Casare cu trimitere pentru soluţionarea fondului Succesiuni, moşteniri


R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 428/2011

Asupra recursului civil de faţă:

La data de 25.11.2009 a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Craiova acţiunea formulată de reclamantul D. I. D. în contradictoriu cu pârâtele D. E., D. I. R. şi D. C. L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor eliberat de pe urma defunctului D. L. şi constatarea calităţii de moştenitor legal a reclamantului de pe urma autorului D. L. şi lichidarea stării de indiviziune.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este fiul din prima căsătorie a defunctului decedat la 12.08.2008, cu ultim domiciliu în Craiova, pârâtele fiind soţia supravieţuitoare şi respectiv, fiicele din a doua căsătorie a defunctului. A mai arătat că, datorită relaţiilor conflictuale dintre părinţii săi, pe de o parte şi cea de-a doua soţie a defunctului, pe de altă parte, reclamantul nu a avut cunoştinţă despre decesul tatălui său şi nici despre împrejurarea că pârâtele au deschis procedura succesorală notarială, aflând despre aceste demersuri de la terţe persoane, în luna noiembrie 2009.

A precizat că defunctul şi mama sa s-au despărţit când avea vârsta de un an şi nu l-a cunoscut niciodată, acesta rezumându-se la a-i achita pensia lunară şi nimeni din familia acestuia nu l-a anunţat de deces pentru a participa la înmormântare

A precizat că acesta este şi motivul pentru care nu este în posesia certificatului de moştenitor obţinut de pârâte şi nu cunoaşte numărul acestuia şi cine l-a eliberat.

La data de 16.12.2009 reclamantul a depus la dosar precizare la acţiune prin care a arătat că obiectul acţiunii îl reprezintă partajarea averii succesorale rămase de pe urma autorului D. L., stabilirea calităţii de moştenitor legal a reclamantului alături de pârâte, stabilirea cotelor legale ce se cuvin părţilor şi lichidarea stării de indiviziune. De asemenea, reclamantul a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor întrucât, aţa cum rezultă din adresa nr. 2174/2009 emisă de Camera Notarilor Publici Craiova, până în prezent nu a fost dezbătută succesiunea autorului şi nu a fost eliberat un asemenea certificat.

Pârâtele au formulat, la data de 27.01.2010, întâmpinare în cauză prin care invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, acesta fiind străin de succesiunea defunctului D. L. prin neacceptarea succesiunii în termenul de opţiune succesorală.

Într-o teză subsidiară, pârâtele au solicitat obligarea reclamantului, proporţional cu cota succesorală, la acoperirea pasivului succesoral – cheltuieli de înmormântare, pomeniri – în cuantum de 35.000 lei.

Reclamantul a depus la dosar precizare la acţiune prin care a evaluat imobilul supus partajării la suma de 3.000 lei şi a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere ce a fost admisa de către instanţă prin încheierea din 27.01.2010, încheiere prin care a fost încuviinţată reducerea taxei judiciare de timbru cu 50% din cuantumul total de 2.240 lei.

La termenul din 07.04.2010 reclamantul a formulat o nouă precizare la acţiune prin care a arătat că înţelege să solicite constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 11/10.02.2009 emis de BNP M. M. D. pe numele pârâtelor, de pe urma autorului D. L.

La acelaşi termen au formulat cerere de intervenţie în nume propriu numiţii D. L. şi D. I., arătând că sunt părinţii defunctului şi că acesta, în anul 1993, a primit cu titlu de un teren intravilan în suprafaţă de 30 m.p. situat în Craiova, teren pe care, în acelaşi an, a fost ridicată o construcţie cu destinaţie de spaţiu comercial.

Au mai arătat că, deşi autorizaţia de construcţie a fost eliberată pe numele defunctului D. L., în realitate, toate cheltuielile ocazionate de edificarea acestei construcţii au fost suportate de intervenienţi.

Intervenienţii au formulat şi cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, părţile au solicitat şi instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, proba privind interogatoriul părţilor şi proba testimonială cu câte doi martori.

La data de 12.05.2010 pârâtele au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat decăderea reclamantului din dreptul de a preciza/modifica acţiunea cu petitul privind constatarea nulităţii certificatului de moştenitor, cererea de decădere fiind respinsă de către instanţă prin încheierea din 12.05.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 13478/08.09.2010, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 30423/215/2009, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului D. I. D..

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul D. I. D., în contradictoriu cu pârâtele D. E., D. I. R. şi D. C. L.

A fost disjunsă cererea de intervenţie formulată de intervenienţii D. L. şi D. I., în contradictoriu cu reclamantul D. I. D. şi pârâtele D. E., D. I. R. şi D. C. L.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că la data de 12.08.2008 a decedat defunctul D. L. rămânând ca moştenitori legali cu vocaţie la succesiune: D. E., în calitate de soţie supravieţuitoare şi descendenţii de gradul I – D. I. D., D. I. R. şi D. C. L.

