44 lei, a dobanzii aferente acesteia incepand cu data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la plata efectiva a debitului, cu cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune in acest sens, instanta a constat ca potrivit inscrisului olograf datat 09.03.2009 si avand data certa data de BNP AC, paratul a recunoscut existenta unei datorii fata de reclamant in suma de 28038,44 lei provenita din utilizarea fara drept a veniturilor sindicatului in scop personal, in perioada martie 2007-februarie 2009.
Conform aceluiasi inscris, paratul s-a obligat la restituirea sumei aratate, prin plata a 8400 lei pana la data de 16.03.2009 iar apoi incepand cu 05.04.2009 si pana la stingerea datoriei, prin plata a cate 500 lei lunar cu scadenta la 05 ale fiecarei luni.
Potrivit sustinerilor reclamantului, paratul mai are de achitat suma de 12.938,44 lei.
Avand in vedere starea de fapt prezentata si temeiul juridic invocat in sustinerea pretentiilor formulate, instanta a constatat ca cererea nu este intemeiata, retinand inaplicabilitatea in speta a principiului imbogatirii fara just temei.
Conform art. 129 alin. 4 C.p.civ, s-a avut in vedere obligatia de a se pronunta numai cu privire la obiectul dedus judecatii, fara a se putea substitui partii in formularea apararilor ori alegerea procedurii pentru valorificarea pretentiilor formulate.
Potrivit principiului disponibilitatii, care guverneaza procedura civila si retinand ca prin cauza cererii de chemare in judecata se intelege situatia de fapt calificata juridic, s-a subliniat faptul ca art. 129 alin. 4 C.p.civ permite judecatorului sa puna in dezbaterea partilor orice imprejurari de fapt sau de drept ale spetei, fara sa existe un text de lege care sa-i acorde dreptul sa schimbe din oficiu fundamentul pretentiei supuse judecatii.
Astfel, art. 84 C.p.civ stabileste obligatia judecatorului de a da o calificare corecta cererii, independent de denumirea la care s-a oprit partea dar nu si posibilitatea de a schimba imprejurarile de fapt si de drept pe care reclamantul isi intemeiaza pretentia.
In consecinta, instanta a procedat la examinarea pretentiilor formulate de reclamant pe baza principiului imbogatirii fara just temei.
Raportul juridic la care da nastere imbogatirea fara just temei isi are izvorul intr-un fapt juridic licit, ce consta in actiunea ori evenimentul care a dus la marirea unui patrimoniu pe seama altui patrimoniu, fara ca pentru aceasta sa existe un temei legitim, din care sa ia nastere obligatia de restituire in sarcina celui al carui patrimoniu s-a marit.
Dreptul la actiunea in restituire, intemeiata pe principiul in discutie este recunoscut numai in absenta oricarui alt mijloc juridic pentru recuperarea de catre cel care si-a micsorat patrimoniul a pierderii suferite, vorbindu-se astfel de caracterul subsidiar al actiunii in restituire (actio de in rem verso).
Mai precis, cel saracit are drept la actio de in rem verso numai atunci cand el nu are si nici nu a avut o alta cale de drept si nici o alta actiune in justitie, pentru valorificarea dreptului sau la reparatie.
In cauza, fapta paratului care a utilizat in scop personal veniturile sindicatului are un caracter ilicit, concretizat in aceea ca, a dispus fara drept de bunurile mobile consumptibile ale reclamantului, fara a avea acordul acestuia si a incalcat astfel dispozitiile art. 480 c.civ, care ocrotesc dreptul de proprietate indiferent de bunul asupra caruia poarta acesta.
In consecinta, reclamantul are la dispozitie actiunea in raspundere civila delictuala impotriva paratului, intemeiata pe disp. art. 998-art. 999 C.civ, actiune care exclude actiunea in restituire de fata.
Trebuie retinut ca actiunea in restituire se deosebeste de actiunea in raspundere civila delictuala intrucat marirea patrimoniului nu presupune vina celui care o primeste iar obligatia de restituire a acestuia este limitata la masura cresterii patrimoniului propriu.
In acest context, capatul de cerere privind obligarea paratului la plata dobanzilor a fost respins intrucat numai in materia raspunderii civile delictuale reparatia pagubei este integrala iar nu limitata, ca in cazul procedurii de fata, la valoarea cu care s-a imbogatit efectiv paratul.
In final, retinand ca fata de starea de fapt prezentata de reclamant si retinuta pe baza probelor administrate, acesta are posibilitatea recuperarii prejudiciului invocat, daca dovedeste indeplinirea conditiilor legale, pe calea unei actiuni in raspundere civila delictuala si ca astfel nu sunt indeplinite in speta cerintele imbogatirii fara just temei in absenta unui fapt juridic licit, instanta a dispus respingerea cererii formulate ca neintemeiata in cadrul procedurii de fata.