Dreptul de a accepta se naşte la data decesului celui ce lasă moştenirea; acest drept revine tuturor persoanelor chemate la succesiune în temeiul legii sau prin (art. 650 C.civ.)

Totodată, termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală începe să curgă de la data deschiderii moştenirii (data decesului de-cujus-ului D. L.), chiar dacă succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de moartea celui care lasă moştenirea sau dacă succesibilul locuieşte în altă localitate (din ţară sau din străinătate) decât locul deschiderii moştenirii.

Faţă de cele expuse nu poate avea valoare de acceptare a succesiunii acestui defunct poziţia procesuală exprimată în această cauză de către reclamantul D. I. D., pentru simplul motiv că cererea de chemare în judecată formulată de acesta a fost depusa la data de 25.11.2009, la circa un an şi trei luni după data decesului de-cujus-ului D. L.

Potrivit dispoziţiilor art. 700 alin 2 C.civ., dacă moştenitorul a fost împiedicat, din motive de forţă majoră, să-şi exercite dreptul său de opţiune, instanţa judecătorească poate prelungi termenul de prescripţie cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea.

Astfel, succesibilul poate fi repus în termenul de prescripţie de instanţa de judecată dacă se constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit şi cu condiţia să fi cerut repunerea în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie (art. 19 din Decretul nr. 167/1958).

Instanţa a constatat că, în speţă, pe de o parte, nu a fost formulată de către reclamant o cerere de repunere în termen iar, pe de altă parte, nu s-a probat că ar fi operat suspendarea cursului termenului de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală în privinţa reclamantului.

Astfel, nu s-a făcut dovada de către reclamant că ar fi existat un caz de forţă majoră- in sensul de eveniment exterior, imprevizibil, inevitabil si invincibil, care creează o împiedicare absolută de a acţiona, care să-l fi împiedicat să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul termenului de şase luni de la data decesului numitului D. L.

Nu poate avea o asemenea valoare locuirea reclamantului într-o alta localitate decât cea unde domicilia de-cujus-ul întrucât aceasta nu este de natură a determina o împiedicare absolută de a acţiona şi nu constituie cauză extremă.

Susţinerea reclamantului că nu a fost anunţat de decesul defunctului de către membrii familiei acestuia nu constituie o cauză de împiedicare neimputabilă reclamantului având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantele au ascuns cu rea-credinţă decesul de-cujus-ului D. L., ci, dimpotrivă decesul acestuia a fost anunţat în cotidianul Gazeta de Sud.

Faţă de considerentele expuse instanţa a constatat că reclamantul este străin de succesiunea autorului D. L. prin neacceptare şi, prin urmare, a admis excepţia de neacceptare în termen a succesiunii invocată de pârâte şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamant privind partajarea bunurilor rămase la decesul autorului şi constatarea nulităţii certificatului de moştenitor întrucât reclamantul nu are calitate procesuală activă fiind străin de succesiunea autorului prin neacceptare, având în vedere că, în raport de dispoziţiile art. 700 C.civ., dreptul reclamantului de a accepta moştenirea se stinge după expirarea termenului de 6 luni şi, o dată cu acest drept, se stinge, cu efect retroactiv, si titlul acestuia de moştenitor, cu urmarea că reclamantul devine străin de moştenire, stingându-se însăşi vocaţia succesorală de pe urma defunctului D. L.

Împotriva hotărârii a formulat recurs reclamantul D. I. D., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că instanţa de fond a respins toate capetele de cerere, în mod nejustificat, nesocotind întregul material probator administrat în cauză şi făcând totodată o greşită aplicare a legii atât cu privire la exercitarea dreptului de opţiune succesorală, cât şi cu privire la constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor.

Astfel, cu privire la exercitarea dreptului de opţiune succesorală, recurentul reclamant precizează că relaţiile dintre mama sa şi defunct s-au întrerupt la vârsta de 1 an a reclamantului, recurentul reclamant luând cunoştinţă în mod cu totul întâmplător, în toamna anului 2009 despre faptul că tatăl său ar fi decedat, însă dovada certă a decesului a avut-o decât în momentul obţinerii certificatului de deces al acestuia, document oficial ce i-a fost eliberat recurentului reclamant la data de 19.11.2009, aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosar.

Raportat la această dată, a formulat acţiunea la data de 25.11.2009, cu respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 şi chiar dacă nu a solicitat în mod expres repunerea în termenul prevăzut de art. 700, alin. 2 Cod civil, instanţa de fond avea posibilitatea, în virtutea rolului său activ să dispună prelungirea termenului de prescripţie, introducerea prezentei acţiuni echivalând practic cu manifestarea opţiunii succesorale în sensul acceptării succesiunii rămase de pe urma autorului recurentului reclamant.

Recurentul reclamant critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte existenţa forţei majore drept cauză de împiedicare a reclamantului să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul termenului de prescripţie, apreciind că aceasta a stabilit în mod eronat situaţia de fapt dedusă judecăţii şi astfel, nu a făcut aplicarea acestui motiv temeinic în ce-l priveşte. Motivaţia instanţei de fond cum că intimatele nu au ascuns cu rea-credinţă decesul autorului, publicând în acest sens un anunţ în cotidianul Gazeta de Sud nu poate constitui prin ea însăşi justificarea lipsei oricăror cauze de împiedicare neimputabilă reclamantului privind cunoaşterea momentului decesului autorului său.

Această atitudine de rea-credinţă este confirmată şi prin conduita ulterioară a intimatelor care, la data de 10.02.2009 s-au prezentat la BNP M. M. D. şi au solicitat eliberarea certificatului de moştenitor, fără a indica în mod real şi corect toţi moştenitorii, împotriva acestora fiind începută urmărirea penală în dosarul penal nr. 14483/P/2009.

Ca atare, nu se poate reţine în speţă împrejurarea că reclamantul este străin de succesiunea autorului său prin neacceptare, instanţa de fond nefăcând în mod eronat aplicarea dispoziţiilor instituţiei repunerii în termen a exercitării dreptului de opţiune succesorală, în temeiul disp. art. 700, alin. 2 Cod civil.

Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 11 din 10.02.2009, recurentul reclamant solicită ca instanţa de recurs să constate că nu poate subzista motivarea respingerii acestuia de către instanţa de fond în sensul că reclamantul , fiind străin de succesiune, nu poate avea calitate procesuală activă.

În finalul recursului, reclamantul solicită admiterea acestuia şi, în temeiul disp. art. 312, alin. 3 C.p.c. casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În faţa instanţei de recurs s-a administrat proba cu înscrisul constând în adresa nr. 574027/21.06.2010 a Secţiei 4 Poliţie Craiova, în care se menţionează că faţă de numita D. E. a fost începută urmărirea penală, în dosarul penal cu nr. 14483/P/2009, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 31 Cod penal raportata la Cod penal (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ).

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs precum şi al probelor administrate, văzând şi disp. art. 3041 C.p.c, tribunalul constată şi reţine următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 9 C.p.c.

Astfel, instanţa de fond a respins acţiunea formulată de recurentul reclamant, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 11/10.02.2009 de BNP M. M. D. şi cererea de partaj succesoral ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, întrucât reclamantul nu a acceptat în termen succesiunea autorului D. L..

Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, instanţa de fond a apreciat că reclamantul avea posibilitatea de a lua cunoştinţă de decesul autorului său din cotidianul Gazeta de Sud în care fusese publicat un anunţ cu privire la acest eveniment, fapt de natură a induce instanţei impresia că pârâtele nu au ascuns cu rea credinţă decesul tatălui reclamantului, D. L.

Procedând în acest fel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu ignorarea dispoziţiilor art. 69, alin. 1 şi 75, alin. 1 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, dispoziţii potrivit cărora persoana care solicită deschiderea procedurii succesorale are obligaţia de a menţiona, pe lângă datele de stare civilă ale defunctului şi numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, notarul dispunând citarea celor care au vocaţie la moştenire.

Ori, din conţinutul certificatului de moştenitor nr. 11/10.02.2009 a cărui nulitate o invocă recurentul reclamant, reiese că pârâtele nu au adus la cunoştinţa notarului public M. M. D. faptul că mai există un moştenitor prezumtiv al defunctului D. L., în persoana recurentului reclamant, astfel că acesta nu a fost citat la dezbaterea succesiunii autorului D. L., fapt de natură să conducă la concluzia că pârâtele, cu rea-credinţă au ascuns notarului existenţa unui moştenitor prezumtiv pe de o parte, iar pe de altă parte, cu rea-credinţă au ascuns reclamantului recurent decesul tatălui său, acesta fiind pus în imposibilitate de a-şi exprima dreptul de opţiune succesorală în sensul acceptării sau neacceptării succesiunii, în termenul prevăzut de art. 700, alin. 1 Cod civil.

Soluţia instanţei de fond este greşită în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 11/10.02.2009 al BNP M. M. D. şi prin prisma faptului că, art. 88, alin. 1 din Legea nr. 36/1995 conferă legitimare procesuală activă tuturor celor care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor, aceştia putând solicita anularea certificatului emis cu vătămarea propriilor drepturi.

Prin urmare, acest articol nu conferă dreptul de a solicita anularea certificatului de moştenitor exclusiv moştenitorilor care au acceptat în termen legal succesiunea, ci tuturor terţilor vătămaţi într-un drept al lor prin emiterea unui astfel de certificat.

Mai mult, în literatura de specialitate s-a arătat că, ori de câte ori anularea certificatului de moştenitor este cerută de o persoană care nu a participat la eliberarea acestuia – indiferent dacă are calitatea de succesor sau dacă este străină de succesiune – acţiunea este imprescriptibilă.

Urmare a acestor considerente, tribunalul, constatând că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312, alin. 1 şi 3 C.p.c. va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea pe fond a acţiunii aşa cum a fost precizată.